LEGEA NR. 286/2009 PRIVIND CODUL PENAL
- menţiuni şi precizări Precizări prealabile:
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr.
510 din 24 iulie 2009, a fost modificată şi completată până în prezent prin:
- Legea nr. 27/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al
României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial
nr. 180 din 20 martie 2012;
- Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al
României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial
nr. 258 din 19 aprilie 2012;
- Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
Potrivit Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012,
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, intră în
vigoare la data de 1 februarie 2014.
Menţiunile şi precizările cuprinse în prezentul document sunt extrase dintr-o
serie de documente precum:
- expunerea de motive;
- documentele întocmite în cadrul proiectului „Asistenţă tehnică cu privire la
pregătirea implementării noului Cod civil, Cod penal, Cod de procedură civilă
şi Cod de procedură penală”, al cărui beneficiar a fost Ministerul Justiţiei;
- alte documente întocmite în cadrul Ministerului Justiţiei.
Celelalte surse vor fi indicate în mod expres în cuprinsul prezentului
document.
Prezentul document a fost întocmit în cadrul Direcţiei Elaborare Acte
Normative şi are caracter exclusiv de informare publică.
De asemenea, materialul nu constituie o interpretare oficială a textelor de lege
analizate, menţiunile cuprinse în document neputând fi invocate în cadrul unui
proces. Aplicarea legii în cadrul desfăşurării procesului penal este atributul exclusiv al
organelor judiciare, pentru măsurile luate de către acestea existând căi de atac, iar
Ministerul Justiţiei, în virtutea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, şi
conform atribuţiilor sale stabilite prin lege, nu poate interveni în activitatea parchetelor
sau a instanţelor de judecată pentru a influenţa în vreun mod deciziile luate de
magistraţi în aplicarea legii.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 1 din 317

PARTEA GENERALĂ
TITLUL I
LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE

CAPITOLUL I

Principii generale

Art. 1 Legalitatea incriminării
(1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.
(2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era
prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită.
Menţiuni:
1. Prin art. 1 din Noul Cod penal, este acordată importanţa
cuvenită principiului legalităţii incriminării, devenit principiu
constituţional odată cu adoptarea Constituţiei din 1991.
2. În conformitate cu dispoziţiile interpretative cuprinse în art.
236 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, „dispoziţiile părţii generale a Codului
penal, precum şi dispoziţiile generale ale prezentei legi se aplică şi
faptelor sancţionate penal prin legi speciale, în afară de cazul în
care legea dispune altfel.”
Art. 2 Legalitatea sancţiunilor de drept penal
(1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua
faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se
pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
(2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o
măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când
fapta a fost săvârşită.
(3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale
acesteia.
Menţiuni:
Similar reglementării art. 1 din Noul Cod penal, în art. 2 este
reglementat principiul legalităţii pedepsei, devenit principiu
constituţional odată cu adoptarea Constituţiei din 1991.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 2 din 317

CAPITOLUL II Aplicarea legii penale
SECŢIUNEA 1

Aplicarea legii penale în timp
Menţiuni:

Ministerul Justiţiei a întocmit o Documentare privind aplicarea
în timp a legii penale în condiţiile intrării în vigoare a noului cod
penal, afişată pe site-ul Ministerului Justiţiei1, documentare ce se
referă la modificările dispoziţiilor legale privind aplicarea în timp a
legii penale, la ipotezele speciale de aplicare a legii penale mai
favorabile în cursul procesului şi la ipotezele speciale de aplicare a
legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare.
Art. 3 Activitatea legii penale
Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
Menţiuni:
1. Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal aduce o serie de precizări cu privire la
aplicarea în timp a legii penale, cuprinse în art. 5-7, dispoziţiile
având în vedere reglementarea situaţiilor tranzitorii determinate de
abrogarea Codului penal din 1969 şi intrarea în vigoare a Legii nr.
286/2009:
„Art. 5 - (1) Atunci când o normă penală face trimitere la o
altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe
elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea
normei incomplete.
(2) În cazul abrogării normei completatoare, norma
incompletă va păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv
limitele de pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de
cazul în care legea dispune altfel.
Art. 6 - Decăderile, interdicţiile şi incapacităţile decurgând din
condamnări pronunţate în baza legii vechi îşi produc efectele până
la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării
judecătoreşti, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunţat

1

http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=j6vg%2Flz8r40%3D&tabid=2112

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 3 din 317

condamnarea este prevăzută şi de legea penală nouă şi dacă
decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de lege.
Art. 7 - Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una
sau mai multe infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau de
o lege specială modificată prin dispoziţiile prezentei legi, trimiterea
se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de
legea nouă, având aceleaşi elemente constitutive.”
2. Dispoziţia din art. 5 al Legii de punere în aplicare îşi
propune să unifice şi în dreptul penal regimul legal al normelor de
trimitere şi de referire, în acord cu prevederile Legii nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, renunţând la independenţa normei de
trimitere faţă de norma de la care şi-a împrumutat elementul
completator. O asemenea soluţie, promovată de doctrina noastră,
nu făcea decât să creeze dificultăţi în practică, atât în privinţa
delimitării normelor de trimitere faţă de cele de referire, nefiind
elaborate niciodată criterii clare de departajare de către doctrina
tradiţională, cât şi sub aspectul aplicării normelor de trimitere, nu de
puţine ori căutarea elementului completator presupunând o
cercetare laborioasă asupra succesiunii de legi în timp. Aceste
dificultăţi ce au condus cel mai adesea la ignorarea distincţiei de
către instanţe, astfel că soluţia promovată de art. 6 se înscrie pe
linia acestei orientări.
Art. 4 Aplicarea legii penale de dezincriminare
Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt
prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative
şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate
consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează
prin intrarea în vigoare a legii noi.
Menţiuni:
1. Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
„Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de
dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă
determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie
infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor
constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de
legea nouă pentru existenţa infracţiunii. Dispoziţiile art. 4 din Codul
penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea
nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.”

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 4 din 317

2. Necesitatea elaborării unui astfel de text a urmărit evitarea
dificultăţilor de aplicare datorate menţionării separate a vinovăţiei
alături de prevederea în legea penală în definiţia infracţiunii (art. 15
din Codul penal) dar nu şi în textul art. 4 din Codul penal, s-a
prevăzut că dispoziţiile privind legea de dezincriminare sunt
aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub
imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi
datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a
formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa
infracţiunii.
3. Soluţia este firească, întrucât prevederea faptei în legea
penală priveşte toate elementele constitutive ale infracţiunii,
indiferent dacă este vorba despre elemente de natură subiectivă
sau obiectivă. Dacă legea incriminează doar sustragerea
intenţionată a unui bun al altuia, sau părăsirea postului de către un
militar, comiterea unei sustrageri din culpă sau părăsirea postului de
o altă persoană rămân fapte neprevăzute de legea penală.
4. Potrivit art. 8 din Legea de punere în aplicare, dispoziţiile
citate se aplică în mod corespunzător şi pedepselor aplicate prin
hotărâri care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a
prezentei legi, pentru fapte incriminate de actele normative
prevăzute în Titlul II.”
Art. 5 Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a
cauzei
(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a
cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea
declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de
Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea sau aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.
Menţiuni:
În privinţa aplicării în timp a legii penale, s-a impus
completarea dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile
în cursul procesului cu prevederea din alin.(2), referitoare la situaţia
actelor normative neconstituţionale, respectiv a ordonanţelor de
urgenţă respinse sau aprobate cu modificări, dat fiind că aceste
acte, deşi îşi încetează – în tot sau în parte, după caz – activitatea,
continuă să se aplice situaţiilor juridice aflate la un moment dat sub
imperiul lor, în măsura în care sunt mai favorabile.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 5 din 317

Art. 6 Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la
executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care
prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul
special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest
maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe
viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă
numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul
închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda,
pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special
prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa
închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai
execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi
limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1) - (4), pedepsele
complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă
nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în
conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor
complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi
limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine
seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de
pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1) - (6).
Menţiuni:
1. În contextul consacrării explicite în Constituţie a principiului
separaţiei puterilor în stat, a fost stabilită relaţia între principiul
autorităţii de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile în
cazul pedepselor definitive. În mod cert, principiul constituţional
enunţat impune reducerea la minimul necesar a atingerilor aduse
autorităţii de lucru judecat, astfel că o restrângere a acestei autorităţi
se justifică doar în măsura în care ea are la bază tot un principiu de
natură constituţională, cum este cazul principiului legalităţii
pedepsei. În consecinţă, noul Cod penal menţine reglementarea
aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile (art. 6) şi renunţă la
aplicarea facultativă a acestei legi în cazul pedepselor definitive,
aceasta din urmă neputând fi justificată prin raportare la principiul
legalităţii.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 6 din 317

2. Cu privire la reglementarea aplicării obligatorii a legii
penale mai favorabile au fost aduse o serie de modificări faţă de
reglementarea actuală, menite a înlătura dificultăţile de aplicare a
textului. În acest sens, ipoteza măsurilor educative a primit o
reglementare distinctă, cuprinsă în alin. (4), ele fiind sancţiuni
principale şi neputând fi asimilate pedepselor complementare.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
„Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas
definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte
maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în
urma intrării în vigoare a acestei legi.” Soluţia se impune nu doar din
motive de consecvenţă cu prevederile art. 6 din noul Cod, ci pentru
a evita riscul unor reduceri de pedeapsă nejustificate în contextul
reaşezării pedepselor în Codul penal. Într-adevăr, chiar dacă astăzi
pedeapsa pentru prima formă a furtului calificat cunoaşte un maxim
de 15 ani, pedepsele concret aplicate de instanţe nu se îndreaptă
spre acest maxim, rămânând, în marea lor majoritate în intervalul 4 6 ani, ca urmare a unei chibzuite individualizări operate de instanţe.
În aceste condiţii, chiar dacă sub aspectul limitelor legale de
pedeapsă noul maxim se situează la 1/3 din maximul vechi, nu se
poate găsi o justificare pentru o reducere proporţională a pedepselor
concret aplicate.
Art. 7 Aplicarea legii penale temporare
(1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în
vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
(2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din
vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a
impus adoptarea sa.
Menţiuni:
Dispoziţiile alin.(1) reiau prevederile art. 16 din Codul penal
anterior.
Prin definiţia legii temporare, de la alin.(2), se asigură
previzibilitatea şi claritatea normei penale.
SECŢIUNEA a 2-a

Aplicarea legii penale în spaţiu

Art. 8 Teritorialitatea legii penale
(1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.
(2) Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ, marea teritorială şi
apele cu solul, subsolul şi spaţiul aerian, cuprinse între frontierele de stat.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 7 din 317

(3) Prin infracţiune săvârşită pe teritoriul României se înţelege orice infracţiune
comisă pe teritoriul arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o
aeronavă înmatriculată în România.
(4) Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe
acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată
în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a
produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.
Menţiuni:
1. Art. 8 dezvoltă şi detaliază principiul teritorialităţii legi penale
române, prevăzut de art. 3 din Codul penal anterior.
2. Astfel, previzibilitatea normei de incriminare, prin
determinarea în mod corect a situaţiilor în care este aplicabil acest
principiu a generat necesitatea definirii atât a teritoriului României,
cât şi a infracţiunii săvârşite pe teritoriul României.
3. Pentru a nu exista interpretări diferite ale definiţiei infracţiunii
săvârşite pe teritoriul României, alin.(4) prevede în mod expres
faptul că infracţiunea se reţine şi în cazul în care pe acest teritoriu
ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă
înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de
instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul
infracţiunii.
Art. 9 Personalitatea legii penale
(1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării
de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa
prevăzută de legea română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10
ani.
(2) În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în
afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română,
dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost
săvârşită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui
stat.
(3) Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a
procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază
teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al
parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul în care
procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării
autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile legii, fără ca durata totală să depăşească
180 de zile.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 8 din 317

Menţiuni:
1. În privinţa aplicării în spaţiu a legii penale române, în
reglementarea principiului personalităţii, a fost introdusă cerinţa
dublei incriminări, cerută de majoritatea doctrinei române şi urmând
unui model acceptat de majoritatea legislaţiilor europene, dar s-a
considerat oportună limitarea acesteia la situaţia infracţiunilor de
gravitate mică şi medie, sancţionate de lege cu închisoarea de cel
mult 10 ani. De asemenea, pentru a evita încărcarea inutilă a
organelor judiciare române cu cauze care nu vor putea fi soluţionate
niciodată datorită imposibilităţii instrumentării lor, s-a prevăzut ca o
condiţie de punere în mişcare a acţiunii penale autorizarea
procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de apel sau,
după caz, a procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.
2. Alin.(3) a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, fiind
introdus un termen în care să se emită autorizarea prealabilă de
către procurorul competent conform legii. Pentru a nu lăsa
nesoluţionate situaţiile în care legea română se aplică în afara
teritoriului ţării infracţiunilor săvârşite de către un cetăţean român
sau de o persoană juridică română, autorizarea prealabilă a
procurorului trebuie emisă într-un termen determinat. Mai mult
nesoluţionarea sau soluţionarea după o perioadă îndelungată de
timp a autorizării prealabile poate prejudicia nejustificat persoana,
care în condiţiile săvârşiţii infracţiunii pe teritoriul României, ar fi
putut beneficia de prescripţia răspunderii penale.
Art. 10 Realitatea legii penale
(1) Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării
de către un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român,
contra unui cetăţean român ori a unei persoane juridice române.
(2) Punerea în mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi
numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia
s-a comis.
Menţiuni:
1. Cu privire la principiul realităţii legii penale române, acesta
este aplicabil pentru orice infracţiune comisă în străinătate contra
Statului român, a unui cetăţean român sau a unei persoane juridice
române, evitându-se, în acest fel, situaţiile în care s-ar impune
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 9 din 317

intervenţia legii penale române, dar aceasta nu este posibilă datorită
neîncadrării infracţiunii în categoriile restrictive reglementate de
Codul penal anterior. S-au avut în vedere în acest context mai ales
infracţiunile de criminalitate organizată care sunt comise în
străinătate contra unui cetăţean român ori contra statului român,
fără a viza însă viaţa sau integritatea corporală a cetăţeanului,
respectiv siguranţa naţională.
2. Noua reglementare nu va duce, însă, în practică, la o
extindere nejustificată a competenţei legii penale române, căci
punerea în mişcare a acţiunii penale rămâne condiţionată de
autorizarea procurorului general, care va aprecia oportunitatea unei
proceduri în astfel de situaţii.
Art. 11 Universalitatea legii penale
(1) Legea penală română se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art.
10, săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean străin sau o persoană fără
cetăţenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în următoarele cazuri:
a) s-a săvârşit o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia să o reprime
în temeiul unui tratat internaţional, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea
penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă;
b) s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului şi aceasta a fost refuzată.
(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care
s-a săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii
penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când
pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.
(3) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se
procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.
Menţiuni:
1. Cât priveşte principiul universalităţii, textul a fost complet
reformulat, având în vedere că reglementarea din Codul penal
anterior, deşi părea a conferi o competenţă extrem de largă
organelor judiciare române, nu a fost aplicată în practică în cele
peste patru decenii de la intrarea în vigoare a codului.
2. Noua formulare a principiului universalităţii circumscrie mai
exact sfera sa de incidenţă, limitând-o la situaţiile în care intervenţia
legii penale române se impune în considerarea unor angajamente
asumate în plan internaţional.
Astfel, competenţa universală a legii penale române intervine
pentru cele două ipoteze menţionate la alin.(1).
3. Potrivit dispoziţiei interpretative cuprinse în art. 237 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, „în aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Codul
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 10 din 317

penal, condiţia aflării de bunăvoie pe teritoriul României se
interpretează în sensul aflării benevole pe acest teritoriu la
momentul dispunerii de către organele judiciare a unei măsuri
privative sau restrictive de libertate în considerarea infracţiunii care
atrage incidenţa principiului universalităţii.”
Art. 12 Legea penală şi tratatele internaţionale
Dispoziţiile art. 8 - 11 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat
internaţional la care România este parte.
Menţiuni:
Prevederile art. 12 reiau dispoziţiile art. 7 din Codul penal
anterior, cu menţiunea că, dacă noul Cod face trimitere la art. 8 –
11, care privesc teritorialitatea legii penale, personalitatea legii
penale, realitatea legii penale şi universalitatea legii penale, cele din
Codul penal anterior trimiteau numai la principiul realităţii şi la cel al
universalităţii legii penale.
Art. 13 Imunitatea de jurisdicţie
Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii
diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu
tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.
Menţiuni:
Dispoziţiile art. 13 sunt identice cu cele ale art. 8 din Codul
penal anterior.
Art. 14 Extrădarea
(1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la
care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.
(2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale
Uniunii Europene se acordă sau se solicită în condiţiile legii.
(3) Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în
condiţiile legii.
Menţiuni:
Predarea către un tribunal internaţional, deşi inclusă formal în
articolul privind extrădarea, se deosebeşte fundamental de această
procedură, întrucât predarea unei persoane nu mai este acordată la
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 11 din 317

cererea unui alt stat suveran, ci la cererea unui tribunal
internaţional, organizaţie la care, prin ratificarea statutului acesteia,
statul solicitat este parte, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente,
inclusiv obligaţia de predare, iar România, prin Legea nr. 111/2002,
a ratificat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.

TITLUL II
INFRACŢIUNEA
CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 15 Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
(1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie,
nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
(2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Menţiuni:
1. Reglementarea infracţiunii reprezintă unul dintre
principalele elemente de noutate aduse de noul cod. Astfel, s-a
renunţat la pericolul social ca trăsătură generală a infracţiunii,
definiţia infracţiunii propusă în art. 15 ţinând cont atât de tradiţia
dreptului penal român interbelic, cât şi de reglementări europene
care consacră o asemenea definiţie în Codul penal.
2. Prevederea faptei în legea penală presupune cerinţa ca
fapta concret săvârşită, ce urmează a fi calificată ca infracţiune, să
corespundă întru-totul descrierii pe care legiuitorul o face în norma
de incriminare. Această corespondenţă se realizează atât în planul
elementelor de factură obiectivă (acţiune, urmare, calitatea
subiectului activ sau pasiv etc.) cât şi al elementelor de factură
subiectivă (forma de vinovăţie).
3. Caracterul nejustificat al faptei prevăzute de legea penală
presupune că aceasta nu este permisă de ordinea juridică, cu alte
cuvinte are un caracter ilicit. Astfel, este posibil ca o faptă deşi
prevăzută de legea penală, să nu fie ilicită, întrucât săvârşirea ei
este permisă de o normă legală. Spre exemplu, uciderea unei
persoane în legitimă apărare corespunde întru-totul descrierii
realizate de legiuitor în textul care incriminează omorul, dar fapta nu
are caracter ilicit pentru că legea autorizează săvârşirea ei în
condiţiile date. Împrejurările care înlătură caracterul nejustificat al
faptei sunt reglementate – sub denumirea de cauze justificative –
într-un capitol distinct. Împrejurările care înlătură caracterul
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 12 din 317

nejustificat al faptei sunt reglementate – sub denumirea de cauze
justificative – într-un capitol distinct.
4. În legătură cu caracterul imputabil, ca şi trăsătură generală
a infracţiunii, cauzele care înlătură premisele imputabilităţii sunt
reglementate distinct, sub denumirea de cauze de neimputabilitate.
Pentru ca o faptă să atragă răspunderea penală, nu este suficient
ca ea să corespundă descrierii realizate de legiuitor în norma de
incriminare şi să fie nejustificată, ci trebuie să poată fi imputată
făptuitorului, adică acestuia să îi poată fi reproşată săvârşirea ei.
Pentru ca această imputabilitate să poată fi adusă în discuţie, sunt
necesare anumite premise, şi anume: făptuitorul să fi avut
reprezentarea acţiunilor sau inacţiunilor sale şi să poată fi stăpân pe
ele (să nu fi acţionat în condiţiile iresponsabilităţii, intoxicaţiei sau
minorităţii); făptuitorul să fi avut posibilitatea să acţioneze în
conformitate cu cerinţele legale (să nu fi fost constrâns la comiterea
faptei prevăzute de legea penală); făptuitorul să fi avut
reprezentarea caracterului ilicit al faptei (să nu se fi aflat în eroare).
Cauzele care înlătură premisele imputabilităţii sunt reglementate
distinct, sub denumirea de cauze de neimputabilitate.
Art. 16 Vinovăţia
(1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie
cerută de legea penală.
(2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie
depăşită.
(3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei
fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea
producerii lui.
(4) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se
va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
(5) Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune
intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
(6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este
săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea
o prevede în mod expres.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 13 din 317

Menţiuni:
1. În ceea ce priveşte vinovăţia, element prin prisma căruia
se analizează concordanţa între modelul descris de legiuitor în
norma de incriminare şi fapta concret săvârşită, s-a introdus
dispoziţia din alin.(1) în scopul de a se sublinia importanţa
elementului subiectiv în structura infracţiunii.
2. De asemenea, a fost consacrată explicit intenţia depăşită
(praeterintenţia) ca formă de vinovăţie, ea fiind general acceptată de
practică şi de doctrină.
3. A fost unificat regimul sancţionator prevăzut pentru
acţiunea şi inacţiunea comisă cu aceeaşi formă de vinovăţie [alin.
(6)].
Art. 17 Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune
Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră
săvârşită şi prin omisiune, când:
a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona;
b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru
valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
Menţiuni:
1. În ceea ce priveşte infracţiunea comisivă prin omisiune, ea
este recunoscută ca atare de doctrina şi practica judiciară română,
dar până în prezent nu a existat un text de lege care să o consacre.
2. Reglementarea propusă de noul cod este inspirată de art.
11 C. pen. spaniol, şi are în vedere cele două principale ipoteze în
care inacţiunea poate fi asimilată acţiunii: existenţa unei obligaţii
legale sau contractuale de a acţiona, respectiv, o acţiune anterioară
a autorului, care a creat o stare de pericol pentru valoarea ocrotită şi
lezată ulterior ca efect al inacţiunii.

CAPITOLUL II

Cauzele justificative

Art. 18 Dispoziţii generale
(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna
dintre cauzele justificative prevăzute de lege.
(2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 14 din 317

Menţiuni:
Capitolul al II- lea este consacrat cauzelor justificative,
împrejurări care înlătură cea de-a doua dintre trăsăturile esenţiale
ale infracţiunii – caracterul nejustificat. Este vorba de împrejurări
care operează in rem, efectele lor fiind extinse şi asupra
participanţilor.
Art. 19 Legitima apărare
(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un
atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia,
drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu
gravitatea atacului.
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite
fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere,
dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie,
efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.
Menţiuni:
În privinţa legitimei apărări, au fost avute în vedere atât
opiniile exprimate în doctrină cât şi experienţa altor state şi s-a
renunţat la condiţia pericolului grav generat de atac, gravitatea
acestuia şi a acţiunilor comise pentru înlăturarea sa fiind apreciate
pe terenul proporţionalităţii.
Art. 20 Starea de necesitate
(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de
necesitate.
(2) Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la
un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau
sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane
sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care
s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Menţiuni:
1. Reglementarea stării de necesitate prezintă o serie de
elemente de noutate, conferindu-i-se acesteia caracterul de cauza
justificativa în loc de cauză care înlătura caracterul penal al faptei.
Totodată, excesul justificat de stare de necesitate nu este inclus în
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 15 din 317

categoria cauzelor justificative, ci în categoria cauzelor de
neimputabilitate, avându-se în vedere ca efectele acestui exces nu
se produc in rem, ci in personam.
2. În acelaşi timp, au fost înlocuiţi unii termeni sau expresii
din redactarea actuala cu termeni sau expresii adecvate realităţilor
sociale si care aduc un plus de rigoare normei juridice (spre
exemplu, „interes obştesc” cu „interes general” etc.).
Art. 21 Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii
(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui
drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu
respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.
(2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în
îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de
lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.
Menţiuni:
1. Exercitarea unui drept şi îndeplinirea unei obligaţii are
aceeaşi sferă de cuprindere ca şi „ordinul sau autorizarea legii şi
comanda autorităţii legitime” consacrată de codul penal din 1936,
reprezentând însă o formulare modernă a acestei cauze justificative.
2. Prin noua reglementare s-a avut în vedere revenirea la
tradiţiile dreptului românesc din codurile de la 1864 (art.225) si 1936
(art.137), precum si o armonizare a legislaţiei noastre cu cea a altor
state. Totodată, legiuitorul a avut în vedere si faptul că necesitatea
unei asemenea reglementari a fost semnalată de practica
instanţelor de judecată.
Art. 22 Consimţământul persoanei vătămate
(1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu consimţământul
persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea
socială lezată sau pusă în pericol.
(2) Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor
contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.
Menţiuni:
Consimţământul persoanei vătămate a fost prevăzut ca o
cauză justificativă, după modelul altor legislaţii. Consimţământul nu
va opera însă ca o cauză justificativă în cazul acelor valori sociale
de care persoana nu poate dispune, fie pentru că nu îi aparţin, fie
pentru că ar duce la o pierdere totală şi ireversibilă a valorii sociale,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 16 din 317

de asemenea, consimţământul nu va produce efecte în cazul
infracţiunilor contra vieţii, dar şi atunci când legea îi exclude
valoarea justificativă.

CAPITOLUL III

Cauzele de neimputabilitate

Art. 23 Dispoziţii generale
(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă
în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
(2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu
excepţia cazului fortuit.
Menţiuni:
Capitolul al III- lea este consacrat cauzelor de
neimputabilitate, care înlătură cea de-a patra trăsătură esenţială a
infracţiunii – imputabilitatea. Cauzele de neimputablitate sunt cauze
personale, care nu se răsfrâng asupra participanţilor (cu excepţia
cazului fortuit), de ele urmând a beneficia doar persoana care a
acţionat sub imperiul lor.
Art. 24 Constrângerea fizică
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei
constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Menţiuni:
1. Noul Cod penal revine la soluţia Codului penal din 1936,
reglementând distinct, în articole separate, constrângerea fizică de
constrângerea morală, păstrându-se conţinutul din actualul cod
penal. Spre comparaţie, Codul penal anterior reglementa împreună
cele două tipuri de constrângere, în art. 46.
2. Dacă potrivit Codului penal anterior, constrângerea fizică
(ca, de altfel, şi constrângerea morală) nu constituie infracţiune,
potrivit noii reglementări acestea sunt reglementate ca şi cauze de
neimputabilitate.
Art. 25 Constrângerea morală
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei
constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana
făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 17 din 317

Menţiuni:
A se vedea supra, cele reţinute la art. 24 Constrângerea
fizică.
Art. 26 Excesul neimputabil
(1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana
aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii,
limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.
(2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana
aflată în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că
pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă
pericolul nu era înlăturat.
Menţiuni:
Principalele modificări în această materie privesc
introducerea în rândul cauzelor de neimputabilitate – şi nu în cea a
cauzelor justificative – a excesului neimputabil de legitimă apărare
sau stare de necesitate;
Art. 27 Minoritatea făptuitorului
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de un minor, care la
data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Menţiuni:
Dispoziţia este conformă Convenţiei O.N.U. cu privire la
drepturile copilului din 20 noiembrie 1989.
Art. 28 Iresponsabilitatea
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în
momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile
sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.
Menţiuni:
Dispoziţia a fost reformulată, înlocuindu-se expresia „nu
putea fi stăpân pe ele” din Codul penal anterior cu expresia „nu
putea sa le controleze” şi a expresiei „alienaţiei mintale” cu expresia

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 18 din 317

„boli psihice” pentru a se reflecta terminologia utilizata de literatura
medicala de specialitate.
Art. 29 Intoxicaţia
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în
momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile
sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu
alte substanţe psihoactive.
Menţiuni:
1. La art. 29, spre deosebire de Codul penal anterior, a fost
înlocuit termenul de „beţie” cu cel de „intoxicaţie”, acesta din urmă
redând mai fidel şi mai corect din punct de vedere medico-legal
conţinutul respectivei cauze;
2. Potrivit dispoziţiei interpretative cuprinse în art. 241 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, „prin substanţe psihoactive se
înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului
Sănătăţii.”
Art. 30 Eroarea
(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de
persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări,
situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea
penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării
respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant
starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul
săvârşirii infracţiunii.
(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul
necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale.
(5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a
necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei
împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.
Menţiuni:
A fost reglementată eroarea pe baza clasificării moderne care
distinge între eroarea asupra elementelor constitutive ale infracţiunii
şi eroarea asupra caracterului interzis al actului.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 19 din 317

Art. 31 Cazul fortuit
Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa
unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Menţiuni:
Textul din noul Cod penal este similar cu cel al art. 47 din
Codul penal anterior.

CAPITOLUL IV

Tentativa

Art. 32 Tentativa
(1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea,
executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
(2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este
consecinţa modului cum a fost concepută executarea.
Menţiuni:
1. În alin.(1) al art. 32 din noul Cod penal se defineşte
tentativa ca fiind „punerea în executare a intenţiei de a săvârşi
infracţiunea”, spre deosebire de Codul penal de la 1968 [art. 20
alin.(1)], în concepţia căruia tentativa constă în „punerea în
executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea”.
2. Formularea propusă de consacrară fără echivoc soluţia
conform căreia, în cazul tentativei, intenţia poate fi directă sau
indirectă.
3. A doua modificare vizează renunţarea la dispoziţiile art. 20
alin.(2) Cod penal anterior. S-a considerat că aceste prevederi nu se
justifică atâta vreme cât nu au relevanţă motivele neproducerii
rezultatului în cazul tentativei, ele putând fi de orice natură, dar
independente de voinţa făptuitorului pentru a angaja răspunderea
penală a acestuia.

Art. 33 Pedepsirea tentativei
(1) Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta.
(2) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată
legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta,
tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 20 din 317

Menţiuni:
În privinţa pedepsirii tentativei, au fost păstrate prevederile
Codului penal în vigoare care reduce limitele speciale ale pedepsei
cu 1/2
faţă de cele prevăzute de lege pentru infracţiunea
consumată.
Art. 34 Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului
(1) Nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori
a încunoştinţat autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi
împiedicată, sau a împiedicat el însuşi consumarea infracţiunii.
(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii
rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru această
infracţiune.
Menţiuni:
Prin alin. (1) se introduce o nouă ipoteză în care autorul
faptei nu se pedepseşte, respectiv atunci când acesta informează
autorităţile de comiterea faptei, astfel încât producerea rezultatului
să poată fi împiedicată, ipoteză acoperită în reglementarea
anterioară de împiedicarea producerii rezultatului.
CAPITOLUL V

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Menţiuni:
Prezentul capitol conţine mai multe modificări în raport cu
reglementările cuprinse în Codul penal anterior. O primă
modificare vizează denumirea capitolului. În Codul penal anterior
acest capitol este denumit „Pluralitatea de infracţiuni”, în conţinutul
căruia se reglementează formele pluralităţii de infracţiuni,
infracţiunea continuată şi cea complexă, în această ordine. În noul
Cod se modifică denumirea capitolului din „Pluralitatea de
infracţiuni” în „Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni” pentru că în
realitate se reglementează ambele instituţii, dându-se prioritate
infracţiunii continuate şi acelei complexe în raport cu pluralitatea
de infracţiuni.
Referitor la formele pluralităţii de infracţiuni, spre deosebire
de Codul penal anterior, noul Cod penal reglementează trei forme
ale pluralităţii de infracţiuni reţinute în doctrina penală şi
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 21 din 317

confirmate de practica judiciară şi anume: concursul, recidiva şi
pluralitatea intermediară de infracţiuni
Art. 35 Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe
(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de
timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni
sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
(2) Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv
sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin
ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
Menţiuni:
1. În materia unităţii de infracţiune o primă modificare se
referă la definiţia legală a infracţiunii continuate în care a fost
introdusă o nouă condiţie şi anume unitatea de subiect pasiv.
2. A doua modificare are în vedere definiţia infracţiunii
complexe la care expresia „ca element sau circumstanţă
agravantă”, se înlocuieşte cu expresia „ca element constitutiv sau
ca element circumstanţial agravat”, modificare cerută de doctrina
penală.
3. Potrivit dispoziţiei interpretative cuprinse în art. 238 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, „în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin.
(1) din Codul penal, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră
îndeplinită şi atunci când:
a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în
coproprietatea mai multor persoane;
b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi
secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic.”
Art. 36 Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă
(1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul
pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
(2) Infracţiunea complexă se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infracţiune.
(3) Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai
rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea complexă consumată.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 22 din 317

Menţiuni:
Cu privire la stabilirea pedepsei în cazul infracţiunii
continuate, dacă potrivit Codului penal anterior [art. 42 alin.(1)]
aceasta era sancţionată cu pedeapsa principală prevăzută de lege
pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor
similar cu cel de la concursul de infracţiuni, în noul cod se prevede
că pedeapsa pentru infracţiunea continuată săvârşită se poate
majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu
cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
Art. 37 Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă
Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este
judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi
infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o
pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată
anterior.
Menţiuni:
Textul din noul Cod penal reproduce reglementarea conţinută
de art. 43 din Codul penal anterior.
Art. 38 Concursul de infracţiuni
(1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost
săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi
condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci
când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei
infracţiuni.
(2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de
o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a
produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.
Menţiuni:
În art. 38 se defineşte concursul real de infracţiuni făcânduse precizarea că infracţiunile concurente sunt săvârşite „prin
acţiuni sau inacţiuni distincte”, aceasta pentru a răspunde
precizărilor făcute în doctrina penală în materia concursului real de
infracţiuni.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 23 din 317

Art. 39 Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni
(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare
infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe
pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai
grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea,
la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică
pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu
amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime
pedeapsa amenzii conform lit. c).
(2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin
adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte
pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general
al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate
aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Menţiuni:
1. În privinţa pedepsei principale, în caz de concurs de
infracţiuni, s-a optat pentru sistemul absorbţiei în ipoteza în care
pentru una dintre infracţiunile concurente s-a aplicat pedeapsa
detenţiunii pe viaţă, respectiv cumulul juridic cu spor obligatoriu şi
fix în cazul în care pentru infracţiunile concurente s-au aplicat
numai pedepse cu închisoarea sau amenda.
2. A fost introdusă o dispoziţie de excepţie, care permite ca
în situaţia comiterii mai multor fapte deosebit de grave, instanţa să
poată aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă, chiar dacă aceasta nu
a fost stabilită pentru niciuna dintre infracţiunile concurente. Spre
exemplu, autorul a comis 4 fapte de tâlhărie urmate de moartea
victimei şi pentru fiecare instanţa a stabilit câte o pedeapsă de 20
de ani. Aplicând sistemul clasic de sancţionare a concursului, s-ar
putea adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de cel mult 10
ani, cu toate că faţă de numărul şi gravitatea infracţiunilor comise
se justifică aplicarea detenţiunii pe viaţă. De aceea, art. 39 alin.(2)
oferă judecătorului această posibilitate, urmând a se aprecia de la
caz la caz dacă o asemenea opţiune este sau nu justificată.
3. Pentru a evita controversele doctrinare apărute în
momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, prin art. 10
din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal s-a consacrat
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 24 din 317

explicit soluţia majoritară conturată în practica acelei perioade,
potrivit căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni
se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre
infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă,
chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită
potrivit legii vechi, mai favorabile: „Tratamentul sancţionator al
pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel
puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă
sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a
fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.”
Art. 40 Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente
(1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune
concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39.
(2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de
condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o
condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
(3) Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin
hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate
pentru infracţiunile concurente.
(4) Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se
aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost
comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
(5) În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1) - (4) se ţine seama şi de
pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru
o infracţiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit
legii.
Menţiuni:
1. Textul din noul Cod penal este preluat, cu unele
particularităţi, din art. 36 din Codul penal anterior.
2. Alin.(5) reprezintă o noutate în Codul penal, menţionânduse în mod expres faptul că, în cazul contopirii pedepselor se ţine
seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare
pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă
hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Art. 41 Recidiva
(1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare
la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea
termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie
sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau
mai mare.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 25 din 317

(2) Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1)
este detenţiunea pe viaţă.
(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de
condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală
română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Menţiuni:
1. În reglementarea recidivei identificăm elemente noi atât
în ceea ce priveşte definirea şi termenii recidivei, cât şi referitor la
pedeapsă.
2. Caracterul temporar al recidivei este evidenţiat chiar în
definirea acestei forme a pluralităţii de infracţiuni. Termenii
recidivei au fost modificaţi (limitele acestora au crescut) pentru a
califica drept recidivist numai acea persoană condamnată care a
săvârşit noi infracţiuni de un anumit grad de pericol.
Art. 42 Condamnări care nu atrag starea de recidivă
La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare
privitoare la:
a) faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală;
b) infracţiunile amnistiate;
c) infracţiunile săvârşite din culpă.
Menţiuni:
1. Această nouă reglementare nu mai prevede că la
stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârea de
condamnare pentru care a intervenit reabilitarea sau de
infracţiunile în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare
(deoarece acest element a fost cuprins chiar în definiţia recidivei)
2. Potrivit art. 9 alin.(1) din Legea nr. 187/2012, pedepsele
cu închisoarea aplicate în baza dispoziţiilor Codului penal din 1969
pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii nu vor fi luate în
considerare la stabilirea stării de recidivă potrivit dispoziţiilor
Codului penal.
Art. 43 Pedeapsa în caz de recidivă
(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca
executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită
pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas
neexecutat din aceasta.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 26 din 317

(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca
executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se
află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor
referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa
anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(3) Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu
mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una
dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de
ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa
detenţiunii pe viaţă.
(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită
în stare de recidivă este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe
viaţă.
(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca
executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale
pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
(6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua
infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca
executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică
dispoziţiile alin. (1) - (5).
(7) Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa
detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Menţiuni:
1. În materia tratamentului sancţionator reglementarea a
fost simplificată, recurgându-se la un cumul aritmetic în cazul
recidivei postcondamnatorii, respectiv la majorarea legală a
limitelor speciale de pedeapsă cu jumătate în cazul recidivei
postexecutorii.
2. Pentru ipoteza în care termenul al doilea al recidivei este
alcătuit dintr-un concurs de infracţiuni, a fost stabilit un algoritm de
aplicare a pedepsei diferit de cel consacrat de doctrină şi
jurisprudenţă sub imperiul Codului penal anterior, aplicându-se
mai întâi dispoziţiile referitoare la concurs şi apoi cele incidente în
cazul recidivei. Acest tratament este aplicabil chiar dacă numai
una dintre infracţiunile concurente se află în stare de recidivă,
restul fiind în pluralitate intermediară, deoarece calitatea de
recidivist trebuie să atragă tratamentul specific acestei forme de
pluralitate. În acelaşi timp, tratamentul sancţionator propus este
mai puţin sever decât cel care ar rezulta din aplicarea mai întâi a
dispoziţiilor privind recidiva sau pluralitatea intermediară pentru
fiecare infracţiune în parte şi apoi regulile referitoare la concursul
de infracţiuni.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 27 din 317

3. A fost consacrată şi în materia recidivei
postcondamnatorii, cu titlu de excepţie, posibilitatea aplicării
detenţiunii pe viaţă chiar dacă pedepsele stabilite constau în
închisoare, atunci când numărul şi gravitatea faptelor comise ar
justifica acest lucru.
Art. 44 Pluralitatea intermediară
(1) Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a
unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau
considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt
întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
(2) În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi
pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni.

Menţiuni:
Diferit de Codul penal anterior, noua reglementare
consacră pluralitatea intermediară ca fiind cea de a treia formă a
pluralităţii de infracţiuni. Astfel, Codul penal anterior reglementa
numai două forme ale pluralităţii de infracţiuni – concursul de
infracţiuni şi recidiva. Cu toate acestea este unanim recunoscut în
doctrină şi existenţa celei de-a treia categorii – pluralitatea
intermediară, care intervine atunci când o persoană săvârşeşte din
nou o infracţiune după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau
considerată ca executată, iar condiţiile privind starea de recidivă
nu sunt întrunite.
Art. 45
Pedepsele complementare, pedepsele accesorii şi măsurile de
siguranţă în caz de pluralitate de infracţiuni
(1) Dacă pentru una dintre infracţiunile săvârşite s-a stabilit şi o pedeapsă
complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.
(2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau
chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, acestea se aplică alături de
pedeapsa principală.
(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu
acelaşi conţinut:
a) în caz de concurs de infracţiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai
grea dintre acestea;
b) în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară
se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune.
(4) În cazul condamnărilor succesive pentru infracţiuni concurente, partea din
pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se
scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 28 din 317

(5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe
pedepse accesorii, se aplică dispoziţiile alin. (1) - (3), pedeapsa accesorie rezultată
executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei
principale.
(6) Măsurile de siguranţă de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un
conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor săvârşite, se cumulează.
(7) Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi
conţinut, dar pe durate diferite, se aplică măsura de siguranţă cu durata cea mai
mare. Măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează.
Menţiuni:
Noutatea constă în aplicarea pedepsei accesorii în cazul
pluralităţii de infracţiuni, iar pedeapsa accesorie are, în sistemul
noului Cod penal, un conţinut mult mai larg decât în legea penala în
vigoare.
CAPITOLUL VI

Autorul şi participanţii

Art. 46 Autorul şi coautorii
(1) Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de
legea penală.
(2) Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de
legea penală.
Menţiuni:
1. În Capitolul al VI- lea – Autorul şi participanţii – este
corectată greşeala din Codul penal anterior, care enumera pe
autor, alături de instigatori şi complici, ca participant la infracţiune,
deşi între aceştia există o deosebire calitativă; autorul comite în
mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, iar instigatorii şi
complicii săvârşesc fapta în mod mijlocit prin autor.
2. Noul Cod aduce o reglementare explicită a coautoratului,
cerută de doctrină şi practică şi întâlnită şi în alte legislaţii.
Art. 47 Instigatorul
Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să
săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 29 din 317

Menţiuni:
Textul privind instigatorul este preluat, fără modificări, din art.
25 al Codului penal anterior.
Art. 48 Complicele
(1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul
săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe
făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Menţiuni:
Similar reglementării privind instigatorul, textul art. 48 privind
complicele este preluat, fără modificări, din art. 26 al Codului penal
anterior.
Art. 49 Pedeapsa în cazul participanţilor
Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se
ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile
art. 74.
Menţiuni:
Textul art. 49 este preluat, cu unele completări, din art. 27 al
Codului penal anterior.
Astfel, în vederea stabilirii pedepsei, pe lângă instigator şi
complice, noul Cod penal face vorbire şi de coautori, şi aceştia fiind
consideraţi participanţi la infracţiune.
Art. 50 Circumstanţe personale şi reale
(1) Circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se
răsfrâng asupra celorlalţi.
(2) Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului şi a
participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Menţiuni:
Textul art. 50 este preluat, cu unele ajustări, din art. 28 al
Codului penal anterior.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 30 din 317

Deoarece noul Cod penal nu include autorul în categoria
participanţilor la săvârşirea unei infracţiuni, a fost necesară
menţiunea acestuia în mod expres, alături de participanţi.
Art. 51 Împiedicarea săvârşirii infracţiunii
(1) Participantul nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei, denunţă
săvârşirea infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau
dacă împiedică el însuşi consumarea infracţiunii.
(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul denunţării sau împiedicării constituie
o altă infracţiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.
Menţiuni:
Este reglementată o nouă ipoteză în care participantul nu
este pedepsit, si anume când acesta denunţa săvârşirea infracţiunii
înainte de descoperirea faptei. Textul extinde noţiunea de
împiedicare a consumării infracţiunii la denunţarea săvârşirii ei.
Art. 52 Participaţia improprie
(1) Săvârşirea nemijlocită, cu intenţie, de către o persoană a unei fapte prevăzute
de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăţie, contribuie cu acte de executare
o altă persoană se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă
cu intenţie.
(2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea
din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.
(3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă
fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune.
(4) Dispoziţiile art. 50 şi art. 51 se aplică în mod corespunzător.
Menţiuni:
Noul Cod păstrează instituţia participaţiei improprii,
devenită tradiţională în dreptul nostru şi care s-a dovedit
funcţională fără dificultăţi în practică, în detrimentul teoriei
autorului mediat. Reglementarea participaţiei improprii a fost însă
completată cu prevederile referitoare la coautorat.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 31 din 317

TITLUL III
PEDEPSELE
Menţiuni:
1. În reglementarea sistemului pedepselor principala
preocupare a fost aceea de a crea un mecanism care, prin
flexibilitate şi diversitate, să permită alegerea şi aplicarea celor
mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura în acest fel atât o
constrângere proporţională în raport cu gravitate infracţiunii
săvârşite şi periculozitatea infractorului cât şi o modalitate eficientă
de recuperare socială a infractorului.
2. O asemenea abordare este susţinută pe de o parte de
reglementările similare din majoritatea codurilor penale europene,
care în ultimul deceniu au manifestat o preocupare constantă în
acest sens, dar şi de realităţile practicii judiciare care, deşi a
evidenţiat în perioada postdecembristă o infracţionalitate din ce în
ce mai variată sub aspectul modalităţilor faptice de comitere, a
motivelor ori a scopurilor urmărite, nu a avut la dispoziţie un
sistem sancţionator adaptat acestor noi realităţi.

CAPITOLUL I

Categoriile pedepselor
Menţiuni:
În ceea ce priveşte categoriile pedepselor, noua
reglementare le menţine pe cele din codul penal anterior, însă
procedează la o altă sistematizare folosind drept criteriu ordinea în
care acestea, odată aplicate, urmează să se execute. De aceea,
noua reglementare a categoriilor de pedeapsă începe cu
pedepsele principale, continuă cu pedepsele accesorii şi se
încheie cu pedepsele complementare, iar ca elemente de noutate,
în categoria pedepselor complementare a fost diversificat
conţinutul pedepsei interzicerii unor drepturi şi a fost introdusă o
nouă pedeapsă constând în publicarea hotărârii definitive de
condamnare.

Art. 53 Pedepsele principale
Pedepsele principale sunt:
a) detenţiunea pe viaţă;
b) închisoarea;
c) amenda.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 32 din 317

Menţiuni:
1. În materia pedepselor principale, pentru consecvenţă, noul
Cod defineşte fiecare dintre cele trei pedepse principale şi nu doar
pedeapsa amenzii aşa cum se întâmplă în codul penal în vigoare.
2. De asemenea, s-a renunţat la dispoziţiile din codul penal
anterior privitoare la regimul general al executării pedepselor
privative de libertate, la regimul de detenţie şi cele privitoare la
regimul de muncă, întrucât acestea fac obiectul legii de executare
a pedepselor unde de altfel sunt deja reglementate.
3. Instituţia liberării condiţionate nu mai este reglementată în
capitolul privitor la pedepsele principale, ci în capitolul privind
individualizarea pedepsei, raţiunea noii sistematizării fiind aceea
că liberarea condiţionată reprezintă o formă de individualizare a
executării pedepsei.
Art. 54 Pedeapsa accesorie
Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
Menţiuni:
1. Noul Cod penal a operat o serie de modificări în cazul
pedepselor accesorii.
Astfel, acestea au fost poziţionate imediat după pedepsele
principale, deoarece ele reprezintă un accesoriu al acestora,
subsecvent fiind reglementate şi pedepsele complementare, care
se execută ulterior.
2. De asemenea, art. 54 prevede în mod expres intervalul de
timp în interiorul căruia se execută pedepsele accesorii, respectiv
din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi
până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei
privative de libertate.
Art. 55 Pedepsele complementare
Pedepsele complementare sunt:
a) interzicerea exercitării unor drepturi;
b) degradarea militară;
c) publicarea hotărârii de condamnare.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 33 din 317

Menţiuni:
1 .A fost introdusă o nouă pedeapsă constând în publicarea
hotărârii definitive de condamnare.
2. De asemenea, durata pedepsei complementare este de la
1 la 5 ani, spre deosebire de Codul penal anterior, care prevedea
o durată de la 1 la 10 ani.
3. În contextul introducerii unor sancţiuni noi, sau a unor
modalităţi de aplicare a acestora vădit mai severe faţă de cele în
vigoare, prin Legea de punere în aplicare a noului Cod penal s-a
consacrat în anumite ipoteze limitarea aplicării noilor dispoziţii la
faptele comise după intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal şi neluarea lor în calcul pentru determinarea
legii penale mai favorabile: „Art. 12 - (2) Pedeapsa complementară
prevăzută la art. 55 lit. c) din Codul penal nu se aplică în cazul
infracţiunilor comise anterior intrării în vigoare a acestuia.”

CAPITOLUL II

Pedepsele principale
Menţiuni:
1. Noul Cod penal cuprinde o reaşezare în limite normale a
tratamentului sancţionator. În acest sens, practica ultimului
deceniu a demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de
pedeapsă este soluţia eficientă pentru combaterea criminalităţii.
2. Într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii
penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin
raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care
înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească
progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi
definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de
recidivă. De altfel, noul Cod penal cuprinde un regim sancţionator
mai sever pentru concursul de infracţiuni şi recidivă:
3. Pentru motivele menţionate mai sus, unele pedepse
prevăzute în noul cod, sunt mai reduse decât în Codul penal
anterior. Reducerea pedepselor a fost susţinută de următoarele
argumente:
a) pedepsele aplicate în concret de instanţe pentru unele
categorii de infracţiuni, de exemplu cele contra patrimoniului;
b) necesitatea corelării cu dispoziţiile din partea generală
referitoare la mecanismele de sancţionare a pluralităţii de
infracţiuni dar şi la limitele de pedeapsă prevăzute pentru
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 34 din 317

aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor;
c) necesitatea reflectării în limitele legale de pedeapsă a
ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiect de ocrotire
penală;
d) necesitatea revenirii la tradiţia Codurilor penale în
anterioare (Codul penal de la 1864, cel din 1936 şi Codul penal în
vigoare în forma avută la adoptarea sa în 1968).
4. În concluzie, se poate observa că instrumentul optim
pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este o mărire
exagerată a pedepselor, ci, existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare.
SECŢIUNEA 1

Detenţiunea pe viaţă

Art. 56 Regimul detenţiunii pe viaţă
Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate pe durată nedeterminată şi se
execută potrivit legii privind executarea pedepselor.
Menţiuni:
Reglementarea pedepsei detenţiunii pe viaţă nu a suferit
modificări semnificative faţă de codul penal anterior, păstrându-se
interdicţia aplicării acestei pedepse în cazul inculpaţilor care au
împlinit vârsta de 65 de ani (faţă de 60 de ani în reglementarea în
anterioară) până la pronunţarea hotărârii de condamnare.
Art. 57 Neaplicarea detenţiunii pe viaţă
Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65
de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de
ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă.
Menţiuni:
Spre deosebire de art. 55 din Codul penal anterior, noua
reglementare impune o limită superioară de vârstă – 65 de ani (în
loc de 60 de ani) pentru neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
În aceste situaţii se va aplica pedeapsa închisorii de 30 de ani
(spre deosebire de 25 ani închisoare, potrivit Codului penal
anterior).

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 35 din 317

Art. 58 Înlocuirea detenţiunii pe viaţă
În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de
65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi
înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii
exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită pe toată
durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin
hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio
posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente în vederea
reintegrării sociale.
Menţiuni:
Noul Cod a renunţat la înlocuirea obligatorie a pedepsei
detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii când condamnatul a
împlinit vârsta de 60 de ani. Pentru a asigura posibilitatea unei cât
mai bune individualizări în raport de particularităţile diferitelor
situaţii concrete care pot apărea în practică s-a dat posibilitatea
instanţei de judecată să aprecieze în fiecare caz concret dacă se
impune sau nu înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
Art. 59
Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei
detenţiunii pe viaţă
În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa
închisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din
pedeapsa închisorii.
Menţiuni:
Textul art. 59 este preluat, fără modificări, din art. 55 2 al
Codului penal anterior.
SECŢIUNEA a 2-a

Închisoarea

Art. 60 Regimul închisorii
Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15
zile şi 30 de ani, şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.
Menţiuni:
1. Spre deosebire de Codul penal
reglementare defineşte pedeapsa închisorii.

anterior,

noua

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 36 din 317

2. În ceea ce priveşte anumite principii şi dispoziţii care
interesau executarea pedepselor, acestea nu au mai fost preluate
din Codul penal anterior, preferându-se includerea unei norme de
trimitere la legea specială în această materie.
SECŢIUNEA a 3-a

Amenda
Menţiuni:

Dispoziţiile acestei secţiuni au fost elaborate conform
Standardelor minime ale Organizaţiei Naţiunilor Unite privind
măsurile non-custodiale (The Tokyo Rules)1990, Recomandării
Consiliul Europei 79/14 privind aplicarea Convenţiei Europene
privind supravegherea suspendării condiţionate sau a liberării
condiţionate, Recomandării Consiliului Europei 80/11 privind
privarea de libertate în timpul procesului, Recomandării Consiliul
Europei 92/16 privind sancţiuni şi măsuri în comunitate,
Recomandării Consiliul Europei 99/22 privind suprapopularea şi
creşterea populaţiei penitenciare, Recomandării Consiliului Europei
2000/22 privind sancţiuni şi măsuri în comunitate, Recomandării
Consiliului Europei 2003/22 privind liberarea condiţionată şi
cauţiunea, Recomandării Consiliului Europei 2003/23 privind
detenţiunea pe viaţă şi închisoarea de lungă durată, Recomandării
Consiliului Europei 2006/2E privind reguli europene pentru
penitenciare, Recomandării Consiliului Europei 2010/1 privind reguli
europene pentru probaţiune, Consiliul Europei - Res 70/1 –
Suspendarea condiţionată sau liberarea condiţionată a deţinuţilor,
Consiliul Europei - Res 76/2 – Condamnaţii la pedeapsa cu
închisoarea pe termen lung, Consiliul Europei - Res 76/10 – Măsuri
penale alternative la pedeapsa închisorii.
Art. 61 Stabilirea amenzii
(1) Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o
plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu
numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.
(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de
individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se
stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale
ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 37 din 317

a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită
numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
(5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar
pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru
aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o
treime.
(6) Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei
se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) şi alin. (5).
Menţiuni:
1. Codul penal stabileşte o nouă reglementare pentru
pedeapsa amenzii, dar şi o sferă de aplicare semnificativ lărgită
faţă de Codul penal anterior, prin creşterea numărului infracţiunilor
ori a variantelor acestora pentru care amenda poate fi aplicată ca
pedeapsă unică dar mai cu seamă ca pedeapsă alternativă la
pedeapsa închisorii.
2. Alin.(3) a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la
stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă,
ţinându-se seama şi de situaţia materială a condamnatului.
3. Calcularea amenzii prin sistemul zilelor amendă, care,
prin mecanismul de determinare a cuantumului, asigură o mai
bună individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul
proporţionalităţii, exprimat în numărul zilelor-amendă, cât şi al
eficienţei, prin determinarea valorii unei zile-amendă ţinând seama
de situaţia patrimonială a condamnatului.
4. Introducerea unui nou mecanism de aplicare a pedepsei
amenzii, bazat pe sistemul zilelor-amendă, a impus stabilirea, în
Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului penal, a
unor reguli speciale privind corespondenţa între vechiul şi noul
sistem de aplicare a acestei pedepse. Astfel, potrivit art. 13, în
cazul amenzilor stabilite definitiv sub imperiul Codului penal din
1969, aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile se face
prin compararea amenzii aplicate cu suma ce rezultă din
prevederile art. 61 alin. (2) şi (4) din Codul penal, prin utilizarea
unui cuantum de referinţă pentru o zi-amendă în sumă de 150 lei.
Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi amenzilor
definitive stabilite pentru persoane juridice, în acest caz cuantumul
de referinţă pentru o zi-amendă, utilizat pentru aplicarea
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 38 din 317

prevederilor art. 137 alin. (2) şi (4) din Codul penal, fiind de 2.000
lei.
Art. 62 Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii
(1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe
lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.
(2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c)
se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi
reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
(3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine
seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
Menţiuni:
1. Ca element de noutate, noul Cod penal prevede
posibilitatea de a aplica amenda cumulativ cu pedeapsa închisorii,
atunci când prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui
folos patrimonial. Raţiunea introducerii acestei reglementări este
explicată de necesitatea de a consacra mijloace de constrângere
penală eficiente care să nu presupună majorarea duratei pedepsei
închisorii.
2. Prevederile art. 62 devin incidente în cazul săvârşirii
oricărei infracţiuni, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea unui
folos patrimonial, indiferent dacă pedeapsa prevăzută de lege este
numai închisoarea sau închisoare alternativ cu amenda.
Determinarea zilelor-amendă, în cazul în care infracţiunea
respectivă prevede numai pedeapsa închisorii, se realizează
direct, prin raportare la pedeapsa închisorii aplicată de instanţă, nu
prin raportare la textul general cuprins la art. 61 alin.(4).
3. De asemenea, în contextul introducerii unor sancţiuni noi,
sau a unor modalităţi de aplicare a acestora vădit mai severe faţă
de cele în vigoare, prin Legea de punere în aplicare a noului Cod
penal s-a consacrat în anumite ipoteze limitarea aplicării noilor
dispoziţii la faptele comise după intrarea în vigoare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal şi neluarea lor în calcul pentru
determinarea legii penale mai favorabile: „Art. 11 - Dispoziţiile art.
62 din Codul penal privind amenda care însoţeşte pedeapsa
închisorii nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite anterior
intrării în vigoare a acestuia şi nu vor fi avute în vedere pentru
determinarea legii penale mai favorabile.”

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 39 din 317

Art. 63 Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
(1) Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în
tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr
corespunzător de zile cu închisoare.
(2) Dacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul zileloramendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu
închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind
considerată o singură pedeapsă.
(3) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile alin. (1)
şi alin. (2), unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
Menţiuni:
1. Noua reglementare prevede cu titlu general această
posibilitate în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă de către persoana
condamnată a obligaţiilor de plată, în tot sau în parte. S-a urmărit să
se înlăture inconvenientul actualei reglementari, care face posibilă
înlocuirea amenzii cu închisoarea numai dacă aceasta se prevede
expres în norma de incriminare.
Atunci când amenda neexecutată a însoţit pedeapsa
închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un
număr corespunzător cu zile de închisoare care se adaugă la
pedeapsa închisorii şi astfel se ajunge la o rezultantă formată numai
dintr-o pedeapsă privativă de libertate. În cele doua situaţii ale
înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, textul prevede că
unei zile amendă îi corespunde o zi de închisoare.
2. Introducerea unui nou mecanism de aplicare a pedepsei
amenzii, bazat pe sistemul zilelor-amendă, a impus stabilirea, în
Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului penal, a
unor reguli speciale privind corespondenţa între vechiul şi noul
sistem de aplicare a acestei pedepse. Astfel, potrivit art. 14 alin.(1),
„înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se face după
cum urmează:
a) dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în
vigoare a Codului penal, înlocuirea se face în baza art. 63 1 din
Codul penal din 1969, fără ca durata pedepsei închisorii să poată
depăşi maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61 alin. (4)
din Codul penal pentru fapta care a atras condamnarea;
b) dacă amenda a fost aplicată după data intrării în vigoare a
Codului penal pentru infracţiuni comise anterior acestei date,
înlocuirea se va face potrivit dispoziţiilor din legea în baza căreia s-a
aplicat amenda.”

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 40 din 317

Art. 64
Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii
(1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din
motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa
înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de
sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde
o zi de muncă în folosul comunităţii.
(2) Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa
închisorii, obligaţia de muncă în folosul comunităţii se execută după executarea
pedepsei închisorii.
(3) Coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face de
serviciul de probaţiune.
(4) Executarea muncii în folosul comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1) încetează
prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate.
(5) Instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul
comunităţii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:
a) persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în
condiţiile stabilite de instanţă;
b) persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de
executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă
neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive pentru
noua infracţiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua
infracţiune.
(6) Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzută în alin. (1), nu îşi dă
consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda
neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63.
Menţiuni:
1. Noul cadru legal prevede, la art. 64, înlocuirea pedepsei
amenzii cu pedeapsa închisorii ori a executării pedepsei amenzii
prin prestarea unei munci în folosul comunităţii. Reglementarea
anterioară prevedea că sustragerea cu rea-credinţă a
condamnatului de la plata amenzii conduce la înlocuirea pedepsei
amenzii cu închisoarea, dar acest lucru este posibil numai dacă
infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea prevede
pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii. În cazul în
care infracţiunea săvârşită este sancţionată numai cu amenda sau
nu se face dovada sustragerii cu rea-credinţă de la plata amenzii
la care a fost condamnat, instituţia înlocuirii amenzii devenea
inoperabilă.
2. Pentru a înlătura acest neajuns al reglementării
anterioare, în cazul neexecutării amenzii cu rea-credinţă, instanţa
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 41 din 317

procedează la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
prin transformarea zilelor de amendă stabilite prin hotărârea
iniţială de condamnare în zile de închisoare. În ipoteza în care
condamnatul este de bună credinţă însă se află în imposibilitatea
de a executa în tot sau în parte pedeapsa amenzii din motive
neimputabile, instanţa, cu consimţământul prealabil al
condamnatului, înlocuieşte zilele de amendă cu un număr
corespunzător de zile de muncă în folosul comunităţii.
Reglementată în acest fel munca în folosul comunităţii apare, sub
aspectul naturii juridice, ca o formă substitutivă de executare a
pedepsei amenzii în cazul persoanelor de bună credinţă
insolvabile care consimt la executarea pedepsei amenzii în
această modalitate. Până la executarea integrală a obligaţiei de
muncă în folosul comunităţii aceasta poate înceta, dacă persoana
condamnată achită suma de bani corespunzătoare zilelor de
amendă rămase neexecutate, ori poate fi transformată în privare
de libertate prin înlocuirea zilelor de amendă neexecutate în zile
de închisoare, dacă persoana condamnată fie nu execută munca
în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă fie
săvârşeşte o nouă infracţiune.
3. Litera b) din cadrul alin.(5) a fost modificată prin Legea
nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal. Modificarea s-a impus deoarece, potrivit
textului anterior exista posibilitatea ca, după comiterea noii
infracţiuni, suspectul/inculpatul să poată presta zile de muncă în
folosul comunităţii în executarea pedepsei amenzii sub forma
prestării unei munci.
4. Dispoziţiile art. 64 din Codul penal nu se aplică în cazul
infracţiunilor săvârşite anterior intrării sale în vigoare, chiar dacă
amenda a fost aplicată în baza art. 61 din Codul penal. (art. 14
alin.2 din Legea nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului
penal)
CAPITOLUL III

Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare
Menţiuni:
În materia pedepsei accesorii şi a pedepselor
complementare, noul Cod penal urmăreşte să asigure
judecătorului o paletă largă de măsuri care, prin flexibilitate şi
diversitate, să permit o cât mai bună individualizare judiciară. În
acest sens, în legătură cu interzicerea exercitării unor drepturi,
noua reglementare, pe de o parte, extinde considerabil libertatea
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 42 din 317

judecătorului în alegerea acestora, iar pe de altă parte, lărgeşte
sfera drepturilor a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de
pedeapsă accesorie sau complementară.
SECŢIUNEA 1

Pedeapsa accesorie

Art. 65 Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii
exercitării unor drepturi
(1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la
art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) - o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca
pedeapsă complementară.
(2) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de
către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) - o) sau a
unora dintre acestea.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din
momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa
principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
(4) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la
art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce
pedeapsa a fost considerată ca executată.
Menţiuni:
1. Noul Cod penal reglementează, în mod firesc, pedepsele
accesorii înaintea celor complementare, având în vedere
momentul executării acestora, în acelaşi timp cu pedeapsa
principală.
2. Pedepsele accesorii sunt, similar reglementării din Codul
penal anterior, aceleaşi ca şi pedepsele complementare, la care,
de altfel, face trimitere art. 65, diferenţa notabilă fiind dată de
numărul mai mare de drepturi care pot fi interzise, realizându-se o
mai buna individualizare a pedepsei.
3. Alin.(1), (2) şi (4) au fost modificate prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal. Modificările au vizat următoarele aspecte:
- alin.(1) a fost modificat pentru a se include printre
pedepsele accesorii toate pedepsele complementare, inclusiv cea
prevăzută la lit. o) - „dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de
muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi
sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.”
- la alin.(2) textul a fost modificat substanţial, renunţându-se
la formularea iniţială, privind aplicarea de drept a interzicerii
exerciţiului numai a anumitor drepturi (a) dreptul de a fi ales în
autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 43 din 317

ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; c) dreptul
străinului de a se afla pe teritoriul României; d) dreptul de a alege;
e) drepturile părinteşti; f) dreptul de a fi tutore sau curator). Potrivit
noului text, şi în cazul detenţiunii pe viaţă, instanţa poate interzice
toate sau numai o parte dintre drepturilor prevăzute la art. 66 alin.
(1) lit. a) - o). Se asigură, în acest fel, o corelare între aplicarea
pedepsei accesorii în cazul detenţiunii pe viaţă şi închisorii.
- modificarea alin.(4) vizează numai forma textului, norma de
trimiterea fiind la art. 65, cel care menţionează drepturile a căror
exercitare poate fi interzisă.
4. Dispoziţii privind aplicarea şi executarea sancţiunilor
penale care interesează pedepsele accesorii şi complementare au
fost introduse prin art. 12 alin.(1) din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Codului penal: „(1) În cazul succesiunii de
legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică
potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport
cu infracţiunea comisă.”

SECŢIUNEA a 2-a

Pedepsele complementare

Art. 66 Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi
(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în
interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora
dintre următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părinteşti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a
desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de
drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 44 din 317

n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă,
ori de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde
victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată.
(2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a)
şi lit. b).
(3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b) se dispune
cumulativ.
(4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există
motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că
persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul
în care urmează a fi expulzată.
(5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) şi
lit. o), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama
de împrejurările cauzei.
Menţiuni:
1. Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
drepturi a suferit modificări atât sub aspectul duratei, prin
reducerea limitei maxime de la 10 ani la 5 ani, cât şi sub aspectul
conţinutului, prin creşterea numărului drepturilor care intră în
conţinutul acestei pedepse. Prin reducerea duratei interzicerii
exercitării unor drepturi se urmăreşte o motivare suplimentară a
condamnatului pentru respectarea legalităţii prin stabilirea unui
orizont de timp rezonabil la împlinirea căruia vor înceta aceste
restricţii.
2. Prin diversificarea conţinutului acestei pedepse se
realizează o mai bună adecvare a sancţiunii în raport cu
împrejurările concrete ale cauzei sporindu-i în acest fel
considerabil eficienţa. Totodată, au fost introduse în conţinutul
pedepsei complementare o parte din sancţiunile care în prezent se
regăsesc în materia măsurilor de siguranţă, respectiv interzicerea
de a se afla în anumite localităţi, expulzarea străinilor şi interdicţia
de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată, întrucât
prin natura lor acestea au un pronunţat caracter punitiv urmărind
în principal restrângerea libertăţii de mişcare şi numai indirect,
datorită acestui efect, se realizează înlăturarea stării de pericol şi
prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
3. Un alt element de noutate priveşte lărgirea domeniului de
aplicare a acestei pedepse realizată prin extinderea sferei
pedepselor principale pe lângă care aceasta poate fi dispusă,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 45 din 317

astfel, interzicerea exercitării unor drepturi fiind posibilă atât pe
lângă pedeapsa închisorii, indiferent de durata acesteia, cât şi pe
lângă pedeapsa amenzii.
4. Modificări au fost aduse şi în legătură cu momentul
începerii executării pedepsei complementare a interzicerii
exercitării unor drepturi, prin instituirea a două excepţii de la regula
executării acestei pedepse după ce pedeapsa închisorii a fost
executată sau considerată ca executată. Aceste excepţii sunt
întâlnite în cazul condamnării la pedeapsa amenzii sau al
suspendării condiţionate a executării pedepsei sub supraveghere,
situaţii în care executarea pedepsei complementare a interzicerii
exercitării unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare.
5. Dispoziţiile art. 65 şi 66 constituie reglementări conforme
Convenţiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului, din 20
noiembrie 1989, precum şi Directivei Parlamentului European şi a
Consiliului de stabilire a unor norme minime privind drepturile,
sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii (adoptată, încă
nepublicată).
Art. 67
Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi
(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată
dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată
că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana
infractorului, această pedeapsă este necesară.
(2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când
legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.
(3) Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică
în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Menţiuni:
1. Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor
drepturi se poate aplica atât în cazul în care pedeapsa principală
este închisoarea, cât şi în ipoteza în care aceasta este amenda,
spre deosebire de Codul penal anterior, care permitea aplicarea
acestei pedepse numai în cazurile în care pedeapsa principală era
închisoarea de cel puţin 2 ani.
2. De asemenea, a fost introdusă şi o dispoziţie de excepţie
referitoare la neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii
dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României în cazul în
care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 46 din 317

Art. 68 Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi
(1) Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe:
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de
pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după
expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
(2) În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului
străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării.
(3) Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea
unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii
exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii se va executa
după executarea pedepsei închisorii.
Menţiuni:
1. Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul text
prevede trei momente diferite de la care începe să curgă
executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi, fiind
incluse, în acord cu dispoziţiile art. 67, pedeapsa amenzii şi
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ca repere
pentru executarea acestei pedepse complementare.
2. Prin excepţie, potrivit alin.(2), dacă s-a dispus liberarea
condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe
teritoriul României se execută la data liberării.
Art. 69 Degradarea militară
(1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi
a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.
(2) Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari în
activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este
închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.
(3) Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate, în
rezervă sau în retragere pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa
principală aplicată este închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 47 din 317

Menţiuni:
1. O serie de îmbunătăţiri şi clarificări au fost aduse şi în
cazul pedepsei complementare a degradării militare.
Astfel, s-a menţionat expres, spre deosebire de art. 67 din
Codul penal anterior, momentul de la care se execută această
pedeapsă.
2. De asemenea, textul a fost clarificat şi cu privire la
categoriile de persoane cărora li se poate aplica această
pedeapsă: condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în
retragere.
Art. 70 Publicarea hotărârii definitive de condamnare
(1) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când, ţinând
seama de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana
condamnatului, instanţa apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârşirii
altor asemenea infracţiuni.
(2) Hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instanţă,
într-un cotidian local sau naţional, o singură dată.
(3) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei
condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor persoane.
Menţiuni:
În materia pedepselor complementare a fost introdusă o
nouă pedeapsă, publicarea hotărârii definitive de condamnare, cu
scopul de a creşte eficienţa mesajului actului de justiţie dar şi
pentru a asigura o reparaţie de ordin moral persoanei vătămate.
CAPITOLUL IV

Calculul duratei pedepselor

Art. 71 Durata executării
(1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care
condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare.
(2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc
în durata executării.
(3) Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în
spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit
boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
(4) Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de
executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 48 din 317

Menţiuni:
1. Reglementarea duratei executării pedepsei, în
comparaţie cu dispoziţiile art. 87 din Codul penal anterior, a suferit
o serie de modificări. În acest sens, nu au mai fost menţinute
dispoziţiile alin.(4) ale art. 87, deoarece noul Cod penal renunţă la
instituţia executării pedepsei la locul de muncă.
2. De asemenea, alin.(4) prevede în mod expres faptul că
permisiunile de ieşire din penitenciar sunt incluse în durata
executării pedepsei.
Art. 72 Computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate
(1) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de
libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi
atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod
separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru
o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
(2) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de
libertate se scade şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în
tot sau în parte a zilelor-amendă.
(3) În cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o
persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din
durata pedepsei închisorii.
Menţiuni:
1. Articolul referitor la computarea duratei măsurilor
preventive privative de libertate a fost sistematizat, fiind introduse,
de asemenea, unele dispoziţii noi – alin.(3).
2. De asemenea, având în vedere sistemul zilelor-amendă,
alin.(2) nu face referire la înlăturarea amenzii, ci la înlăturarea
zilelor-amendă.
Art. 73 Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara
ţării
(1) În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11,
partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate
executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru
aceeaşi infracţiune în România.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care
pedeapsa executată în afara ţării este amenda.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 49 din 317

Menţiuni:
Textul prezintă elemente de noutate cu referire la stabilirea
modului în care se compută pedepsele şi măsurile preventive
executate în afara ţării. Astfel, aceste dispoziţii sunt aplicabile nu
numai pentru infracţiunile săvârşite în condiţiile art. 9 (potrivit
principiului personalităţii legii penale), art. 10 (potrivit principiului
realităţii legii penale) sau art. 11 (potrivit principiului universalităţii
legii penale) – aşa cum prevede şi Codul penal anterior – ci şi în
cazul infracţiunilor comise în condiţiile art. 8 (potrivit principiului
teritorialităţii legii penale).
Totodată, computarea pedepselor şi măsurilor preventive
executate în afara ţării va opera şi în cazul în care pedeapsa
executată, în afara tarii, este amenda.

CAPITOLUL V

Individualizarea pedepselor

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

Art. 74 Criteriile generale de individualizare a pedepsei
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea
infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după
următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale
infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine
seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.
Menţiuni:
Individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai
importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe
depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi
recuperare a condamnatului întrucât aceasta presupune, prin
evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii
infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 50 din 317

inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa
şi modul de executare a acesteia, aşa încât noul Cod penal
prevede o serie de elemente de noutate, menite să asigure o
corecta individualizare judiciară a persoanelor condamnate.
SECŢIUNEA a 2-a

Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante

Art. 75 Circumstanţe atenuante
(1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:
a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii,
determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă,
printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă;
b) depăşirea limitelor legitimei apărări;
c) depăşirea limitelor stării de necesitate;
d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul
nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii
faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor
infracţiuni: contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin
sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare
abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice,
infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate,
contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor
de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a
României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a
infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a celor
împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la
nerespectarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor
materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile
aeronautice civile şi cele care pot pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea
aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi
simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului
persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor
privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea şi
combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor.
(2) Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor
infracţiunii;
b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau
periculozitatea infractorului.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 51 din 317

Menţiuni:
1. În materia circumstanţelor atenuante elementele de
noutate privesc conţinutul circumstanţelor atenuante judiciare şi
efectele circumstanţelor atenuante. Sub aspectul conţinutului, a
fost înlăturată circumstanţa privitoare la conduita bună a
infractorului anterior săvârşirii infracţiunii, rămânând ca o
asemenea împrejurare să fie avută în vedere în cadrul criteriilor
generale de individualizare a pedepsei.
2. Litera d) din cadrul alin.(1) a fost introdusă prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, urmare a dezbaterilor parlamentare, la redactarea
prezentului text fiind observat şi dispoziţiile art. 741 din Codul
penal anterior, dar şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale pe
marginea acestuia.
Art. 76 Efectele circumstanţelor atenuante
(1) În cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime.
(2) Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, în cazul reţinerii
circumstanţelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de
numărul circumstanţelor atenuante reţinute.
Menţiuni:
Nou
Cod
a
regândit
reglementarea
efectelor
circumstanţelor atenuante, sub aspectul întinderii şi a modului de
determinare al acestor efecte. Existenţa circumstanţelor atenuante
conduce la reducerea cu 1/3 a limitei speciale maxime şi minime
ale pedepsei prevăzute de lege. Reducerea atât a limitei speciale
minime cât şi a celei maxime a pedepsei conferă judecătorului o
mai mare libertate de apreciere în stabilirea concretă a pedepsei
prin aceea că nu mai este obligat să aplice, de drept, o pedeapsă
sub minimul special al pedepsei dar păstrează această posibilitate
în măsura în care operaţiunea de individualizare conduce la o
asemenea concluzie. În acelaşi timp, prin reducerea limitelor
speciale ale pedepsei cu o fracţie (1/3) se realizează o
determinare proporţională a efectului atenuant ţinând cont de
gradul de pericol abstract stabilit de legiuitor pentru o anumită
infracţiune.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 52 din 317

Art. 77 Circumstanţe agravante
Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:
a) săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
b) săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente
degradante;
c) săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte
persoane ori bunuri;
d) săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă
împreună cu un minor;
e) săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei
vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze;
f) săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte
substanţe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracţiunii;
g) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de
o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenţă;
h) săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă,
religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte
împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei
persoane în raport cu celelalte.
Menţiuni:
1. În privinţa circumstanţelor agravante, principala
modificare constă în renunţarea la categoria circumstanţelor
agravante judiciare întrucât, ţinând seama de modul imprecis al
reglementării şi de efectul asupra răspunderii penale, textul se
situează la limita principiului previzibilităţii legii, lăsând posibilitatea
agravării răspunderii penale a unei persoane, căreia i se
reproşează adoptarea unei conduite periculoase, în condiţiile în
care fapta ce atrage acest efect nu este descrisă de lege cu
claritate pentru se putea înţelege fără echivoc în ce constă
împrejurarea care imprimă faptei un caracter mai grav.
2. Sub aspectul conţinutului circumstanţelor agravante s-a
procedat la o reevaluare a împrejurărilor care au aptitudinea de a
evidenţia un grad de pericol ridicat astfel încât să justifice reţinerea
acestora ca circumstanţe legale.
3. Astfel, s-a extins şi sfera de aplicare a circumstanţei
privind comiterea infracţiunii de către o persoană în stare de
intoxicaţie preordinată, la cauzele care determină această stare
fiind adăugate, pe lângă alcool, şi alte substanţe psihoactive, a
căror consumare reprezintă o încălcare a unei interdicţii legale sau
medicale. Introducea acestei circumstanţe este determinată de
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 53 din 317

constatările practicii judiciare din ultimii ani conform cărora
numeroase infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, dar
nu numai, se comit pe fondul consumului de alcool, de droguri sau
de alte substanţe interzise ori cu regim special.
4. S-a renunţat la agravarea răspunderii în cazul comiterii
infracţiunii din motive josnice deoarece, prin forţa lucrurilor, în
majoritatea covârşitoare a cazurilor comiterea infracţiunilor nu este
animată de resorturi care pot stârni admiraţie sau pot reprezenta
repere morale. În măsura în care, într-un caz concret, mobilul
comiterii infracţiunii evidenţiază în mod flagrant nivelul scăzut de
conştiinţă al infractorului, această împrejurare poate fi avută în
vedere în procesul de individualizare al pedepsei. În plus,
conţinutul acestei circumstanţe nu a fost niciodată delimitat cu
precizie de doctrină şi jurisprudenţă.
5. Totodată a fost introdusă o nouă circumstanţă agravantă,
constând în săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită
vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de
sănătate, infirmităţii sau altor cauze, întrucât o asemenea
împrejurare evidenţiază o periculozitate ridicată a infracţiunii dar şi
a infractorului.
6. Potrivit dispoziţiei interpretative cuprinse în art. 241 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, „prin substanţe psihoactive se
înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului
Sănătăţii.”
7. Dispoziţia legală est conformă Convenţiei internaţionale
privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială,
Convenţiei UNESCO privind lupta împotriva discriminării în
domeniul învăţământului, Convenţiei O.I.M. (nr. 111) privind
discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei,
Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra eliminării tuturor
formelor de discriminare faţă de femei, Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (STE 5 – 1950,
Consiliul Europei - art. 14), Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind
abolirea pedepsei cu moartea (STE 177 – 2000).
Art. 78 Efectele circumstanţelor agravante
(1) În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă
până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul
închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din
acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din
maximul special.
(2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de
numărul circumstanţelor agravante reţinute.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 54 din 317

Menţiuni:
Sub aspectul efectelor circumstanţelor agravante, legea nouă
este mai favorabilă, prevăzând aplicarea facultativă a unui spor de
până la 2 ani peste maximul special al pedepsei, iar nu de 5 ani ca
în actualul CP. Ca şi în cazul concursului de circumstanţe atenuante
(art.76 alin.(2) NCP), concursul de circumstanţe agravante conduce
la o singură majorare a limitelor speciale de pedeapsă (alin.(2) al
textului).
Art. 79 Concursul între cauze de atenuare sau de agravare
(1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii
care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de
lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor
privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a
pedepsei, în această ordine.
(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea
răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor
privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.
(3) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de
reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele
speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc
conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform
alin. (2).

Menţiuni:
1. Au fost reglementate şi soluţiile în cazul existenţei unui
concurs de cauze de atenuare şi/sau de agravare a pedepsei
aplicabile aceleiaşi infracţiuni, cauze ale căror efecte se determină
fără excepţie prin aplicarea unor fracţii asupra limitelor speciale
ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.
2. În cazul cauzelor de atenuare, înţelegând aici tentativa,
circumstanţele atenuante şi cazurile speciale de reducere a
pedepsei prevăzute în partea specială a codului ori în legile
speciale, acestea îşi produc efectele succesiv asupra limitelor
speciale ale aceleiaşi infracţiuni, fiind valorificate fără excepţie în
procesul de individualizare.
3. Existenţa mai multor cauze de agravare în cazul aceleiaşi
infracţiuni, respectiv circumstanţe
agravante,
infracţiune
continuată sau recidivă, va atrage aplicarea succesivă a
tratamentului sancţionator prevăzut pentru aceste cauze.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 55 din 317

4. Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente atât cauze
de atenuare cât şi de agravare, după regulile deja arătate, se va
da efect mai întâi cauzelor de atenuare şi apoi cauzelor de
agravare, în acest fel fiind valorificate corespunzător ambele
categorii în procesul de individualizare a pedepsei.
SECŢIUNEA a 3-a

Renunţarea la aplicarea pedepsei
Menţiuni:

1. Individualizarea judiciară a sancţiunilor reprezintă, la
rândul ei, una dintre instituţiile fundamental revizuite prin
prevederile noului Cod penal.
2. În scopul de a realiza mecanisme juridice care să
permită instanţei alegerea celei mai potrivite forme de tragere la
răspundere penală, noul Codi penal propune o nouă reglementare
în această materie. Această formă de individualizare are ca
principală preocupare stabilirea modului în care condamnatul va
suporta coerciţia aplicată ca urmare a infracţiunii săvârşite,
operaţiune de asemenea sensibilă deoarece are aptitudinea de a
influenţa direct şi într-o proporţie semnificativă procesul de
recuperare socială a infractorului. Caracterul proporţional al
pedepsei în raport cu gravitatea infracţiunii şi periculozitatea
infractorului nu trebuie să se reflecte doar în natura, durata sau
cuantumul acesteia ci şi în modul de executare, pentru că altfel
există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să
producă efecte contrare scopului urmărit.
3. Reintegrarea socială a infractorului prin mijloace
alternative la executarea pedepsei este condiţionată în acelaşi
timp de evaluarea conduitei acestuia pe parcursul procesului
penal şi de atitudinea faţă de actul de justiţie. Astfel, infractorul
care s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la
răspundere penală a autorului sau a participanţilor, nu poate
beneficia de renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării
pedepsei ori de suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, întrucât între conduita acestuia pe parcursul
procesului penal şi natura şi scopul acestor măsuri există o vădită
incompatibilitate.
4. Pentru aceste considerente au fost reglementate două
instituţii noi, respectiv renunţarea la pedeapsă şi amânarea
aplicării pedepsei, şi a fost regândită instituţia suspendării
executării pedepsei sub supraveghere, care sunt concepute într-o
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 56 din 317

succesiune progresivă determinată de gravitatea infracţiunii
comise, periculozitatea infractorului, gradul de intervenţie pentru
îndreptarea condamnatului şi consecinţele asupra acestuia.
5. Potrivit art. 9 alin.(2) din Legea nr. 187/2012, infracţiunile
comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în
baza dispoziţiilor Codului penal din 1969, nu constituie
impedimente pentru dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei,
amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei
sub supraveghere pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării
definitive.
6. Dispoziţiile secţiunilor 3-6 au fost elaborate conform
Standardelor minime Organizaţiei Naţiunilor Unite privind măsurile
non-custodiale (The Tokyo Rules)1990, Recomandării Consiliul
Europei 79/14 privind aplicarea Convenţiei Europene privind
supravegherea suspendării condiţionate sau a liberării
condiţionate, Recomandării Consiliului Europei 80/11 privind
privarea de libertate în timpul procesului, Recomandării Consiliul
Europei 92/16 privind sancţiuni şi măsuri în comunitate,
Recomandării Consiliul Europei 99/22 privind suprapopularea şi
creşterea populaţiei penitenciare, Recomandării Consiliului
Europei 2000/22 privind sancţiuni şi măsuri în comunitate,
Recomandării Consiliului Europei 2003/22 privind liberarea
condiţionată şi cauţiunea, Recomandării Consiliului Europei
2003/23 privind detenţiunea pe viaţă şi închisoarea de lungă
durată, Recomandării Consiliului Europei 2006/2E privind reguli
europene pentru penitenciare, Recomandării Consiliului Europei
2010/1 privind reguli europene pentru probaţiune, Consiliul
Europei - Res 70/1 – Suspendarea condiţionată sau liberarea
condiţionată a deţinuţilor, Consiliul Europei - Res 76/2 –
Condamnaţii la pedeapsa cu închisoarea pe termen lung, Consiliul
Europei - Res 76/10 – Măsuri penale alternative la pedeapsa
închisorii.
Art. 80 Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei
(1) Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite
următoarele condiţii:
a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi
întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost
comisă, motivul şi scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii
infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa
apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care
le-ar avea asupra persoanei acestuia.
(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 57 din 317

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute
în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit
termenul de reabilitare;
b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în
ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a
autorului sau a participanţilor;
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai
mare de 5 ani.
(3) În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate
dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).
Menţiuni:
1. Renunţarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul
recunoscut instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea
şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de
comiterea unei infracţiuni, pentru îndreptarea căreia, ţinând seama
de infracţiunea săvârşită, de persoana infractorului şi de conduita
avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei, este suficientă
aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau
executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât
să ajute la recuperarea inculpatului.
2. Pentru a corela această dispoziţie cu reglementarea
principiului oportunităţii prevăzută în noul Cod de procedură
penală, s-a prevăzut că renunţarea nu poate opera în cazul în
care pedeapsa legală pentru fapta comisă este închisoarea mai
mare de 5 ani. Litera d) din cadrul alin.(2), care conţine limitarea
aplicabilităţii acestei instituţii numai la infracţiunile care prevăd
pedeapsa închisorii de maxim 5 ani, inclusiv, a fost introdusă prin
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal.
3. Potrivit dispoziţiei interpretative cuprinse în art. 239 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, „termenul condamnare utilizat în
cuprinsul art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal se referă şi la
hotărârile prin care, faţă de inculpat, s-a luat, în timpul minorităţii, o
măsură educativă, în afară de cazul în care au trecut cel puţin 2
ani de la data executării sau considerării ca executată a acestei
măsuri.”

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 58 din 317

Art. 81 Avertismentul
(1) Când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un
avertisment.
(2) Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat
renunţarea la aplicarea pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale
viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.
(3) În caz de concurs de infracţiuni se aplică un singur avertisment.
Menţiuni:
Dispoziţiile art. 81 nu se regăsesc şi în Codul penal anterior,
ele reprezentând detalieri ale unei instituţii nou-introduse –
renunţarea la aplicarea pedepsei.
Art. 82 Anularea şi efectele renunţării la aplicarea pedepsei
(1) Persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este
supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din
infracţiunea săvârşită.
(2) Renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării
măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.
(3) Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a
dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a
luat această măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă
infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen,
renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru
infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi,
după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate
intermediară.
Menţiuni:
1. Efectele aplicării acestei măsuri de individualizare constau
în inaplicabilitatea oricăror decăderi, interdicţii sau incapacităţi.
Măsura nu produce efecte asupra dispoziţiilor civile sau măsurilor
de siguranţă stabilite prin hotărâre definitivă.
2. Pentru a preîntâmpina situaţiile generate de
descoperirea ulterioară a uneia sau mai multor infracţiuni a fost
necesară completarea textului art. 82 din Cod, prin reglementarea
anulării renunţării la aplicarea pedepsei, instrument omis din forma
iniţială a textului noului Cod. În acest sens, Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal a completat articolului menţionat cu procedura anulării
renunţării la aplicarea pedepsei.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 59 din 317

SECŢIUNEA a 4-a

Amânarea aplicării pedepsei

Art. 83 Condiţiile amânării aplicării pedepsei
(1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de
supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau
închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia
cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori
s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii
infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa
apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune
supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a
sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării
adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a
participanţilor.
(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii
care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62.
(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării
pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor
la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de
supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de
supraveghere.

Menţiuni:
1. Amânarea aplicării pedepsei constă în stabilirea unei
pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei
infracţiuni şi amânarea temporară a aplicării acesteia, atunci când
pedeapsa concret stabilită este amenda sau închisoarea de cel
mult 2 ani iar instanţa apreciază, ţinând seama de persoana
infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior
comiterii infracţiunii, că în raport cu situaţia personală a
inculpatului, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară,
dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă
fixă de 2 ani.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 60 din 317

2. Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de
7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire
penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului
ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a
participanţilor.
3. Pe parcursul acestui termen de supraveghere persoana
faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei este supusă
unui proces de supraveghere, cu un conţinut flexibil şi variat, care
să permită atât verificarea conduitei persoanei (putând fi obligată
să nu se deplaseze în anumite locuri, la anumite manifestări
sportive ori culturale, sau la alte adunări publice, stabilite de
instanţă, să nu comunice cu victima sau cu membrii familiei
acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte
persoane, stabilite de instanţă, sau să nu se apropie de acestea
etc.) cât şi sprijinirea acesteia pentru a conştientiza riscurile la
care se expune prin comiterea de infracţiuni ori de a-i înlesni
integrarea socială (putând fi obligat să urmeze un curs de
pregătire şcolară ori de calificare profesională, să presteze o
muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă
între 30 şi 60 de zile în condiţiile stabilite de instanţă, să
frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială,
să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală
etc.).
4. Sistemul de obligaţii pe durata termenului de supraveghere
este de asemenea unul flexibil, permiţând instanţei de judecată
să-l adapteze în raport de conduita persoanei supravegheate fie
prin impunerea unor noi obligaţii, fie prin sporirea sau diminuarea
condiţiilor de executare a celor existente, ori chiar prin încetarea
executării unora din obligaţiile pe care le-a impus iniţial, pentru a
asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare.
5. Pentru a avea mai multe şanse de reuşită în procesul de
recuperare a persoanei aflată în termenul de supraveghere s-a
acordat o atenţie sporită rolului consilierilor de probaţiune,
persoane specializate tocmai în acest gen de activităţi, pentru a
contribui într-un mod calificat la procesul de reintegrare socială.
6. Sub aspectul efectelor, la împlinirea termenului de
supraveghere persoanei faţă de care s-a dispus amânarea nu i se
mai aplică pedeapsa şi pe cale de consecinţă nu este supusă nici
unei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din
infracţiunea săvârşită dacă aceasta a avut o conduită care să
justifice opţiunea instanţei de a nu-i aplica o pedeapsă. Pentru a
spori eficienţa mijloacelor de protecţie a intereselor victimei,
producerea efectelor este condiţionată, printre altele, de
îndeplinirea integrală a obligaţiilor stabilite prin hotărâre, în ipoteza
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 61 din 317

neexecutării acestora fiind obligatorie revocarea amânării şi
dispunerea executării pedepsei, afară de cazul când infractorul
dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească.
7. Alin. (4) al art. 83 a fost modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal. Instituţia amânării aplicării pedepsei reprezintă un
element de noutate în sistemul penal românesc şi dintr-o eroare
materială în varianta anterioară a Codului s-a făcut referire la
hotărârea de condamnare pentru ipoteza în care instanţa de
judecată hotărăşte amânarea aplicării pedepsei, motiv pentru care
a fost îndreptată această eroare materială, având în vedere că
aplicarea acestei instituţii nu se face prin pronunţarea unei hotărâri
de condamnare.
8. Potrivit art. 9 alin.(2) din Legea nr. 187/2012, infracţiunile
comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în
baza dispoziţiilor Codului penal din 1969, nu constituie
impedimente pentru dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei,
amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei
sub supraveghere pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării
definitive.
Art. 84 Termenul de supraveghere
(1) Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii
definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
(2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să
execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.
Menţiuni:
Dispoziţiile art. 84 nu se regăsesc şi în Codul penal anterior,
ele reprezentând detalieri ale unei instituţii nou-introduse –
amânarea aplicării pedepsei. Astfel, prin acest articol este stabilită
durata termenului de supraveghere, modalitatea de calcul, precum
şi obligaţia persoanei faţă de care s-a dispus măsura să respecte
măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin.
Art. 85 Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
(1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de
supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea
sa;
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 62 din 317

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5
zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existenţă.
(2) Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă
cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în
care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă.
Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor;
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele
cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se
apropie de acestea;
f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la
alte adunări publice, stabilite de instanţă;
g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;
j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care
s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
(3) Pentru stabilirea obligaţiei prevăzute la alin. (2) lit. b), instanţa va consulta
informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la
posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la
nivelul instituţiilor din comunitate.
(4) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. e) - g), instanţa
individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările
cauzei.
(5) Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile
stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de
supraveghere.
Menţiuni:
1. Judecătorul are la îndemână o paletă larga de posibilităţi
atunci când stabileşte obligaţiile ce incumbă persoanei vinovate.
S-a consacrat şi obligaţia legală de a îndeplini integral dispoziţiile
de natură civilă ale hotărârii judecătoreşti, cu cel puţin 3 luni
anterior expirării termenului de supraveghere (alin.(5)). Rolul

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 63 din 317

esenţial în monitorizarea respectării acestor obligaţii revine
serviciilor de probaţiune.
2. Alin. (3) şi (4) ale art. 85 au fost modificate prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, apreciindu-se că o lista centralizată care să cuprindă
posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului
de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate poate fi
realizată doar în ceea ce priveşte munca neremunerată în folosul
comunităţii [deci litera b) a alin. (2) al art. 85] şi nu şi pentru alte
tipuri de obligaţii [precum cele de la art. 85 alin.(2) lit. a) sau c)].
Art. 86 Supravegherea
(1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit.
c) - e) se comunică serviciului de probaţiune.
(2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a) - c) şi
alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a
obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d) - j) se face de organele abilitate, care
vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea
obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a) - d), într-un termen cât mai scurt de la
data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să
sesizeze instanţa, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă,
fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu
execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin;
c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre,
cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Menţiuni:
Articolul reglementează modul în care se realizează
supravegherea condamnatului pe durata termenului de
supraveghere, precum şi sarcinile care revin serviciului de
probaţiune şi a altor organe abilitate de lege. Detalierea acestor
sarcini este reglementată distinct în proiectele de lege privind
executarea pedepselor privative, respectiv neprivative de libertate.
Art. 87 Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care
justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de
executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 64 din 317

corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de
îndreptare.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus,
atunci când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Menţiuni:
Prevederile art. 87 nu se regăsesc şi în Codul penal anterior,
ele reprezentând detalieri ale unei instituţii nou-introduse –
amânarea aplicării pedepsei.
Astfel, prin acest articol sunt stabilite cazurile în care intervine
modificarea sau încetarea obligaţiilor.
Art. 88 Revocarea amânării aplicării pedepsei
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu
rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile
impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
(2) În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana
supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre,
instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de
cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârşit o
nouă infracţiune, cu intenţie sau intenţie depăşită, descoperită în termenul de
supraveghere, pentru care s-a pronunţat o condamnare chiar după expirarea acestui
termen, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei.
Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua
infracţiune se calculează conform dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.
(4) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine
sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispoziţiile alin. (3) se
aplică în mod corespunzător.
Menţiuni:
Similar cu dispoziţiile art. 87, prevederile art. 88 nu se
regăsesc şi în Codul penal anterior, ele reprezentând detalieri ale
unei instituţii nou-introduse – amânarea aplicării pedepsei.
Astfel, prin acest articol sunt stabilite cazurile în care intervine
revocarea amânării aplicării pedepsei.
Art. 89 Anularea amânării aplicării pedepsei
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana
supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii
prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 65 din 317

după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz,
dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) În caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicării
pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83. Dacă se
dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la
data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării
pedepsei.
Menţiuni:
Anularea măsurii poate fi dispusă în cazul în care se constată
ulterior că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea
acesteia.
Art. 90 Efectele amânării aplicării pedepsei
(1) Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai
aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar
putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune
până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi
nu s-a descoperit o cauză de anulare.
(2) Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de
siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.
Menţiuni:
În ceea ce priveşte efectele amânării aplicării pedepsei,
acestea se concretizează, sub condiţia respectării întocmai a
obligaţiilor stabilite pe durata termenului de supraveghere, în
inaplicabilitatea oricăror decăderi, interdicţii sau incapacităţi.
SECŢIUNEA a 5-a

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Art. 91 Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de
cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de
un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit
reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 66 din 317

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii
infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa
apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia,
condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea
conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Când pedeapsa închisorii este însoţită de pedeapsa amenzii aplicate în
condiţiile art. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost
suspendată sub supraveghere.
(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
dacă:
a) pedeapsa aplicată este numai amenda;
b) aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a
autorului sau a participanţilor.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea,
precum şi a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei şi atenţionarea
condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune
dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu
va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Menţiuni:
1. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
constă în stabilirea şi aplicarea unei pedepse cu închisoarea de
cel mult 3 ani, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, dacă
instanţa apreciază că, ţinând seama de persoana infractorului şi
de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii
infracţiunii, aplicarea pedepsei este suficientă, şi chiar fără
executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte
infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale
pentru o perioadă determinată.
2. Termenul de supraveghere în cazul suspendării este unul
variabil, fiind cuprins între 2 şi 4 ani, dar nu mai mic decât durata
pedepsei aplicate, iar sistemul de supraveghere la care este
supus condamnatul este asemănător cu cel prevăzut în cazul
amânării aplicării pedepsei. Sub aspectul conţinutului, sistemul de
supraveghere în cazul suspendării este mai redus întrucât o parte
din obligaţiile întâlnite în cazul amânării aplicării pedepsei sunt
executate în cazul suspendării cu titlu de pedeapsă
complementară.
3. Potrivit art. 9 alin.(2) din Legea nr. 187/2012, infracţiunile
comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 67 din 317

baza dispoziţiilor Codului penal din 1969, nu constituie
impedimente pentru dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei,
amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei
sub supraveghere pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării
definitive.
4. În ceea ce priveşte dispoziţiile tranzitorii, potrivit art. 16
din Legea nr. 178/2012, „Măsura suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se
menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la
împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de
condamnare. Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu
privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
conform art. 5 din Codul penal, instanţa va avea în vedere sfera
obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit
legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de
încercare sau supraveghere.”
5. Art. 15 din aceeaşi lege conţine o serie de prevederi în
legătură cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
instituţie specifică reglementării anterioare, nepreluată de noul
Cod: „Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei
aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după
intrarea în vigoare a Codului penal. Regimul suspendării
condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv
sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de
Codul penal din 1969.”
Art. 92 Termenul de supraveghere
(1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de
supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă
mai mică decât durata pedepsei aplicate.
(2) Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care
s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
(3) Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte
măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de
instanţă.
Menţiuni:
Spre deosebire de Codul penal anterior, care, în art. 862,
prevede termenul de încercare compus din cuantumul pedepsei
închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp stabilit de
instanţă între 2 si 5 ani, noul Cod penal stabileşte că termenul de
supraveghere este reprezentat de durata suspendării, care este
cuprinsa între 2 si 4 ani, dar nu mai puţin decât durata pedepsei
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 68 din 317

aplicate, cu precizarea că acest termen se calculează de la data
rămânerii definitive a hotărârii.
Art. 93 Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
(1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte
următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea
sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5
zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existenţă.
(2) Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre
următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
(3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă
neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în
condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu
poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de
executare a pedepselor.
(4) Pentru stabilirea conţinutului obligaţiei prevăzute la alin. (3), instanţa va
consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu
privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de
probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate.
(5) Condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin
hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de
supraveghere.
Menţiuni:
1. În noua reglementare, prestarea unei munci neremunerate
în folosul comunităţii este o caracteristică ce ţine de esenţa
acestei instituţii, întrucât prin suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere se instituie în sarcina condamnatului, cu acordul
acestuia, obligaţia executării unei asemenea activităţi.
2. Un alt element de noutate costă în faptul că executarea
pedepsei amenzii, aplicată fie ca pedeapsă principală unică fie ca
pedeapsă principală pe lângă pedeapsa închisorii atunci când prin
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 69 din 317

infracţiunea comisă s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial iar
instanţa optează pentru o pedeapsă cumulativă, nu este
susceptibilă de suspendare.
3. Alin. (4) al art. 89 a fost modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, apreciindu-se că o lista centralizată care să cuprindă
posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului
de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate poate fi
realizată doar în ceea ce priveşte munca neremunerată în folosul
comunităţii şi nu şi pentru alte tipuri de obligaţii.
Art. 94 Supravegherea condamnatului
(1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit.
c) - e) se comunică serviciului de probaţiune.
(2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b),
alin. (3) şi alin. (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de
îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. c) şi lit. d) se face de organele
abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a
acestora.
(3) Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea
obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), precum şi alin. (3) într-un
termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să
sesizeze instanţa, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă,
fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu
execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin;
c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre,
cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Menţiuni:
Supravegherea condamnatului este reglementată într-un
articol distinct, spre deosebire de Codul penal anterior, care a
inclus astfel de dispoziţii în cuprinsul art. 863, referitor la măsurile
de supraveghere şi obligaţiile condamnatului.
De asemenea, au fost introduse o serie de prevederi noi,
iar cele preluate din Codul penal anterior au fost actualitate şi
armonizate în acord cu celelalte dispoziţii din noul Cod penal.
Astfel, comunicarea datelor prevăzută la alin.(1) se face
serviciului de probaţiune, nu şi judecătorului. În mod similar,
supravegherea executării obligaţiilor o va realiza tot serviciul de
probaţiune.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 70 din 317

Au fost prevăzute în mod expres, la alin.(4), situaţiile în
care serviciul de probaţiune trebuie să sesizeze instanţa.
Art. 95 Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care
justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de
executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod
corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus,
când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Menţiuni:
Textul nu are corespondent în Codul penal anterior,
reglementând aspecte de interes în aplicarea instituţiei
supravegherii.
Art. 96 Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu
rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile
impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea
pedepsei.
(2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată
nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă
suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana
dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62
nu a fost executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2)
sau art. 64 alin. (5) şi alin. (6), instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea
pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o
nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a
pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen,
instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după
caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
(6) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine
sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În cazul revocării,
dispoziţiile alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 71 din 317

Menţiuni:
A fost introdus un nou caz în care se revoca suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere, prevăzut de art.96 alin.(3), si
anume când pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii nu
a fost executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Art. 97 Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana
condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin
care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după
expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz,
dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate
dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere.
Menţiuni:
Textul reia, cu unele modificări, reglementarea cuprinsă în
Codul penal anterior – art. 865 şi 85.
Art. 98 Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere
(1) În cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până
la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării
executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare,
pedeapsa se consideră executată.
(2) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu produce efecte asupra
măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
Menţiuni:
1. În privinţa efectelor, suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere nu mai are ca efect intervenirea reabilitării de drept
la expirarea termenului de supraveghere. Condamnarea va fi
susceptibilă de reabilitare de drept conform dreptului comun
(art.165 şi urm. din noul Cod penal), al cărei termen va curge de la
împlinirea termenului de supraveghere. Ca şi în cazul amânării
aplicării pedepsei, producerea efectelor suspendării este
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 72 din 317

condiţionată de executarea integrală a obligaţiilor civile stabilite
prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când persoana
dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească.
2. Alin. (1) al art. 98 a fost modificat prin Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal, realizându-se corelarea cu dispoziţiile art. 96 alin.(4), care
prevede cazurile de revocare a suspendării.
SECŢIUNEA a 6-a

Liberarea condiţionată
Menţiuni:

Instituţia liberării condiţionate cunoaşte modificări
semnificative atât sub aspectul condiţiilor de acordare cât şi al
procesului de reintegrare socială a condamnatului prin implicarea
activă şi calificată a statului, în acest sens un rol esenţial revenind
consilierilor de probaţiune.
Art. 99 Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă
(1) Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate
reintegra în societate.
(2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea
liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a
consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta
măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata
termenului de supraveghere.
(3) De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de
supraveghere de 10 ani.
Menţiuni:
1. Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă
sunt în mare parte aceleaşi cu cele prevăzute de Cod penal
anterior. Noutatea constă în accentul pus pe conduita
condamnatului pe durata executării pedepsei, întrucât numai prin
urmărirea comportamentului acestuia de zi cu zi se pot evalua
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 73 din 317

progresele sale în procesul de reeducare, iar condamnatul,
cunoscând acest reper, este interesat şi motivat să facă dovada
unei bune conduite.
2. Totodată, s-a renunţat la dispoziţiile din Cod penal anterior,
care stabileau regimuri diferite de acordare a liberării condiţionate
între femei şi bărbaţi, după criterii de vârstă, urmărindu-se
reglementarea unui regim unic care să aibă drept criteriu durata
executării pedepsei si de care sa se tina cont alaturi de celelalte
criterii.
Art. 100 Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii
(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul
închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar
nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau
deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate
reintegra în societate.
(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune
liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în
cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata
pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute în alin. (1) lit. b) - d).
(3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de
partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe
baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte
de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când
aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai
mare de 10 ani.
(4) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de
partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe
baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte
de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când
aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare
de 10 ani.
(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea
liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a
consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta
măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata
termenului de supraveghere.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 74 din 317

(6) Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei
pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.
Menţiuni:
1. Din analiza art. 99 şi 100, cu referire la condiţiile de
acordare, se poate observa că nu s-au menţinut dispoziţiile care
creau regimuri diferenţiate de acordare a liberării între condamnaţii
femei şi bărbaţi ori între condamnaţii pentru infracţiuni comise cu
intenţie sau din culpă. Orientarea europeană în această materie
este de a reglementa acordarea liberării condiţionate ţinând cont
exclusiv de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei,
pentru că numai în acest fel poate fi influenţată şi modelată mai
eficient conduita condamnatului care dobândeşte astfel o motivare
în plus cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape
punerea în libertate.
2. În acelaşi timp, prin modul de reglementare a condiţiilor
de acordare se evidenţiază mai clar rolul şi raţiunile liberării
condiţionate.
3. Liberarea condiţionată nu reprezintă un drept recunoscut
condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un
instrument juridic prin care instanţa de judecată constată că nu
mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de
detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia
condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată
durata executării, dovedeşte că a făcut progrese în vederea
reintegrării sociale şi convinge astfel instanţa că nu va mai comite
infracţiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă nici un pericol
pentru colectivitate.
Art. 101 Măsurile de supraveghere şi obligaţiile
(1) Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau
mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care
depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existenţă.
(2) În cazul prevăzut în alin. (1), instanţa poate impune condamnatului să execute
una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 75 din 317

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c) să nu părăsească teritoriul României;
d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii
la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se
apropie de acestea;
f) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
(3) Obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. c) - g) pot fi impuse în măsura în care nu au
fost aplicate în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi.
(4) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. d) - f), instanţa
individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările
cauzei.
(5) Măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. a) şi lit. b) se
execută din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata
termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligaţiile prevăzute în alin.
(2) lit. c) - g) se execută pe toată durata termenului de supraveghere.
(6) Abrogat.
Menţiuni:
1. Referitor la procesul de recuperare după liberare, pe
parcursul termenului de supraveghere condamnatului îi revine nu
numai obligaţia generală de a nu mai comite alte infracţiuni,
verificarea respectării acestei obligaţii fiind supusă unui regim de
supraveghere, dar şi o serie de obligaţii prin care se urmăreşte
reacomodarea acestuia cu viaţa în colectivitate pentru înlesnirea
reintegrării sale sociale.
2. În acest sens, pe durata termenului de supraveghere,
condamnatul este obligat să respecte anumite măsuri de
supraveghere, ori poate fi obligat să îndeplinească anumite
activităţi utile procesului de reintegrare.
3. Alin. (4) al art. 101 a fost modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, trimiterea în cuprinsul textului realizându-se şi la
obligaţiile de la alin.(2) lit. d) şi f), nu numai la lit. e).
4. De asemenea, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea
în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a fost abrogat
alin.(6), care în varianta iniţială avea următorul cuprins: „(6) Pentru
stabilirea conţinutului obligaţiilor prevăzute în alin. (2) lit. a) şi lit.
b), instanţa va consulta serviciul de probaţiune, care este obligat
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 76 din 317

să formuleze recomandări în acest sens.” Abrogarea s-a impus,
deoarece nu este necesară analizarea şi formularea concretă a
propunerilor de curs de pregătire sau de program de reintegrare
socială chiar de către instanţa de judecată, deoarece aceste
cursuri şi programe sunt aplicate la momentul executării hotărârii,
moment care intervine ulterior. Având în vedere dinamica acestor
cursuri şi programe, cât şi specificitatea acestora, s-a considerat
că varianta optimă este stabilirea acestora la momentul executării
hotărârii, evitându-se în acest mod situaţii de genul impunerii de
către instanţa de judecată a obligaţiei de a urma un anumit curs
care până la punerea în executarea a hotărârii nu se mai
desfăşoară.
Art. 102 Supravegherea condamnatului
(1) Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) lit. c) - e) se
comunică serviciului de probaţiune.
(2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. a) şi lit. b)
se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor
prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. c) - g) se face de organele abilitate, care vor sesiza
serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. d) şi lit. e)
poate fi realizată şi printr-un sistem electronic de supraveghere, în condiţiile
prevăzute de legea specială.
(4) Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze
instanţa, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă,
fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu
execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
Menţiuni:
Textul stabileşte, ca element de noutate, o serie de obligaţii
care pot fi impuse persoanelor liberate condiţionat, precum şi
competenţele serviciului de probaţiune, precum şi a organelor
abilitate în activitatea de supraveghere a condamnatului.
Art. 103 Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1) Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea
unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor
existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a
asigura condamnatului şanse mai mari de reintegrare socială.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus,
când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 77 din 317

Menţiuni:
Textul stabileşte cazurile de modificare şi încetare a
obligaţiilor impuse în cadrul liberării condiţionate.
Art. 103 nu are corespondent în Codul penal anterior, având
în vedere că vechea reglementare nu prevedea posibilitatea stabilirii
unor astfel de obligaţii în sarcina persoanei liberate condiţionat.
Art. 104 Revocarea liberării condiţionate
(1) Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu
respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa
revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă.
(2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care
a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o
condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa
revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua
infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă
sau pluralitate intermediară.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul
liberării condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.
Menţiuni:
Sancţiunea revocării liberării condiţionate intervine în situaţiile
expres şi limitativ prevăzute de lege, renunţându-se la revocarea
facultativă a liberării condiţionate, prevăzuta de Codul penal
anterior.
Art. 105 Anularea liberării condiţionate
(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana
condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a
aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se
anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,
recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute în art. 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă
s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării
primei liberări.
(3) Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea
din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată
la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 78 din 317

Menţiuni:
Anularea liberării condiţionate reprezintă o instituţie juridică
nou-introdusa, care devine aplicabilă în situaţia în care pe parcursul
termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată
mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i
s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen.
Art. 106 Efectele liberării condiţionate
În cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la
expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate
şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.
Menţiuni:
1. S-a adăugat o nouă condiţie de îndeplinit pentru ca
pedeapsa să se considere executată la expirarea termenului de
suspendare, respectiv ca până la expirarea termenului de
supraveghere să nu se fi dispus revocarea sau anularea liberării
condiţionate.
2. Art. 101 a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
realizându-se corelarea cu dispoziţiile art. 96 alin.(4), care prevede
cazurile de revocare a suspendării.

TITLUL IV
MĂSURILE DE SIGURANŢĂ
CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 107 Scopul măsurilor de siguranţă
(1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi
preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
(2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută
de legea penală, nejustificată.
(3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică
o pedeapsă.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 79 din 317

Menţiuni:
Prin reglementarea propusă s-a urmărit consolidarea
caracterului preponderent preventiv al acestor sancţiuni de drept
penal care pot fi luate numai dacă s-a săvârşit o faptă prevăzută
de legea penală şi nejustificată, ce relevă existenţa unei stări de
pericol. Nu este însă necesar ca această faptă să fie şi imputabilă,
astfel că masurile de siguranţă pot fi dispuse în prezenţa unei
cauze de neimputabilitate (spre exemplu iresponsabilitate), dar nu
şi în prezenţa unei cauze justificative.
Art. 108 Categoriile măsurilor de siguranţă
Măsurile de siguranţă sunt:
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicală;
c) interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
d) confiscarea specială;
e) confiscarea extinsă.
Menţiuni:
1. Având în vedere caracterul şi scopul măsurilor de
siguranţă s-a apreciat oportună trecerea unora dintre acestea cum
sunt: interzicerea de a se afla în anumite localităţi; interzicerea de
a reveni în locuinţa familiei şi expulzarea străinilor, în categoria
pedepselor complementare, într-o formulare relativ modificată.
Aceasta întrucât, asemenea sancţiuni de drept penal devin
incidente în cazul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală
iar datorită naturii specifice a acestora este necesară completarea
represiunii directe, exprimată prin pedeapsa principală, cu
represiunea secundară diferită, exprimată în aceste pedepse
complementare.
2. Prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi
completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, a fost introdusă în dreptul românesc instituţia
confiscării extinse (atât în Codul penal din 1969, cât şi în noul Cod
penal).
3. Introducerea confiscării extinse a urmărit transpunerea în
dreptul românesc a prevederilor art. 3 din Decizia-cadru
2005/212/JAI din 24 februarie 2005 a Consiliului privind
confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având
legătură cu infracţiunea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 80 din 317

Europene L 68 din 15 martie 2005, în ceea ce priveşte confiscarea
extinsă.
4. De asemenea, reglementarea corespunde prevederilor
Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, New
York, 2004.
CAPITOLUL II

Regimul măsurilor de siguranţă

Art. 109 Obligarea la tratament medical
(1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic
de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi
obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea
unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
(2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul,
se poate dispune internarea medicală.
(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă
de libertate, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.
Menţiuni:
1. Noul Cod penal aduce unele modificări de fond obligării la
tratament medical. Astfel, dacă în Codul penal anterior starea de
pericol era dată de o boală ori a o intoxicare cronică prin alcool,
stupefiante sau alte asemenea substanţe, noua reglementare face
referire la „boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool
sau de alte substanţe psihoactive.”
2. De asemenea, în art. 109 nu se mai regăsesc prevederile
art. 113 alin.(4) din Codul penal anterior („Măsura obligării la
tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul
urmăririi penale sau al judecăţii.”), aceasta fiind o normă de
procedură, şi nu de drept penal substanţial.
Art. 110 Internarea medicală
Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive
sau suferă de o boală infectocontagioasă şi prezintă pericol pentru societate, se
poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la
însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Menţiuni:
1. Conţinutul măsurilor de siguranţă cu caracter medical,
prevăzute la art. 109 şi 110, a fost modificat şi completat.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 81 din 317

2. Dacă în Codul penal anterior cauza generării stării de
pericol, în cazul obligării la tratament medical (art. 109), o
constituie “o boală ori intoxicarea cronică prin alcool, stupefiante
sau alte asemenea substanţe”, în noul Cod această cauză are la
bază “o boală sau o tulburare psihică, inclusiv cea produsă de
consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive”. În
cazul internării medicale, cauza generatoare a stării de pericol
pentru societate în legea penală în vigoare o reprezintă
toxicomania sau boala mintală, însă în noul Cod penal această
măsură poate fi luată numai dacă făptuitorul este “bolnav mintal
sau consumator cronic de substanţe psihoactive”.
3. De asemenea, din reglementarea acestor măsuri de
siguranţă cu caracter medical, au fost înlăturate dispoziţiile care
prevedeau că ele pot fi luate în mod provizoriu în cursul urmăririi
penale sau al judecăţii, rezolvarea acestor situaţii fiind de
domeniul procedurii penale.
4. Potrivit dispoziţiei interpretative cuprinse în art. 241 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, „prin substanţe psihoactive se
înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului
Sănătăţii.”
Art. 111 Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii
(1) Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor
cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcţii, pentru exercitarea unei
profesii sau meserii ori pentru desfăşurarea unei alte activităţi, se poate lua măsura
interzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea funcţie ori de a exercita acea
profesie, meserie sau activitate.
(2) Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de
cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O
nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an de
la data respingerii cererii anterioare.
Menţiuni:
Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei
profesii este preluată, cu mici modificări de limbaj din prevederile
art. 15 din Codul penal anterior.
Art. 112 Confiscarea specială
(1) Sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 82 din 317

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau
dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea
făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale
făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii
lor;
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu
sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea
acesteia;
f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.
(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse
confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune
confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau
care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost
produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea
penală, se dispune confiscarea lor în întregime.
(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi
confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a
cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu
aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
(4) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.
(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b) - e) nu se găsesc, în
locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor
supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor
prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c).
Menţiuni:
În privinţa confiscării speciale, în Cod sunt menţinute
dispoziţiile cuprinse în art. 118 din Codul penal anterior, aşa cum
acest text a fost modificat şi completat prin Legea nr. 278/2006, cu
unele modificări – de exemplu lit.c) din noua reglementare,
respectiv renunţarea la alin.6 din reglementarea anterioară.
Art. 1121 Confiscarea extinsă
(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul
în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele
infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa
prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:
a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 83 din 317

b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;
d) infracţiunea de spălare a banilor;
e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;
f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;
g) constituirea unui grup infracţional organizat;
h) infracţiuni contra patrimoniului;
i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor
explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor
privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul
importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi
reziduuri;
l) infracţiuni privind jocurile de noroc;
m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile
împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;
n) infracţiuni de evaziune fiscală;
o) infracţiuni privind regimul vamal;
p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată
electronice;
q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.
(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
condiţii:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani
înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii
actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta
în mod licit;
b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale
de natura celor prevăzute la alin. (1).
(3) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor
transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau
unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul.
(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.
(5) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se
vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de
persoana condamnată, membrii familiei acesteia.
(6) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi
bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(7) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau
folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea.
(8) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada
prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei
condamnate.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 84 din 317

Menţiuni:
1. Aşa cum am menţionat mai sus, prin Legea nr. 63/2012
pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a fost introdusă în dreptul
românesc instituţia confiscării extinse (atât în Codul penal din
1969, cât şi în noul Cod penal), în vederea asigurării transpunerii
în dreptul românesc a prevederilor art. 3 din Decizia-cadru
2005/212/JAI din 24 februarie 2005 a Consiliului privind
confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având
legătură cu infracţiunea, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene L 68 din 15 martie 2005, în ceea ce priveşte confiscarea
extinsă.
2. De asemenea, reglementarea corespunde prevederilor
Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, New
York, 2004.
3. Confiscarea extinsă se va aplica numai pentru anumite
infracţiuni expres şi limitativ prevăzute de lege (spre exemplu,
infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori, infracţiuni
privind traficul de persoane etc.) şi presupune reglementarea
acelor cazuri expres şi limitativ prevăzute, în care desfăşurarea de
către o persoană în mod constant pe o anumită perioadă de timp
de activităţi cu caracter infracţional de o gravitate sporită,
cumulată cu lipsa altor venituri licite, este considerată ca fiind un
probatoriu suficient pentru a permite instanţei să constate
caracterul ilicit al veniturilor obţinute pe perioada derulării
activităţilor cu caracter infracţional.
4. Prin reglementarea confiscării extinse se urmăreşte
consolidarea instrumentelor aflate la dispoziţia justiţiei pentru
recuperarea produsului infracţiunilor şi pentru întărirea sistemului
judiciar, introducerea acesteia fiind evidenţiată şi în raportul de
evaluare a României în legătură cu implementarea prevederilor
Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea banilor,
descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi
finanţării terorismului.
5. Elaborarea şi adoptarea Legii nr. 63/2012 s-a impus şi în
lumina constatărilor şi a recomandărilor cuprinse în Raportul
Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu din 8 februarie
2012 privind progresele realizate de România în cadrul
Mecanismului de cooperare şi verificare.2 În acest context,
amintim câteva din considerentele cuprinse în raportul menţionat,
cu privire la problemele incidente subiectului de reglementare:
2

http://ec.europa.eu/cvm/docs/com_2012_56_ro.pdf
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 85 din 317

„Comisia a recomandat, de asemenea, ca România (…) să adopte
o nouă lege privind confiscarea extinsă, să elaboreze norme
pentru prevenirea conflictelor de interese în gestionarea fondurilor
publice şi să consolideze procedurile şi capacitatea autorităţilor
competente din domeniul achiziţiilor publice.” Faţă de această
recomandare, Comisia apreciază că: „S-au constatat o serie de
evoluţii în felul în care România a dat curs recomandărilor
Comisiei. (…) S-au înregistrat progrese în Parlament în ceea ce
priveşte proiectul de lege privind confiscarea extinsă.”
6. Totodată, Comisia a apreciat că „În cazul în care
proiectul de lege privind confiscarea extinsă, care este în prezent
discutat în Parlament, este adoptat în forma propusă, acesta ar
consolida considerabil caracterul disuasiv al pedepselor. Va trebui
ca această lege să fie acompaniată de măsuri prin care să se
garanteze faptul că se dă curs în mod eficace hotărârilor
pronunţate în instanţă prin care se aplică sancţiuni financiare.
Trebuie să se demonstreze în continuare rezultate convingătoare
în ceea ce priveşte recuperarea produselor provenite din
săvârşirea de infracţiuni.”

TITLUL V
MINORITATEA

Menţiuni:
Dispoziţiile acestui titlu sunt conforme Convenţiei Organizaţiei
Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 1989,
Standardelor minime ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru
administrarea justiţiei pentru minori (The Beijing Rules), Regulilor
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de
libertate (The Havana Rules) din 1990, Liniilor directoare ale
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru prevenirea justiţiei juvenile (The
Riyadh Guidelines) din1990, Recomandării Consiliului Europei
2003/20E privind delincvenţa juvenilă şi justiţia pentru minori,
Recomandării Consiliului Europei 2008/11 privind reguli europene
pentru infractorii minori.
CAPITOLUL I

Regimul răspunderii penale a minorului

Art. 113 Limitele răspunderii penale
(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 86 din 317

(2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se
dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.
Menţiuni:
A fost menţinută reglementarea actuala în ceea ce priveşte
vârsta de la care minorul răspunde penal, fiind si în noul Cod penal
tot 14 ani.
Art. 114 Consecinţele răspunderii penale
(1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14
şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
(2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă
de libertate în următoarele cazuri:
a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă
ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii
pentru care este judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este
închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.
Menţiuni:
Principala modificare adusă de noul Cod în materia
minorităţii o reprezintă renunţarea completă la pedepsele
aplicabile minorilor care răspund penal, în favoarea măsurilor
educative. Codul stabileşte ca regulă aplicarea în cazul minorilor a
măsurilor educative neprivative de libertate [art. 114 alin.(1)],
măsurile privative de libertate constituind excepţia şi fiind
rezervate ipotezelor de infracţiuni grave sau de minori care au
comis multiple infracţiuni [art. 114 alin.(2)].
Art. 115 Măsurile educative
(1) Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate.
1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
2. Măsurile educative privative de libertate sunt:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenţie.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 87 din 317

(2) Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în
condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74.
Menţiuni:
Măsurile educative neprivative de libertate sunt, în ordinea
crescătoare a gravităţii lor: stagiul de formare civică [într-o
reglementare apropiată de cea a art.15-1 pct.6 din Ordonanţa
franceză din 2 februarie 1945]; supravegherea; consemnarea la
sfârşit de săptămână; asistarea zilnică. Ultimele trei măsuri cunosc
o reglementare apropiată de cea dată de art. 7 lit. g), h) din Legea
spaniolă nr. 5/2000.
Art. 116 Referatul de evaluare
(1) În vederea efectuării evaluării minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74,
instanţa va solicita serviciului de probaţiune întocmirea unui referat care va cuprinde
şi propuneri motivate referitoare la natura şi durata programelor de reintegrare
socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum şi la alte obligaţii ce pot fi
impuse acestuia de către instanţă.
(2) Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii
educative sau a obligaţiilor impuse se întocmeşte de către serviciul de probaţiune în
toate cazurile în care instanţa dispune asupra măsurii educative ori asupra modificării
sau încetării executării obligaţiilor impuse, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 126,
când acesta va fi întocmit de către centrul educativ ori de detenţie.
Menţiuni:
1. Dispoziţiile referitoare la referatul de evaluare au caracter
de noutate în noul Cod penal. Detalierea şi dezvoltarea normelor
generale cuprinse în acest articol urmează a fi realizată prin
proiectul de lege privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal şi în cel privind
organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune.
2. Alin.(2) al art. 116 a fost modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, în sensul detalierii subiecţilor care au obligaţia de a
întocmi referatul de evaluare (serviciul de probaţiune, respectiv
centrul educativ sau de detenţie), în funcţie de momentul efectuării
sale.
3. De asemenea, a fost eliminată obligaţia de a întocmi un
referat de evaluare în ipoteza liberării minorului după executarea

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 88 din 317

integrală a măsurii educative, având în vedere că în sarcina
acestuia nu mai pot fi incluse obligaţii.
CAPITOLUL II

Regimul măsurilor educative neprivative de libertate

Art. 117 Stagiul de formare civică
(1) Măsura educativă a stagiului de formare civică constă în obligaţia minorului de
a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă
consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi
pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
(2) Organizarea, asigurarea participării şi supravegherea minorului, pe durata
cursului de formare civică, se fac sub coordonarea serviciului de probaţiune, fără a
afecta programul şcolar sau profesional al minorului.
Menţiuni:
1. Nu s-a individualizat nicio modalitate concretă de realizare
a acestui program, fiind aplicabile măsurile prevăzute în art.121 din
noul Cod penal,, alegerea şi aprecierea acestora fiind exclusiv la
latitudinea judecătorului.
2. Raţiunea acestei reglementări este în favoarea minorului,
căruia trebuie să i se asigure posibilitatea de a duce o viaţă relativ
normală, care să-i permită reintegrarea facilă în societate.
Art. 118 Supravegherea
Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea şi îndrumarea minorului în
cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub
coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare
sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în
legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a
acestuia.
Menţiuni:
Sub aspectul conţinutului acestor măsuri, se impune o
explicaţie legată de supraveghere şi respectiv asistarea zilnică.
Astfel, supravegherea nu presupune o implicare directă a
serviciului de probaţiune în realizarea activităţilor din programul
minorului, rolul acestui serviciu fiind doar acela de a monitoriza
modul în care minorul îşi respectă programul obişnuit
(frecventarea cursurilor, activităţi sportive, recreative etc.).

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 89 din 317

Art. 119 Consemnarea la sfârşit de săptămână
(1) Măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână constă în obligaţia
minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată
cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are
obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi
impuse de instanţă.
(2) Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.

Menţiuni:
1. În conformitate cu art. 20 din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Codului penal „pedeapsa amenzii executabilă,
aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii în baza
Codului penal din 1969 şi neexecutată în tot sau în parte până la
intrarea în vigoare a Codului penal, se înlocuieşte cu măsura
educativă a consemnării la sfârşit de săptămână, ţinând seama şi
de partea care a fost executată din amendă.”
2. Dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 22 din Legea de punere
în aplicare a Codului penal au următorul conţinut:
„(1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza
Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii
se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
(2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu
închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât
comiterea unei noi infracţiuni, pedeapsa închisorii se înlocuieşte cu
măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă
egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei
executare a fost suspendată se înlocuieşte cu măsura educativă a
consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni.
(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării
unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii
condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă
suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după
care:
a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se
stabileşte şi pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică
măsura educativă cea mai grea;
b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică
o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din Codul
penal.”

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 90 din 317

Art. 120 Asistarea zilnică
(1) Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligaţia minorului de a respecta
un program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de
desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului.
(2) Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni,
iar supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probaţiune.
Menţiuni:
Asistarea zilnică, presupune o intervenţie activă a
serviciului de probaţiune, care întocmeşte programul zilnic al
minorului, incluzând în acest program – alături de elementele
obişnuite în raport de vârsta şi situaţia şcolară sau profesională a
minorului (spre exemplu, frecventarea cursurilor şcolare) şi pe cele
impuse de instanţă potrivit art. 121 – orice activitate necesară
realizării scopului măsurii educative (spre exemplu, participarea la
acţiuni social-educative, menite a facilita integrarea socială a
minorului).
Art. 121 Obligaţii ce pot fi impuse minorului
(1) Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa poate
impune minorului una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională;
b) să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială
stabilită de instanţă;
c) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
d) să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai
acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de
instanţă;
e) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
(2) Când stabileşte obligaţia prevăzută în alin. (1) lit. d), instanţa individualizează,
în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.
(3) Supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub
coordonarea serviciului de probaţiune.
(4) Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de
probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă,
fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă condiţiile de executare a măsurii
educative sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 91 din 317

Menţiuni:
Obligaţiile pe care instanţa le poate impune minorului
concomitent cu una dintre măsurile educative neprivative de
libertate (art. 121) acoperă, în linii generale o arie similară cu cea
a obligaţiilor impuse majorului infractor ce beneficiază de o
modalitate de individualizare a pedepsei neprivativă de libertate,
dar conţinutul lor va fi adaptat în funcţie de persoana şi conduita
minorului şi de specificul infracţiunii comise.
Art. 122 Modificarea sau încetarea obligaţiilor
(1) Dacă, pe parcursul supravegherii, au intervenit motive care justifică fie
impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a
celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător,
pentru a asigura persoanei supravegheate şanse mai mari de îndreptare.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus,
când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.
Menţiuni:
Textul reglementează posibilitatea judecătorului de a aprecia
asupra temeiurilor menţinerii acestor obligaţii.
Art. 123
Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de
libertate
(1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii
educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune:
a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege
pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai
severă;
c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care,
iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa
maximă.
(2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), dacă nici de această dată nu
sunt respectate condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse,
instanţa înlocuieşte măsura educativă neprivativă de libertate cu măsura internării
într-un centru educativ.
(3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate
săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă
săvârşită anterior, instanţa dispune:
a) prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi maximul prevăzut
de lege pentru aceasta;
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 92 din 317

b) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate
mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate.
(4) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) şi lit. b), precum şi în alin. (3) lit. a) şi lit.
b), instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori sporeşte condiţiile de
executare a celor existente.
Menţiuni:
Prevederile art. 123 reglementează o serie de incidente care
pot interveni pe parcursul executării măsurilor educative neprivative
de libertate.
CAPITOLUL III

Regimul măsurilor educative privative de libertate

Art. 124 Internarea într-un centru educativ
(1) Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea
minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un
program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale,
precum şi programe de reintegrare socială.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani.
(3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este
judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine
măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăşi
maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de
detenţie.
(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru
însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea
reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării,
instanţa poate dispune:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală
cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată
nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18
ani.
(5) Odată cu înlocuirea sau liberarea instanţa impune respectarea uneia sau mai
multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121 până la împlinirea duratei măsurii
internării.
(6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii
asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi
dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un
centru educativ.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 93 din 317

(7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de
către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus
înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice,
instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:
a) executarea restului rămas din durata măsurii internării iniţiale, cu posibilitatea
prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;
b) internarea într-un centru de detenţie.
Menţiuni:
1. Capitolul IV (art. 17 – 22) din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Codului penal conţine o serie de reguli
speciale pentru soluţionarea situaţiilor tranzitorii determinate de
modificarea fundamentală a regimului sancţionator al minorilor şi
consacrarea unui sistem bazat exclusiv pe măsuri educative. În
acest context, a fost necesară reglementarea situaţiei pedepselor
şi măsurilor educative aplicate sub imperiul Codului penal în
vigoare, după intrarea în vigoare a noului Cod penal, dar şi a
ipotezelor de suspendare a executării pedepsei dispuse în
conformitate cu prevederile Codului penal în vigoare. Pentru a
facilita aplicarea normelor referitoare determinarea legii penale
mai favorabile în cazul minorilor, s-a consacrat o ierarhizare legală
între anumite categorii de sancţiuni. Astfel, potrivit art. 17 din
Lege, „În aplicarea dispoziţiilor referitoare la legea penală mai
favorabilă intervenită în cursul procesului, o pedeapsă cu
suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969,
este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă
privativă de libertate prevăzută de Codul penal.”
2. Măsura educativă a libertăţii supravegheate pronunţată în
baza Codului penal din 1969 se execută potrivit dispoziţiilor
acestuia. Dacă măsura se revocă după intrarea în vigoare a
Codului penal din altă cauză decât comiterea unei infracţiuni,
libertatea supravegheată se înlocuieşte cu internarea într-un
centru educativ pe o perioadă de un an. În cazul revocării libertăţii
supravegheate datorită săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa va
dispune, ţinând seama de gravitatea infracţiunii comise, o măsură
educativă privativă de libertate prevăzută de Codul penal. (art. 18
din Legea nr. 187/2012).
3. Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare
dispusă în baza Codului penal din 1969 se înlocuieşte cu măsura
educativă a internării într-un centru educativ pe o durată egală cu
timpul rămas din momentul rămânerii definitivă a hotărârii prin
care s-a luat măsura internării în centrul de reeducare şi până la
majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani. Perioada
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 94 din 317

executată din măsura educativă a internării în centrul de
reeducare, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se
consideră ca parte executată din durata măsurii educative a
internării în centrul educativ. În cazul în care, potrivit Codului penal
din 1969, s-a dispus prelungirea duratei măsurii educative a
internării într-un centru de reeducare, măsura se va executa întrun centru educativ. (art. 19 din Legea nr. 187/2012).
4. Dispoziţiile tranzitorii care interesează internarea într-un
centru educativ, cuprinse în art. 22 din Legea de punere în
aplicare a Codului penal, au următorul conţinut:
„(1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în
baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul
minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
(2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu
închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât
comiterea unei noi infracţiuni, pedeapsa închisorii se înlocuieşte
cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o
perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult
de 3 ani.”
Art. 125 Internarea într-un centru de detenţie
(1) Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea
minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi
supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi
programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în
care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de
20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă
cuprinsă între 5 şi 15 ani.
(3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este
judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte
măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu
pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite.
Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.
(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru
însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea
reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării,
instanţa poate dispune:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală
cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată
nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18
ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 95 din 317

(5) Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai
multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121, până la împlinirea duratei măsurii
internării.
(6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii
asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi
dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un
centru de detenţie.
(7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de
către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus
înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice,
instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:
a) executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de
detenţie;
b) prelungirea duratei acestei internări în condiţiile prevăzute în alin. (3).
Menţiuni:
1. Noul Cod propune două măsuri educative privative de
libertate, prevăzute la art. 124 şi 125 – internarea într-un centru
educativ pe o durată de la unu la 3 ani şi respectiv internarea întrun centru de detenţie, pe o durată de la 2 la 5 ani sau, în mod
excepţional, de la 5 la 15 ani. Măsura internării într-un centru de
detenţie se dispune pe o perioadă de la 5 la 15 ani doar în ipoteza
comiterii unor infracţiuni foarte grave, pentru care legea prevede
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de cel puţin
20 de ani. Durata măsurii este compatibilă cu reglementările şi
practicile internaţionale (spre exemplu, Rezoluţia Congresului
Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal adoptată la Beijing în
2004 recomandă statelor să nu prevadă în cazul minorilor
sancţiuni privative de libertate care să depăşească 15 ani).
2. Regimul prevăzut pentru executarea acestor măsuri este
astfel conceput încât să ofere largi posibilităţi de individualizare,
permiţând adaptarea sa în funcţie de conduita fiecărui minor pe
durata executării. Astfel, atunci când minorul dovedeşte că a făcut
progrese semnificative în direcţia reintegrării sociale, după
executarea a cel puţin jumătate din durata măsurii, se poate
dispune, fie înlocuirea acestei măsuri cu măsura asistării zilnice,
dacă nu a împlinit vârsta de 18 ani, fie liberarea, atunci când a
împlinit această vârstă. În ambele ipoteze, instanţa va impune
respectarea uneia sau mai multor obligaţii, dintre cele prevăzute la
art. 121. Se asigură astfel o supraveghere minorului în perioada
imediat consecutivă repunerii în libertate, ştiut fiind că riscul
comiterii de noi infracţiuni este mai mare în această perioadă.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 96 din 317

3. Dispoziţiile speciale pentru soluţionarea situaţiilor
tranzitorii determinate de modificarea fundamentală a regimului
sancţionator al minorilor şi consacrarea unui sistem bazat exclusiv
pe măsuri educative, cuprinse în Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Codului penal interesează, prin conţinutul
art. 21, şi instituţia internării într-un centru de detenţie: „Pedeapsa
închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969
pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu
măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o
perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. Pedeapsa închisorii
care depăşeşte 20 de ani, aplicată pentru infracţiuni comise în
timpul minorităţii, se va înlocui cu internarea într-un centru de
detenţie pe o perioadă de 15 ani. În cazul pluralităţii de infracţiuni,
înlocuirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se face cu privire la
pedeapsa rezultantă. Partea executată din pedeapsa închisorii,
precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca
parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul
de detenţie.”
Art. 126 Schimbarea regimului de executare
Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana
internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care
influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte
persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării măsurii educative
într-un penitenciar.
Menţiuni:
În cazul în care minorul nu are un comportament care să
permită repunerea sa în libertate înainte de împlinirea duratei
măsurii, el va rămâne în centrul specializat până la executarea
integrală a acesteia. Dacă însă cel internat a împlinit vârsta de 18
ani şi are un comportament prin care influenţează negativ sau
împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte
persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării
măsurii educative într-un penitenciar. O dispoziţie asemănătoare
conţine, în dreptul spaniol, art. 15 alin.(2) din Legea nr. 5/2000
[art. 14 alin.(3) în urma modificării prin L.O. nr. 8/2006]. În acest
caz, sancţiunea iniţială nu se transformă într-o pedeapsă, ea îşi
păstrează aceeaşi natură juridică – de măsură educativă –
modificându-se doar instituţia de executare. Pe cale de
consecinţă, regimul de executare al măsurii educative în
penitenciar va fi diferit de regimul de executare al pedepsei

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 97 din 317

închisorii, el urmând a fi detaliat de legea privind executarea
sancţiunilor privative de libertate.
Art. 127 Calculul duratei măsurilor educative
În cazul măsurilor educative privative de libertate, dispoziţiile art. 71 - 73 se aplică
în mod corespunzător.
Menţiuni:
Dispoziţiile art. 127 reprezintă o normă de trimitere la
articolele referitoare la calcului duratei pedepselor, trimitere
necesară având în vedere noul sistem sancţionator al minorilor
care permite aplicarea numai de măsuri educative.
CAPITOLUL IV

Dispoziţii comune

Art. 128 Efectele cauzelor de atenuare şi agravare
În cazul infracţiunilor săvârşite în timpul minorităţii, cauzele de atenuare şi
agravare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative şi produc efecte între
limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.
Menţiuni:
Conţinutul textului art. 128 urmăreşte stabilirea în mod clar şi
fără echivoc a efectelor cauzelor de atenuare şi de agravare în
cazul măsurilor educative aplicate minorului.
Art. 129 Pluralitatea de infracţiuni
(1) În caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se
ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând
seama de criteriile prevăzute în art. 74.
(2) În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una
după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură
educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă,
după care:
a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai
pedeapsa;
b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este
închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu
cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din
aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 98 din 317

c) dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită după majorat este
detenţiunea pe viaţă, se execută numai această pedeapsă;
d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda,
se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a
depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta.
(3) În cazul prevăzut în alin. (2) lit. b), din durata pedepsei aplicate se scade ceea
ce s-a executat din momentul săvârşirii infracţiunii comise după majorat până la data
judecării.
(4) În cazul săvârşirii după majorat a două sau mai multor infracţiuni concurente se
aplică mai întâi regulile referitoare la concursul de infracţiuni, după care se face
aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
(5) Pedeapsa stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul
amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere.
Menţiuni:
1. Sunt reglementate ipotezele de pluralitate de infracţiuni
comise în timpul minorităţii, precum şi cele în care pentru unele
dintre infracţiuni s-a stabilit o măsură educativă, iar pentru altele sau aplicat pedepse (art. 129). În această din urmă situaţie, s-a
renunţat la ficţiunea consacrată de Codul penal anterior, potrivit
căreia o măsură educativă este întotdeauna mai uşoară decât o
pedeapsă şi care conducea la a considera că o internare de câţiva
ani într-un centru de reeducare este mai uşoară decât o amendă
cu suspendarea executării. În consecinţă, în reglementarea
cumulului juridic s-a avut în vedere în principal natura privativă sau
neprivativă de libertate a sancţiunilor aplicate. Având în vedere că
măsurile educative privative de libertate nu sunt susceptibile de
amânarea pronunţării sau de suspendarea executării, sunt excluse
de la aceste modalităţi de individualizare şi pedepsele cu
închisoarea rezultate din aplicarea cumulului juridic al unei
pedepse cu o măsură educativă privativă de libertate [art. 129
alin.(5)].
2. Dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 22 din Legea de
punere în aplicare a Codului penal au următorul conţinut:
„(1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în
baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul
minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
(2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu
închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât
comiterea unei noi infracţiuni, pedeapsa închisorii se înlocuieşte
cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o
perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult
de 3 ani.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 99 din 317

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei
executare a fost suspendată se înlocuieşte cu măsura educativă a
consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni.
(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării
unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii
condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă
suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după
care:
a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se
stabileşte şi pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică
măsura educativă cea mai grea;
b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se
aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din
Codul penal.”
Art. 130 Descoperirea unei infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii
Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al
suspendării sub supraveghere ori al liberării condiţionate se descoperă că persoana
supravegheată mai săvârşise o infracţiune în timpul minorităţii pentru care s-a luat,
chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate,
amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod
corespunzător dispoziţiile art. 129 alin. (2) - (4).
Menţiuni:
Textul este similar anulării ori revocării suspendării
condiţionate din Codul penal anterior, adaptat însă la realitatea
măsurilor educative din noul Cod penal.
Art. 131 Prescripţia răspunderii penale a minorilor
Termenele de prescripţie a răspunderii penale, prevăzute în art. 154, se reduc la
jumătate pentru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau minori şi se întrerup sau se
suspendă în condiţiile prevăzute de lege pentru majori.
Menţiuni:
În ceea ce priveşte calculul termenelor de prescripţie a
răspunderii penale, a fost menţinută reglementarea anterioară.
Art. 132 Prescripţia executării măsurilor educative
(1) Măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un termen de 2 ani
de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 100 din 317

(2) Măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu
durata măsurii educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani.
(3) Termenele de prescripţie a executării măsurilor educative se întrerup şi se
suspendă în condiţiile prevăzute de lege pentru majori.
(4) În cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu
măsura educativă mai grea şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin
care s-a dispus înlocuirea.
Menţiuni:
Au fost prevăzute termene speciale de prescripţie a
executării măsurilor educative.
Art. 133 Efectele măsurilor educative
Măsurile educative nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi.
Menţiuni:
Prevederile art. 133 se înscriu în noua filozofie a regimului
sancţionator aplicabil minorilor, respectiv renunţarea la sistemul
dual (pedepse – măsuri educative) prevăzute de Codul penal
anterior şi menţinerea principiului fostului art.109, de regim distinct
aplicabil minorului.
Art. 134 Minorul devenit major
(1) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică şi majorilor care, la data săvârşirii
infracţiunii, aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani.
(2) Când, la data pronunţării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă
privativă de libertate, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanţa, ţinând seama de
posibilităţile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precum şi de celelalte criterii
prevăzute în art. 74, poate dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.
Menţiuni:
Textul extinde prevederile Titlului V din Partea Speciala a
noului Cod penal asupra majorilor care, la data săvârşirii infracţiunii,
aveau vârsta cuprinsă între 14 si 18 ani, aceştia beneficiind de
regimul sancţionator mai blând aplicabil minorului.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 101 din 317

TITLUL VI
RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE

Menţiuni:
Dispoziţiile prezentului titlu sunt conforme reglementărilor
Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate, Palermo, 2000; Convenţia Organizaţiei
Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, Merida, 2003; Recomandării
Consiliului Europei nr. R (88) 2 cu privire la măsurile de combatere a
pirateriei în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe;
Convenţiei pentru protecţia mediului prin mijloace de drept penal,
Consiliul Europei - 1998; Convenţiei penale împotriva corupţiei,
Consiliul Europei - 1999;
Recomandărilor grupului de state
împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO); Convenţiei
Uniunii Europene privind lupta împotriva corupţiei funcţionarilor
publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale (1997) a
organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE);
Protocolului II al Convenţiei privind protejarea intereselor financiare
ale Comunităţilor Europene, adoptat prin Actul Consiliului Uniunii
Europene din 19 iunie 1997; Deciziei 2008/40/JAI a Consiliului din 6
decembrie 2007 privind aderarea Bulgariei şi a României la
Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind
Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene, la Protocolul din 27 septembrie 1996, la
Protocolul din 29 noiembrie 1996 şi la cel de-al doilea Protocol din
19 iunie 1997; Acţiunii Comune din 21 decembrie 1998 adoptată de
Consiliul Uniunii Europene referitoare la incriminarea participării la o
organizaţie criminală în cadrul statelor membre ale Uniunii
Europene; Acţiunii Comune din 22 decembrie 1998 adoptată de
Consiliul Uniunii Europene relativă la incriminarea corupţiei în
sectorul privat; Directivei Uniunii Europene 2011/36/UE privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi protejarea
victimelor acestuia, precum şi de înlocuire a Deciziei-cadru
2002/629/JAI a Consiliului; Directivei Uniunii Europene 2011/92/UE
privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării
sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile şi de înlocuire a Decizieicadru 2004/68/JAI a Consiliului.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 102 din 317

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 135 Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice
(1) Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal
pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori
în numele persoanei juridice.
(2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea
unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Menţiuni:
1. Titlul VI este consacrat răspunderii penale a persoanei
juridice.
2. Având în vedere că este vorba de o instituţie recent
introdusă în dreptul penal român, s-a optat pentru consacrarea
unui titlu special acesteia (după modelul Codului penal finlandez –
capitolul 9). Cu toate acestea, unele prevederi referitoare la
răspunderea penală a persoanei juridice rămân în mod necesar în
afara acestui titlu, aşa cum este cazul dispoziţiei privind aplicarea
legii penale române în baza principiului personalităţii şi cu referire
la persoanele juridice (art. 9).
3. În reglementarea răspunderii penale a persoanei juridice
au fost păstrate principiile pe care se fundamentează această
răspundere în concepţia Codului penal anterior, astfel cum a fost
modificat prin Legea nr. 278/2006. Astfel, s-a menţinut opţiunea
pentru modelul de răspundere directă a persoanei juridice,
consacrat de dreptul belgian şi olandez. În consecinţă,
răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de
orice persoană fizică ce acţionează în condiţiile prevăzute de lege
(art. 135) şi nu doar de acţiunile organelor sau reprezentanţilor
acesteia. În acelaşi timp, antrenarea răspunderii penale a
persoanei fizice este condiţionată de identificarea unui element
subiectiv propriu acesteia şi care poate fi diferit de cel constatat în
cazul autorului material persoană fizică. De asemenea, a fost
menţinută cerinţa existenţei personalităţii juridice ca premisă
pentru angajarea răspunderii penale a entităţilor colective. Ca
modificare faţă de reglementarea anterioară poate fi menţionată
restrângerea imunităţii penale a instituţiilor publice care
desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat,
imunitatea nemaifiind una generală, ci privind, în reglementarea
nouă doar infracţiunile comise în desfăşurarea unor asemenea
activităţi.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 103 din 317

4. Potrivit dispoziţiei interpretative cuprinse în art. 240 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, „în aplicarea dispoziţiilor art. 135
din Codul penal, prin autorităţi publice se înţelege autorităţile
prevăzute în mod expres în titlul III, precum şi la art. 140 (Curtea
de Conturi) şi 142 (Curtea Constituţională) din Constituţia
României, republicată.”
5. Potrivit dispoziţiei interpretative cuprinse în art. 241 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, „prin substanţe psihoactive se
înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului
Sănătăţii.”
Art. 136 Pedepsele aplicabile persoanei juridice
(1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.
(2) Pedeapsa principală este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o
durată de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la
3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la
unu la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Menţiuni:
Noul Cod penal
prevede aceleaşi tipuri de pedepse
aplicabile persoanelor juridice ca şi Codul penal anterior, cu
diferenţa că introduce o nouă pedeapsă complementară, plasarea
sub supraveghere judiciară.
Art. 137 Stabilirea amenzii pentru persoana juridică
(1) Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să
o plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte cu
numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile.
(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de
individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se
determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 104 din 317

lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice,
precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită
numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult
5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult
10 ani;
d) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult
20 de ani;
e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare
de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă.
(5) Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos
patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea
comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii. La
stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau
urmărit.
Menţiuni:
Au intervenit câteva modificări în privinţa individualizării
sancţiunilor aplicabile persoanei juridice, determinate de
modificările aduse prin proiect sistemului pedepselor. Astfel,
pedeapsa amenzii se va aplica şi în cazul persoanei juridice pe
baza sistemului zilelor-amendă. În acelaşi timp, au fost introduse
cinci plaje de individualizare legală a pedepsei amenzii [art. 137
alin.(4)], în funcţie de limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege
pentru persoana fizică.

CAPITOLUL II
juridice

Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei

Art. 138
Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul
persoanei juridice
(1) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci
când instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi de
împrejurările cauzei, aceste pedepse sunt necesare.
(2) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când
legea prevede această pedeapsă.
(3) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b) - f) se pot aplica
în mod cumulativ.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 105 din 317

(4) Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare.
Menţiuni:
Art. 138 reproduce dispoziţiile art. 532 din Codul penal
anterior.
Art. 139 Dizolvarea persoanei juridice
(1) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când:
a) persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni;
b) obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare
de 3 ani.
(2) În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele
complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b) - e), instanţa dispune dizolvarea
persoanei juridice.
(3) Abrogat.
Menţiuni:
1. A fost abrogat alin.(3) prin Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
deoarece textul era unul ce privea modul de punere în executare a
pedepselor şi nu era necesar a fi cuprins în textele de drept
substanţial ale noului Cod penal. Astfel, anterior, textul avea
următorul cuprins: „(3) Pedeapsa complementară a dizolvării
persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare,
potrivit legii, iar o copie a dispozitivului hotărârii definitive de
condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi
comunicată, de îndată, instanţei civile competente, care va proceda
la desemnarea lichidatorului.” Cum în partea sa finală, textul alin.(3)
nu era pe deplin corect, prin raportare la procedura insolvenţei,
deoarece, în mod normal, o societate comercială se desfiinţează
prin dizolvare sau prin alte proceduri, ori textul făcea referire la
lichidare prin lichidator, impunând, practic, măsura care constituie
excepţie în dreptul comun, modul în care are loc punerea în
executare a acestei pedepse complementare va fi reglementat prin
legea specială, de executare a pedepselor neprivative de libertate.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 106 din 317

Art. 140 Suspendarea activităţii persoanei juridice
(1) Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în
interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice în
realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
(2) În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare prevăzute
în art. 136 alin. (3) lit. f), instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre
activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei
complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
(3) Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. (2) pedeapsa
complementară nu a fost pusă în executare, instanţa dispune dizolvarea persoanei
juridice.
Menţiuni:
Art. 140 reproduce dispoziţiile art. 713 din Codul penal
anterior, fiind schimbată numai denumirea marginală (conţinutul
pedepsei complementare a suspendării activităţii sau a uneia
dintre activităţile persoanei juridice, în varianta codului anterior).
Art. 141 Neaplicarea dizolvării sau suspendării activităţii persoanei juridice
(1) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) şi lit. b) nu pot fi
aplicate instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi
organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul presei.
Menţiuni:
Art. 138 reproduce dispoziţiile art. 714 din Codul penal
anterior.
Art. 142 Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice
(1) Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei
juridice constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru
aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în
realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul presei.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 107 din 317

Menţiuni:
Dispoziţiile art. 142 reproduc prevederile Codului penal
anterior privind închiderea unor puncte de lucru ale persoanei
juridice (art. 532).
Art. 143 Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice
Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii
publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru
atribuirea contractelor de achiziţii publice, prevăzute de lege.
Menţiuni:
Art. 143 reproduce dispoziţiile art. 716 din Codul penal
anterior, cu menţiunea că a fost schimbată denumirea marginală a
articolului (conţinutul pedepsei complementare a interzicerii de a
participa la procedurile de achiziţii publice, în reglementarea
anterioară).
Art. 144 Plasarea sub supraveghere judiciară
(1) Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presupune
desfăşurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activităţii care a ocazionat
comiterea infracţiunii, pe o perioadă de la un an la 3 ani.
(2) Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată că
persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi
infracţiuni. În cazul în care instanţa constată că sesizarea este întemeiată, dispune
înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevăzută la art. 140.
(3) Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor juridice
menţionate în art. 141.
Menţiuni:
1. Noul Cod penal introduce o nouă pedeapsă
complementară, care constă în desemnarea de către instanţă a
unui mandatar judiciar care va supraveghea desfăşurarea
activităţii ce a ocazionat săvârşirea infracţiunii.
2. Alin.(2) al art. 144 a fost modificat prin Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal, deoarece textul era unul de procedură, de executare a
pedepselor; s-a apreciat caracterul de noutate si intervenţia
majoră în activitatea persoanei juridice, ce intervin prin aplicarea

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 108 din 317

acestei pedepse, şi s-a considerat că se impune menţinerea doar
a instituţiei mandatarului judiciar.
3. De asemenea, pentru o aplicare flexibilă a instituţiei, se
impune numirea mandatarului judiciar de către instanţa de
executare (judecătorul delegat), această măsură fiind de esenţa
fazei de executare a pedepsei. Astfel, anterior, alin.(2) avea
următorul cuprins: “(2) Administratorul judiciar sau mandatarul
judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată că
persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii
comiterii de noi infracţiuni. În cazul în care instanţa constată că
sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu
pedeapsa prevăzută în art. 140.”
Art. 145 Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare
(1) Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau publicarea acesteia se
realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
(2) Prin afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită
identitatea altor persoane.
(3) Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul
stabilite de instanţă, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni.
(4) Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de
instanţă, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de
comunicare audiovizuală, desemnate de instanţă.
(5) Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanţa stabileşte
numărul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul publicării prin alte
mijloace audiovizuale durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.

Menţiuni:
Art. 145 are un conţinut similar cu cel al art. 71 7 din Codul
penal anterior, fiind, însă, modificată denumirea marginală a
acestuia (conţinutul pedepsei complementare a afişării sau
difuzării hotărârii de condamnare).

CAPITOLUL III

Dispoziţii comune

Art. 146 Recidiva în cazul persoanei juridice
(1) Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după rămânerea definitivă
a unei hotărâri de condamnare şi până la reabilitare, persoana juridică săvârşeşte din
nou o infracţiune, cu intenţie sau cu intenţie depăşită.
(2) În caz de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru
noua infracţiune se majorează cu jumătate, fără a depăşi maximul general al
pedepsei amenzii.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 109 din 317

(3) Dacă amenda anterioară nu a fost executată, în tot sau în parte, amenda
stabilită pentru noua infracţiune, potrivit alin. (2), se adaugă la pedeapsa anterioară
sau la restul rămas neexecutat din aceasta.
(4) Dispoziţiile art. 42 se aplică în mod corespunzător.

Menţiuni:
1. Faţă de actuala reglementare, noul Cod penal extinde
sfera infracţiunilor ce pot constitui al doilea termen al recidivei,
incluzând şi infracţiunile săvârşite cu intenţie depăşită.
2. De asemenea, noul Cod penal aduce modificări în ceea ce
priveşte individualizarea pedepsei în caz de recidivă, respectiv se
renunţă la sistemul sporului în favoarea majorării limitelor minime şi
maxime ale pedepsei cu jumătate fără a depăşi maximul general al
pedepsei amenzii.
Art. 147 Atenuarea şi agravarea răspunderii penale a persoanei juridice
(1) În caz de concurs de infracţiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de
atenuare ori agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul
amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică.
(2) În caz de pluralitate de infracţiuni, pedepsele complementare de natură diferită,
cu excepţia dizolvării, sau cele de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit, se
cumulează, iar dintre pedepsele complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi
conţinut se aplică cea mai grea.
(3) În caz de pluralitate de infracţiuni, măsurile de siguranţă luate conform art. 112
se cumulează.
Menţiuni:
Noul Cod penal renunţă la reglementarea concursului de
infracţiuni săvârşit de o persoană juridică printr-o normă separată şi
apelează la un text de trimitere. Astfel, noul Cod penal trimite la
prevederile la regimul prevăzut pentru persoanele fizice în ceea ce
priveşte concursul de infracţiuni, pluralitatea intermediară sau
cauzele de atenuare ori agravare a răspunderii penale.
Art. 148 Prescripţia răspunderii penale
Răspunderea penală a persoanei juridice se prescrie în condiţiile prevăzute de
lege pentru persoana fizică, dispoziţiile art. 153 - 156 aplicându-se în mod
corespunzător.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 110 din 317

Menţiuni:
În privinţa termenelor de prescripţie speciale pentru
răspunderea penală în cazul persoanei juridice acestea sunt
similare cu cele prevăzute de lege pentru persoana fizică.
Art. 149 Prescripţia executării pedepsei
(1) Termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei
juridice este de 5 ani.
(2) Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se
prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a
fost executată sau considerată ca executată.
(3) Dispoziţiile art. 161, art. 162 alin. (2), art. 163 şi art. 164 se aplică în mod
corespunzător.
Menţiuni:
Textul art. 149 este preluat, cu unele modificări din art. 126
alin.(11)-(12) din Codul penal anterior, fiind modificată şi denumirea
marginală.
A fost introdusă şi o normă de trimitere la textele generale
privind prescripţia executării pedepsei, care se vor aplica în mod
corespunzător şi persoanei juridice.
Art. 150 Reabilitarea persoanei juridice
Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani de la data
la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau
considerată ca executată, aceasta nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune.
Menţiuni:
Reabilitarea persoanei juridice a fost reglementată într-un
articol separat; art. 150 îşi găseşte corespondentul în art. 134
alin.(2) din Codul penal anterior, modificările operate fiind de
formă.
Art. 151 Efectele comasării şi divizării persoanei juridice
(1) În cazul pierderii personalităţii juridice prin fuziune, absorbţie sau divizare
intervenită după comiterea infracţiunii, răspunderea penală şi consecinţele acesteia
se vor angaja:
a) în sarcina persoanei juridice create prin fuziune;
b) în sarcina persoanei juridice absorbante;
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 111 din 317

c) în sarcina persoanelor juridice care au fost create prin divizare sau care au
dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), la individualizarea pedepsei se va ţine seama de
cifra de afaceri, respectiv de valoarea activului patrimonial al persoanei juridice care
a comis infracţiunea, precum şi de partea din patrimoniul acesteia care a fost
transmisă fiecărei persoane juridice participante la operaţiune.
Menţiuni:
Având în vedere faptul că datorită naturii dar şi modului lor
specific de organizare şi funcţionare persoanele juridice sunt
susceptibile de a dispărea din punct de vedere juridic fără însă aşi înceta existenţa reală, ca efect al unor proceduri de fuziune,
absorbţie, divizare etc., s-a impus o reglementare a efectelor
acestor operaţiuni juridice în planul răspunderii penale (art. 151).
Textul a fost inspirat de prevederile art. 11 alin.(8) C. pen.
portughez în forma propusă de proiectul de modificare adoptat de
guvern în noiembrie 2006, dar şi de art. 29-32 din reglementarea
italiană (Decretul-lege nr. 231/2001) privind răspunderea
administrativ-penală a persoanelor juridice.

TITLUL VII
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ
Menţiuni:
1. Titlul VII regrupează cauzele care înlătură răspunderea
penală.
2. Titlul VII din Codul penal anterior, cu denumirea “Cauzele
care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării”,
a fost reorganizat în cadrul a trei titluri: Titlul VII “Cauzele care
înlătură răspunderea penală”; Titlul VIII “Cauzele care înlătură sau
modifică executarea pedepsei” şi Titlul IX “Cauzele care înlătură
consecinţele condamnării”. Această nouă sistematizare răspunde,
pe de o parte opiniilor exprimate în doctrina penală, iar pe de altă
parte, naturii diferite a acestor cauze, cât şi a temeiurilor care stau
la baza incidenţei lor.
3. În principiu, în noul Cod penal sunt menţinute
reglementările anterioare privind cauzele care înlătură
răspunderea penală.
Art. 152

Efectele amnistiei
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 112 din 317

(1) Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Dacă
intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum
şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se
restituie.
(2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor
persoanei vătămate.
Menţiuni:
La amnistie, expresia “înlătură răspunderea penală pentru
fapta săvârşită” din Codul penal anterior a fost înlocuită cu
expresia “înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea
săvârşită”. Într-adevăr, pentru a înlătura răspunderea penală este
necesar ca fapta să fie infracţiune, în caz contrar, amnistia nu
poate opera, nu poate avea obiect.
Art. 153 Prescripţia răspunderii penale
(1) Prescripţia înlătură răspunderea penală.
(2) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul:
a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care
au fost comise;
b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate
de moartea victimei.
(3) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracţiunilor prevăzute
la alin. (2) lit. b) pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, generală sau
specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii.
Menţiuni:
1. Articolul este reglementat, în ceea ce priveşte
imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi
de război, conform Convenţiei asupra imprescriptibilităţii crimelor
de război şi a crimelor contra umanităţii, Convenţiei europene
privind imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanităţii şi a
crimelor de război (STE 82 – 1974), având în vedere şi
condamnările României la CEDO (Asociaţia 21 Decembrie şi alţii
c. României, 24 mai, 2011).
2. Prevederile art. 153 alin.(2) şi (3) din Codul penal au fost
modificate prin Legea nr. 27/2012 pentru modificarea şi
completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, urmare a promovării unei propuneri legislative
parlamentare.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 113 din 317

3. Potrivit instrumentului de prezentare a acestui act
normativ3, a fost vizată modificarea şi completarea Legii nr.
15/1968 – Codul penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
în sensul introducerii imprescriptibilităţii infracţiunii de omor, având
drept consecinţă, printre altele, imprescriptibilitatea acestor fapte
săvârşite în perioada regimului comunist, inclusiv în timpul
revoluţiei din decembrie 1989. De asemenea, s-a decis
introducerea imprescriptibilităţii infracţiunilor care au avut ca
urmare moartea victimei şi completarea prevederilor referitoare la
imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi
de război cu sintagma ”indiferent de data la care au fost comise”
Art. 154 Termenele de prescripţie a răspunderii penale
(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii
pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii
mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai
mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai
mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care
nu depăşeşte un an sau amenda.
(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii
infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii
sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau
inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.
(3) În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale
începe să curgă de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport
cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.
(4) În cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un
minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit
major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de
prescripţie începe să curgă de la data decesului.
Menţiuni:
1. Termenele prescripţiei răspunderii penale sunt aceleaşi ca
în Codul penal anterior cu deosebirea că termenul este de “15
ani”, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa
3

http://www.cdep.ro/proiecte/2011/400/50/8/em613.pdf
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 114 din 317

detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani
– şi nu mai mare de 15 ani –, motivaţia este determinată de faptul
că limita maximă generală a închisorii este de 30 de ani – nu de
25 de ani, cum era la adoptarea Codului penal anterior.
2. De asemenea, s-a prevăzut data de la care curge
termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii de
obicei şi al celei progresive. În cazul infracţiunilor progresive,
termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la
data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu
pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitive produs. În acest
fel se consacră legal soluţia propusă de doctrina majoritară şi se
asigură premisele pentru o practică judiciară unitară în materie (a
se vedea şi art. 119 C. pen. portughez).
3. În acelaşi timp s-a prevăzut că în cazul infracţiunilor contra
libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, termenul
de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit
major, pentru a se crea astfel posibilitatea urmăririi acestor
infracţiuni chiar dacă au fost descoperite la un interval de timp mai
mare de la comiterea lor [în acelaşi sens, art. 71 alin.(3) C. pen.
olandez, art. 132 C. pen. Spaniol].
4. Articolul a fost elaborat avându-se în vedere prevederile
Convenţiei Consiliul Europei pentru protecţia copiilor împotriva
exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, Lanzarote, 25
octombrie 2007 şi Directivei 2011/92/UE privind combaterea
abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a
pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a
Consiliului.
Art. 155 Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale
(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea
oricărui act de procedură în cauză.
(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
(3) Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la
infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.
(4) Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi
socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
(5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să
curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale.
Menţiuni:
1. Prin noua reglementare se acordă efect întrerupător de
prescripţie oricărui act de procedură, indiferent dacă acesta este

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 115 din 317

sau nu supus comunicării către persoana vizată. Cu toate acestea,
se menţine instituţia prescripţiei speciale.
2. În ceea ce priveşte prescripţia specială, prin Legea de punere în
aplicare a Codului penal a fost modificat alin.(4), astfel încât termenul
de prescripţie specială se îndeplineşte dacă termenul de prescripţie
de drept comun este depăşit cu încă o dată, pentru a transpune în
noul Cod penal textul deja adoptat pentru Codul penal anterior, la
art.124, prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea
Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Art. 156 Suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale
(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât
o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică
punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.
(2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Menţiuni:
Textul art. 156 corespunde, cu unele mici ajustări de formă,
dispoziţiilor art. 128 alin.(1) şi (3) din Codul penal anterior.
Dispoziţiile art. 128 alin.(2) au fost reglementate într-un
articol separat (art. 164 din noul Cod penal).
Art. 157 Lipsa plângerii prealabile
(1) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este
condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată,
lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
(2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea
penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.
(3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care
au participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai
cu privire la una dintre acestea.
(4) În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată
de făptuitor, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu.
(5) Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a
fost lichidată, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea
plângerii, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu.
Menţiuni:
Sunt reglementate şi cazurile speciale ale persoanelor lipsite
de capacitate de exerciţiu, precum şi situaţia decesului persoanei
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 116 din 317

vătămate în interiorul termenului de introducere a plângerii
prealabile, situaţii în care acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi
din oficiu.
Art. 158 Retragerea plângerii prealabile
(1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei
hotărâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii
penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile.
(2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu
privire la care plângerea a fost retrasă.
(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea plângerii
prealabile se face numai de reprezentanţii lor legali. În cazul persoanelor cu
capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se face cu încuviinţarea persoanelor
prevăzute de lege.
(4) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este
condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost pusă
în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă
este însuşită de procuror.
Menţiuni:
Textul este justificat prin prisma principiilor fundamentale ale
legii procedural-penale, întrucât, spre deosebire de acţiunea civilă
de care părţile pot dispune, acţiunea penală este publică, exercitată
de stat şi este firesc ca tot statul să decidă asupra încetării
exercitării acesteia.
Art. 159 Împăcarea
(1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale
s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.
(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit
şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.
(4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numai
de reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot
împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.
(5) În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său
legal sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea
intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu
produce efecte faţă de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiaşi
fapte.
(6) În cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei juridice
vătămate, dispoziţiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 117 din 317

Menţiuni:
Referitor la împăcarea parţilor, dispoziţiile noului Cod penal
prevăd un nou termen procedural până la care aceasta poate avea
loc, respectiv, până la citirea actului de sesizare a instanţei (spre
deosebire de pronunţarea unei hotărâri definitive, cum prevedea
Codul penal anterior. Textul conţine, de asemenea, o serie de
elemente noi privind împăcarea în cazul persoanelor juridice, care
se realizează prin intermediul reprezentanţilor, fie legali, fie
convenţionali ai acesteia.

TITLUL VIII
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI
Menţiuni:
1. Titlul VII din Codul penal anterior, cu denumirea “Cauzele
care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării”,
a fost reorganizat în cadrul a trei titluri: Titlul VII “Cauzele care
înlătură răspunderea penală”; Titlul VIII “Cauzele care înlătură sau
modifică executarea pedepsei” şi Titlul IX “Cauzele care înlătură
consecinţele condamnării”. Această nouă sistematizare răspunde,
pe de o parte opiniilor exprimate în doctrina penală, iar pe de altă
parte, naturii diferite a acestor cauze, cât şi a temeiurilor care stau
la baza incidenţei lor.
2. În noul Cod penal, cauzele care înlătură sau modifică
executarea pedepsei au acelaşi conţinut ca în Codul penal în
vigoare cu două deosebiri, detaliate în cele ce urmează.
Art. 160 Efectele graţierii
(1) Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei
ori comutarea acesteia în alta mai uşoară.
(2) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare şi măsurilor
educative neprivative de libertate, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul
de graţiere.
(3) Graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor
persoanei vătămate.
(4) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată
sub supraveghere, în afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de graţiere.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 118 din 317

Menţiuni:
Au fost excluse de la graţiere pedepsele a căror executare
este suspendată sub supraveghere, afară de cazul când se
dispune altfel prin actul de graţiere. Aceasta întrucât graţierea
trebuie, în principiu, să opereze asupra pedepselor care se
execută efectiv şi nu a acelora a căror executare este suspendată
sub supraveghere.
Art. 161 Prescripţia executării pedepsei
(1) Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale.
(2) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul:
a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care
au fost comise;
b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate
de moartea victimei.
(3) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul
infracţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. b) pentru care, la data intrării în vigoare a
acestei dispoziţii, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării.
Menţiuni:
1. Prevederile art. 161 alin.(2) şi (3) din Codul penal au fost
modificate prin Legea nr. 27/2012 pentru modificarea şi
completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, urmare a promovării unei propuneri legislative
parlamentare.
2. Actul normativ a vizat modificarea şi completarea Legii nr.
15/1968 – Codul penal şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
în sensul introducerii imprescriptibilităţii infracţiunii de omor, având
drept consecinţă, printre altele, imprescriptibilitatea acestor fapte
săvârşite în perioada regimului comunist, inclusiv în timpul
revoluţiei din decembrie 1989. De asemenea, s-a decis
introducerea imprescriptibilităţii infracţiunilor care au avut ca
urmare moartea victimei şi completarea prevederilor referitoare la
imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi
de război cu sintagma ”indiferent de data la care au fost comise”
Art. 162 Termenele de prescripţie a executării pedepsei
(1) Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt:
a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe
viaţă sau închisoarea mai mare de 15 ani;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 119 din 317

b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15
ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
(2) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de
condamnare a rămas definitivă.
(3) În cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspendării
executării pedepsei sub supraveghere ori liberării condiţionate, termenul de
prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare sau anulare a
rămas definitivă.
(4) În cazul revocării liberării condiţionate, în condiţiile art. 104 alin. (1), termenul
de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas
definitivă şi se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat.
(5) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de
prescripţie curge de la data când hotărârea de înlocuire a rămas definitivă şi se
calculează în raport cu durata pedepsei închisorii.
(6) Pedepsele complementare aplicate persoanei fizice şi măsurile de siguranţă nu
se prescriu.
(7) Prin pedeapsa ce se execută se înţelege pedeapsa stabilită de instanţă,
ţinându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.
Menţiuni:
1. În vederea unei mai bune sistematizări a prevederilor
legale privind prescripţia, prevederile art. 126 şi 130 din Codul
penal anterior au fost grupate, cu unele modificări şi completări,
într-un singur articol în noua reglementare.
2. Au fost eliminate trimiterile la prescripţia sancţiunilor
administrative, cele privind revocarea pedepsei de la locul de
muncă şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
3. A fost introdusă o prevedere nouă, referitoare la
imprescriptibilitatea executării pedepselor complementare.
Art. 163 Întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei
(1) Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe prin
începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea
executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data
sustragerii.
(2) Cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din
nou a unei infracţiuni.
(3) Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei amenzii se întrerupe şi
prin înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunităţii.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 120 din 317

Menţiuni:
Spre deosebire de reglementarea anterioară, întreruperea
prescripţiei executării pedepsei amenzii intervine şi în cazul în
care obligaţia de plată a amenzii se înlocuieşte cu obligaţia de a
presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Art. 164 Suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei
(1) Cursul termenului prescripţiei executării pedepsei este suspendat în cazurile şi
condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.
(2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Menţiuni:
Deoarece noul cod reglementează separat prescripţia
răspunderii penale de prescripţia executării pedepselor, a fost
necesară includerea unei reglementări separate privind
suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei, textul având
în vedere dispoziţiile art. 128 alin.(2) şi (3) din Codul penal
anterior.

TITLUL IX
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINŢELE CONDAMNĂRII
Menţiuni:
1. Titlul VII din Codul penal anterior, cu denumirea “Cauzele
care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării”,
a fost reorganizat în cadrul a trei titluri: Titlul VII “Cauzele care
înlătură răspunderea penală”; Titlul VIII “Cauzele care înlătură sau
modifică executarea pedepsei” şi Titlul IX “Cauzele care înlătură
consecinţele condamnării”. Această nouă sistematizare răspunde,
pe de o parte opiniilor exprimate în doctrina penală, iar pe de altă
parte, naturii diferite a acestor cauze, cât şi a temeiurilor care stau
la baza incidenţei lor.
2. Reglementarea cauzelor care înlătură consecinţele
condamnării au o altă structură decât cea cuprinsă în Codul penal
anterior. Se începe cu reabilitarea de drept, se continuă cu
reabilitarea judecătorească, efectele celor două forme ale
reabilitării, condiţiile în care se poate reînnoi cererea de reabilitare

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 121 din 317

judecătorească şi cele în care poate opera anularea reabilitării
judecătoreşti.
Art. 165 Reabilitarea de drept
Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la
pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei
executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani
condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.
Menţiuni:
1. Potrivit prevederilor Codului, reabilitarea de drept
operează, în cazul pedepsei amenzii, a pedepsei închisorii care nu
depăşeşte 2 ani sau a pedepsei închisorii a cărei executare a fost
suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani
condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.
2. Raţiunea de a mări limita pedepsei închisorii la 2 ani este
aceea de a stimula condamnaţii la pedeapsa închisorii de până la
2 ani să se reintegreze social într-un timp cât mai scurt pentru a
putea beneficia de înlăturarea consecinţelor condamnării.
3. Reabilitarea de drept nu mai operează în cazul
suspendării executării pedepsei sub supraveghere odată cu
împlinirea termenului de încercare deoarece, acesta, în noul Cod
penal este mai mic decât în Codul penal anterior şi, în plus, pe
durata acestui termen cel condamnat este supravegheat de
consilieri ai serviciului de probaţiune, iar pentru a dovedi
integrarea lui socială este nevoie să curgă un termen de 3 ani de
la împlinirea termenului de încercare.
Art. 166 Reabilitarea judecătorească
(1) Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea
următoarelor termene:
a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care
nu depăşeşte 5 ani;
b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care
nu depăşeşte 10 ani;
c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în
cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;
d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, considerată
executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării
pedepsei sau a liberării condiţionate.
(2) Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi
reabilitat dacă instanţa, evaluând comportarea condamnatului până la deces,
apreciază că merită acest beneficiu.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 122 din 317

Menţiuni:
Reglementarea noului Cod penal privind reabilitarea
judecătorească include o serie de modificări faţă de prevederile
art. 135 din Codul penal anterior. Amintim, în acest sens,
modificarea termenului reabilitării judecătoreşti, introducerea
posibilităţii reabilitării judecătoreşti a condamnatului decedat.
Noul cod nu a menţinut prevederea alin.(2) a art. 135 din
Codul penal anterior privind posibilitatea procurorului general de a
dispune, în cazuri excepţionale, reducerea termenelor prevăzute
în articol.
Art. 167 Calculul termenului de reabilitare
(1) Termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat
sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
(2) Pentru cei condamnaţi la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în
care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.
(3) În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge
de la data actului de graţiere, dacă la acea dată hotărârea de condamnare era
definitivă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă actul
de graţiere se referă la infracţiuni în curs de judecată.
(4) În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge
de la data împlinirii termenului de supraveghere.
(5) În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în
raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.
Menţiuni:
Privitor la calculul termenului de reabilitare, noua redactare a
textului de lege aduce o serie de clarificări suplimentare,
reglementând în alineate distincte modalitatea în care termenul
începe sa curgă, funcţie de natura pedepsei dispuse şi modul
specific în care aceasta a fost executată sau considerată executată,
iar prin alin.(5) a fost clarificată modalitatea de calcul a termenului
de reabilitare în cazul condamnărilor succesive.
Art. 168 Condiţiile reabilitării judecătoreşti
Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte
următoarele condiţii:
a) nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 123 din 317

b) a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite
prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut
posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.
Menţiuni:
Condiţiile reabilitării judecătoreşti au fost simplificate,
eliminându-se cerinţele din Codul penal anterior, privitor la buna
conduita a condamnatului şi procurarea mijloacelor oneste de
asigurare a existenţei. Din perspectiva legii penale, este suficient ca
persoana condamnată să nu fi săvârşit vreo altă infracţiune în
intervalul de timp reglementat de lege.
Art. 169 Efectele reabilitării de drept sau judecătoreşti
(1) Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile
care rezultă din condamnare.
(2) Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care
condamnatul a fost scos în urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut.
(3) Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.
Menţiuni:
Textul art. 169 reia dispoziţiile art. 133 din Codul penal
anterior.
Art. 170 Reînnoirea cererii de reabilitare judecătorească
(1) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate introduce o nouă
cerere decât după un termen de un an, care se socoteşte de la data respingerii
cererii prin hotărâre definitivă.
(2) Condiţiile prevăzute în art. 168 trebuie să fie îndeplinite şi pentru intervalul de
timp care a precedat noua cerere.
(3) Cererea respinsă ca urmare a neîndeplinirii unor condiţii de formă poate fi
reînnoită potrivit Codului de procedură penală.
Menţiuni:
Termenul în care condamnatul a cărui cerere de reabilitare
judecătoreasca a fost respinsa prin hotărâre definitivă poate reînnoi
cererea de reabilitare a fost stabilit în toate cazurile la 1 an, spre
deosebire de prevederile art. 138 din Codul penal anterior, care
prevedea termene de 3, 2 şi, respectiv, 1 an, funcţie de severitatea
pedepsei aplicate condamnatului.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 124 din 317

Art. 171 Anularea reabilitării
Reabilitarea judecătorească va fi anulată când, după acordarea ei, s-a descoperit
că cel reabilitat mai săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi
condus la respingerea cererii de reabilitare.
Menţiuni:
Conţinutul art. 171 este diferit de textul corespunzător din
Codul penal anterior (art. 139), noua reglementare impunând
anularea reabilitării dacă persoana mai săvârşise o infracţiune
care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii
de reabilitare, spre deosebire de vechea reglementare, care
prevedea condiţia condamnării persoanei care, dacă ar fi fost
cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.

TITLUL X
ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ
Art. 172 Dispoziţii generale
Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele arătate
în prezentul titlu, înţelesul acesteia este cel prevăzut în articolele următoare, afară de
cazul când legea penală dispune altfel.
Menţiuni:
Textul art. 172 este identic cu cel al art. 140 din Codul
penal anterior.
Art. 173 Legea penală
Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi
organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor
aveau putere de lege.
Menţiuni:
Faţă de reglementarea anterioară, noul Cod aduce câteva
modificări şi completări. Astfel, în ceea ce priveşte înţelesul
noţiunii de lege penală, acesta a fost pus de acord cu
reglementările constituţionale în vigoare, incluzând legea organică
şi ordonanţa de urgenţă, dar şi acte adoptate anterior actualei
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 125 din 317

Constituţii, care la data intrării în vigoare constituiau izvoare de
drept penal (legi, decrete ale fostului Consiliu de Stat, Decrete-legi
etc.).
Art. 174 Săvârşirea unei infracţiuni
Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege
săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune
consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora în calitate
de coautor, instigator sau complice.
Menţiuni:
Faţă de reglementarea corespunzătoare din Codul penal
anterior (art. 144), noul text include, expressis verbis, coautorul în
categoria participanţilor şi scoate autorul infracţiunii din sfera
acestei noţiunii, potrivit noilor reglementări în materia autorului şi a
participanţilor, prevăzute la art. 46-52 din noul Cod penal.
Art. 175 Funcţionar public
(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent
sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome,
al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau
majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale,
persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de
autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu
privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Menţiuni:
1. O modificare importantă a fost adusă şi în privinţa
conţinutului noţiunii de funcţionar public. În reglementarea
propusă, în acord cu soluţiile în materie din alte legislaţii şi cu
convenţiile internaţionale în materie, noţiunea de funcţionar public
va desemna persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu
sau fără o remuneraţie exercită una dintre atribuţiile, funcţiile ori
responsabilităţile prevăzute la lit.a)-c) ale alin.(1).
2. Cu prilejul dezbaterilor parlamentare, textul alin.(1) lit. c)
a fost modificat, fiind eliminate din sfera funcţionarilor publici
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 126 din 317

persoanele juridice declarate ca fiind de utilitate publică. Textul
iniţial avea următorul cuprins: ”c) exercită, singură sau împreună
cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator
economic sau unei persoane juridice cu capital integral sau
majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarată ca fiind de
utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de
activitate al acesteia.”
3. În acelaşi timp, noul Cod penal a optat pentru asimilarea
cu funcţionarii a persoanelor fizice care exercită o profesie de
interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a
autorităţilor publice şi care este supusă controlului acestora
(notari, executori judecătoreşti etc.). Deşi aceste persoane nu sunt
propriu-zis funcţionari publici, ele exercită atribute de autoritate
publică, ce le-au fost delegate printr-un act al autorităţii statale
competente şi sunt supuse controlului acesteia, ceea ce justifică
asimilarea lor cu funcţionarii. Aşa cum rezultă din cuprinsul părţii
speciale, atunci când anumite incriminări nu sunt compatibile cu
statutul acestor persoane, ori nu s-a dorit aducerea lor sub
incidenţa unui anumit text de incriminare, a fost prevăzută în mod
expres neaplicarea textului cu privire la persoanele menţionate.
Art. 176 Public
Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile
publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile
proprietate publică.
Menţiuni:
Spre comparaţie cu textul art. 145 din Codul penal anterior,
noua reglementare, în esenţă aceeaşi, cuprinde o sistematizare a
conţinutului termenului „public”, prin folosirea sintagmei „alte
persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile
proprietate publică”.
Art. 177 Membru de familie
(1) Prin membru de familie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi
persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre
părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele
prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori
descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 127 din 317

Menţiuni:
1. Noţiunea de membru de familie a fost în egală măsură
vizată de o modificare, în condiţiile renunţării la paralelismul de
reglementare din codul anterior, care operează atât cu noţiunea
de rude apropiate cât şi cu cea de membri de familie.
2. Sensul dat noul Cod noţiunii de membru de familie vine
să absoarbă integral în conţinutul său noţiunea de rude apropiate,
dar cuprinde în egală măsură şi persoanele care au stabilit legături
asemănătoare acelora dinte soţi sau dintre părinţi şi copii, cu
condiţia convieţuirii. Soluţia este pe deplin justificată în condiţiile
numărului mare de cupluri care trăiesc astăzi în uniune liberă,
neexistând niciun temei pentru a refuza acestora o protecţie
penală similară cu cea acordată cuplurilor căsătorite. În acest fel,
noţiunea de membru de familie folosită de codul penal este
armonizată cu cea deja consacrată de Legea nr. 217/2003 pentru
prevenirea şi combaterea violenţei în familie, dar şi cu
reglementări existente în alte coduri penale europene [a se vedea
art. 173 alin.(2) C. pen. spaniol, art. 152 alin.(2) C. pen.
portughez].
Art. 178 Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale
(1) Informaţii secrete de stat sunt informaţiile clasificate astfel, potrivit legii.
(2) Înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele
la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care
aparţine unor asemenea persoane.
Menţiuni:
Prevederile care interesează informaţiile secrete de stat şi
înscrisurile oficiale au fost actualizate (inclusiv denumirea
marginală a articolului) în acord cu dispoziţiile legii cadru în
materie – Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor
clasificate, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 179 Arme
(1) Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin
dispoziţii legale.
(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi
care au fost întrebuinţate pentru atac.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 128 din 317

Menţiuni:
Textul art. 179 are un conţinut identic cu cel a art. 151 din
Codul penal anterior.
Art. 180 Instrument de plată electronică
Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument care permite
titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi descărcarea unui
instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele
ordonate şi executate de către instituţii financiare.
Menţiuni:
În noul Cod penal au fost definite o serie de noţiuni ce nu
se regăsesc în codul anterior şi care sunt utilizate în
reglementarea unor infracţiuni preluate din legislaţia specială. În
acest sens, având în vedere cele reţinute în partea specială a fost
necesare definirea instrumentului de plată electronic.
Art. 181 Sistem informatic şi date informatice
(1) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive
interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură
prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(2) Prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau
concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.
Menţiuni:
În noul Cod penal au fost definite o serie de noţiuni ce nu
se regăsesc în codul anterior şi care sunt utilizate în
reglementarea unor infracţiuni preluate din legislaţia specială. În
acest sens, având în vedere cele reţinute în partea specială a fost
necesare definirea sistemului informatic şi a datelor informatice.
Art. 182 Exploatarea unei persoane
Prin exploatarea unei persoane se înţelege:
a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;
b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de
libertate ori de aservire;
c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea
producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare
sexuală;
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 129 din 317

d) obligarea la practicarea cerşetoriei;
e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.
Menţiuni:
1. Art. 182 a fost preluat din legea specială, Legea nr.
678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.783 din 11
decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, având
în vedere faptul că infracţiunile prevăzute în această lege specială
au fost preluate de noul Cod penal.
2. Lit. e) a art. 182 a fost completată, în sensul preluării
textului de la lit. d) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi
combaterea traficului de persoane, ca urmare a modificări
acestuia prin Legea nr. 230/2010, publicată în Monitorul Oficial nr.
812 din 6 decembrie 2010. În consecinţă, aşa încât referirea la
exploatarea unei persoane priveşte nu numai prelevarea de
organe în mod ilegal, ci şi prelevarea de ţesuturi sau celule de
origine umană, în mod ilegal.
3. Reglementarea a avut în vedere prevederile Protocolului
facultativ al Organizaţiei Naţiunilor Unite la Convenţia cu privire la
drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia
copiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6
septembrie 2000; Convenţiei Consiliul Europei pentru protecţia
copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale,
Lanzarote, 2007; Directivei 2011/92/UE privind combaterea
abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a
pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a
Consiliului; Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la
drepturile copilului, 1989.
Art. 183 Consecinţe deosebit de grave
Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de
2.000.000 lei.
Menţiuni:
Au fost definite şi consecinţele deosebit de grave, prin
raportare la paguba materială produsă.
Art. 184 Faptă săvârşită în public
Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 130 din 317

a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului,
chiar dacă nu este prezentă nicio persoană;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe
persoane;
c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau
văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor
care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre
persoanele participante.
Menţiuni:
Noţiunea de „fapta săvârşită în public” a primit o definiţie mai
restrânsă, renunţându-se la ipoteza prevăzută în art.152 alin.(1) lit.
e) din Codul penal anterior, anume aceea când fapta a fost comisă
prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul şi-a dat seama că
aceasta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului. Modificarea este
determinată de dificultăţile de interpretare şi aplicare în practică a
acestei ipoteze.
Art. 185 Timp de război
Prin timp de război se înţelege durata stării de mobilizare a forţelor armate sau
durata stării de război.
Menţiuni:
Textul art. 185 are un conţinut identic cu cel a art. 153 din
Codul penal anterior.
Art. 186 Calculul timpului
(1) La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar
anul de 12 luni. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua
corespunzătoare datei de la care au început să curgă.
(2) Dacă limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este
divizibil cu fracţia de majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracţia se va
aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata obţinută se transformă
în luni. În acest caz, luna se socoteşte de 30 de zile şi se iau în calcul doar zilele
întregi rezultate din aplicarea fracţiei.
(3) În cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplică în mod corespunzător
dispoziţiile alin. (2), transformarea făcându-se între ani şi luni.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 131 din 317

Menţiuni:
Reglementarea calculului timpului a fost completată cu
câteva precizări suplimentare, cerute datorită faptului că, atât în
partea generală cât şi în partea specială, există numeroase norme
care prevăd majorarea ori reducerea limitelor speciale ale
pedepsei cu o anumită fracţie. În absenţa unei precizări legale
referitoare la modul de calcul al termenelor în ipoteza în care prin
aplicarea unei fracţii de reducere sau majorare s-ar fi obţinut un
rest, practica judiciară ar fi fost în mod cert confruntată cu soluţii
neunitare.
Art. 187 Pedeapsă prevăzută de lege
Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege
care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a
cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Menţiuni:
Textul art. 187 are un conţinut identic cu cel a art. 141 1 din
Codul penal anterior.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 132 din 317

PARTEA SPECIALĂ
TITLUL I
INFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI
Menţiuni:
Capitolul I cuprinde infracţiunile contra vieţii, aducând o
serie de modificări faţă de textele anterioare.
CAPITOLUL I

Infracţiuni contra vieţii

Art. 188 Omorul
(1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
A fost păstrată reglementarea anterioară, inclusiv limitele de
pedeapsă.
Art. 189 Omorul calificat
(1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere
penală sau de la executarea unei pedepse;
d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o
tentativă la infracţiunea de omor;
f) asupra a două sau mai multor persoane;
g) asupra unei femei gravide;
h) prin cruzimi,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 133 din 317

Menţiuni:
1. După modelul majorităţii legislaţiilor europene s-a prevăzut
o singură formă agravată a infracţiunii de omor – omorul calificat –
care regrupează atât elemente circumstanţiale agravante ale
omorului deosebit de grav din reglementarea anterioară, cât şi o
parte din cele ale omorului calificat. S-a renunţat însă la o parte a
elementelor circumstanţiale agravante specifice omorului calificat
din reglementarea actuală, fie datorită faptului că ele se regăsesc
în conţinutul agravantelor generale (omorul asupra unei persoane
în neputinţă de a se apăra), fie datorită reglementării lor în alte
texte (omorul asupra soţului sau a unei rude apropiate), fie pentru
că nu se justifică (omorul comis în public). În acest din urmă caz sa apreciat că nu este în mod necesar mai periculos cel care ucide
victima în public (spre exemplu, în cadrul unui conflict spontan
într-un bar) faţă de cel care ucide victima în locuinţa acesteia,
motiv pentru care este preferabil ca evaluarea periculozităţii să fie
făcută de judecător cu ocazia individualizării judiciare.
2. Au fost păstrate în conţinutul art. 189 doar acele
împrejurări care justifică – cel puţin in abstracto – posibilitatea de a
aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă. De asemenea, au fost
reformulate unele dintre agravantele omorului calificat, astfel încât
sfera de incidenţă a acestora să fie mai corect delimitată.
3. La elaborarea textului de lege au fost avute în vedere:
- art. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale a Consiliului Europei.(STE 5 – 1950)
- Protocolul nr. 6 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale privind abolirea pedepsei cu
moartea (STE 114 – 1983)
- Protocolul nr. 13 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la
abolirea
pedepsei cu moartea în orice împrejurări (STE 187 – 2002)
Art. 190 Uciderea la cererea victimei
Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei
care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical,
cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 134 din 317

A fost expres reglementată infracţiunea de ucidere la
cererea victimei, ca o formă atenuată a omorului, reînscriind astfel
reglementarea nu doar pe linia tradiţiei existente în dreptul nostru
(art. 468 C. pen. din 1936), ci şi în tradiţia majorităţii codurilor
europene. Reintroducerea acestui text se impunea însă, înainte de
toate, ca urmare a noului regim al circumstanţelor atenuante
consacrat de partea generală. Într-adevăr, dacă în reglementarea
anterioară, împrejurarea avută în vedere în acest articol poate fi
valorificată ca o circumstanţă atenuantă judiciară, ducând astfel la
aplicarea unei pedepse sub minimul special, în noua
reglementare, chiar reţinând o atenuantă judiciară, pedeapsa
aplicată nu se va mai situa obligatoriu sub acest minim. De aceea,
pentru a permite aplicarea unei pedepse care să corespundă
gradului de pericol social al acestei fapte, era necesară o
reglementare legală distinctă. În fine, a fost preferată denumirea
marginală de ucidere la cererea victimei şi nu cea de omor la
cererea victimei, pentru a exclude această faptă dintre
antecedentele omorului calificat prevăzut de art.189 lit. e).
Art. 191 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii
(1) Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea
a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta
cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat,
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârşită faţă de un minor care nu a
împlinit vârsta de 13 ani sau faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de
consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă
sinuciderea a avut loc, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (1) - (3) au fost
urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la
jumătate.
Menţiuni:
În ceea ce priveşte determinarea sau înlesnirea sinuciderii,
au fost introduse o serie de diferenţieri în planul reglementării.
Astfel, s-a consacrat o reglementare distinctă între fapta
care a fost urmată doar de o încercare de sinucidere şi cea care a
condus la sinuciderea victimei. În egală măsură, s-a prevăzut un
tratament sancţionator diferenţiat după cum faptele au fost comise
cu privire la o persoană cu discernământ nealterat, cu privire la o
persoană cu discernământ diminuat sau la o persoană lipsită de
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 135 din 317

discernământ, în acest ultim caz neputând fi vorba de o hotărâre
luată de cel în cauză, iar fapta fiind sancţionată la fel ca şi
infracţiunea de omor.
Art. 192 Uciderea din culpă
(1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la
5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor
de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei
anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea
dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune
se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane,
limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu
jumătate.
Menţiuni:
1. Reglementarea uciderii din culpă a fost simplificată,
renunţându-se la o parte dintre formele agravate care pot fi
suplinite fără probleme prin aplicarea regulilor de sancţionare a
concursului de infracţiuni.
2. Ca urmare, în cazul comiterii unei ucideri din culpă de
către un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică având în
sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, se va
reţine în concurs uciderea din culpă şi infracţiunea la regimul
circulaţiei pe drumurile publice.
CAPITOLUL II

Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii
Menţiuni:
Noul Cod penal aduce o simplificare a reglementării, în
sensul regrupării faptelor de violenţă regăsite în art. 180 - 182 din
legea anterioară în conţinutul a doar două articole (art. 193 şi
194). Criteriul de distincţie între diferitele forme ale infracţiunii de
violenţă este în acest caz natura urmărilor produse. Astfel, dacă
fapta nu a produs decât suferinţe fizice, se va încadra potrivit art.
193 alin.(1), dacă fapta a afectat sănătatea unei persoane ori a
produs leziuni traumatice a căror gravitate este evaluată la cel
mult 90 de zile va fi încadrată potrivit art. 193 alin.(2), iar dacă a
avut o urmare mai gravă, dintre cele arătate în art. 194, ori a
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 136 din 317

produs leziuni traumatice care au necesitat, pentru vindecare, mai
mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, se va încadra potrivit
acestui text.
Art. 193 Lovirea sau alte violenţe
(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei
persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90
de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
Lovirea sau orice acte de violenta care nu au produs decât
suferinţe fizice se va încadra în prevederile art. 193 alin.(1), iar
fapta care a afectat sănătatea unei persoane, ori a cauzat leziuni
traumatice ce necesita îngrijiri de cel mult 90 de zile va fi încadrata
în prevederile art. 193 alin.(2).
Noul text nu a mai menţinut formele agravante constând în
lovirea sau alte violente contra membrilor familiei, întrucât, aceste
elemente circumstanţiale sunt prevăzute ca împrejurări agravante
pentru toate infracţiunile de violenta (art. 199).
Art. 194 Vătămarea corporală
(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele
consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat,
pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele
prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10
ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 137 din 317

Menţiuni:
1. În conţinutul constitutiv al infracţiunii de vătămare
corporala se regăsesc numai o parte dintre faptele care puteau fi
încadrate în art.182 din Codul penal anterior. Astfel, faptele de
violenta care au produs leziuni traumatice, ori au afectat sănătatea
unei persoane, cu o gravitate evaluata prin zile de îngrijiri
medicale între 60 si 90 de zile, nu mai reprezintă infracţiunea de
vătămare corporala, ca în Codul penal anterior, ci lovire sau alte
violenţe (Art.193 din noul Cod penal).
2. Totodată, trebuie menţionat că privitor la formele
agravate ale vătămării corporale au fost eliminate suprapunerile
din reglementarea anterioară (infirmitatea si pierderea unui simt,
ori organ, ori încetarea funcţionarii acestuia).
3. De asemenea, au fost reformulate unele dintre
consecinţele vătămării corporale din incriminarea anterioară prin
includerea acestora într-o singura circumstanţă, anume, aceea a
cauzării unui prejudiciu estetic grav si permanent - lit.c).
4. Mai trebuie precizat că forma calificată prin scop - alin. (2)
a vătămării corporale face trimitere doar la primele trei ipoteze de
agravare din alin.(1), în celelalte cazuri violenţele vor fi reţinute în
concurs cu infracţiunea de avort [lit. d)], respectiv vor intra în
conţinutul tentativei de omor [lit. e)].
Art. 195 Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca urmare
moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
Menţiuni:
Elementul de noutate în materia lovirilor sau vătămărilor
cauzatoare de moarte se refera la modificarea limitelor speciale
ale pedepsei, în sensul ca minimul a fost ridicat de la 5 ani la 6
ani, iar maximul a fost redus de la 15 ani la 12 ani, ca urmare a
regândirii întregului sistem sancţionator.
Art. 196 Vătămarea corporală din culpă
(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană
aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în
desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 138 din 317

(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării
dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau
meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la
6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1) - (3) s-au produs faţă de două sau mai
multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau
desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi
alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de
infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
Şi în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, s-a
realizat o simplificare a reglementării, corespunzător cu cea
efectuată în cazul uciderii din culpă, şi a fost introdusă o
incriminare complexă, incidentă atunci când două sau mai multe
persoane au fost vătămate. S-a înlăturat astfel incoerenţa din
legea anterioară, care consacră o unitate de infracţiune atunci
când au fost ucise din culpă două sau mai multe persoane şi o
pluralitate de infracţiuni atunci când acestea au fost doar
vătămate. Menţinerea acestei inconsecvenţe ar fi putut conduce la
sancţionarea mai severă a autorului vătămării din culpă a mai
multor persoane faţă de situaţia autorului unei ucideri din culpă
comise în condiţii similare.
Art. 197 Relele tratamente aplicate minorului
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării
fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în
grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului a fost
adusă în această secţiune, deoarece ea pune în pericol în primul
rând integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi abia în
subsidiar relaţiile de familie, respectiv convieţuirea socială. De
altfel, infracţiunea nu a fost niciodată una cu subiect activ special,
ea putând fi săvârşită nu doar de către ori faţă de un membru de

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 139 din 317

familie, ci şi faţă de minorii internaţi în centre de plasament sau în
alte forme de ocrotire.
2. S-a procedat, în acelaşi timp, la lărgirea sferei subiecţilor
activi care rezulta din expresia „în grija”, în loc de expresia
„încredinţat” din vechiul Cod Penal.
3. De asemenea, s-a operat reducerea maximului pedepsei
de la 15 ani la 7 ani, reducere care se înscrie în noua concepţie de
regândire a sistemului sancţionator.
4. La elaborarea textului de lege au fost avute în vedere:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la
drepturile copilului, 1989;
- Recomandarea nr. R (85) 4 a Comitetului de Miniştri al
Consiliului Europei privind violenţa în familie.
Art. 198 Încăierarea
(1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor
persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările, se aplică
tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care răspunde
potrivit alin. (1).
(3) Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea unei
persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea
a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o
treime.
(4) Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau
care a încercat să-i despartă pe alţii.
Menţiuni:
De asemenea şi infracţiunea de încăierare a fost adusă în
această secţiune, deoarece ea pune în pericol în primul rând
integritatea fizică sau sănătatea persoanei şi abia în subsidiar
relaţiile de convieţuire socială. Încăierarea este reglementată de
numeroase legislaţii în categoria infracţiunilor care aduc atingere
sau pun în pericol integritatea corporală (§ 231 C. pen. german, §
91 C. pen. austriac, art. 154 C. pen. spaniol, art. 151 C. pen.
portughez, art. 133 C. pen. elveţian).

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 140 din 317

CAPITOLUL III

Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie

Art. 199 Violenţa în familie
(1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193 - 195 sunt săvârşite
asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se
majorează cu o pătrime.
(2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui
membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea
înlătură răspunderea penală.
Menţiuni:
1. Reglementarea distinctă a acestor infracţiuni, care nu
constituie altceva decât forme agravate sau atenuate ale unor
infracţiuni contra vieţii sau integrităţii corporale, s-a impus în
vederea eliminării lacunelor şi incoerenţelor cauzate de
modificările succesive ale codului penal anterior.
2. Astfel, săvârşirea unei infracţiuni prin violenţă asupra
unui membru de familie apare în legea anterioară ca o agravantă
la infracţiunile de loviri sau alte violenţe şi vătămare corporală, se
regăseşte într-o formă apropiată la omor, dar nu există în cazul
vătămării corporale grave şi al vătămărilor cauzatoare de moarte.
De aceea, potrivit noului Cod penal, comiterea infracţiunii prin
violenţă asupra unui membru de familie atrage o agravare în cazul
tuturor infracţiunilor pentru care acest lucru se justifică.
Art. 200 Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă
(1) Uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de
ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în art. 193 - 195 sunt săvârşite asupra copilului nounăscut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, de către mama aflată în
stare de tulburare psihică, limitele speciale ale pedepsei sunt de o lună şi, respectiv,
3 ani.

Menţiuni:
1. Prin acest text incriminator se renunţă la vechea
reglementare a infracţiunii de pruncucidere, care este inclusă în
varianta normativă a alin.(1) din noul text (uciderea copilului nounăscut de către mama imediat după naştere).
2. Starea de tulburare pricinuită de naştere este conform
vechiului Cod penal valorificată doar în conţinutul infracţiunii de
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 141 din 317

pruncucidere, nu şi în cazul altor infracţiuni de violenţă ce s-ar
putea comite de mama aflată într-o asemenea stare asupra
copilului (spre exemplu, vătămarea corporală gravă).
3. Astfel, noul cod aduce în cadrul infracţiunii de ucidere sau
vătămare a noului născut săvârşită de mamă şi faptele de loviri
sau alte violenţe, vătămare corporală, lovirile sau vătămările
cauzatoare de moarte.
4. La elaborarea textului de lege au fost avute în vedere şi:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la
drepturile copilului, 1989;
– Recomandarea nr. R (85) 4 a Comitetului de Miniştri privind
violenţa în familie.
CAPITOLUL IV

Agresiuni asupra fătului

Art. 201 Întreruperea cursului sarcinii
(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
a) în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest
scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetricăginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul
femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a cauzat femeii însărcinate
o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate,
pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va
aplica şi interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
(6) Nu constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic
efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii
de douăzeci şi patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în
scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii.
Menţiuni:
1. În privinţa infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii s-a
precizat în mod explicit nepedepsirea femeii însărcinate care
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 142 din 317

comite această faptă, punându-se astfel capăt discuţiilor din
doctrină în jurul acestei probleme (a se vedea şi § 245 C. pen.
norvegian).
2. Se poate observa că noul Cod penal nu conţine diferenţe
de substanţă faţă de reglementarea anterioară, în ceea ce priveşte
femeia însărcinată care îşi provoacă întreruperea cursului sarcinii,
singura diferenţă fiind aceea că în cadrul noului Cod penal se
menţionează în mod expres nesancţionarea femeii însărcinate
care îşi provoacă singură avortul, pe când, sub imperiul actualului
Cod penal, nesancţionarea acesteia este dedusă din ansamblul
reglementării privind avortul.
3. Fapta comisă de femeia însărcinată constituie însă
infracţiune, cu toate consecinţele ce decurg de aici în planul
participaţiei penale, renunţându-se doar la sancţionarea acesteia.
Art. 202 Vătămarea fătului
(1) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a împiedicat instalarea vieţii
extrauterine se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani.
(2) Vătămarea fătului, în timpul naşterii, care a cauzat ulterior copilului o vătămare
corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca
urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o
vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a
avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(4) Vătămarea fătului săvârşită în timpul naşterii de către mama aflată în stare de
tulburare psihică se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) şi alin. (2), ale
cărei limite se reduc la jumătate.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) - (4) au fost săvârşite din culpă, limitele
speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6) Nu constituie infracţiune faptele prevăzute în alin. (1) - (3) săvârşite de un
medic sau de persoana autorizată să asiste naşterea sau să urmărească sarcina,
dacă acestea au fost săvârşite în cursul actului medical, cu respectarea prevederilor
specifice profesiei şi au fost făcute în interesul femeii gravide sau al fătului, ca
urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
(7) Vătămarea fătului în perioada sarcinii de către femeia însărcinată nu se
pedepseşte.
Menţiuni:
1. Cadrul incriminărilor în această materie a fost completat
cu dispoziţia din art. 202, vătămarea fătului. Această incriminare
vine să asigure protecţia vieţii în devenire, pe durata unei perioade
rămasă neacoperită în vechea reglementare. Este vorba despre
intervalul cuprins între momentul declanşării procesului naşterii,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 143 din 317

moment din care nu se mai poate discuta despre o infracţiune de
avort, şi momentul încheierii acestui proces, moment de la care
avem o persoană, ce poate fi subiect pasiv al infracţiunilor din
capitolele precedente. Practica a demonstrat că în interiorul
acestui interval se pot comite numeroase infracţiuni împotriva
fătului, de la cazuri de culpă medicală în asistarea naşterii, soldate
cu moartea sau vătămarea fătului şi până la fapte intenţionate.
2. În acelaşi timp, au fost incriminate faptele de violenţă
comise asupra mamei pe durata sarcinii, care nu au fost comise
cu intenţia de a provoca avortul şi nici nu au avut acest rezultat,
dar au condus la lezarea fătului şi în final la vătămarea corporală
sau chiar moartea copilului după naştere.
3. Redactarea textului a fost inspirată de dispoziţiile art. 157
- 158 C. pen. spaniol.
CAPITOLUL V

Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie

Art. 203 Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate
(1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de
către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este
în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la
un an sau cu amendă.
(2) Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar
expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.
Menţiuni:
1. Conţinutul textului este relativ asemănător celui din
vechea reglementare, cu sporirea minimului special al pedepsei.
2. S-a considerat că fapta face parte din sfera infracţiunilor
contra persoanei si nu din categoria acelor infracţiuni prin care se
aduce atingere convieţuirii sociale.
3. A fost introdus alin. (2), cuprinzând o cauză de înlăturare
a caracterului penal al faptei, atunci când prin acordarea
ajutorului însăşi viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a
autorului ar fi puse în primejdie.
Art. 204 Împiedicarea ajutorului
Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un
pericol iminent şi grav pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 144 din 317

Menţiuni:
Cadrul incriminărilor în materie a fost completat prin
introducerea unui nou text – împiedicarea ajutorului – inspirat de
prevederile art. 223-5 C. pen. francez, şi care îşi propune să
sancţioneze o serie de acte ce nu intră, la ora actuală, sub
incidenţa niciunui text legal, deşi periculozitatea lor pentru viaţa
sau integritatea corporală a unei persoane aflate în primejdie
este evidentă.

CAPITOLUL VI

Infracţiuni contra libertăţii persoanei
Menţiuni:
Capitolul al VI- lea, consacrat infracţiunilor contra libertăţii
persoanei, cuprinde doar incriminările prin care se ocroteşte în
mod direct libertatea fizică şi psihică a persoanei.
Reglementarea este astfel mai sintetica, mai uşor de
aplicat, definind mai clar valorile sociale aparate prin norma
penală.

Art. 205 Lipsirea de libertate în mod ilegal
(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în
imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită:
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor;
c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei, pedeapsa este închisoarea
cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) - (3) se pedepseşte.
Menţiuni:
1. În privinţa infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal a
fost restructurată reglementarea, prin eliminarea unor forme
agravate sau elemente de agravare care nu se justificau, şi
introducerea altora, menite a acoperi lacunele în reglementare.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 145 din 317

Astfel, spre exemplu, s-a renunţat la agravanta incidentă în cazul
în care în schimbul eliberării se cere un folos, în acest caz urmând
a opera regulile concursului de infracţiuni între lipsirea de libertate
şi şantaj.
2. A fost introdusă agravanta de la alin.(2) – răpirea unei
persoane aflată în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a
se apăra, căci în cazul acestor persoane doar printr-o analogie în
defavoarea inculpatului se putea vorbi până acum de lipsire de
libertate (spre exemplu, răpirea unui nou-născut dintr-o
maternitate).
3. Limitele de pedeapsă au fost reduse, adaptându-se
noului regim sancţionator.
Art. 206 Ameninţarea
(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte
păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi
producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege
pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
În cazul infracţiunii de ameninţare, s-a optat pentru o sferă
deschisă a persoanelor vizate de fapta cu care se ameninţă, astfel
încât instanţa să aibă posibilitatea de a aprecia în fiecare caz
concret dacă fapta era de natură să îi producă persoanei
ameninţate o stare de temere. Realitatea a demonstrat că această
stare de alarmare poate fi cauzată nu doar de un rău ce vizează
soţul sau o rudă apropiată a celui ameninţat, ci şi de o eventuală
faptă îndreptată împotriva unui prieten, ori a altei persoane de
care cel ameninţat este legat afectiv.
Art. 207 Şantajul
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva,
în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru
altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei
fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru
un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a
dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa
este închisoarea de la 2 la 7 ani.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 146 din 317

Menţiuni:
1.Conţinutul textului este relativ asemănător celui din
vechea reglementare.
2.A fost operată însă distincţia între fapta de şantaj comisă
pentru obţinerea unui folos nepatrimonial injust şi cea comisă
pentru obţinerea unui folos patrimonial injust, cea din urmă fiind
considerată de o gravitate sporită.
3.Au fost operate şi modificări ale limitelor de pedeapsă, fiind
sporit minimul special al variantei tip.
4.S-a considerat că împrejurarea comiterii faptei prin
ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare,
compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un
membru de familie al acesteia nu este de natură a releva un
pericol social diferit faţă de prima variantă tip a infracţiunii,
prevăzută la alin. (1), astfel încât ea a fost prevăzută ca o varianta
asimilata celei tip din alin.(1), iar nu ca o varianta distincta
agravata.
Art. 208 Hărţuirea
(1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără drept sau fără un interes
legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri
frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.
(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la
distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
Noul Cod penal introduce în acest capitol o nouă incriminare
- hărţuirea - pentru a răspunde unor cazuri apărute în practică în
care diferite persoane – în special femei – sunt aşteptate şi
urmărite pe stradă sau în alte locuri publice, ori sunt tracasate prin
intermediul unor mesaje telefonice sau similare, toate acestea fiind
de natură a crea o stare de temere sau de îngrijorare persoanei în
cauză.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 147 din 317

CAPITOLUL VII

Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile
Menţiuni:

1. Capitolul al VII- lea, cuprinde infracţiunile de trafic şi
exploatare a unor persoane vulnerabile, fiind aduse în acest
capitol incriminări cuprinse în prezent în Legea nr. 678/2001
privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu
modificările şi completările ulterioare şi în Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2. De asemenea, noul Cod penal nu mai cuprinde
incriminarea faptei de practicare a prostituţiei, păstrând însă
incriminări ale faptelor care determină extinderea fenomenului
prostituţiei, şi anume a faptelor de exploatare a acesteia
(proxenetism, trafic de persoane), ele fiind în cele mai multe cazuri
forme de manifestare ale criminalităţii organizate, în vreme ce
persoana care îşi oferă serviciile sexuale nu este mai mult decât o
victimă a fenomenului traficului de persoane sau ale exploatării
sexuale.
3. Mutarea oprobriului de la persoana racolată la cea care
racolează este astfel de natură a ajuta la sancţionarea adevăraţilor
vinovaţi pentru extinderea fenomenului prostituţiei, şi altor
fenomene corelative caracterizate printr-un grad de pericol social
mult mai mare, în special traficul de persoane.
4. De asemenea, faptul că prostituţia va fi scoasă de sub
incidenţa sancţiunilor penale nu are semnificaţia unei „legalizări” a
acesteia, a transformării activităţii respective într-una reglementată
sau permisă de lege, aceasta pentru că fapta unei persoane de a
se prostitua va fi în continuare sancţionată contravenţional. Simpla
dezincriminare semnifică doar eliminarea acestei fapte din sfera
celor sancţionate penal, acest lucru neavând ca scop schimbarea
percepţiei societăţii, din punct de vedere moral,
asupra
fenomenului prostituţiei.
5. Prin dezincriminarea prostituţiei în noul Cod penal, nu s-a
intenţionat legalizarea acestei activităţi, ci doar nesancţionarea din
punct de vedere penal al persoanelor care se prostituează,
fenomenul urmând să fie sancţionat contravenţional, civil şi moral.
Art. 209 Sclavia
Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi
se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 148 din 317

Menţiuni:
Textul este similar celui cuprins în vechea reglementare.
Art. 210 Traficul de persoane
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei
persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită:
a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;
b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de
starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;
c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în
schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
Menţiuni:
1. Textele de incriminare a traficului de persoane, de minori
şi de migraţi au fost sistematizate pentru o mai uşoară înţelegere
şi o mai bună corelare cu alte texte de incriminare, fără a li se
aduce însă modificări substanţiale.
2. Prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal a fost adăugată forma agravată a
comiterii infracţiunii de trafic de persoane de către un funcţionar
public în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pentru implementarea
art. 24 din Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva
traficului de fiinţe umane, ratificată prin Legea nr. 300/2006.
3. S-a renunţat la celelalte variante agravate, circumstanţele
avute în vedere de acestea putând fi valorificate prin reţinerea
circumstanţei agravante generale a comiterii infracţiunii de 3 sau
mai multe persoane împreună sau prin aplicarea regulilor
concursului de infracţiuni.
4. La elaborarea textului au mai fost avute în vedere:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii organizate transnaţionale;
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru reprimarea
traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei semenilor,
1949;
- Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea
traficului de persoane, în special femei şi copii – adiţional la

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 149 din 317

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate
transnaţionale, adoptat prin aceeaşi rezoluţie;
- Declaraţia Pactului de Stabilitate al Organizaţiei Naţiunilor
Unite – semnată de România la Palermo la data de 13 decembrie
2000 – prin care s-a angajat să incrimineze traficul de fiinţe
umane, traficul de migranţi, exploatarea persoanelor şi în special a
femeilor şi copiilor;
- Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva
traficului de fiinţe umane, 2005;
- Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei
Nr. R (2000) 11 privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane în
scopul exploatării sexuale;
- Convenţia Europol – în Anexa 2 este definită infracţiunea
de trafic de fiinţe umane şi se solicită cooperarea între statele
membre ale Uniunii Europene în acest domeniu prin intermediul
Europol (1995);
- Decizia Consiliului Uniunii Europene din 30 ianuarie 1999
privind completarea definiţiei infracţiunii de trafic de fiinţe umane
din Anexa 2 a Convenţiei Europol;
- Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002
privind combaterea traficului de persoane, publicată în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene;
- Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane şi protejarea victimelor acestuia, precum şi
de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului;
- Declaraţia politică votată la 28 septembrie 2001, la
Bruxelles, de către miniştrii de Justiţie din statele membre ale
Uniunii Europene.
Art. 211 Traficul de minori
(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor,
în scopul exploatării acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile art. 210 alin. (1) sau de către un
funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la
5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
Menţiuni:
1. Traficul de minori a fost păstrat ca infracţiune de sine
stătătoare, în mod similar vechii reglementări.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 150 din 317

2. A fost adăugată forma agravată a comiterii infracţiunii de
trafic de persoane de către un funcţionar public în îndeplinirea
atribuţiilor de serviciu, pentru implementarea art. 24 din Convenţia
Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe
umane, ratificată prin Legea nr. 300/2006.
3. Au fost operate modificări ale limitelor de pedeapsă în
sensul reducerii lor, pentru adaptarea la regimul sancţionator
general, cu considerarea şi dispoziţiilor părţii generale a codului,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni.
4. La elaborarea textului au mai fost avute în vedere:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva
criminalităţii organizate transnaţionale;
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru reprimarea
traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei semenilor,
1949;
- Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea
traficului de persoane, în special femei şi copii – adiţional la
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate
transnaţionale, adoptat prin aceeaşi rezoluţie;
- Declaraţia Pactului de Stabilitate al Organizaţiei Naţiunilor
Unite – semnată de România la Palermo la data de 13 decembrie
2000 – prin care s-a angajat să incrimineze traficul de fiinţe
umane, traficul de migranţi, exploatarea persoanelor şi în special a
femeilor şi copiilor;
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la
drepturile copilului, 1989.
- Protocolul facultativ la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor
Unite cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii,
prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, New York, 2000.
- Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva
traficului de fiinţe umane, 2005;
- Recomandarea Nr. R (2000) 11 a Comitetului de Miniştri al
Consiliul Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane
în scopul exploatării sexuale;
- Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor
împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, Lanzarote,
2007;
- Convenţia Europol – în Anexa 2 este definită infracţiunea
de trafic de fiinţe umane şi se solicită cooperarea între statele
membre ale Uniunii Europene în acest domeniu prin intermediul
Europol (1995);
- Decizia Consiliului Uniunii Europene din 30 ianuarie 1999
privind completarea definiţiei infracţiunii de trafic de fiinţe umane
din Anexa 2 a Convenţiei Europol;
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 151 din 317

- Decizia-cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002
privind combaterea traficului de persoane, publicată în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene;
- Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea
traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și
de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului;
- Declaraţia politică votată la 28 septembrie 2001, la
Bruxelles, de către miniştrii de Justiţie din statele membre ale
Uniunii Europene
- Directiva 2011/92/UE privind combaterea abuzului sexual
asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei
infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului.
Art. 212 Supunerea la muncă forţată sau obligatorie
Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispoziţiile
legale, la prestarea unei munci împotriva voinţei sale sau la o muncă obligatorie se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 3 ani.
Menţiuni:
Textul este similar celui din Codul penal anterior, cu o
sporire a minimului special al pedepsei.
Art. 213 Proxenetismul
(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase
patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării
prostituţiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu jumătate.
(4) Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite
persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
Menţiuni:
1. Textul a fost resistematizat, păstrând însă substanţa
reglementării anterioare.
2. Au fost însă înlocuite anumite expresii pentru un plus de
claritate al textului. Astfel, de exemplu, termenul de „îndemn”a fost
înlocuit cu „determinare”, ceea ce înseamnă o acţiune mai precisa
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 152 din 317

si mai restrânsa. De asemenea, noul text a făcut precizarea naturii
folosului urmărit care trebuie sa fie de ordin patrimonial. A fost
înlăturată sintagma ,,un alt caracter grav” din alin.(3) al art. 239 din
vechiul Cod penal, întrucât avea un înţeles imprecis si susceptibil
de interpretări.
3. Varianta normativă a recrutării unei persoane pentru
prostituţie (art. 329 alin.(2) Cod penal anterior) nu se mai
regăseşte în noul Cod penal, ipoteza fiind acoperită de
modalitatea determinării practicării prostituţiei.
4. Racolarea din cadrul formei agravate cuprinse în
reglementarea anterioară se regăseşte în forma tip cuprinsă de
noua reglementare, fiind cuprinsă în noţiunea de „determinare”
5. De asemenea, a fost definită în cadrul textului de
incriminare noţiunea de practicare a prostituţiei.
Art. 214 Exploatarea cerşetoriei
(1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilităţi fizice
ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material
sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită în următoarele împrejurări:
a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care
cerşeşte;
b) prin constrângere,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
S-a renunţat la incriminarea infracţiunii de cerşetorie în
forma consacrată de Codul penal anterior, dar a fost preluată din
legislaţia specială (Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările
ulterioare) şi îmbunătăţită incriminarea infracţiunii de exploatare a
cerşetoriei, menită să răspundă unor situaţii frecvente în ultimii
ani, şi anume exploatarea cerşetoriei practicate de un minor sau o
persoană cu dizabilităţi (determinarea la practicarea cerşetoriei
sau obţinerea de foloase de pe urma acestei activităţi).
La elaborarea textului a fost avută în vedere şi Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, 1989.
Art. 215 Folosirea unui minor în scop de cerşetorie
Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la
mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui
minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 153 din 317

Menţiuni:
Fapta incriminată de acest articol, spre exemplu, o femeie
care merge la cerşit, iar pentru a inspira milă publicului ţine un
copil, cu vârsta de câteva luni, în braţe – prezintă un evident
pericol, nu doar prin aceea că lezează grav demnitatea umană,
copilul ajungând să fie folosit ca un obiect de recuzită, dar
periclitează sănătatea sau chiar viaţa minorului, date fiind
condiţiile în care acesta este ţinut în timpul cerşitului (temperaturi
foarte scăzute sau foarte ridicate, ploaie etc.).
Art. 216 Folosirea serviciilor unei persoane exploatate
Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre
care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă.
Menţiuni:
1. În urma ratificării de către România a Convenţiei
Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane
(prin Legea nr. 300/2006), a fost introdusă şi o incriminare nouă,
folosirea serviciilor care fac obiectul exploatării unei persoane
traficate (incriminare cerută de art. 19 din Convenţie). Spre
exemplu, textul va fi aplicabil în cazul persoanei care acceptă să
primească prin transplant un organ, ştiind că este prelevat ilegal
de la o victimă a traficului de persoane, sau al celui care acceptă
să folosească munca forţată impusă acestor victime sau care
beneficiază de serviciile persoanei forţate a practica prostituţia,
dacă cunoaşte faptul că aceste persoane sunt victime ale traficului
de persoane.
2. La elaborarea textului de lege au fost avute în vedere şi:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile
copilului, 1989;
- Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului
de fiinţe umane;
- Directiva 2011/92/UE privind combaterea abuzului sexual
asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei
infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 154 din 317

Art. 217 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 209 - 211 şi art. 213 alin. (2) se
pedepseşte.
Menţiuni:
Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
De aceea, textul prevede în mod expres că tentativa la
oricare din infracţiunile menţionate expres şi limitativ se pedepseşte.
Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin. (2)
din partea generală a Codului penal.

CAPITOLUL VIII

Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale

Menţiuni:
Capitolul al VIII- lea, consacrat infracţiunilor împotriva
libertăţii şi integrităţii sexuale a fost complet revizuit, pe baza unei
noi concepţii în acord cu soluţiile diferitelor coduri europene în
materie, privind relaţiile dintre infracţiunile înscrise în aceasta
categorie.
Art. 218 Violul
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin
constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau
profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală
sau anală comise în condiţiile alin. (1).
(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 155 din 317

(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) şi alin. (2) se pune în
mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) - (3) se pedepseşte.
Menţiuni:
1. În primul rând, violul a fost reglementat pornind de la
ideea de act de penetrare, astfel încât în conţinutul acestei
infracţiuni se va include raportul sexual – în înţelesul pe care
această sintagmă l-a cunoscut în mod tradiţional în dreptul nostru,
acela de conjuncţie a organului sexual masculin cu cel feminin –
actul sexual oral şi respectiv actul sexual anal, indiferent dacă în
aceste ultime cazuri este vorba de un act heterosexual sau
homosexual. De asemenea, se includ în conţinutul infracţiunii de
viol şi actele de penetrare vaginală sau anală, realizate în alte
modalităţi (prin introducere de obiecte, degete etc.). Astfel definit,
violul acoperă toate actele de penetrare, indiferent dacă au fost
comise de agresor asupra victimei sau dacă victima a fost obligată
să facă acest lucru.
2. În privinţa formelor agravate s-a realizat şi de această
dată o simplificare a reglementării, renunţându-se la acele
elemente de agravare care pot fi valorificate corespunzător în
cadrul individualizării judiciare. De asemenea, unele dintre
agravante au fost reformulate, aşa cum s-a întâmplat în cazul
comiterii faptei asupra unei victime care este rudă în linie directă,
frate sau soră cu făptuitorul, pentru a rezulta cu claritate că
această faptă absoarbe incestul, punând astfel capăt
incertitudinilor din practica judiciară cu privire la acest aspect.
3. La elaborarea textului au fost avute în vedere şi:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile
copilului, 1989.
- Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva
exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, Lanzarote, 2007;
- Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului
de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum şi de
înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului.
Art. 219 Agresiunea sexuală
(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană,
săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa ori profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi atunci când:
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 156 din 317

a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima nu a împlinit vârsta de 16 ani;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la
7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârşirea
actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta constituie viol.
(5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Textul sancţionează orice alte acte de natură sexuală
comise asupra unei persoane fără acordul acesteia. Criteriul de
distincţie între viol si agresiunea sexuala este reprezentat de
calificarea actului de natura sexuală, fiind incluse în sfera
agresiunii sexuale orice acte de natură sexuală care nu sunt
incriminate ca viol.
2. Variantele agravate sunt similare celor de la viol.
Art. 220 Actul sexual cu un minor
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de
penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se
pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit
vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(3) Fapta prevăzută în alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 13
şi 18 ani, când majorul a abuzat de autoritatea ori influenţa sa asupra victimei, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Fapta prevăzută în alin. (1) - (3) se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
c) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(5) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) nu se sancţionează dacă diferenţa de
vârstă nu depăşeşte 3 ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 157 din 317

Menţiuni:
1. Criteriul de distincţie între viol şi agresiunea sexuală sub
aspectul elementului material se regăseşte şi în cazul
următoarelor două infracţiuni – actul sexual cu un minor şi
respectiv coruperea sexuală de minori. Astfel, dacă actul
presupune penetrare sau act sexual oral, vom fi în prezenţa
actului sexual cu un minor, iar dacă este vorba de alte acte de
natură sexuală fapta se va încadra ca şi corupere de minori.
2. În privinţa vârstei minorului, s-a considerat, la fel ca în
alte legislaţii europene (a se vedea § 174, respectiv § 176 C. pen.
german), că trebuie diferenţiată vârsta subiectului pasiv după cum
este vorba de protecţia integrităţii sexuale a minorului în raporturile
cu un major sau cu alt minor. Astfel, în privinţa actului sexual
comis de un major cu un minor s-a păstrat limita actuală de vârstă
(15 ani), fiind diferenţiată şi sancţiunea în raport cu vârsta
minorului, după cum acesta a împlinit sau nu 13 ani.
3. În privinţa actelor sexuale între minori, acestea rămân în
afara domeniului de incidenţă al legii penale, soluţie în acord cu
prevederile Convenţiei de la Lanzarote din 2007. Răspunzând
obligaţiei asumate prin semnarea acestei convenţii a fost
reglementată şi infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri
sexuale (art. 220).
Art. 221 Coruperea sexuală a minorilor
(1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220,
împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea
minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea
de la unu la 5 ani.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi, atunci când:
a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul
făptuitorului;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care
nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă.
(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani
să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau
reprezentaţii în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi
punerea la dispoziţia acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 158 din 317

(5) Faptele prevăzute în alin. (1) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu
depăşeşte 3 ani.
Menţiuni:
Coruperea sexuală de minori a fost completată cu noi ipoteze
- alin.(4), prin preluarea, cu unele reformulări, a unei părţi a
textelor existente în Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi
combaterea pornografiei, republicată. De asemenea, este
prevăzută şi o cauză de nepedepsire, pentru infracţiunea săvârşită
în condiţiile alin.(1), în ipoteza în care diferenţa de vârstă între
persoanele implicate este de 3 ani sau mai mică.
Art. 222 Racolarea minorilor în scopuri sexuale
Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 13
ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220
sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de
transmitere la distanţă, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă.
Menţiuni:
Răspunzând obligaţiei asumate prin semnarea Convenţiei
de la Lanzarote din 2007 a fost reglementată şi infracţiunea de
racolare a minorilor în scopuri sexuale (art. 220).
Art. 223 Hărţuirea sexuală
(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii
de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau
pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau
cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
La rândul său, hărţuirea sexuală din legea anterioară a
cunoscut o nouă sistematizare, prin crearea a două texte. Primul,
care cuprinde hărţuirea propriu-zisă, comisă prin acte repetate şi
care creează pentru victimă o situaţie intimidantă sau umilitoare, a
fost inclus în acest capitol (art. 223). Celălalt text, referitor la

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 159 din 317

faptele ce presupun aşa-numita hărţuire verticală, prin abuz de
autoritate, a fost inclus în categoria infracţiunilor de serviciu.

CAPITOLUL IX

Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private
Menţiuni:
În această categorie, pe lângă incriminările tradiţionale, au
fost consacrate câteva infracţiuni noi, menite să acopere un vid de
reglementare şi să ofere un răspuns la noile forme de lezare sau
periclitare a valorilor sociale care formează obiectul acestui capitol
Noile incriminari sunt cele privind violarea sediului profesional
(Art.225) si violarea vieţii private(Art.226).

Art. 224 Violarea de domiciliu
(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau
loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte,
ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori
prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
1. Incriminarea este similară celei din vechiul Cod penal.
2. A operat însă o reducere a limitelor de pedeapsă, avânduse în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele
legale de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac
obiectul ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că
instrumentul optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu
este mărirea exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem
sancţionator proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut
de o aplicare promptă a acestor pedepse de către organele
judiciare; necesitatea corelării părţii speciale a codului cu
dispoziţiile din partea generală, care cuprind o înăsprire a
tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni şi nu în
ultimul rând pedepsele aplicate în concret de instanţe pentru
această categorie de infracţiuni.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 160 din 317

Art. 225 Violarea sediului profesional
(1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană
juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la
cererea persoanei îndreptăţite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă.
(2) În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată, în timpul nopţii ori
prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
1. Violarea secretului profesional este o incriminare fără
corespondent în vechiul Cod penal.
2. Aceasta era necesară pentru acoperirea unui vid de
reglementare în ipoteza unor fapte de pătrundere fără drept, în
orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau
fizică îşi desfăşoară activitatea profesională, ori refuzul de a le
părăsi la îndemnul persoanei îndreptăţite.
Art. 226 Violarea vieţii private
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau
înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a
unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta
sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau
cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor,
convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către
public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
(4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia
au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită
de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa
comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul
produs persoanei vătămate.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 161 din 317

(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în
scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
1. O altă incriminare nouă este violarea secretului vieţii
private (art. 226), reglementare necesară pentru a întregi cadrul
protecţiei penale a valorilor garantate de art. 8 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului.
2. Incriminarea are trei modalităţi normative. Prima, consta în
fapta de a aduce atingere vieţii private, fără drept, prin
fotografiere, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu
mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate
într-o locuinţă sau într-o încăpere, ori dependinţă ţinând de
aceasta, sau a unei convorbiri private (alin.(1)).
3. A doua modalitate normativa, consta în divulgarea,
difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor,
convorbirilor, ori a imaginilor arătate în alin.(1), către o alta
persoana sau către public.
4. A treia modalitate normativa, consta în acţiunea de a
plasa, fără drept, mijloace tehnice de înregistrare audio sau video,
în scopul săvârşirii faptelor arătate în alin.(1) si (2) al textului.
5. Prin intermediul alin. (4) sunt scoase din sfera ilicitului
penal anumite fapte care, deşi corespund descrierii infracţiunii, nu
au totuşi un caracter ilicit datorită interesului legitim urmărit de
autor sau a lipsei vătămării aduse titularului valorii sociale ocrotite.
6. La elaborarea textului de lege au fost avute în vedere:
- Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale – art. 8;
- jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului;
- Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
Art. 227 Divulgarea secretului profesional
(1) Divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei
persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat
cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia
păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 162 din 317

Menţiuni:
1. Infracţiunea de divulgare a secretului profesional a fost
reformulată, ea având pe viitor incidenţă doar cu privire la
elemente de care cel ţinut să păstreze secretul a luat cunoştinţă
cu consimţământul persoanei vizate de aceste date, fie că i-au fost
încredinţare nemijlocit (spre exemplu, confesiunea făcută
preotului, datele încredinţate avocatului de către client etc.), fie că
le-a constatat în virtutea profesiei sau funcţiei, cu consimţământul
celui în cauză (aşa cum se întâmplă în cazul medicului care
efectuează investigaţii privind starea de sănătate a pacientului).
2. Divulgarea datelor de altă natură (informaţii nepublice,
secrete de serviciu etc.) face obiectul unor incriminări distincte, în
capitolul privitor la infracţiunile de serviciu.

TITLUL II
INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

CAPITOLUL I

Furtul

Art. 228 Furtul
(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul
acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte
făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia
legitimă a altei persoane.
(3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt
fel de energie care are valoare economică.
Menţiuni:
1. Furtul simplu are, în principal, acelaşi conţinut ca în Codul
penal anterior.
2. Pedeapsa prevăzută în norma de incriminare este mai
redusă decât cea cuprinsă în Codul penal anterior (maximul special
a fost redus cu 9 ani), cu introducerea, totodată, a pedepsei
alternative a amenzii penale.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 163 din 317

3. Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se
în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale
de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor şi, nu în ultimul rând, pedepsele aplicate în concret de
instanţe pentru această categorie de infracţiuni.
Art. 229 Furtul calificat
(1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a
unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere,
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c) de o persoană având asupra sa o armă,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere
sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de
incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente
de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi
componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport
aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a
persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii,
precum şi componente de comunicaţii,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 164 din 317

se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Menţiuni:
1. La furtul calificat, s-a renunţat la unele elemente
circumstanţiale de agravare prevăzute în Codul penal anterior,
referitoare la săvârşirea furtului de două sau mai multe persoane,
asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa
sau a se apăra, într-un loc public, în timpul unei calamităţi, datorită
faptului că aceste împrejurări sunt prevăzute, cu acelaşi conţinut
sau cu un conţinut apropiat, ca circumstanţe agravate legale,
ducând la majorarea limitelor de pedeapsă în temeiul art. 78.
2. În acelaşi timp, au fost introduse în conţinutul furtului
calificat două noi elemente circumstanţiale de agravare şi anume
săvârşirea furtului prin scoaterea din funcţiune a sistemului de
alarmă sau supraveghere şi respectiv prin violarea de domiciliu.
Primul element circumstanţial îşi găseşte justificarea în realitatea
socială actuală, când tot mai multe proprietăţi sunt dotate cu
sisteme de alarmă sau supraveghere şi nu de puţine ori infractorii
recurg la anihilarea acestora pentru facilitarea comiterii infracţiunii.
Introducerea celui de-al doilea element s-a impus pentru a rezolva
legal situaţia în care furtul este săvârşit prin pătrunderea fără drept
într-un domiciliu sau sediu profesional, situaţie în care continuă să
se exprime opinii contradictorii în literatura de specialitate şi să se
dea soluţii neunitare în practica judiciară.
3. Pedeapsa prevăzută în norma de incriminare este mai
redusă decât cea cuprinsă în Codul penal anterior.
4. Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se
în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale
de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor şi, nu în ultimul rând, pedepsele aplicate în concret de
instanţe pentru această categorie de infracţiuni.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 165 din 317

Art. 230 Furtul în scop de folosinţă
(1) Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept,
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei
limite speciale se reduc cu o treime.
(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează folosirea fără drept a unui
terminal de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat
fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.
Menţiuni:
1. Furtul de folosinţă beneficiază de o reglementare distinctă,
care include şi o ipoteză nouă, potrivit căreia se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută pentru furt “folosirea fără drept a unui terminal
de comunicaţii electronice al altuia sau folosirea unui terminal de
comunicaţii racordat fără drept la reţea”. Această ipoteză asimilată
furtului de folosinţă vine să tranşeze în mod definitiv situaţiile
controversate încă în practica judiciară şi doctrină referitoare la
încadrarea juridică a faptei de racordare ilegală la o reţea de
telefonie sau la o altă reţea de comunicaţii. În plus, textul vine să
aducă în sfera ilicitului penal faptele de folosire fără drept a unui
terminal de telecomunicaţii al altuia, fapte considerate periculoase şi
al căror număr a crescut în prezent (spre exemplu, fapta unei
persoane care pătrunde în locuinţa alteia şi efectuează convorbiri
telefonice la numere cu suprataxă, cauzând astfel uneori prejudicii
importante). Redactarea textului a fost inspirată de dispoziţiile art.
255 - 256 C. pen. spaniol.
2. Dacă furtul în scop de folosinţă, în Codul penal anterior,
este sancţionat cu pedeapsa pentru furtul simplu sau calificat, în
noul Cod penal se propune incriminarea acestuia ca faptă distinctă
şi sancţionarea unui asemenea furt cu o pedeapsă mai redusă
ţinând seama de diferenţa evidentă existentă între gradul de pericol
social al celor două fapte.
Art. 231 Plângerea prealabilă şi împăcarea
(1) Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de familie de
către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu
persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
(2) În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art.
230, împăcarea înlătură răspunderea penală.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 166 din 317

Menţiuni:
1. Reglementarea de la alin.(1) preia reglementarea cuprinsă
în Codul penal anterior în ceea ce priveşte furturile care se
urmăresc numai la plângere prealabilă.
2. La alin. (2) sunt reglementate cazurile în care împăcarea
părţilor înlătură răspunderea penală – spre deosebire de
reglementarea anterioară, împăcarea părţilor va duce la înlăturarea
răspunderii penale şi în cazul unor infracţiuni de furt sau furt
calificat, menţionate în mod expres şi limitativ de lege, şi care se
urmăresc din oficiu.
Art. 232 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
De aceea, acest text prevede în mod expres că tentativa la
oricare dintre infracţiunile de furt se pedepseşte.
2. Pedeapsa care se va aplica este cea prevăzută de
dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din partea generală a Codului penal.
CAPITOLUL II

Tâlhăria şi pirateria

Art. 233 Tâlhăria
Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea
victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat
de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru
înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. În Capitolul II sunt incriminate tâlhăria în varianta tip,
tâlhăria calificată şi pirateria, fiind păstrate în mare parte dispoziţiile
din Codul penal anterior.
2. Pedeapsa prevăzută în norma de incriminare pentru
infracţiunea în varianta tip este mai redusă decât cea cuprinsă în
Codul penal anterior (maximul special a fost redus cu 11 ani).
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 167 din 317

3. Reducerea limitelor pedepsei s-a făcut de către legiuitor
avându-se în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în
limitele legale de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care
fac obiectul ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că
instrumentul optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu
este mărirea exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem
sancţionator proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de
o aplicare promptă a acestor pedepse de către organele judiciare;
necesitatea corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din
partea generală, care cuprind o înăsprire a tratamentului
sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, dar şi cu limitele de
pedeapsă prevăzute pentru aplicarea modalităţilor alternative de
individualizare a executării sancţiunilor şi, nu în ultimul rând,
pedepsele aplicate în concret de instanţe pentru această categorie
de infracţiuni.
Art. 234 Tâlhăria calificată
(1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calităţi oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopţii;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional,
se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoare de
la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare
vătămarea corporală.
Menţiuni:
1. Incriminarea tâlhăriei calificate preia, în linii mari,
reglementarea care există în Codul penal anterior, cu precizarea că
s-a renunţat la unele dintre elementele circumstanţiale de agravare
prevăzute de legea anterioară. Este vorba despre tâlhăria săvârşită
de două sau mai multe persoane împreună, în timpul unei calamităţi
sau într-o locuinţă ori în dependinţe ale acesteia. Raţiunea
modificării rezidă în aceea că primele două împrejurări sunt
prevăzute, cu un conţinut apropiat, ca şi circumstanţe agravate
legale, iar ultima împrejurare a fost reformulată, din aceleaşi motive
arătate în cazul furtului calificat.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 168 din 317

2. De asemenea, au fost introduse noi ipoteze de agravare,
incidente în ipoteza în care fapta se săvârşeşte “asupra unui mijloc
de transport“ sau prin simularea de “calităţi oficiale“, în condiţiile în
care practica judiciară a semnalat cazuri relativ frecvente în care
infractorii recurg la asemenea procedee.
3. Urmarea praeterintenţionată constând în moartea victimei
în cazul tâlhăriei şi pirateriei a fost prevăzută într-un text distinct şi
comun.
4. Şi în cazul tâlhăriei calificate, pedeapsa prevăzută în
norma de incriminare este mai redusă decât cea cuprinsă în Codul
penal anterior, pentru motivele prezentate la infracţiunea de tâlhărie.
Art. 235 Pirateria
(1) Furtul comis, prin violenţă sau ameninţare, de către o persoană care face parte
din echipajul sau din pasagerii unei nave aflate în marea liberă, al bunurilor ce se
găsesc pe acel vas sau pe o altă navă, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi capturarea unei nave
aflate în marea liberă sau faptul de a provoca, prin orice mijloc, naufragiul ori eşuarea
acesteia, în scopul de a-şi însuşi încărcătura ei sau de a tâlhări persoanele aflate la
bord.
(3) Dacă pirateria a avut ca urmare vătămarea corporală, pedeapsa este
închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi
nave.
Menţiuni:
1. Incriminarea pirateriei preia, în linii mari, reglementarea
care există în Codul penal anterior.
2. Pedeapsa prevăzută în norma de incriminare pentru
infracţiunea în varianta tip este mai redusă decât cea cuprinsă în
Codul penal anterior, pentru motivele prezentate la infracţiunea de
tâlhărie. Urmarea praeterintenţionată constând în moartea victimei
în cazul pirateriei a fost prevăzută într-un text distinct şi comun (art.
236 din Codul penal).
Art. 236 Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei
Dacă faptele prevăzute în art. 233 - 235 au avut ca urmare moartea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 169 din 317

Menţiuni:
1. Infracţiune nouă care a preluat varianta agravantă a morţii
sau sinuciderii victimei din reglementarea anterioară.
2. Pedeapsa prevăzută pentru infracţiune este mai redusă
decât cea cuprinsă în Codul penal anterior (pentru forma calificată a
infracţiunii care a avut ca urmare moartea victimei), pentru motivele
prezentate la infracţiunea de tâlhărie.
Art. 237 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 233 - 235 se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
2. De aceea, acest text prevede în mod expres că tentativa la
oricare dintre cele 3 infracţiunile menţionate se pedepseşte.
3. Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin.
(2) din partea generală a Codului penal
CAPITOLUL III

Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Menţiuni:

În Capitolul III sunt incriminate faptele contra patrimoniului
care se săvârşesc prin nesocotirea încrederii, categorie în care au
fost incluse, în primul rând, faptele incriminate în Codul penal
anterior cum sunt: abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă,
însuşirea bunului găsit şi înşelăciunea.
În acelaşi timp, la acestea au fost adăugate şi alte fapte
împotriva patrimoniului ale căror acţiuni ilicite se întemeiază pe
nesocotirea încrederii. Tot în acest capitol au fost aduse şi
infracţiunile bancrută simplă şi bancrută frauduloasă preluate din
legislaţia specială
La prima categorie de fapte (cele prevăzute şi în Codul penal
anterior), au fost operate şi unele modificări, menite a pune textele
în situaţia de a răspunde mai bine necesităţii reprimării unor
modalităţi de comitere a respectivelor fapte, evidenţiate de practica
judiciară.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 170 din 317

Art. 238 Abuzul de încredere
(1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de
către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul
de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
1.În cazul abuzului de încredere a fost consacrată o nouă
modalitate de comitere a faptei, prin folosirea fără drept a unui bun
încredinţat cu un anumit scop, de către cel care l-a primit. Textul are
în vedere atât situaţia în care persoana nu avea dreptul de a folosi
bunul dar şi situaţia în care cel ce a primit bunul are dreptul de a-l
folosi, dar îl utilizează în alt scop decât cel pentru care i-a fost
încredinţat.
2.Noua reglementare precizează, spre deosebire de
reglementarea anterioară, că acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate (sub imperiul Codului
penal anterior, doar în cazul bunurilor aflate în proprietate privată
acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate).
3.Pedeapsa prevăzută în norma de incriminare pentru
infracţiunea în varianta tip este mai redusă decât cea cuprinsă în
Codul penal anterior ( maximul special al pedepsei a fost redus cu 2
ani).
Art. 239 Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor
(1) Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în
parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în
scopul fraudării creditorilor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va
putea plăti, achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
1. În Codul penal a fost introdusă o nouă incriminare, abuzul
de încredere prin fraudarea creditorilor, care rezolvă o problema
regăsită în practica ultimilor ani - într-o relaţie contractuala debitorMINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 171 din 317

creditor ideală, în care penalul nu are ce căuta. În societatea reală
însă, când cineva este vulnerabil, intervenţia penalului este
necesară pentru reglementarea situaţiei.
2. Infracţiunea se poate comise în două modalităţi, fie prin
fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în
tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca
acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor (prin provocarea
stării de insolvenţă), fie prin achiziţionarea de bunuri ori servicii,
debitorul ştiind cu certitudine la momentul încheierii tranzacţiei că nu
va putea plăti şi producând astfel o pagubă creditorului.
3. Alin. (2) reglementează situaţii cutumiare in care
solvabilitatea nu e verificata anterior şi se aplică serviciilor plătite pe
loc si imediat – daca prestatorii de servicii pot verifica solvabilitatea,
textul nu se aplica.
4. Nu se cere un scop special, e suficient sa se ştie ca
serviciul nu poate fi plătit.
Art. 240 Bancruta simplă
(1) Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori
de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a
procedurii insolvenţei, într-un termen care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul
prevăzut de lege de la apariţia stării de insolvenţă, se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
1. Infracţiune nou introdusă în Codul penal, prin preluare
acestei incriminări din art. 143 alin. (1) al Legii nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei (dispoziţiile din legea specială, potrivit art. 175
al Legii nr. 187/2012, se vor abroga la intrarea în vigoare a Codului
penal).
2. Limitele de pedeapsă nu au suferit modificări în raport cu
reglementarea anterioară.
Art. 241 Bancruta frauduloasă
(1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din
activul averii acestuia;
b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau
în situaţia financiară sume nedatorate;
c) înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active se pedepseşte
cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 172 din 317

(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
1. Infracţiune nou introdusă în Codul penal, prin preluare
acestei incriminări din art. 143 alin. (2) al Legii nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei (dispoziţiile din legea specială, potrivit art. 175
al Legii nr. 187/2012, se vor abroga la intrarea în vigoare a Codului
penal).
2. Limitele de pedeapsă nu au suferit modificări în raport cu
reglementarea anterioară.
Art. 242 Gestiunea frauduloasă
(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării
bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau
conservării acelor bunuri se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de
lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un
folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
1. Incriminarea acestei fapte se regăseşte şi în Codul penal
anterior, de unde este preluată.
2. Pedeapsa prevăzută în norma de incriminare pentru
infracţiunea în varianta tip este mai redusă decât cea cuprinsă în
Codul penal anterior, maximul special fiind micşorat cu 2 ani şi s-a
introdus, totodată, pedeapsa alternative a amenzii penale.
3. Faţă de Codul penal anterior există şi diferenţe – astfel, s-a
introdus o variantă calificată nouă a infracţiunii, care sancţionată mai
sever - respectiv aceea când fapta a fost săvârşită de
administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un
reprezentant sau prepus al acestora.
4. Şi în cazul în care faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2)
ale articolului au fost săvârşite în scopul de a dobândi un folos
patrimonial, apare o modificare faţă de reglementarea din Codul

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 173 din 317

penal anterior, respectiv limitele minime şi maxime ale pedepsei au
fost micşorate.
5. În toate cazurile, acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate (sub imperiul Codului
penal anterior, doar în cazul bunurilor aflate în proprietate privată
acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate).
Art. 243 Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui
care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun
mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului,
sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că
bunul nu îi aparţine.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Menţiuni:
1. Incriminarea acestei fapte se regăseşte şi în Codul penal
anterior, de unde este preluată integral.
2. Singura modificare este în denumirea marginală a
infracţiunii.
Art. 244 Înşelăciunea
(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine
pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă,
se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte
mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul
fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de
infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Menţiuni:
1. Incriminarea acestei fapte se regăseşte şi în Codul penal
anterior, de unde primele două alineate sunt preluate integral.
2. Pedepsele prevăzute în faptele incriminate de primele 2
alineate sunt reduse faţă de pedepsele din Codul penal anterior.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 174 din 317

3. Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se
în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale
de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor şi, nu în ultimul rând, pedepsele aplicate în concret de
instanţe pentru această categorie de infracţiuni.,
4. Faţă de reglementarea din Codul penal anterior, în actuala
reglementare împăcarea înlătură răspunderea penală.
Art. 245 Înşelăciunea privind asigurările
(1) Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea
sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii
sau furtului, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta persoanei care, în scopul prevăzut în alin. (1), simulează, îşi cauzează
sau agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Menţiuni:
1. Este o infracţiune nou-introdusă în Codul penal.
2. Această nouă incriminare referitoare la înşelăciunea
privind asigurările îşi găseşte justificarea în realitatea socială, unde
s-a constatat în ultimii ani că astfel de fapte au devenit din ce în ce
mai frecvente, ceea ce a impus o intervenţie a legiuitorului penal.
3. Textul sancţionează atât înşelăciunea privind asigurările
de bunuri (alin. (1)), cât şi înşelăciunea privind asigurările de
persoane (alin. (2) ).
Art. 246 Deturnarea licitaţiilor publice
Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o
licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de
adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 175 din 317

Menţiuni:
1. Este o infracţiune nou-introdusă în Codul penal.
2. Această nouă incriminare referitoare la deturnarea
licitaţiilor publice îşi găseşte justificarea în practica ultimilor ani care
a demonstrat că, nu în puţine cazuri, participanţii la o licitaţie publică
au recurs a diferite manopere frauduloase, în scopul îndepărtării de
la licitaţie a unor potenţiali participanţi, alterând astfel preţul de
adjudecare. De aceea, s-a impus o intervenţie a legiuitorului penal.
3. Textul sancţionează fapta de a îndepărta unui participant
la o licitaţie publică, fapta putând fi realizată în două modalităţi
alternative, respectiv prin corupere (adică prin oferirea de bani,
bunuri sau alte avantaje materiale) ori prin constrângere (în acest
caz fiind vorba de ameninţări sau de violenţe fizice).
4. Este incriminată şi realizarea unei înţelegeri între
participanţi la o licitaţie publică, cu scopul pentru a denatura preţul
de adjudecare.
Art. 247 Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile
(1) Fapta creditorului care, cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri,
profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de
sănătate, infirmităţii ori relaţiei de dependenţă în care debitorul se află faţă de el, îl
face să constituie sau să transmită, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de
creanţă de valoare vădit disproporţionată faţă de această prestaţie se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei
intoxicaţii cu alcool sau cu substanţe psihoactive în scopul de a o determina să
consimtă la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanţă sau să
renunţe la un drept, dacă s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 2
la 7 ani.
Menţiuni:
1. Este o infracţiune nou introdusă în Codul penal.
2. Prin incriminarea exploatării patrimoniale a unei persoane
vulnerabile se doreşte reprimarea unor fapte care au proliferat în
ultimii ani şi care au produs uneori consecinţe sociale devastatoare
pentru persoanele care le-au căzut victimă, fiind aproape zilnic
semnalate în presă cazuri ale unor persoane în vârstă sau cu o
stare de sănătate precară care au ajuns să îşi piardă locuinţele în
urma unor asemenea înţelegeri patrimoniale disproporţionate.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 176 din 317

Art. 248 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 239 alin. (1), art. 241 şi art. 244 - 247 se
pedepseşte.
Menţiuni:
1. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
2. De aceea, acest text prevede în mod expres că tentativa la
oricare dintre infracţiunile menţionate se pedepseşte.
3. Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin.
(2) din partea generală a Codului penal
CAPITOLUL IV Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată
electronice
Art. 249 Frauda informatică
Introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea
accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem
informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul,
dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7
ani.
Menţiuni:
1. În Capitolul IV au fost incluse fraudele patrimoniale săvârşite
prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice. Textele
reiau fără modificări de esenţă prevederile în materie cuprinse
anterior în Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri şi pentru prevenirea
corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr.
365/2002 privind comerţul electronic, republicată.
2. Pedepsele prevăzute pentru aceste infracţiuni au fost reduse
faţă de cele din legile speciale menţionate şi au fost corelate cu
celelalte sancţiuni prevăzute pentru infracţiunile contra patrimoniului.
3. Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se
în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale
de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 177 din 317

proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor şi, nu în ultimul rând, pedepsele aplicate în concret de
instanţe pentru această categorie de infracţiuni.
4. Faptele sancţionate de acest articol erau pedepsite anterior
de art. 49 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri şi pentru prevenirea
corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, care a fost
abrogat.
Art. 250 Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos
(1) Efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare
a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea,
fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor
de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 2
la 7 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează efectuarea uneia dintre operaţiunile
prevăzute în alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau
prin utilizarea de date de identificare fictive.
(3) Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în
vederea efectuării uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
1. Este o infracţiune nou introdusă în Codul penal.
2. Preia, în linii mari, dispoziţiile art. 27 din Legea nr.
365/2002 privind comerţul electronic, republicată.
3. Limitele de pedeapsă au fost diminuate faţă de cele
existente anterior în legea specială menţionată.
4. Pedepsele prevăzute pentru aceste infracţiuni au fost
reduse faţă de cele din legile speciale menţionate şi au fost corelate
cu celelalte sancţiuni prevăzute pentru infracţiuni contra
patrimoniului
5. Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se
în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale
de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 178 din 317

exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor şi, nu în ultimul rând, pedepsele aplicate în concret de
instanţe pentru această categorie de infracţiuni.
Art. 251 Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos
(1) Acceptarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare
a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, cunoscând că
este efectuată prin folosirea unui instrument de plată electronică falsificat sau utilizat
fără consimţământul titularului său, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează acceptarea uneia dintre operaţiunile
prevăzute în alin. (1), cunoscând că este efectuată prin utilizarea neautorizată a
oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
Menţiuni:
1. Este o infracţiune nou introdusă în Codul penal.
2. Preia, în linii mari, dispoziţiile art. 28 din Legea nr.
365/2002 privind comerţul electronic, republicată.
3. Limitele de pedeapsă au fost diminuate faţă de cele
existente anterior în legea specială menţionată.
4. Pedepsele prevăzute pentru aceste infracţiuni au fost
reduse faţă de cele din legile speciale menţionate şi au fost corelate
cu sancţiunile prevăzute pentru alte infracţiuni contra patrimoniului
5. Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se
în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale
de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor şi, nu în ultimul rând, pedepsele aplicate în concret de
instanţe pentru această categorie de infracţiuni.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 179 din 317

Art. 252 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
2. De aceea, acest text prevede în mod expres că tentativa la
oricare dintre infracţiunile menţionate se pedepseşte.
3. Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin.
(2) din partea generală a Codului penal
CAPITOLUL V

Distrugerea şi tulburarea de posesie

Art. 253 Distrugerea
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun
aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a
unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte
altei persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin
aceasta s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amendă.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul
cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun,
săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de
natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
(5) Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine
făptuitorului.
(6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în
mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(7) Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se pedepseşte.
Menţiuni:
1. În Capitolul V “Distrugerea şi tulburarea de posesie” sunt
cuprinse infracţiunile: distrugerea, distrugerea calificată, distrugerea
din culpă şi tulburarea de posesie.
2. Infracţiunea de distrugere are acelaşi conţinut ca şi Codul
penal anterior, cu precizarea că s-a introdus o nouă variantă
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 180 din 317

agravată în alin. (2) prin care se incriminează “distrugerea unui
înscris sub semnătură privată, care aparţine altei persoane şi
serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin
aceasta s-a produs o pagubă”. Incriminarea din noua variantă
agravată a faptei de distrugere îşi găseşte justificarea în realitatea
socială, în condiţiile în care un asemenea înscris poate fi unicul
mijloc de probă pentru dovedirea unui drept de natură patrimonială
de o valoare considerabilă (spre exemplu, un testament olograf).
Obiectul material al acestei fapte de distrugere îl constituie un
înscris sub semnătură privată, nu şi un act autentic, întrucât dacă
distrugerea priveşte un act autentic aflat în păstrarea unei autorităţi
publice, fapta va constitui infracţiune potrivit art. 257 (sustragerea
sau distrugerea de înscrisuri oficiale) şi va fi pedepsită mai aspru.
3. Dacă este distrus un înscris autentic aflat în posesia altei
persoane, nu se justifică includerea faptei în cadrul agravantei,
deoarece cel interesat poate obţine oricând o copie de la autoritatea
care a emis actul.
4. Celelalte variante agravate ale infracţiunii de distrugere
prevăzute în Codul penal anterior au fost menţinute, cu anumite
reformulări, necesare pentru a le pune de acord cu solicitările
doctrinei şi ale practicii judiciare.
5. Pentru infracţiunea de distrugere, varianta tip şi prima
variantă agravată (care constituie o incriminare nouă) punerea în
mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
Art. 254 Distrugerea calificată
(1) Dacă faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa
este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor
lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora şi care a avut ca urmare
moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.
Menţiuni:
1. Această incriminare preia dispoziţiile art. 218 alin. (1) teza
a II-a din Codul penal anterior. Nu s-a preluat ipoteza producerii
unor consecinţe deosebit de grave, ci doar cea în care faptele
prevăzute de art. 253 au avut ca urmare un dezastru.
2. Alineatul (2) conţine definiţia legală a noţiunii de dezastru.
Art. 255 Distrugerea din culpă
(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a
unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 181 din 317

săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de
natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la
5 la 12 ani.
Menţiuni:
1. Infracţiunea de distrugere din culpă preia dispoziţiile art.
219 alin.(1) din Codul penal anterior. Deosebirea faţă de
reglementarea anterioară este aceea că în Codul penal s-a înlocuit
sintagma „dacă rezultă pericol public” cu „dacă este de natură să
pună în pericol alte persoane sau bunuri”.
2. Limitele de pedeapsă au fost modificate faţă de cele din
Codul penal anterior – astfel, minimul special a fost crescut de la 1
lună la 3 luni, iar maximul special a fost scăzut de la 2 ani la un an.
3. În Codul penal nu a mai fost reţinută distrugerea din culpă
în varianta descrisă în art. 217 alin.(4) din Codul penal anterior,
deoarece o asemenea faptă constituie, în primul rând, o infracţiune
de serviciu ( pentru că se săvârşeşte prin încălcarea unei atribuţii de
serviciu - părăsirea postului sau a oricărei alte fapte de către
personalului de conducere al unui mijloc de transport în comun ori
de către personalul care asigură direct securitatea unor asemenea
transporturi, iar în al doilea rând, este greu de acceptat ca o
asemenea faptă să fie săvârşită din culpă. De altfel, în practică nu
au fost înregistrate cazuri de aplicare a textului respectiv.
4. În alineatul (2) este sancţionată varianta calificată a
distrugerii din culpă – din Cdul penal anterior nu s-a preluat şi
ipoteza producerii unor consecinţe deosebit de grave, ci doar cea în
care faptele .prevăzute la alin.(1) au avut ca urmare un dezastru.
Art. 256 Tulburarea de posesie
(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori
prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia
altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni:
1. Este o infracţiune care se regăsea şi în Codul penal
anterior (art. 220).

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 182 din 317

2. Tulburarea de posesie este incriminată în prezentul Cod
într-o formulare simplificată, în acord cu tradiţiile legislaţiei noastre
penale dar şi cu alte reglementări în materie.
3. Astfel, în primul rând, s-a renunţat la incriminarea tulburării
de posesie atunci când aceasta nu s-a comis nici prin violenţe sau
ameninţări şi nici prin strămutarea sau desfiinţare semnelor de
hotar. Pentru acest gen de fapte, remediul oferit de legislaţia civilă –
acţiunea posesorie – este suficient, nefiind justificată, potrivit
principiului minimei intervenţii, o sancţionare penală a acestor fapte.
4. S-a apreciat că preluarea diferitele variante agravate ale
infracţiunii de tulburare de posesie prevăzute în Codul penal anterior
nu se justifică, iar pedepsele prevăzute în cazul săvârşirii acestora
erau mult mai mari decât cele prevăzute pentru infracţiunile de furt
sau de distrugere, astfel încât s-a impus o reevaluare a acestora.
5. Pedeapsa este aceiaşi cu cea pentru varianta tip a
infracţiunii prevăzute de Codul penal anterior - totodată, s-a introdus
pedeapsa alternative a amenzii penale.

TITLUL III
INFRACŢIUNI PRIVIND AUTORITATEA ŞI FRONTIERA DE STAT
CAPITOLUL I

Infracţiuni contra autorităţii

Art. 257. Ultrajul
(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă,
lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de
moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de
intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite
speciale se majorează cu o treime.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2),
dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.
(4) Faptele prevăzute în alin. (1) - (3), comise asupra unui poliţist sau jandarm,
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor
atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale
cărei limite se majorează cu jumătate.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 183 din 317

Menţiuni:
1. În privinţa infracţiunii de ultraj au fost aduse unele
modificări în ceea ce priveşte sfera persoanelor protejate prin
această incriminare. Astfel, varianta agravată a reglementării
anterioare privitoare la magistraţi nu se mai regăseşte în conţinutul
infracţiunii de ultraj din cadrul infracţiunilor contra autorităţii, ci
formează obiectul unei incriminări distincte în cadrul infracţiunilor
contra înfăptuirii justiţiei (ultrajul judiciar), opţiunea acestei
sistematizări fiind susţinută de necesitatea grupării infracţiunilor
îndreptate împotriva justiţiei în cadrul aceluiaşi titlu din codul penal.
2. În acelaşi timp, infracţiunea denumită anterior „cazuri
speciale de pedepsire”, prin care erau sancţionate faptele de
violenţă psihică sau fizică îndreptate împotriva soţului, copiilor sau
părinţilor anumitor categorii de funcţionari (poliţist, jandarm, etc.),
în scop de intimidare sau răzbunare, a fost introdusă în conţinutul
infracţiunii de ultraj întrucât aceasta nu reprezintă în fapt altceva
decât o formă specială de ameninţare îndreptată împotriva
funcţionarului pentru fapte îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de
serviciu sau în legătură cu acestea.
3. În plus noua reglementare sancţionează violenţele sau
ameninţările îndreptate nu numai împotriva soţului, părinţilor sau
copiilor unui poliţist, jandarm sau militar, ci a celor îndreptate
împotriva unui membru de familie al oricărui funcţionar care deţine
o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii stat, când aceste fapte sunt
comise în scop de intimidare sau răzbunare.
Art. 258 Uzurparea de calităţi oficiale
(1) Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de
stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta funcţionarului public care continuă
să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acest
drept conform legii.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) au fost săvârşite de o persoană
care poartă, fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
Cât priveşte infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale,
aceasta a fost menţinută în forma din actuala reglementare însă a
fost redusă sfera calităţilor oficiale a căror uzurpare este
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 184 din 317

sancţionată penal prin excluderea acelor funcţii care, deşi au
caracter oficial, nu implică exercitarea autorităţii de stat, întrucât
urmările unor asemenea fapte nu justifică menţinerea lor în sfera
ilicitului penal.
Art. 259 Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
(1) Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în
deţinerea unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (2) se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
În ceea ce priveşte infracţiunea de sustragere sau distrugere de
înscrisuri, aceasta a fost menţinuta în forma din actuala
reglementare, reducându-se doar limitele de pedeapsă, în varianta
tip.
Art. 260 Ruperea de sigilii
(1) Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni
la 2 ani sau amenda.
Menţiuni:
În ceea ce priveşte infracţiunea de sustragere sau
distrugere de înscrisuri, aceasta a fost menţinuta în forma din
actuala reglementare,reducându-se doar limitele de pedeapsă.
Art. 261 Sustragerea de sub sechestru
(1) Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni
la 2 ani sau amenda.
Menţiuni:
Conţinutul acestei infracţiuni nu a fost modificat faţă de
conţinutul infracţiunii prevăzute în actuala reglementare,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 185 din 317

reducându-se doar limita inferioară a pedepsei, în acord cu noul
regim sancţionator.
CAPITOLUL II

Infracţiuni privind frontiera de stat

Art. 262. Trecerea frauduloasă a frontierei de stat
(1) Intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită:
a) în scopul sustragerii de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea
unei pedepse ori a unei măsuri educative, privative de libertate;
b) de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod
dreptul de intrare sau de şedere în ţară, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5
ani.
(3) Tentativa se pedepseşte.
(4) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de o victimă a traficului de persoane sau
de minori, nu se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Pentru asigurarea unităţii în reglementarea infracţiunilor
era necesară includerea în conţinutul noului Cod penal a unor
infracţiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale şi care au o
mai mare frecvenţă în practica judiciară.
2. Astfel, această infracţiune a fost introdusă, în noul Cod
Penal, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 263. Traficul de migranţi
(1) Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea
unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită:
a) în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b) prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea migrantului;
c) prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseşte.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 186 din 317

Menţiuni:
În cazul acestei infracţiunii, preluată din art.71 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 105/2001, Noul cod prevede
o formă agravantă suplimentară aceea a săvârşirii faptei în
scopul obţinerii în mod direct sau indirect a unui folos
patrimonial. În noul Cod penal s-a renunţat la incriminarea faptei
într-o formă mai severă pentru situaţia în care intervine decesul
migrantului.
Art. 264 Facilitarea şederii ilegale în România
(1) Fapta persoanei care facilitează, prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe
teritoriul României a unei persoane, victimă a unei infracţiuni de trafic de persoane,
de minori sau de migranţi, care nu are cetăţenia română şi nici domiciliul în România,
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi. Dacă mijlocul folosit constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile
privind concursul de infracţiuni.
(2) Când fapta a fost săvârşită:
a) în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b) de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite cu privire la un alt
străin aflat ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o
treime.
Menţiuni:
1. Articolul este nou introdus în Codul penal. Exista în
legislaţia specială a infracţiune cu conţinut asemănător, de unde
aceasta a fost preluată în Codul penal , cu unele modificări.
2. Anterior fapta era incriminată de art. 141 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(acest articol, potrivit art. 120 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se
abrogă la intrarea în vigoare a Codului penal).
3. Textul transpune în legislaţia naţională art. 1 al Directivei
nr. 2002/90/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2002 de definire a
facilitării intrării, tranzitului şi şederii neautorizate .
4. Alin.(1) reglementează infracţiunea-tip (al cărei subiect
activ nu este unul calificat,) care constă în facilitarea, prin orice
mijloace, a rămânerii ilegale pe teritoriul României a unei persoane,
care este victimă a unei infracţiuni de trafic de persoane, de minori
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 187 din 317

sau de migranţi, care nu are cetăţenia română şi nici domiciliul în
România.
5. Alin.(2) incriminează variantele calificate ale infracţiunii,
respectiv, atunci când fapta este comisă :
a) în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos
patrimonial;
b) de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor
de serviciu
6. La alin.(3) este avută în vedere ipoteza când faptele de la
alin. (1) şi (2) sunt comise faţă de un străin care nu este ,victima
unei infracţiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranţi – în
această ipoteză, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
7. Nu au fost preluate în Codul penal ipotezele care în legea
specială menţionată constituiau forme calificate ale infracţiunii (s-a
cauzat străinilor o vătămare gravă a vieţii sau integrităţii corporale a
acestora ori fapta a avut ca urmare moartea străinului), deoarece în
acest caz, sub imperiul Codului penal se vor aplica regulile de la
concursul de infracţiuni.
Art. 265. Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României
Sustragerea de la executarea obligaţiilor instituite de autorităţile competente, de
către străinul faţă de care s-a dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori
a fost dispusă interzicerea dreptului de şedere, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Pentru asigurarea unităţii în reglementarea infracţiunilor
este necesară includerea în conţinutul noului Codului penal a unor
infracţiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale şi care au o
mai mare frecvenţă în practica judiciară.
2. Această infracţiune a fost introdusă, în noul Cod Penal,
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.

TITLUL IV
INFRACŢIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI
Art. 266 Nedenunţarea
(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de
legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 188 din 317

înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani
sau cu amendă.
(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate,
încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după
punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a
autorului sau a participanţilor.
Menţiuni:
1. Infracţiunea cunoaşte o nouă reglementare în raport de
conţinutul său din Codul penal anterior, urmare modificărilor
evidente ale raţiunilor avute în vedere de legiuitor la data
incriminării acestei fapte. La apariţia Codului penal anterior prin
infracţiunea de nedenunţare se urmărea determinarea oricărei
persoane să sesizeze autorităţile cu privire la săvârşirea unor
infracţiuni considerate de mare gravitate pentru societatea din
acea vreme, precum unele infracţiuni contra avutului obştesc
cum ar fi delapidarea, furtul, tâlhăria, pirateria, înşelăciunea sau
distrugerea [art. 223 - art. 226, art. 229, şi art. 231 alin.(2)-(4)],
care puteau atrage chiar pedeapsa cu moartea în cazul în care
produceau consecinţe deosebit de grave. Ulterior anului 1989,
deşi raţiunile ce justificau sancţionarea penală în cazul
nedenunţării unor infracţiuni săvârşite contra patrimoniului au
dispărut, legiuitorul, care prin Legea nr. 140/1996 a abrogat
integral infracţiunile contra avutului obştesc, a înţeles să
sancţioneze în continuare prin mijloace penale nedenunţarea
unor infracţiuni contra patrimoniului public sau privat, precum
tâlhăria, pirateria, delapidarea, distrugerea sau distrugerea
calificată.
2. Sancţionarea penală a oricărei persoane pentru
nedenunţarea unor infracţiuni săvârşite contra patrimoniului nu a
mai fost considerată necesară în prezent, mai cu seamă în
condiţiile în care infracţiunea a fost deja comisă, aşa cum
prevedea textul anterior. Obligaţia de denunţare subzistă în
cazul unor infracţiuni de o gravitate deosebită pentru că numai în
aceste condiţii poate fi justificată aplicarea unei sancţiuni penale,
motiv pentru care a fost prevăzută doar dispoziţia privitoare la
sancţionarea persoanei care, luând cunoştinţă de săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a
avut ca urmare moartea unei persoane, după săvârşirea
acesteia, nu înştiinţează de îndată autorităţile. În noua
reglementare există obligaţia de denunţare pentru toate faptele
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 189 din 317

prevăzute de legea penală contra vieţii sau care au avut ca
urmare moartea unei persoane şi nu doar pentru faptele
intenţionate contra vieţii, aşa cum prevedea textul anterior.
3. Au fost aduse şi unele modificări terminologice prin
instituirea unei obligaţii de denunţare a unei „fapte prevăzute de
legea penală” şi nu a unei „infracţiuni”, raţiunea fiind aceea că
pentru existenţa infracţiunii de nedenunţare interesează doar
ţinerea sub tăcere faţă de autorităţi a pregătirii sau comiterii unei
fapte periculoase interzise de legea penală împotriva unei
persoane, fiind fără relevanţă că fapta respectivă nu a fost încă
pusă în executare, că actele de executare deja comise se află în
faza actelor premergătoare ori a unei tentative nepedepsite de
lege sau că nu s-ar putea angaja răspunderea penală ca urmare
a existenţei unor cauze de neimputabilitate (de exemplu
minoritatea sau iresponsabilitatea). Pentru aceste raţiuni a fost
de asemenea modificată denumirea marginală a infracţiunii din
„Nedenunţarea unor infracţiuni” în cea de „Nedenunţare”.
4. Textul instituie obligaţia de denunţare atât atunci când
faptele menţionate îmbracă forma autonomă a unor fapte
prevăzute de legea penală, de exemplu omor sau omor calificat,
dar şi când acestea intră ca element constitutiv în conţinutul unei
infracţiuni complexe, de exemplu atentatul care pune în pericol
securitatea naţională în conţinutul căreia intră o faptă de omor.
5. În privinţa formei de vinovăţie norma de incriminare
prevede expres că nedenunţarea constituie infracţiune şi atunci
când este comisă din culpă, menţiunea fiind necesară ca urmare
a modificării regulii generale de determinare a formei de
vinovăţie în raport de natura actului de conduită (acţiune sau
inacţiune) din art. 16 alin.(6), potrivit căreia fapta comisă din
culpă constituie infracţiune numai când legea prevede aceasta.
În acelaşi timp se dă efect formei de vinovăţie în procesul de
individualizare legală a pedepsei prin stabilirea unor limite de
pedeapsă mai reduse în cazul faptei din culpă în raport cu cele
prevăzute în cazul faptei intenţionate, înlăturându-se astfel şi
criticile aduse actualei reglementări care prevedea limite de
pedeapsă identice atât pentru fapta intenţionată cât şi pentru cea
din culpă.
6. Au fost operate, faţă de reglementarea anterioară, şi
unele modificări cauzei de nepedepsire incidentă în cazul
comiterii infracţiunii de soţ sau de o rudă apropiată. Astfel,
nedenunţarea nu va fi pedepsită dacă a fost comisă de un
membru de familie, deoarece noul Cod penal nu mai operează
cu expresia „rude apropiate” iar persoanele care intrau în
această categorie sunt acum incluse în categoria membrilor de
familie. Pe de altă parte extinderea cauzei de nepedepsire de la
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 190 din 317

soţ sau rudele apropiate la cea a membrilor de familie se explică
prin însăşi raţiunea care a determinat introducerea în legea
penală a acestei categorii de persoane, respectiv recunoaşterea
de către legiuitor a existenţei unor legături speciale, (afective, de
încredere, de susţinere etc.), între anumite categorii de persoane
care convieţuiesc (concubini, părinte sau fiu vitreg etc.), legături
la fel de importante cu cele determinate de rudenie sau
căsătorie. Din această perspectivă, întrucât argumentele care
justifică nepedepsirea soţului sunt la fel de valabile şi în cazul
concubinului cu care convieţuieşte făptuitorul, extinderea
efectelor cauzei de nepedepsire este una logică. În acelaşi sens
este şi art. 434-1 alin.(2) din codul penal francez.
7. Termenul de „membrul de familie” trebuie interpretat în noul
sens dat de Codul penal acestuia, potrivit art. 177.
8. Sub aspectul regimului sancţionator au fost operate unele
modificări, în sensul ridicării minimului si impunerii unei uşoare
scăderi a maximului, comparativ cu reglementarea anterioară.
Art. 267 Omisiunea sesizării
(1) Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile,
omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la
un an sau amenda.
Menţiuni:
1. Sub aspectul reglementării infracţiunea cunoaşte un conţinut
relativ asemănător celui anterior, cu precizarea că sintagma
„săvârşirea unei infracţiuni” a fost înlocuită de cea privind
„săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală” raţiunea fiind
aceea că pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă că fapta
respectivă nu a fost încă pusă în executare, că actele de executare
sunt deja comise ori se află în faza unei tentative nepedepsite de
lege sau că nu s-ar putea angaja răspunderea penală ca urmare a
existenţei unor cauze de neimputabilitate (de exemplu minoritatea
sau iresponsabilitatea).
2. Pedeapsa prevăzută în norma de incriminare este mai redusă
decât cea cuprinsă în Codul penal anterior, în special pentru
săvârşirea din culpă, avându-se în vedere aspecte precum:
necesitatea reflectării în limitele legale de pedeapsă a ierarhiei fireşti
a valorilor sociale care fac obiectul ocrotirii prin mijloace penale
având în vedere faptul că instrumentul optim pentru o combatere
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 191 din 317

eficientă a infracţiunilor nu este mărirea exagerată a pedepselor ci
existenţa unui sistem sancţionator proporţional cu gravitatea faptelor
săvârşite, susţinut de o aplicare promptă a acestor pedepse de
către organele judiciare; necesitatea corelării părţii speciale a
codului cu dispoziţiile din partea generală, care cuprind o înăsprire a
tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, dar şi cu
limitele de pedeapsă prevăzute pentru aplicarea modalităţilor
alternative de individualizare a executării sancţiunilor.
3. Cuprinderea unei prevederi exprese privind sancţionarea
faptei când aceasta este săvârşită din culpă se justifică prin şi ca
urmare a modificării regulii generale de determinare a formei de
vinovăţie în raport de natura actului de conduită (acţiune sau
inacţiune) din art. 16 alin.(6), potrivit căreia fapta comisă din culpă
constituie infracţiune numai când legea prevede aceasta.
Art. 268 Inducerea în eroare a organelor judiciare
(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei
fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte
de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei
fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită
persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor
judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a
acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au
produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.
Menţiuni:
1.Infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare a
fost reglementată pornind de la regândirea actualei infracţiuni de
denunţare calomnioasă, care nu se mai regăseşte în cuprinsul
noului Cod penal. Raţiunea acestei modificări are în vedere
faptul că denunţarea calomnioasă în forma de bază, deşi
reglementată ca o infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, nu
reprezintă altceva decât o formă specială a infracţiunii de
calomnie, urmarea evidentă a acestei fapte fiind afectarea
reputaţiei unei persoane căreia i se impută, în mod nereal,
săvârşirea unei infracţiuni. În plus în cuprinsul noului Cod nu se
mai regăseşte incriminată infracţiunea de calomnie astfel că
denumirea marginală nu mai putea fi menţinută. În realitate
sesizările mincinoase, fie că invocă săvârşirea unor fapte
inexistente fie imputarea unor fapte reale unei persoane
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 192 din 317

nevinovate, reprezintă mijloace insidioase prin care organele
judiciare sunt determinate să efectueze investigaţii ori să
desfăşoare anumite proceduri de verificare a veridicităţii
acestora ceea ce presupune o risipă de timp, energie, personal
şi resurse în instrumentarea unor cauze sortite din start eşecului
– de exemplu se reclamă uciderea unei persoane aflate în viaţă,
sustragerea ori distrugerea unui bun inexistent etc. - fapte care
în prezent nu sunt incriminate. Mai mult, ele pot determina chiar
efectuarea unor acte procedurale care presupun restrângerea
exercitării unor drepturi - de exemplu o sesizare care reclamă în
mod neadevărat existenţa unui cadavru într-o locuinţă, fără a
imputa vreo faptă penală unei anume persoane, poate duce la
efectuarea unei percheziţii în acea locuinţă - faptă de asemenea
neincriminate în prezent.
2. Pornind de la aceste considerente, infracţiunea de
inducere în eroare a organelor judiciare reglementează atât
sesizarea neadevărată cu privire la o faptă prevăzută de legea
penală cât şi atribuirea pe nedrept a comiterii unei fapte reale
unei persoane nevinovate.
3. O altă modificare adusă se referă la înlocuirea cauzei de
reducere a pedepsei prevăzută în art. 268 alin.(3) din Codul
penal anterior cu o cauză de nepedepsire, în scopul de a
încuraja persoanele care comit această infracţiune să comunice
organelor judiciare dacă denunţul, plângerea sau probele
produse sunt neadevărate pentru a nu mai continua investigaţiile
şi a nu se produce vreo vătămare drepturilor ori intereselor unor
persoane inocente, cauza de impunitate putând interveni numai
până la reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau
plângerea ori s-au produs probele.
Art. 269 Favorizarea făptuitorului
(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o
cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri
privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa
prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor.
(3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Textul păstrează în linii generale reglementarea anterioară
însă au fost aduse unele modificări atât sub aspect terminologic dar
şi de conţinut. În primul rând, s-a renunţat la folosirea noţiunilor de
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 193 din 317

„infracţiune” şi „infractor” în favoarea celor de „faptă prevăzută de
legea penală” şi de „făptuitor” întrucât activitatea de înfăptuire a
justiţiei este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care
a comis o faptă interzisă de legea penală dar care ar putea în
concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze
care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, de
exemplu minoritatea sau eroarea de fapt. Aceasta deoarece
verificarea condiţiilor de existenţă sau inexistenţă a responsabilităţii
penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal şi nu în
raport de aprecierea făcută de favorizator. În acest sens sunt şi art.
378 alin.(4) din codul penal italian şi art. 453 din codul penal spaniol.
În acelaşi timp, s-a renunţat la favorizarea reală, ca modalitate de
comitere a acestei infracţiuni, acţiunile respective fiind prevăzute în
conţinutul infracţiunii de tăinuire.
2.Alin.(3) face trimitere la „membrul de familie” în noul sens dat de
Codul penal acestei sintagme, potrivit art.177.
Art. 270 Tăinuirea
(1) Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de
către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că
acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a
cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu
amendă.
(2) Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută
de lege pentru fapta săvârşită de autor.
(3) Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Infracţiunea de tăinuire este reglementată în cadrul
infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei şi nu în cel al infracţiunilor
contra patrimoniului întrucât prin conţinutul său această faptă
afectează în primul rând desfăşurarea actului de justiţie prin
îngreunarea sau împiedicarea identificării ori a recuperării bunurilor
tăinuite şi, în plus, nu toate bunurile care formează obiectul tăinuirii
provin din comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului ceea ce
face dificil de explicat cum poate fi considerată tăinuirea infracţiune
contra patrimoniului în cazul în care aceasta ar privi de exemplu o
sumă de bani primită de tăinuitor în schimbul ascunderii unor acte
de identitate false ori a unor mari sume de bani provenite din traficul
de droguri sau de persoane.
În privinţa conţinutului, s-a subliniat în mod explicit că fapta
constituie infracţiune nu numai în cazul în care tăinuitorul a cunoscut
provenienţa ilicită a bunurilor dar şi atunci când din împrejurările
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 194 din 317

concrete acesta a putut în mod rezonabil să prevadă că bunurile
provin dintr-o faptă prevăzută de legea penală. De altfel doctrina
este unanimă în susţinerea acestei soluţii însă practica judiciară a
manifestat unele rezerve. În acest sens este şi art. 231 din codul
penal portughez.
În plus, este suficientă reprezentarea că bunul provine din
comiterea unei fapte interzise de legea penală fără să fie necesară
cunoaşterea naturii acesteia (furt, tâlhărie, înşelăciune etc.).
2. Termenul de „membrul de familie” trebuie interpretat în noul
sens dat de Codul penal acestuia, potrivit art.177.
3. Sub aspect sancţionator, pedeapsa cunoaşte o creştere a
limitei sale minime şi o uşoară scădere a limitei maxime faţă de
reglementarea anterioară, ajungându-se la 5 ani, cu impunerea,
totodată, a pedepsei alternative a amenzii penale.
Art. 271 Obstrucţionarea justiţiei
(1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:
a) împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în
condiţiile legii, un act procedural;
b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau
judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile
deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea
soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate
pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal.
Menţiuni:
1 Infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei reprezintă o
incriminare nouă iar reglementarea este justificată de realităţile
practicii judiciare care nu de puţine ori s-a confruntat cu o lipsă de
cooperare din partea persoanelor cărora li se solicită sprijinul de
către autorităţile judiciare. Aceasta nouă reglementare este
justificată, prin urmare, de noile realităţi sociale şi are ca obiectiv
asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în
procesul de înfăptuire a actului de justiţie, prin sancţionarea penală
a faptelor de natură să influenţeze grav, să ignore ori să submineze
autoritatea justiţiei.
2. Prin această infracţiune este sancţionată persoana care, în
mod nejustificat şi după ce a fost avertizată asupra consecinţelor
faptei sale, împiedică efectuarea unui act procedural ori refuză să
pună la dispoziţia autorităţilor judiciare datele, informaţiile,
înscrisurile sau bunurile deţinute, care au fost solicitate în condiţiile
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 195 din 317

legii, în vederea soluţionării unei cauze. Prin această reglementare
se urmăreşte în primul rând prevenirea comiterii faptelor incriminate
şi numai în cazul în care mijloacele nepenale se dovedesc
ineficiente să se aprecieze asupra oportunităţii recurgerii la mijloace
de natură penală.
3. Prevederile alin.(2) sunt menite a prezerva garanţiile necesare
asigurării dreptului la apărare.
Art. 272 Influenţarea declaraţiilor
(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de
calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit
intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu
sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile,
să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau
în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică
regulile privind concursul de infracţiuni.
(2) Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana
vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în
mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.
Menţiuni:
1. Reprezintă o incriminare nouă ce porneşte de la reglementarea
anterioară a infracţiunii de încercare de determinare a mărturiei
mincinoase pe care însă o dezvoltă valorificând unele reglementări
similare întâlnite în codurile penale europene. Aceasta nouă
reglementare este justificată de noile realităţi sociale, are în vedere o
serie de fapte evidenţiate şi în practica judiciară, de natură a afecta
semnificativ activitatea de înfăptuire a justiţiei, având ca obiectiv
asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în
procesul de înfăptuire a actului de justiţie, prin sancţionarea penală a
faptelor de natură să influenţeze grav, să ignore ori să submineze
autoritatea justiţiei.
2. Reglementarea vizează atât încercarea de a determina cât şi
determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, nu numai
să dea declaraţii mincinoase dar şi să nu sesizeze organele de
urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile ori să
nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă
procedură judiciară. Scopul urmărit prin această incriminare este acela
de a întării garantarea accesului liber la justiţie prin protejarea libertăţii
oricărei persoane de a se adresa justiţiei şi de a da declaraţiile ori de a
înfăţişa probele pe care le consideră necesare în raport de interesele

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 196 din 317

sale, independent de orice formă de presiune exercitată din partea
vreunui terţ, fie asupra sa, fie asupra membrilor de familie.
3. Importanţa şi necesitatea incriminării unor asemenea fapte
sunt pe deplin justificate de fenomenul actual al criminalităţii şi de
presiunile asupra celor care pot contribui la înfăptuirea justiţiei, dreptul
comparat subliniind că legislaţiile europene au introdus, unele destul
de recent, reglementări similare în codurile lor penale de exemplu §
160 din codul penal german, art. 464 din codul penal spaniol, art.
377bis din codul penal italian (introdus prin Legea nr. 63 din 1 martie
2001 privind corectitudinea procesuală), art. 434-5, art. 434-8, art.
434-15 din codul penal francez (texte introduse prin Ordonanţa nr.
2000-916 din 19 septembrie 2000 în vigoare de la 1 ianuarie 2002) şi
Capitolul 15 - Secţiunea 9 din codul penal finlandez (introdus prin
Legea 563 din 1998).
4. Termenul de „membrul de familie” trebuie interpretat în noul sens
dat de Codul penal acestuia, potrivit art.177.
Art. 273 Mărturia mincinoasă
(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în
care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură
cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Mărturia mincinoasă săvârşită:
a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a
martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă
ori închisoarea de 10 ani sau mai mare
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte
de reţinere, arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze
înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a
mărturiei mincinoase.
Menţiuni:
1.Textul păstrează în linii generale reglementarea anterioară
însă au fost aduse unele modificări în sensul impunerii unei
sancţionării mai grave a celui ce beneficiază de protecţia statului fie
ca martor protejat fie ca investigator sub acoperire, a celui care
contribuie la actul de justiţie prin expertiză sau interpretare,
respectiv a celui care săvârşeşte mărturia mincinoasă în legătură cu
o faptă gravă.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 197 din 317

2. Se păstrează cauza de nepedepsire existentă şi în
reglementarea anterioară însă a fost eliminată prevederea cuprinsă
în alin.(3) al.art.260 din Codul penal anterior, care făceau referire la
incidenţa circumstanţelor atenuante, acestea devenind incidente şi
în lipsa unei norme de trimitere în acest sens.
Art. 274 Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei
Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al
acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a
prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele
prevăzute în art. 273, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Menţiuni:
1.Reprezintă o reglementare nouă, aflată în strânsă corelare
cu infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, prin care se urmăreşte
de asemenea protejarea libertăţii de voinţă a persoanelor care
sprijină activitatea de înfăptuire a justiţiei prin sancţionarea mai
severă a actelor de răzbunare comise prin săvârşirea unor
infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al
acesteia pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat
declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în
orice altă procedură judiciară.
2. Termenul de „membrul de familie” trebuie interpretat în
noul sens dat de Codul penal acestuia, potrivit art.177.
Art. 275 Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
(1) Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace
materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului întro procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează împiedicarea, în orice alt mod, ca un
înscris necesar soluţionării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat
acestuia, să ajungă la destinatar.
Menţiuni:
Pornind de la realităţile practicii judiciare infracţiunea de
reţinere sau distrugere de înscrisuri a suferit unele completări prin
adăugarea unor noi modalităţi normative de comitere a infracţiunii şi
extinderea obiectului material, în scopul asigurării unei reglementări
mai eficiente în ceea ce priveşte securitatea şi integritatea
mijloacelor materiale de probă sau înscrisurilor prin a căror
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 198 din 317

sustragere, distrugere, reţinere, ascundere sau alterare este
împiedicată aflarea adevărului într-o cauză penală, ori a mijloacelor
de probă sau a înscrisurilor aflate dintr-un dosar penal. Dispoziţii
similare conţin art. 434-4 din codul penal francez şi art. 189 alin.(1)
pct. 2 din codul penal olandez.
Art. 276 Presiuni asupra justiţiei
Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii
publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de
urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de
instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Menţiuni:
Introducerea acestei incriminări are drept principală raţiune
asigurarea şi protejarea imparţialităţii şi libertăţii judecătorilor şi
organelor de urmărire penală în exercitarea atribuţiilor judiciare
conferite de lege faţă de încercările de intimidare sau influenţare a
acestora. Faptele incriminate sunt inspirate din realităţile practicii
judiciare dar mai ales de frecvenţa, intensitatea şi modul de
manifestarea a acestor fapte în ultimii ani, constând în încercările de
influenţare sau intimidare din partea părţilor sau a reprezentanţilor
acestora, în modalităţile arătate, pe durata desfăşurării unui proces,
obţinându-se astfel o atmosferă de natură să vicieze grav
imparţialitatea judecătorilor sau procurorilor, atmosferă care poate
fie să profite celor ce recurg la asemenea mijloace în cazul obţinerii
efectului scontat, fie să-i dezavantajeze prin obţinerea unei atitudini
ostile din partea magistraţilor.
Art. 277 Compromiterea intereselor justiţiei
(1) Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul,
modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un
magistrat sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea
funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată urmărirea penală, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o
cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de
soluţionare definitivă a cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de
acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă.
(3) Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor,
expert sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de
procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 199 din 317

(4) Nu constituie infracţiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau
activităţi vădit ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală.
Menţiuni:
1. Reglementarea acestei noi infracţiuni urmăreşte în primul
rând creşterea gradului de exigenţă faţă de funcţionarii care îşi
desfăşoară activitatea în domeniul administrării justiţiei în legătură
cu modul de gestionare a unor date şi informaţii pe care le obţin în
cursul unui proces penal, care pot influenţa semnificativ aflarea
adevărului ori dreptul la un proces echitabil al persoanei cercetate
sau judecate. Practica judiciară a dovedit fără echivoc că
reglementările actuale nepenale sunt insuficiente şi ineficiente astfel
că folosirea mijloacelor penale pentru atingerea scopului urmărit
este justificată şi apare ca singura soluţie viabilă. Astfel,
incriminarea faptei de divulgare, fără drept, de informaţii
confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin
care urmează să se administreze o probă în cursul urmăririi penale,
de către un funcţionar care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea
funcţiei, are drept scop împiedicarea scurgerilor de informaţii, dar nu
orice fel de informaţii privitoare la urmărirea penală ci doar a acelora
care pot împiedica sau îngreuna administrarea unei probe (de pildă
divulgarea identităţii unui suspect ale cărui mijloace de comunicaţie
sunt interceptate, dezvăluirea unei operaţiuni sub acoperire
preconizată ori aflată în desfăşurare, divulgarea datelor din
conţinutul unei autorizaţii de percheziţie care nu a fost încă
efectuată, dezvăluirea de informaţii privind data şi locul în care
urmează să se realizeze un flagrant etc.).
În acelaşi timp, în scopul de a întări garanţiile privind dreptul la
un proces echitabil şi în special prezumţia de nevinovăţie,
consacrate în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, a fost incriminată fapta de
dezvăluire, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale
dintr-o cauză penală înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere
în judecată ori de soluţionarea definitivă a cauzei, de către un
funcţionar care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei.
Potrivit Convenţiei, statele semnatare au, pe lângă obligaţia
negativă de a se abţine de la orice încălcare a drepturilor în afara
limitelor permise, şi obligaţia pozitivă de a lua măsurile necesare să
asigure garantarea acestor drepturi împotriva încălcării lor de către
orice altă persoană astfel că încălcarea prezumţiei de nevinovăţie
angajează responsabilitatea statului în cazul încălcării oricăreia
dintre cele două obligaţii arătate. Prin această reglementare se
urmăreşte împiedicarea funcţionarilor să prezinte public mijloace de
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 200 din 317

probă (declaraţii de martori, expertize, înregistrări audio-video,
procese verbale de redare a conţinutului unor convorbiri înregistrate
etc.) dintr-un proces penal în curs de desfăşurare în scopul de a nu
transforma prezumţia de nevinovăţie într-o prezumţie provizorie de
vinovăţie până la soluţionarea cauzei. În plus, aprecierea unei
probe, indiferent de conţinutul acesteia, poate duce adesea la
concluzii eronate atâta timp cât nu este evaluată în raport de
întregul probator al dosarului pentru a-i stabili astfel legalitatea,
relevanţa şi forţa probatorie – de exemplu o interceptare telefonică
din conţinutul căreia rezultă cu certitudine comiterea unei infracţiuni
poate fi declarată nelegală dacă pe parcursul procesului se
dovedeşte că nu a fost autorizată sau că este falsificată; o mărturie
care ulterior este dovedită ca fiind mincinoasă etc., dar odată adusă
la cunoştinţa publicului, o probă aparent incriminatoare, va induce în
mod inevitabil ideea de vinovăţie, iar uneori aceasta nu mai poate fi
schimbată nici măcar prin prezentarea verdictului oficial de
nevinovăţie constatat de autorităţile judiciare.
2. Pe de altă parte s-a urmărit ca reglementarea să nu permită
ascunderea sub motivarea protejării intereselor justiţiei a unor
manifestări contrare acestor interese comise de autorităţi,
considerent pentru care a fost prevăzută o cauză justificativă potrivit
căreia divulgarea ori dezvăluirea de acte sau activităţi ilegale
comise de autorităţi într-o cauză penală nu intră în sfera ilicitului
penal.
Art. 278 Încălcarea solemnităţii şedinţei
Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe
activitatea instanţei, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură
care se desfăşoară în faţa instanţei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3
luni sau cu amendă.
Menţiuni:
Reprezintă o infracţiune nouă prin care sunt incriminate
manifestările jignitoare sau obscene efectuate în timpul unei
proceduri ce se desfăşoară în faţa instanţei în scopul de a proteja
solemnitatea şedinţelor de judecată, reglementarea fiind justificată
având în vedere renunţarea la incriminarea faptelor de insultă şi
calomnie. În acelaşi timp scopul incriminării este acela de a proteja
solemnitatea şi buna desfăşurare a procedurilor judiciare în faţa
instanţei de judecată. Astfel, sunt sancţionate manifestările
jignitoare îndreptate împotriva oricărei persoane aflate în sala de
judecată, indiferent că aceasta participă sau nu la desfăşurarea
procedurii – de exemplu jignirile adresate publicului din sală ori
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 201 din 317

când acestea sunt adresate judecătorului, procurorului sau
avocatului pe durata procedurii. Infracţiunea de sfidare a instanţei
nu poate fi comisă de către judecătorul care prezidează ori
participă la şedinţa de judecată întrucât acesta are calitatea de
subiect pasiv secundar în raport de conţinutul faptelor incriminate
însă în cazul comiterii unor asemenea fapte de către judecător în
timpul procedurii acesta va răspunde pentru săvârşirea infracţiunii
de purtare abuzivă.
Art. 279 Ultrajul judiciar
(1) Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau
vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau
procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu
jumătate.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva
bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2),
dacă privesc un membru de familie al judecătorului sau al procurorului.
(4) Dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi faptelor comise
împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
Menţiuni:
1. Infracţiunea de ultraj judiciar reprezintă o formă agravată a
infracţiunii de ultraj şi urmăreşte protejarea persoanelor cu atribuţii
judiciare importante în realizarea actului de justiţie împotriva
manifestărilor de violenţă psihică sau fizică pe durata exercitării
acestor atribuţii. Justificarea incriminării distincte a infracţiunii de
ultraj judiciar faţă de infracţiunea de ultraj constă în aceea că, prin
voinţa legii, judecătorul, procurorul sau avocatul au atribuţiile
judiciare cele mai importante, iar de modul de îndeplinire a acestora
depinde decisiv buna desfăşurare a cursului unui proces şi rezultatul
acestuia, astfel că asigurarea unei protecţii sporite împotriva oricărei
forme de violenţă exercitată asupra lor este, din această
perspectivă, justificată. Această distincţie este întâlnită şi în codul
penal italian (art. 341 şi art. 343).
2. Comparativ cu infracţiunea de ultraj cuprinsă la art.257- în
capitolul destinat infracţiunilor contra autorităţii, limitele de pedeapsă
se majorează cu jumătate faţă de majorarea cu o treime în cazul
funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 202 din 317

legătură cu exercitarea acestor atribuţii. De remarcat că faptele
comise asupra unui poliţist sau jandarm se vor sancţiona tot prin
majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă, aceste două
categorii fiind cuprinse, însă, în capitolul destinat autorităţii şi nu
celui privind înfăptuirea justiţiei pentru a fi cuprinse toate tipurile de
activităţi desfăşurate de aceste două categorii, nu doar cele legate
de înfăptuirea justiţiei.
3. Termenul de „membrul de familie” trebuie interpretat în noul
sens dat de Codul penal acestuia, potrivit art.177.
Art. 280 Cercetarea abuzivă
(1) Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane
urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un
procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să
dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de
probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.
Menţiuni:
1. Textele au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului-1948
- Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale;
- jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
2. Textul reia ipotezele cuprinse în art.266 alin.(2) din Codul
penal anterior, aspectele cuprinse în reglementarea anterioară în
alin.(1) făcând acum obiectul infracţiunii de represiune nedreaptă art.283 din noul Cod penal.
3. Ipoteza de la art. 266 alin.(3) din Codul penal anterior
(promisiuni, ameninţări, violenţe faţă de un martor) nu a fost
preluată în conţinutul normei de la art. 280, fapta constituind
infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297), reţinută în concurs cu
infracţiunile prevăzute la art. 272 (influenţarea declaraţiilor) ori
instigare la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.273 (mărturia
mincinoasă).
4. Limitele de pedeapsă au fost majorate faţă de
reglementarea anterioară, de la 3 luni la un an – limita minimă,
respectiv de la 3 ani la 5 ani - limita maximă.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 203 din 317

Art. 281 Supunerea la rele tratamente
(1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă
sau educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcţie publică.
(2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în
stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative,
privative de libertate, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Menţiuni:
1.Textele au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1948
- Regulile minimale standard privind tratamentul deţinuţilor,
1977
- Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente
cu cruzime, inumane sau degradante, 1984
- Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale;
- jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
- Convenţia Consiliului Europei împotriva torturii si altor
pedepse si tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
- recomandările Comitetului pentru prevenirea torturii (CPT)
al Consiliului Europei
- Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
2. Textul reglementează diferenţiat nerespectarea, pe de o
parte a reglementărilor privind executarea unei pedepse, măsuri de
siguranţă sau educative, iar pe de altă parte supunerea la
tratamente degradante ori inumane a persoanelor supuse unor
pedepse sau măsuri privative de libertate – pentru această ultimă
ipoteză regimul sancţionator fiind acelaşi cu cel anterior cuprins în
art.267.
Art. 282 Tortura
(1) Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu
consimţământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice
suferinţe fizice ori psihice:
a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii
sau declaraţii;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a
comis ori este bănuită că l-a comis;
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 204 din 317

c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a
face presiuni asupra unei terţe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de
la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
(5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de
război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă
stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu
poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
(6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni
legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
Menţiuni:
1. Textele au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1948
– Regulile minimale standard privind tratamentul deţinuţilor, 1977
- Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante, 1984
- Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale – art. 3;
- jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
- Convenţia Consiliului Europei împotriva torturii si altor pedepse si
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
- recomandările Comitetului pentru prevenirea torturii (CPT) al
Consiliului Europei
- Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
2. Textul reia, intr-o manieră mai sistematizată, ipotezele
cuprinse în codul penal anterior.
3. Sub aspect sancţionator, limitele de pedeapsă sunt
aceleaşi cu cele reglementate anterior; se constată o singură
diferenţă şi anume aceea a eliminării pedepsei detenţiunii pe viaţă
ca alternativă la ipoteza reglementată în alin.(3), pentru
uniformizarea regimului sancţionator aplicabil în noul Cod penal
infracţiunilor praeterintenţionate, detenţiunea pe viaţă constituind
sancţiune numai pentru infracţiunile comise cu intenţie.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 205 din 317

Art. 283 Represiunea nedreaptă
(1) Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă
neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este
nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este
nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Menţiuni:
1.Textele au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1948
– Regulile minimale standard privind tratamentul deţinuţilor, 1977
- Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante, 1984
- Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale – art. 3;
- jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
- Convenţia Consiliului Europei împotriva torturii si altor pedepse si
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
- recomandările Comitetului pentru prevenirea torturii (CPT) al
Consiliului Europei
- Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.
2. Textul reia, intr-o manieră mai sistematizată, ipotezele
cuprinse în Codul penal anterior şi reglementează diferenţiat din
perspectivă sancţionatorie faptele care au determinat trimiterea în
judecată sau dispunerea unei pedepse neprivative de libertate de
condamnarea sau dispunerea unei pedepse privative de libertate a
unei persoane, ştiind că aceasta este nevinovată, pentru această
ultimă ipoteză regimul sancţionator cunoscând o agravare faţă de
reglementarea anterioară.
Art. 284 Asistenţa şi reprezentarea neloială
(1) Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere
frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei
proceduri judiciare sau notariale, vatămă interesele clientului sau ale persoanei
reprezentate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează înţelegerea frauduloasă dintre avocat
sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în
cauză, în scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 206 din 317

Menţiuni:
1.Constituie o reglementare nouă şi urmăreşte sancţionarea
fraudelor judiciare provocate cu intenţie de persoanele chemate să
reprezinte sau să apere interesele unei persoane în cadrul unei
proceduri judiciare, comise fie prin înţelegeri oculte cu adversarii
celor pe care îi reprezintă în cadrul unei procedurii judiciare. În
asemenea cazuri interesele persoanelor reprezentate sunt adesea
grav afectate iar uneori ireparabile - de exemplu avocatul care
asistă o persoană într-o cauză civilă o induce în eroare
comunicându-i că nu poate ataca o hotărâre cu apel deşi legea
prevedea acest drept, ori îl sfătuieşte pe adversarul din proces ce
diligenţe poate depune pentru a avea câştig de cauză în faţa
propriului client.
2. Aceasta reglementare este justificată de noile realităţi sociale,
are în vedere o serie de fapte evidenţiate şi în practica judiciară, de
natură a afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a justiţiei,
având ca obiectiv asigurarea legalităţii, independenţei,
imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de
justiţie, prin sancţionarea penală a faptelor de natură să influenţeze
grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiţiei.
Art. 285 Evadarea
(1) Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa
este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Se consideră evadare:
a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la
expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă,
aflat în exteriorul locului de deţinere.
(4) Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas
neexecutat din pedeapsă la data evadării.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Infracţiunea are conţinut relativ asemănător cu cel cuprins
anterior la art.269, cu ajustări ale limitelor de pedeapsă pentru
conformarea cu sistemul sancţionator al noului Codului penal.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 207 din 317

2. A fost eliminată, fată de Codul penal anterior, varianta
agravată a săvârşirii faptei de către două sau mai multe persoane,
urmând a se aplica prevederile părţii generale a noului Cod,
referitoare la circumstanţele agravante – săvârşirea faptei de trei
sau mai multe persoane împreună (art. 77).
Art. 286 Înlesnirea evadării
(1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani.
(2) Înlesnirea evadării:
a) săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante;
b) a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare;
c) unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege cu
pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori
condamnate la o astfel de pedeapsă
se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite de o persoană care
avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reţinut sau deţinut, limitele speciale ale pedepsei
se majorează cu o treime.
(4) Înlesnirea evadării, săvârşită din culpă, de către o persoană care avea
îndatorirea de a-l păzi pe cel care a evadat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3
luni la 2 ani.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) - (3) se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Infracţiunea are conţinut relativ asemănător cu cel cuprins
anterior la art.270, cu menţiunea reglementării agravantei prin
includerea, faţă de reglementarea anterioară, şi a ipotezelor
săvârşirii prin violenţă, respectiv de către două sau mai multe
persoane împreună.
2. Sistemul sancţionator este asemănător cu cel cuprins în
reglementarea anterioară.
Art. 287 Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti
(1) Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin:
a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de
executare;
b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească,
prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;
c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de
către persoanele care au această obligaţie conform legii;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 208 din 317

d) neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă
a unui salariat;
e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile
de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;
f) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi
recalcularea pensiilor;
g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în
baza unei hotărâri judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) În cazul faptelor prevăzute în lit. d) - g), acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Menţiuni:
1. Unele teze reglementate reflectă o parte din conţinutul
reglementării anterioare, iar altele reprezintă preluări ale unor
infracţiuni cuprinse anterior în legi speciale, a se vedea, de exemplu
art.56 alin.(6) din a nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti,
art.24 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
art.261-262 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, texte ce se vor
abroga la intrarea în vigoare a noului Cod penal, potrivit Legii nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal.
2. Textele au în vedere şi Convenţia europeană pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Art. 288 Neexecutarea sancţiunilor penale
(1) Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse
complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi
lit. c), de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu
constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin
părăsirea fără drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin
neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor
complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se
pedepseşte cu amendă.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 209 din 317

Menţiuni:
1. Aceasta nouă reglementare este justificată de noile realităţi
sociale, are în vedere o serie de fapte evidenţiate şi în practica
judiciară, de natură a afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a
justiţiei, având ca obiectiv asigurarea legalităţii, independenţei,
imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de
justiţie, prin sancţionarea penală a faptelor de natură să influenţeze
grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiţiei.
2. Incriminarea a fost introdusă pentru a sancţiona
nerespectarea unei pedepse complementare ori accesorii – de
exemplu interdicţia impusă condamnatului de a se afla în anumite
locuri, de a intra în legătură cu anumite persoane etc. ori a măsurii
de siguranţă constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa
o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă activitate,
în măsura în care încălcarea acestor interdicţii impuse
condamnatului nu constituie o infracţiune mai gravă - spre exemplu
ieşirea frauduloasă din ţară a condamnatului căruia i s-a interzis
exercitarea dreptului de a părăsi acest teritoriu intră sub incidenţa
infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, întrucât limitele de
pedeapsă prevăzute de lege în acest caz sunt mai mari.
A fost incriminată totodată sustragerea de la executarea unei
măsuri educative privative de liberate (internarea într-un centru
educativ sau de detenţie) întrucât s-a urmărit stabilirea unui regim
sancţionator mai blând decât cel pentru infracţiunea de evadare,
având în vedere diferenţele substanţiale cuprinse în noul Cod penal
între pedepse şi măsuri educative.
3. Este incriminată şi neexecutarea pedepselor complementare
care pot fi aplicate acelor persoane juridice pe care legea penală le
exceptează de la dizolvare ori suspendare (partide politice,
persoanele juridice din domeniul presei etc.) pentru că aceasta este
singura modalitate prin care respectivele persoane juridice pot fi
sancţionate pentru neexecutarea obligaţiilor menţionate mai sus.

TITLUL V
INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE ŞI DE SERVICIU
CAPITOLUL I

Infracţiuni de corupţie

Art. 289 Luarea de mită
(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul,
pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea
unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 210 din 317

întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură
cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la
3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a
exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în
art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu
neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în
legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când
acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Menţiuni:
1.Textul alin.(1) al art.289 a fost modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal.
2. Infracţiunea de luare de mită, este incriminată într-o variantă
tip, care are un conţinut apropiat de cel din Codul penal anterior. Întrun alineat distinct este incriminată luarea de mită când este săvârşită
de către o persoană care exercită o profesie de interes public, dar
numai în ipoteza comiterii acestei fapte în scopul de a nu îndeplini, a
întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în
scopul de a nu face un act contrar acestor îndatoriri. Prin această
dispoziţie se rezolvă mult controversata problemă dacă notarul
public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o
funcţie de interes public, pentru care este necesară o abilitate
specială a autorităţilor publice, poate fi sau nu autor al luării de mită.
Pentru realizarea în condiţii mai bune a prevenţiei generale, în
cazul normei de incriminare a luării de mită, s-a prevăzut ca
pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a
ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în
executarea căreia a săvârşit fapta.
3.Textele art.289-292 au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii
Transnaţionale Organizate, Palermo, 2000;
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei,
New York, 2004.
- Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia,
adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999
- Protocolul adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia, ratificat de România, prin Legea nr. 260/20043
- Recomandările grupului de state împotriva corupţiei al
Consiliului Europei (GRECO);
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 211 din 317

- Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003
privind combaterea corupţiei în sectorul privat
- Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene
- Decizia 2008/40/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007
privind aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia elaborată în
temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind
protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, la
Protocolul din 27 septembrie 1996, la Protocolul din 29 noiembrie
1996 şi la cel de-al doilea Protocol din 19 iunie 1997
Art. 290 Darea de mită
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în
art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost
constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de
urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat,
dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul
prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar
când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Menţiuni:
1.Textul reia în mare măsură prevederile cuprinse anterior în
art.255, cu adaptarea corespunzătoare a limitelor de pedeapsă la
sistemul sancţionator reglementat de noul Cod penal.
2.Textele art.289-292 au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii
Transnaţionale Organizate, Palermo, 2000;
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei,
New York, 2004.
- Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia,
adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999
- Protocolul adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia, ratificat de România, prin Legea nr. 260/20043
- Recomandările grupului de state împotriva corupţiei al
Consiliului Europei (GRECO);
- Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003
privind combaterea corupţiei în sectorul privat

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 212 din 317

- Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene
- Decizia 2008/40/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007
privind aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia elaborată în
temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind
protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, la
Protocolul din 27 septembrie 1996, la Protocolul din 29 noiembrie
1996 şi la cel de-al doilea Protocol din 19 iunie 1997
Art. 291 Traficul de influenţă
(1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct
sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are
influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care
promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să
urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu
sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.
(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când
acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Menţiuni:
1. Textul reia într-un limbaj mai clar şi explicit prevederile
cuprinse anterior în art.257, cu adaptarea corespunzătoare a limitelor
de pedeapsă la sistemul sancţionator reglementat de noul Cod penal.
2. Textele art.289-292 au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii
Transnaţionale Organizate, Palermo, 2000;
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei,
New York, 2004.
- Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia,
adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999
- Protocolul adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia, ratificat de România, prin Legea nr. 260/20043
- Recomandările grupului de state împotriva corupţiei al
Consiliului Europei (GRECO);
- Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003
privind combaterea corupţiei în sectorul privat
- Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene
- Decizia 2008/40/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind
aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia elaborată în temeiul
articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 213 din 317

protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, la
Protocolul din 27 septembrie 1996, la Protocolul din 29 noiembrie
1996 şi la cel de-al doilea Protocol din 19 iunie 1997
Art. 292 Cumpărarea de influenţă
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru
altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are
influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act
ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor
îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de
urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au
fost date după denunţul prevăzut în alin. (2).
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar
dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Menţiuni:
1. Infracţiunea de cumpărare de influenţă a fost adusă în noul
Cod penal prin preluarea art.61 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, la care
s-a prevăzut aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a
interzicerii exercitării unor drepturi.
2. Textele art.289-292 au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii
Transnaţionale Organizate, Palermo, 2000;
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei,
New York, 2004.
- Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia,
adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999
- Protocolul adiţional la Convenţia penală a Consiliului Europei
privind corupţia, ratificat de România, prin Legea nr. 260/20043
- Recomandările grupului de state împotriva corupţiei al
Consiliului Europei (GRECO);
- Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003
privind combaterea corupţiei în sectorul privat
- Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene
- Decizia 2008/40/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind
aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia elaborată în temeiul
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 214 din 317

articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind
protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, la
Protocolul din 27 septembrie 1996, la Protocolul din 29 noiembrie
1996 şi la cel de-al doilea Protocol din 19 iunie 1997
3. Textul alin.(1) al art.292 a fost modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, pentru a se introduce menţiunea „pentru sine sau pentru
altul”, astfel încât formularea să fie în oglindă cu cea de la art.291 din
Codul penal.
Art. 293
Fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în
legătură cu aceştia
Dispoziţiile art. 289 şi art. 290 se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care,
pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la un
litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă
procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
Menţiuni:
1. Textul are în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Protocolul adiţional la Convenţia penală a Consiliului
Europei privind corupţia
- Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia,
adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999,
- Recomandările grupului de state împotriva corupţiei al
Consiliului Europei (GRECO);
2. Textul trebuie interpretat şi cu luarea în considerare a
art.243 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, potrivit căruia: „ Dispoziţiile art. 293
din Codul penal se aplică indiferent dacă membrii instanţelor de
arbitraj sunt români sau străini.” Acest articol a fost inclus ca urmare
a Recomandării GRECO privind România, potrivit căreia statul
român trebuie să procedeze la incriminarea clară a infracţiunilor de
corupţie a arbitrilor naţionali şi străini şi a juraţilor străini, în
conformitate cu art. 2-6 ale Protocolului Adiţional la Convenţia
Penală împotriva Corupţiei.
Art. 294
Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu
aceştia
Prevederile prezentului capitol se aplică în privinţa următoarelor persoane, dacă,
prin tratatele internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel:

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 215 din 317

a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui
contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei
organizaţii publice internaţionale la care România este parte;
b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care
România este parte;
c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui
contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în cadrul Uniunii
Europene;
d) persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale a
căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor de la grefele
acestor instanţe;
e) funcţionarilor unui stat străin;
f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;
g) juraţilor din cadrul unor instanţe străine.
Menţiuni:
1. Textul constă în preluarea art.81 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
în care se prevede că dispoziţiile cuprinse în capitolul „infracţiuni de
corupţie” se aplică în mod corespunzător faptelor de corupţie
săvârşite de către funcţionarii străini ori în legătură cu activitatea
acestora.
2. Sintagma „Comunităţile Europene” a fost înlocuită, urmare
intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, cu sintagma „uniunea
Europeană”
3. Textele au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva
Criminalităţii Transnaţionale Organizate, Palermo, 2000;
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei,
New York, 2004.
- Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia,
adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999
- Protocolul adiţional la Convenţia penală a Consiliului
Europei privind corupţia, ratificat de România, prin Legea nr.
260/20043
- Recomandările grupului de state împotriva corupţiei al
Consiliului Europei (GRECO);
- Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003
privind combaterea corupţiei în sectorul privat
- Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 216 din 317

- Decizia 2008/40/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007
privind aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia elaborată în
temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană,
privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene,
la Protocolul din 27 septembrie 1996, la Protocolul din 29 noiembrie
1996 şi la cel de-al doilea Protocol din 19 iunie 1997
4. Textul literei c) a art.294 a fost modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal.
5. Litera g) a art.294 a fost adăugată prin Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
ca urmare a Recomandării GRECO privind România, potrivit căreia
statul român trebuie să procedeze la incriminarea clară a
infracţiunilor de corupţie a arbitrilor naţionali şi străini şi a juraţilor
străini, în conformitate cu art. 2-6 ale Protocolului Adiţional la
Convenţia Penală împotriva Corupţiei.
CAPITOLUL II

Infracţiuni de serviciu

Art. 295 Delapidarea
(1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său
ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le
administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
1.Delapidarea făcea parte potrivit Codului penal anterior din
capitolul dedicat infracţiunilor contra patrimoniului, această faptă
fiind inclusă în noul Cod penal în grupul infracţiunilor de serviciu
pentru că prin comiterea ei, se vătăma, mai întâi relaţia socială de
serviciu şi în secundar se afectează patrimoniul unei persoane
juridice.
2.Pedeapsa prevăzută de noua reglementare este mai
redusă decât cea existentă în norma anterioară, pentru adaptarea la
noul sistem sancţionator reglementat de Codul penal. În plus se
prevede aplicarea obligatorie a interzicerii exercitării dreptului de a
ocupa o funcţie publică, cu titlu de pedeapsă complementară.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 217 din 317

Art. 296 Purtarea abuzivă
(1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni
sau cu amendă.
(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite
speciale se majorează cu o treime.
Menţiuni:
Reglementarea păstrează, în linii mari, conţinutul primelor
două alineate ale art.25 din Codul penal anterior, cu diferenţa
impunerii unei majorări a pedepsei cu o treime faţă de
reglementarea unei sancţiuni distincte ca in codul penal anterior.
Art. 297 Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu
îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice
sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane
ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Menţiuni:
1. Infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, contra intereselor publice şi prin îngrădirea unor
drepturi din art. 246-248 din Codul penal anterior au fost unificate
într-un singur text, reglementare ce simplifică modul de aplicare a
dispoziţiilor legale în materie. Limitele de pedeapsă cuprinse în noul
Cod penal sunt mai mari decât cele cuprinse în reglementarea
anterioară.
2. Textele au în vedere şi următoarele instrumente
internaţionale:
- Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor
de discriminare rasială, Organizaţia Naţiunilor Unite
- Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în
domeniul învăţământului

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 218 din 317

- Convenţia O.I.M. (nr. 111) privind discriminarea în domeniul
forţei de muncă şi exercitării profesiei
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra eliminării
tuturor formelor de discriminare faţă de femei
- alte instrumente internaţionale care combat discriminarea:
Consiliul Europei - art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale (STE 5 – 1950), Protocolul nr.
12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale privind abolirea pedepsei cu moartea (STE 177 –
2000).
3. Fapta va fi sancţionată mai sever, limitele speciale ale
pedepsei majorându-se cu jumătate, în cazul producerii unor
consecinţe deosebit de grave, prin aplicarea art.309 Cod penal.
Art. 298 Neglijenţa în serviciu
Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se
cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Reglementarea păstrează în linii mari reglementarea cuprinsă
în art.250 din Codul penal anterior, limitele de pedeapsă fiind uşor
mai mari decât cele reglementate anterior.
2. Termenul de „funcţionar public” trebuie interpretat prin
raportare la definiţia dată acestuia în noul Cod penal la art.175.
3. Fapta va fi sancţionată mai sever, limitele speciale ale
pedepsei majorându-se cu jumătate, în cazul producerii unor
consecinţe deosebit de grave, prin aplicarea art.309 Cod penal.
4. Cuprinderea unei prevederi exprese privind sancţionarea
faptei când aceasta este săvârşită din culpă se justifică prin şi ca
urmare a modificării regulii generale de determinare a formei de
vinovăţie în raport de natura actului de conduită (acţiune sau
inacţiune) din art. 16 alin.(6), potrivit căreia fapta comisă din culpă
constituie infracţiune numai când legea prevede aceasta.
Art. 299 Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
(1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a
urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau
în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de
natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act
de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 219 din 317

exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori
activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar
public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate
asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit
fapta.
Menţiuni:
Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual este o incriminare
nouă, creată pornind de la infracţiunea de hărţuire sexuală din
reglementarea actuală, cuprinzând atât aşa-numita hărţuire
verticală, prin abuz de autoritate, cât şi ipoteze noi de incriminare.
Incriminarea se justifică prin aceea că faptele de acest gen sunt de
natură să afecteze îndeplinirea corectă de către funcţionarul a
atribuţiilor sale de serviciu. Această faptă se deosebeşte de
hărţuirea sexuală din categoria infracţiunilor contra libertăţii
sexuale prin obiectul juridic special şi elementul material, deşi la
ambele fapte subiectul activ nemijlocit poate fi şi un funcţionar. În
redactarea textului au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 443 C.
pen. spaniol.
Art. 300 Uzurparea funcţiei
Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu
intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în
art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
Uzurparea funcţiei este o incriminare nouă şi se apropie,
prin conţinut, de uzurparea de calităţi oficiale, dar prezintă, în raport
cu aceasta, deosebiri esenţiale care justifică incriminarea. Dacă
uzurparea de calităţi oficiale aduce atingeri autorităţii de stat,
uzurparea funcţiei, afectează relaţiile de serviciu, pentru că autorul
este un funcţionar care îndeplineşte un act ce excede atribuţiunilor
de serviciu sau continuă să exercite funcţia publică dar alta decât
cea care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Art. 301 Conflictul de interese
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a
îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 220 din 317

indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru
un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în
raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori
beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5
ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor
normative.
Menţiuni:
1. Reglementarea conflictului de interese are în vedere
sancţionarea funcţionarilor publici în sensul dat de legea penală
acestei noţiuni şi e determinată de nevoia de a evita potenţialele
vulnerabilităţi, respectiv de a sancţiona astfel de fapte, acesta fiind
şi motivul pentru care infracţiunea nu prevede în conţinutul
constitutiv producerea unui rezultat, ci a unei stări de pericol. Din
această perspectivă termenul de funcţionar public la care se
raportează infracţiunea este cel cuprins la art.175 din Codul penal.
2. Textul, care reia conţinutul reglementării anterioare
cuprinse la art.2531 are în vedere şi conţinutul art. 8 din Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei din 2001, ratificată
de România prin Legea nr. 365/2004, potrivit căruia:
“Fiecare stat parte se străduieşte, dacă este cazul si conform
principiilor fundamentale ale dreptului său intern, să aplice măsuri si
sisteme care să-i oblige pe agenţii publici să declare autorităţilor
competente toate activităţile exterioare, orice ocupaţie, orice
plasamente, orice bunuri si orice dar sau avantaj substanţial din
care ar putea rezulta un conflict de interese cu funcţiile lor de agent
public.
Fiecare stat parte are în vedere să ia, conform principiilor
fundamentale ale dreptului său intern, măsuri disciplinare sau alte
măsuri care se dovedesc a fi necesare împotriva agenţilor publici
care încalcă codurile ori normele instituite în baza prezentului
articol.”
Art. 302 Violarea secretului corespondenţei
(1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei
corespondenţe adresate altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei
asemenea corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost
deschisă din greşeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
(2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin
telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 221 din 317

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar
public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea
informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.
(4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau
către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate,
chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din
întâmplare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(5) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni;
b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa
comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul
produs persoanei vătămate.
(6) Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare
ori de înregistrare a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă.
(7) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Menţiuni:
1. Textul alin.(6) al art.302 a fost modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, pentru a introduce unele teze reglementate anterior prin
art.19 al Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României.
2. Textul alin.(7) al art.302 a fost introdus prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie
2012
3. Textul trebuie interpretat şi cu luarea în considerare a art.244
din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, potrivit căruia „Dispoziţiile art. 302 din
Codul penal se aplică indiferent dacă faptele au fost săvârşite în
cadrul unor relaţii de serviciu sau în afara acestora”.
Art. 303 Divulgarea informaţiilor secrete de stat
(1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de stat, de către cel care le
cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele
unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce
conţine informaţii secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 222 din 317

persoanele juridice prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la
2 ani sau cu amendă.
(3) Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care
poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se
pedepseşte dacă predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă.
Menţiuni:
1. Divulgarea informaţiilor secrete de stat, deşi are unele
elemente comune cu divulgarea secretului care periclitează
securitatea naţională (obiectul material, subiectul activ nemijlocit) se
deosebeşte de aceasta din urmă pentru că prin comiterea acţiunii
incriminate se afectează interesele sau activitatea unei persoane
juridice de drept public, ceea ce justifică incriminarea în grupul
infracţiunilor de serviciu. De altfel, divulgarea secretului care
periclitează securitatea naţională îşi are reglementare distinctă în
cadrul art.407 al titlului X- Infracţiuni contra securităţii naţionale
2. Dacă fapta prevăzută la alin.1 a fost săvârşită din culpă
aceasta va fi sancţionată cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă, potrivit art.305.
Art. 304 Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
(1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt
destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu,
dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt
destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu
închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(3) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune
împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse
în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar
dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la
5 la 12 ani.
Menţiuni:
1. Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
constituie o incriminare nouă numai sub aspectul caracterului
autonom al reglementării întrucât în privinţa conţinutului aceasta
reuneşte în linii mari actualele reglementări prevăzute în art. 298
(divulgarea secretului economic) şi art. 20 din Legea nr. 682/2002
privind protecţia martorilor.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 223 din 317

2. De reţinut că divulgarea unor informaţii privind viaţa
personală, atunci când este săvârşită de lucrători ai serviciilor de
informaţii atrage aplicarea incriminării din legea specială, care va
intra în vigoare, de asemenea, odată cu noul Cod penal, şi anume
art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a
României, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, potrivit căruia:
„Informaţiile privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia
persoanelor, cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor
necesare siguranţei naţionale, nu pot fi făcute publice.
Divulgarea sau folosirea, fără drept, de către angajaţii
serviciilor de informaţii a datelor prevăzute la alin. 1 constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Tentativa se pedepseşte."
3. Dacă fapta a fost săvârşită din culpă aceasta va fi
sancţionată cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă,
potrivit art.305.
Art. 305 Neglijenţa în păstrarea informaţiilor
(1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau
sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa
care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi
art. 304, dacă au fost săvârşite din culpă.
Menţiuni:
1. Neglijenţa în păstrarea informaţiilor şi-a păstrat conţinutul
din Codul penal anterior, cu unele modificări determinate de
necesitatea corelării acestui text cu legea specială privind
clasificarea informaţiilor, dar şi cu alte texte care au fost introduse în
grupul infracţiunilor de serviciu.
2. Cuprinderea unei prevederi exprese privind sancţionarea
faptelor când acestea sunt săvârşite din culpă se justifică şi ca
urmare a modificării regulii generale de determinare a formei de
vinovăţie în raport de natura actului de conduită (acţiune sau
inacţiune) din art. 16 alin.(6), potrivit căreia fapta comisă din culpă
constituie infracţiune numai când legea prevede aceasta.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 224 din 317

Art. 306 Obţinerea ilegală de fonduri
(1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori
incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor
obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept
a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Textul art.306 reprezintă o infracţiune al cărei conţinut
sancţionează obţinerea ilegală de fonduri publice. A se vedea,
totodată, conţinutul relativ asemănător al infracţiunii cuprinsă în
art.181 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie care face referire la obţinerea pe
nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau
bugetele administrate de aceasta sau în numele ei.
2. Fapta va fi sancţionată mai sever, limitele speciale ale
pedepsei majorându-se cu jumătate, în cazul producerii unor
consecinţe deosebit de grave, prin aplicarea art.309 Cod penal.
Art. 307 Deturnarea de fonduri
(1) Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei
autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi schimbarea, fără respectarea
prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau
garantate din fonduri publice.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
Deturnarea de fonduri făcea parte din grupul de infracţiuni la
regimul stabilit pentru anumite activităţi economice în reglementarea
anterioară. În noul Cod penal această faptă a fost transferată în
Capitolul II al Titlului V întrucât are toate caracteristicile unei
infracţiuni de serviciu: autorul este un funcţionar, iar prin comiterea
acesteia sunt aduse atingeri activităţii autorităţilor publice sau
instituţiilor publice, prin tulburarea activităţii normale a acestora.
Pentru aceste considerente textul nu mai face referire la producerea
rezultatului privind perturbarea activităţii sau producerea unei
pagube. Fapta va fi sancţionată mai sever în cazul producerii unor
consecinţe deosebit de grave, prin aplicarea art.309 Cod penal.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 225 din 317

Art. 308 Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane
(1) Dispoziţiile art. 289 - 292, 295, 297 - 301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici
se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu
persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la
art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
Menţiuni:
Textul alin.(1) al art.308 a fost modificat prin Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, pentru a fi incluse în cuprinsul acestui text şi
prevederile art.295, respectiv 304.
Art. 309 Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave
Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304,
art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale
pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.
Menţiuni:
1. Art.309 reprezintă un nou articol care sancţionează mai
grav, prin majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei
prevăzute de lege, săvârşirea unor fapte din capitolul dedicat
infracţiunilor de serviciu, dacă acestea au produs consecinţe
deosebit de grave.
2. Termenul „consecinţe deosebit de grave”, este definit la
art.183 prin raportare la paguba materială produsă, şi anume
paguba materială mai mare de 2.000.000 lei.

TITLUL VI
INFRACŢIUNI DE FALS
Art. 310. Falsificarea de monede
(1) Falsificarea de monedă cu valoare circulatorie se pedepseşte cu închisoarea
de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează falsificarea unei monede, emise de
către autorităţile competente, înainte de punerea oficială în circulaţie a acesteia.
(3) Tentativa se pedepseşte.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 226 din 317

Menţiuni:
1.În ceea ce priveşte infracţiunea de falsificarea de monede şi
alte valori, din actuala reglementare, acestea au fost separate în
două texte distincte, prevederile referitoare la falsul de monedă şi
respectiv falsificarea titlurilor de credit şi altor instrumente de plată.
Soluţia, promovată şi de alte legislaţii, se justifică prin pericolul
diferit al celor două fapte, reflectat şi în pedepsele asociate
acestora.
2.Principala modificare a acestei infracţiuni în noul Cod constă în
reducerea limitelor de pedeapsă, astfel maximul special din actuala
reglementare este redus la 10 ani, păstrându-se însă minimul
special de 3 ani.
3.Se renunţă la identificarea obiectului prin enumerarea
categoriilor de monedă, prevăzut de actuala reglementare.
4.La elaborarea textului au fost avute în vedere şi:
- Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului din 29 mai 2000 privind
consolidarea, prin sancţiuni penale şi de altă natură, a protecţiei
împotriva falsificării, cu ocazia introducerii monedei euro, publicată
în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L nr. 140 din 14
iunie 2000;
- Decizia-cadru 2001/413/JAI privind combaterea fraudei şi a
falsificării mijloacelor de plată, altele decât numerarul.
Art. 311 Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată
(1) Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăţilor
sau a oricăror altor titluri ori valori asemănătoare se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte un instrument de plată electronică,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Considerând că falsificarea de titluri de credit sau
instrumente de plată prezintă un grad de pericol social mai scăzut
decât infracţiunea prevăzută la art. 310, minimul special a fost redus
la 2 ani de la 3 în actuala reglementare iar maximul special a fost
redus la 7 de la 12 ani în prezent.
2. În alineatul 2 este incriminată falsificarea unui instrument
de plată electronic, variantă ce nu e prevăzuta în actuala

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 227 din 317

reglementare, fiind preluată din Legea nr. 365/2002 privind comerţul
electronic.
3. La elaborarea textului au fost avute în vedere şi:
- Decizia-cadru 2000/383/JAI a Consiliului din 29 mai 2000
privind consolidarea, prin sancţiuni penale şi de altă natură, a
protecţiei împotriva falsificării, cu ocazia introducerii monedei euro,
publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene seria L nr.
140 din 14 iunie 2000;
- Decizia-cadru 2001/413/JAI privind combaterea fraudei şi a
falsificării mijloacelor de plată, altele decât numerarul.
Art. 312 Falsificarea de timbre sau efecte poştale
(1) Falsificarea de timbre de orice fel, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale
sau cupoane răspuns internaţional se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
1. În ceea ce priveşte conţinutul acestei infracţiuni, faţă de
actuala reglementare, s-a menţinut doar o singură variantă tip.
Varianta derivată prevăzută de Codul Penal anterior, respectiv
punerea în circulaţie a valorilor falsificate a fost prevăzută în noul
cod într-un articol distinct –art.313.
2. În ceea ce priveşte sfera obiectului material al laturii
obiective a infracţiunii, s-a menţinut doar incriminarea falsificării de
timbre şi alte efecte poştale, nu şi pentru biletele de transport,
acesta putând reprezenta obiect material al infracţiunii de fals
material în înscrisuri oficiale.
3. S-a modificat şi limita superioară a pedepsei, adaptânduse regimul sancţionator al noului cod.
Art. 313 Punerea în circulaţie de valori falsificate
(1) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310 - 312, precum şi
primirea, deţinerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulaţie, se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin
care au fost produse.
(2) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310 - 312, săvârşită
de către autor sau un participant la infracţiunea de falsificare, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost
produse.
(3) Repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile prevăzute în art. 310 - 312, de
către o persoană care a constatat, ulterior intrării în posesia acesteia, că este

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 228 din 317

falsificată, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de
falsificare prin care au fost produse, ale cărei limite speciale se reduc la jumătate.
(4) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
În cazul infracţiunii de punere în circulaţie a valorilor
falsificate s-a prevăzut explicit că şi autorul infracţiunii de falsificare
poate fi subiect activ al acestei fapte (nu însă şi al faptei de
deţinere în vederea punerii în circulaţie sau al celorlalte modalităţi
introduse în text) şi, de asemenea, s-a revenit la soluţia tradiţională
în dreptul nostru (art. 389 C. pen din 1936) şi consacrată şi de alte
legislaţii, potrivit căreia repunerea în circulaţie a unei valori
falsificate de către o persoană care a primit-o fără să ştie iniţial
acest lucru, constituie infracţiune, dar se sancţionează mai puţin
sever decât prima punere în circulaţie.
Art. 314 Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori
(1) Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale
cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, art. 311
alin. (1) şi art. 312 se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv
hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată
electronică, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele
prevăzute în alin. (1) sau alin. (2), înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se
fi trecut la săvârşirea faptei de falsificare, predă instrumentele sau materialele
deţinute autorităţilor judiciare ori încunoştinţează aceste autorităţi despre existenţa
lor.
Menţiuni:
1. Conţinutul acestei infracţiuni pune în acord legislaţia
naţională cu dispoziţiile Deciziei-cadru nr. 2000/283/JAI a Consiliului
Uniunii Europene privind consolidarea prin sancţiuni penale şi de
altă natură a protecţiei împotriva falsificării.
2. În cazul acestei infracţiuni a fost consacrată o cauză de
nepedepsire, incidentă atunci când autorul faptei predă aceste
instrumente autorităţilor sau încunoştinţează autorităţile de existenţa
lor, înainte de a se fi trecut la comiterea faptei de falsificare.
3. În ceea ce priveşte limitele pedepsei la varianta agravată
acestea sunt mai ridicate decât cea din codul anterior.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 229 din 317

Art. 315 Emiterea frauduloasă de monedă
(1) Confecţionarea de monedă autentică prin folosirea de instalaţii sau materiale
destinate acestui scop, cu încălcarea condiţiilor stabilite de autorităţile competente
sau fără acordul acestora, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie a monedei
confecţionate în condiţiile alin. (1), precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea
acesteia, în vederea punerii ei în circulaţie.
Menţiuni:
A fost prevăzută o nouă incriminare, emiterea frauduloasă
de monedă, ce va opera atunci când emiterea s-a făcut chiar prin
folosirea instalaţiilor sau materialelor în mod legal pentru emitere
de monedă, dar fără acordul autorităţile competente ori cu
încălcarea condiţiilor stabilite de acestea. Incriminarea este cerută
de art. 4 din Decizia-cadru nr. 2000/383/JAI a Consiliului Uniunii
Europene, privind întărirea, prin sancţiuni penale, a prevenirii
falsificării de monedă.
Art. 316 Falsificarea de valori străine
Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi în cazul când infracţiunea
priveşte monede, timbre, titluri de valoare ori instrumente de plată emise în
străinătate.
Menţiuni:
Prin dispoziţiile acestui articol se instituie regula potrivit
căreia prevederile cuprinse în Capitolul I al Titlului VI se aplică şi în
cazul în care infracţiunea priveşte monede, timbre, titluri de valoare
ori instrumente de plată emise în străinătate.

CAPITOLUL II

Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare

Art. 317 Falsificarea de instrumente oficiale
(1) Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de
care se folosesc persoanele prevăzute în art. 176 sau persoanele fizice menţionate
în art. 175 alin. (2) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de
care se folosesc alte persoane decât cele prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Tentativa se pedepseşte.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 230 din 317

Menţiuni:
1.Această infracţiune au fost menţinută cu acelaşi conţinut, în
linii mari, din actuala reglementare, reducându-se limita inferioară,
introducându-se şi pedeapsa alternativă a amenzii.
2.Alineatul 2 al acestui articol introduce o nouă incriminare
menită să protejeze relaţiile sociale referitoare la încrederea
publică în veridicitatea sigiliilor, ştampilelor sau a altor instrumente
de marcare de care se folosesc alte persoane fizice sau juridice
decât autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane
juridice care administrează bunurile proprietate publică.
Art. 318 Folosirea instrumentelor false
Folosirea instrumentelor false prevăzute în art. 317 se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
A fost menţinut acelaşi conţinut, în linii mari, cu cel din
reglementarea anterioară, introducându-se şi pedeapsa alternativă
a amenzii.
Art. 319 Falsificarea de instrumente de autentificare străine
Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte
instrumente de autentificare sau de marcare folosite de autorităţile unui stat străin.
Menţiuni:
Prin acest articol se instituie regula prin care dispoziţiile din
acest capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte instrumentele
folosite şi de alt stat.

CAPITOLUL III

Falsuri în înscrisuri

Art. 320. Falsul material în înscrisuri oficiale
(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau
prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 231 din 317

(2) Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(3) Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate
producătoare de consecinţe juridice.
(4) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
Textul reia ipotezele cuprinse în art.288 alin.(2) din Codul
penal anterior. Limitele inferioare de pedeapsă au fost majorate
faţă de actuala reglementare , de la 3 luni la 6 luni – varianta tip,
respectiv de la 6 luni la 1 an – varianta agravată.
Art. 321 Falsul intelectual
(1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un
funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte
sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a
insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
Conţinutul acestei infracţiuni nu s-a modificat faţă de
reglementarea anterioară, mărindu-se doar limita inferioara a
pedepsei de 6 luni la 1 an.
Art. 322 Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
(1) Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile
prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl
încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe
juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
Conţinutul infracţiunii este acelaşi cu cel din reglementarea
anterioară, modificându-se doar limitele de pedeapsă în acord cu
noul sistem sancţionator.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 232 din 317

Art. 323 Uzul de fals
Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în
vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.
Menţiuni:
Conţinutul infracţiunii este acelaşi cu cel din actuala
reglementare, introducându-se doar pedeapsa alternativă a
amenzii la varianta tip.
Art. 324 Falsificarea unei înregistrări tehnice
(1) Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin
determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea
înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către
făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre folosire,
în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei înregistrări tehnice
falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice.
(3) Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înţelege atestarea
unei valori, greutăţi, măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în
parte, în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este
destinată a proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Menţiuni:
O altă incriminare nou introdusă este falsificarea unei
înregistrări tehnice. În condiţiile în care în viaţa socială
contemporană tot mai multe documente atestând o anumită
împrejurare şi care pot produce efecte juridice sunt eliberate
automat, fără intervenţia nemijlocită a unui funcţionar, se impune
o protecţie penală a veridicităţii acestor atestări, în condiţiile în
care falsificarea lor nu poate fi încadrată pe baza textelor
existente. Astfel, fie prin intervenţii frauduloase asupra aparatelor
de măsură sau înregistrare, fie prin folosirea lor frauduloasă, se
pot obţine atestări neconforme cu realitatea privind viteza cu
care circulă un vehicul, concentraţia de alcool în aerul expirat,
concentraţia diferitelor componente în gazele de eşapament,
greutatea unui bagaj înregistrat automat într-un aeroport etc.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 233 din 317

Art. 325 Falsul informatic
Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a
restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare
adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
Noul Cod penal preia, cu unele modificări, infracţiunea de
fals informatic prevăzută la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri şi pentru prevenirea corupţiei, cu modificările şi
completările ulterioare.
Prin noua redactare se modifică o serie de elemente din
conţinutul constitutiv al infracţiunii. Astfel, elementul material este
completat cu o nouă acţiune, introducerea de date informatice.
Mai mult, noua incriminare aduce modificări şi în ceea ce priveşte
forma de vinovăţie cerută de lege, de la intenţie în actuala
reglementare la intenţie calificată prin scop, în noul cod.
Art. 326 Falsul în declaraţii
Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele
prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în
vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când,
potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei
consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
În ceea ce priveşte conţinutul acestei infracţiuni, acesta este
nemodificată faţă de reglementarea anterioară.
Art. 327. Falsul privind identitatea
(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei
persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei
unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act
ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de
act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea
producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 234 din 317

(3) Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea
stării civile spre a fi folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă.
Menţiuni:
O modificare introdusă de noul Cod vizează falsul privind
identitatea. Prin noua reglementare s-a tranşat disputa privind
necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea
acestei infracţiuni, pornindu-se de la premisa că funcţionarul în faţa
căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să dea
crezare simplelor afirmaţii ale acestuia, el dispunând de mijloacele
necesare identificării persoanei. De asemenea, s-a introdus o
diferenţiere sub aspectul regimului sancţionator între ipoteza
recurgerii la o identitate fictivă şi cea a utilizării frauduloase a
identităţii aparţinând altei persoane, în acest din urmă caz existând
riscul angajării unor consecinţe juridice în sarcina persoanei
respective.
Art. 328. Infracţiuni de fals comise în legătură cu autoritatea unui stat străin
Dispoziţiile cuprinse în prezentul capitol se aplică şi atunci când fapta priveşte acte
emise de o autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie
internaţională instituită printr-un tratat la care România este parte sau declaraţii ori o
identitate asumate în faţa acesteia.
Menţiuni:
Articolul acesta instituie regula ca dispoziţiile din acest articol
să se aplice şi actelor emise de o autoritate competentă a unui stat
străin sau de o organizaţie internaţională instituită printr-un tratat la
care România este parte.

TITLUL VII
INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI PUBLICE
CAPITOLUL I

Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate

Art. 329
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor
defectuoasă
(1) Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă de către
angajaţii care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 235 din 317

intervenţie sau manevră, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei
mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă fapta a avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani.
Menţiuni:
1. TITLUL VII reglementează infracţiunile contra siguranţei
publice şi este structurat pe 6 capitole. Conceptul de „siguranţă
publică” este utilizat într-un sens larg.
2. Capitolul I are ca obiect de reglementare infracţiunile
contra siguranţei pe căile ferate, cu reţinerea, în mare parte, a
denumirilor marginale şi a conţinuturilor existente în Codul penal
anterior la care, însă, au fost operate unele modificări.
3. Textul art. 329 din Codul penal preia, în linii mari,
dispoziţiile art. 273 din Codul penal anterior, faţă de care există şi
unele modificări.
4. O primă modificare a avut în vedere sistematizarea
incriminărilor şi îmbunătăţirea conţinutului unora dintre acestea.
Astfel, în raport de Codul penal anterior, s-a dat prioritate în
reglementare infracţiunilor intenţionate săvârşite de angajaţii căilor
ferate în raport cu cele din culpă.
5. Totodată la infracţiunile: neîndeplinirea îndatoririlor de
serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă; părăsirea postului şi
prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe;
distrugerea sau semnalizarea falsă, ipoteza în care prin săvârşirea
acestora s-a produs o catastrofă de cale ferată nu mai constituie o
variantă agravată, ci se aplică regulile concursului de infracţiuni între
aceste fapte şi cele privitoare la persoană sau patrimoniu, după caz.
Pentru acest motiv, în Cod nu s-a mai definit sintagma “catastrofa
de cale ferată“.
6. A doua modificare vizează transformarea urmării imediate
la infracţiunile prevăzute în art. 329 - 332, dintr-o urmare “de pericol“
într-o urmare de “de rezultat“ prin înlocuirea sintagmei “ar fi putut
pune în pericol“ sau “ar fi putut expune“ cu “pune în pericol“ sau “se
creează un pericol“. S-a considerat ca justificată o asemenea
modificare pentru a da faptei caracter penal numai dacă a avut un
astfel de rezultat.
7. Subiectul activ este unul calificat - nu orice angajat al
căilor ferate poate fi subiect al acestei infracţiuni, ci numai angajaţii
care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de
transport, intervenţie sau manevră.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 236 din 317

8. Pedeapsa a fost şi ea modificată - astfel, minimul şi
maximul special la varianta tip a infracţiunii, prevăzută de alin.(1), au
fost mărite faţă de cele prevăzute de art. 273 din Codul penal
anterior. Şi la varianta calificată, prevăzută de alin. (2), pedeapsa a
fost modificată – în acest caz, doar maximul special a fost mărit.
Art. 330
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor
defectuoasă din culpă
(1) Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din
culpă, de către angajaţii care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor
de transport, intervenţie sau manevră, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa
mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta a avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
1. Infracţiunea preia, în linii mari, dispoziţiile art. 274 din
Codul penal anterior, faţă de care însă sunt şi unele modificări.
2. Subiectul activ al infracţiunii este unul calificat - nu orice
angajat al căilor ferate poate fi subiect al acestei infracţiuni, ci numai
angajaţii care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor
de transport, intervenţie sau manevră.
3. Totodată, ipoteza în care prin săvârşirea infracţiunii s-a
produs o catastrofă de cale ferată nu mai constituie o variantă
agravată, ci se aplică regulile concursului de infracţiuni între aceste
fapte şi cele privitoare la persoană sau patrimoniu, după caz.
4. Pedeapsa a fost şi ea modificată faţă de Codul penal
anterior - astfel, minimul şi maximul special la varianta tip a
infracţiunii, prevăzută de alin.(1), au fost micşorate faţă de cele
prevăzute de art. 274 din Codul penal anterior: Totodată, s-a
introdus pedeapsa alternativă a amenzii penale.
Şi la varianta calificată, prevăzută de alin. (2), limitele minimă
şi maximă ale pedepsei au fost micşorate.
5. Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se
în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale
de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 237 din 317

care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor.
Art. 331 Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului
sau a altor substanţe
(1) Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii
privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea
ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de
către un angajat având atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport,
intervenţie sau manevră pe calea ferată, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80
g/l alcool pur în sânge ori se află sub influenţa unor substanţe psihoactive.
(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare un accident de
cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea preia, în linii mari, dispoziţiile art. 275 din
Codul penal anterior, faţă de care însă sunt şi unele modificări.
2. Subiectul activ al infracţiunii este unul calificat - nu orice
angajat al căilor ferate poate fi subiect al acestei infracţiuni, ci doar
angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de
transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată.
3. Atât pedeapsa pentru varianta –tip prevăzută de alin. (1)
cât şi cea pentru infracţiunea asimilată (prevăzută de alin.(2) sunt
identice cu cele prevăzute de art. 275 alin.(1) şi (2) din Codul penal
anterior.
4. Totodată, ipotezele în care prin săvârşirea infracţiunii s-a
produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau o
catastrofă de cale ferată nu mai constituie variante agravate. În
cazul producerii unei catastrofe de cale ferată, se aplică regulile
concursului de infracţiuni între fapta prevăzută de art. 331 Cod
penal şi dispoziţiile privind infracţiunile contra persoanei sau
patrimoniului, după caz.
5. Alin. (3) reglementează ipoteza când prin comiterea faptei
s-a produs un accident de cale ferată – ipoteză care se găseşte şi în
Codul penal anterior art. 275 alin. (3). Faţă de această din urmă
reglementare, pedeapsa prevăzută de art. 331 alin.(3) a fost redusă
– minimul special cu 2 ani, iar maximul special cu 5 ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 238 din 317

Art. 332 Distrugerea sau semnalizarea falsă
(1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei de
cale ferată, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii
feroviare, precum şi a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare
ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol
siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea de acte de semnalizare falsă
sau săvârşirea oricăror acte care pot induce în eroare personalul care asigură
circulaţia mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată în timpul
executării serviciului, dacă prin aceste fapte se creează un pericol de accident de
cale ferată.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare un accident de
cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(4) Când faptele prevăzute în alin. (1) - (3) sunt săvârşite din culpă, limitele
speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Infracţiunea preia, în linii mari, dispoziţiile art. 276 din Codul
penal anterior, faţă de care însă sunt şi unele modificări.
2. Subiectul activ al infracţiunii nu este unul calificat .
3. O modificare faţă de reglementarea din Codul penal anterior
este transformarea urmării imediate la infracţiunea prevăzută în art.
332 alin. (1) , dintr-o urmare “de pericol“ într-o urmare de “de
rezultat, prin înlocuirea sintagmei “ar fi putut pune în pericol“ sau “ ar
fi putut expune la un pericol” cu “se pune în pericol“ şi, respectiv,
„se creează un pericol”. S-a considerat ca justificată o asemenea
modificare pentru a da faptei caracter penal numai dacă a avut un
astfel de rezultat.
4. Totodată, la alin. (3), ipotezele în care prin săvârşirea
infracţiunii s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea
ferată sau o catastrofă de cale ferată nu mai constituie variante
agravate. În cazul producerii unei catastrofe de cale ferată, se
aplică regulile concursului de infracţiuni între fapta prevăzută de art.
332 Cod penal şi dispoziţiile privind infracţiunile contra persoanei
sau patrimoniului, după caz.
5. Spre deosebire de reglementarea din Codul penal anterior,
nu a mai fost reţinută nici varianta agravantă a comiterii de către un
angajat al căilor ferate a faptelor prevăzute de prezentul articol.
6. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 239 din 317

De aceea, alin. (5) prevede în mod expres că tentativa la
oricare dintre infracţiunile menţionate se pedepseşte.
7.Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin. (2)
din partea generală a Codului penal.
Art. 333 Accidentul de cale ferată
Accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea adusă mijloacelor
de transport, materialului rulant sau instalaţiilor de cale ferată în cursul circulaţiei sau
manevrei mijloacelor de transport, manevră, întreţinere sau intervenţie pe calea
ferată.
Menţiuni:
Reglementarea este similară cu cea cuprinsă în art. 277 alin.
(1) din Codul penal anterior.
CAPITOLUL II

Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Art. 334 Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat
(1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul
sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
(2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul
sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de
înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă.
(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci
ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau
a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Capitolul al II- lea este consacrat reglementării
infracţiunilor contra circulaţiei pe drumurile publice. La formularea
conţinuturilor acestor infracţiuni au fost avute în vedere prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care, în
Capitolul VI “Infracţiuni şi pedepse“, incriminează faptele săvârşite
prin încălcarea regimului circulaţiei pe drumurile publice.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 240 din 317

2. Acestor incriminări, preluate în Codul penal, li s-au adus
mai multe modificări sau completări. Astfel, s-au stabilit denumiri
marginale la toate infracţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile
publice, iar la unele variante tip sau atenuate ale acestor fapte s-a
prevăzut pedeapsa amenzii ca pedeapsă alternativă.
3. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (articol care,
potrivit Legii nr. 187/2012, se va abroga la intrarea în vigoare a
Codului penal), cu introducerea, totodată, a pedepsei alternative a
amenzii penale pentru faptele prevăzute de alin.(1) , (2) şi (4).
Art. 335 Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către
o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de
la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede
obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis
de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte
vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea
dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce
autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un
vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere
pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în
una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a
unor substanţe psihoactive.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 86 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (articol care,
potrivit Legii nr. 187/2012, se va abroga la intrarea în vigoare a
Codului penal),
2. Faţă de textul din legea specială, în Codul penal s-a
introdus o denumire marginală pentru această infracţiune.
3. În infracţiunea din Codul penal nu se mai regăseşte
ipoteza încredinţării autovehiculului sau tramvaiului, pentru
conducerea pe drumurile publice, unei persoane care suferă de o
boală psihică, iar ipoteza privind persoana care ”se află sub
influenţa alcoolului sau a unor produse ori substanţe stupefiante
sau a medicamentelor cu efecte similare acestora” a fost
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 241 din 317

reformulată după cum urmează „persoane despre care ştie că se
află (…) sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive”.
Art. 336
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor
substanţe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede
obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la
momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l
alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor
substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede
obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2)
efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse
periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru
obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale
examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea
de la 2 la 7 ani.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 87 alin. (1), (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
(articol care, potrivit Legii nr. 187/2012, se va abroga la intrarea în
vigoare a Codului penal),
2. Pentru ipotezele de la alin.(1) şi (2) s-a introdus pedeapsa
alternativă a amenzii penale.
3. Conţinutul legal al acestei infracţiuni a fost îmbunătăţit ţinând
seama şi de observaţiile Institutului Naţional de Medicină Legală, cât
şi de alte modificări determinate, mai ales, de realizarea unor
corelări cu alte incriminări cuprinse în Codul penal.
4. Ca element de noutate, trebuie menţionat faptul că
determinarea concentraţiei de alcool în sânge relevantă pentru
reţinerea infracţiunii prevăzute la art. 336 se face la momentul
prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări
ulterioare.
Art. 337 Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede
obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în
procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul
desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de
conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 242 din 317

stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 87 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (articol care,
potrivit Legii nr. 187/2012, se va abroga la intrarea în vigoare a
Codului penal),
2. Limitele de pedeapsă au fost diminuate faţă de cele din
legea specială.
3. Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se
în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale
de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor.
Art. 338
Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea
urmelor acestuia
(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care
efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către
instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii
competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru
obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica
starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat
uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor
persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.
(3) Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi
persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde
asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 243 din 317

numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un
registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată
poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei
rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de
constatare;
d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat
evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (articol care, potrivit
Legii nr. 187/2012, se va abroga la intrarea în vigoare a Codului
penal),
2. Pedeapsa este identică cu cea din legea specială anterior
menţionată.
Art. 339 Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice
(1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor
acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în
eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe
drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care
îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol
siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi
participanţi la trafic.
(4) Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui
vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 92 alin. (2), (3), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
(articol care, potrivit Legii nr. 187/2012, se va abroga la intrarea în
vigoare a Codului penal),
2. Ipoteza anterior incriminată de art. 92 alin.(1) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu a fost preluată
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 244 din 317

de prezentul articol, deoarece sunt incidentele dispoziţiile din Codul
penal care incriminează distrugerea.
3. Minimul special al pedepsei prevăzute de alin. (1) a fost
micşorat (în raport cu limitele din reglementarea anterioară) de la 6
la 3 luni. Maximul special al pedepsei pentru faptele prevăzute de
alin. (2) şi (3) a fost micşorat de la 2 ani la un an.
4. Limitele de pedeapsa pentru fapta prevăzută la alin. (4) au
fost micşorate şi s-a introdus pedeapsa alternativă a amenzii
penale.
Art. 340 Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea
reparaţiilor
(1) Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnică ori
inspecţie tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor
referitoare la efectuarea unor reparaţii sau intervenţii tehnice de către persoanele
care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în
pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de
circulaţie care a avut ca urmare vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia
sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă s-a
produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3
la 10 ani.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite din culpă, limitele
speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
(4) Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme
de accident, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 93 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (articol care, potrivit
Legii nr. 187/2012, se va abroga la intrarea în vigoare a Codului
penal),
2. Dispoziţiile alin (4) reproduc prevederile art. 93 alin. (2) din
legea specială, pedeapsa fiind identică.
3. În plus, a fost introdusă, la alin. (1) o infracţiune de pericol
(„dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol
siguranţa circulaţiei pe drumurile publice”). La alin. (2) sunt
incriminate mai multe forme calificate ale infracţiunii, iar la alin.(3)
săvârşirea din culpă a faptelor prevăzute de alin.(1) şi (2).

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 245 din 317

Art. 341 Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public
(1) Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a
drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie
de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în
autorizaţie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului,
fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor
stabilite în autorizaţie, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa
circulaţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile
corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(4) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (3) se sancţionează şi persoana autorizată de
către administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea
carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor
sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de
circulaţie.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (articol care, potrivit
Legii nr. 187/2012, se va abroga la intrarea în vigoare a Codului
penal),
2. Dispoziţiile alin. (1), (3) şi (4) reproduc prevederile art. 94
din legea specială.
3. Pedepsele din Codul penal sunt identice cu cele din
reglementare anterioară.
4. La alin.(2) a fost introdusă o nouă ipoteză - „Amplasarea
unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului,
fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu
încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie”.
CAPITOLUL III Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor
nucleare şi al materiilor explozive
Art. 342 Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor
(1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia
armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau
funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu
închisoarea de la unu la 5 ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 246 din 317

(2) Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse
autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Portul armelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), fără drept, în sediul autorităţilor
publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în
spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral, se pedepseşte cu închisoarea de
la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(5) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) au ca obiect arme interzise sau
muniţii, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu o treime.
(6) Nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile
de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
(7) Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniţie pentru
acestea:
a) din orice componente esenţiale traficate ilicit;
b) fără o autorizaţie eliberată de către o autoritate competentă a statului membru
în care are loc fabricarea sau asamblarea;
c) fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu
prevederile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Menţiuni:
1. Capitolul al III- lea - “Nerespectarea regimului armelor,
muniţiilor, materialelor nucleare şi al materialelor explozive“- este
rezervat incriminării faptelor care se săvârşesc prin încălcarea
regimului juridic al acestor domenii şi care pun în pericol alte valori
sociale fundamentale dintre cele mai importante.
2. Dispoziţiile Capitolului III privind nerespectarea regimului
armelor şi muniţiilor transpun în legislaţia internă prevederile unor
documente internaţionale pe care România le-a semnat sau la care
a aderat. Menţionăm aici Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia de
aplicare a acordului Schenghen, (1985), Convenţia europeană cu
privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către
particulari ( Strasbourg, 28 iunie 1978) şi Directiva nr. 91/477 C.E.E.
a Consiliului privind controlul achiziţionării şi al deţinerii armelor de
foc.
3. Codul penal anterior incrimina aceste fapte într-o
subdiviziune distinctă, dar alături de alte fapte care privesc
nerespectarea unor regimuri juridice stabilite de lege.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 247 din 317

4. Codul penal cuprinde infracţiunile la cele trei regimuri (arme,
muniţii, materiale nucleare, materii explozive) al căror conţinut are
mai multe elemente de noutate.
5. Un prim element de noutate se referă la reformularea
conţinutului infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al
muniţiilor. Această faptă, în Codul penal anterior, era incriminată
într-o variantă tip, una asimilată şi două agravate şi are ca obiect
material armele şi muniţiile aşa cum acestea au fost clasificate prin
Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, fără
să se ţină seamă de faptul că regimul armelor şi al muniţiilor
reglementat de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al
muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dă o
altă clasificare armelor şi muniţiilor (arme şi muniţii interzise; arme şi
muniţii letale; arme şi muniţii neletale).
6. Codul penal, la stabilirea incriminărilor la regimul armelor şi
al muniţiilor, a avut în vedere această nouă reglementare promovată
de legea specială anterioară. De aceea, în Codul penal,
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în varianta tip, vizează
incriminarea anumitor acţiuni care au ca obiect, arme şi muniţii
letale, mecanisme sau dispozitive ale acestora, iar varianta
asimilată presupune nepredarea armei sau muniţiilor letale pentru
că numai acestea sunt supuse autorizării. În sfârşit, fapta realizează
conţinutul variantei agravate dacă are ca obiect arme interzise sau
muniţii, mecanisme ori dispozitive ale acestora.
7. De asemenea, s-a apreciat că se impune incriminarea, ca o
variantă distinctă, a nerespectării regimului armelor şi al muniţiilor,
fapta de sustragere a armelor sau muniţiilor letale, pentru că prin
săvârşirea acestora se vatămă, în principal, relaţiile sociale
privitoare la regimul armelor şi muniţiilor şi numai în secundar, pe
cele cu caracter patrimonial.
8. Prin noul conţinut al normelor de incriminare a faptelor la
regimul armelor şi al muniţiilor s-a urmărit armonizarea acestora cu
Directiva nr. 91/477 C.E.E., Convenţia Drepturilor Omului,
Convenţia Schengen şi Convenţia Europeană cu privire la controlul
achiziţionării armelor de foc de către particulari.
9. Alineatele (6) şi (7) au fost introduse în Codul penal, prin
art.245 pct. 32 al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
10. Dispoziţiile art. 133-141 din Legea nr. 295/2004 privind
regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, care reglementau infracţiuni la regimul
armelor şi muniţiilor, se vor abroga la intrarea în vigoare a noului
Codului penal, potrivit art. 151 din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 248 din 317

Art. 343 Uzul de armă fără drept
(1) Uzul de armă letală sau interzisă, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de
la unu la 3 ani.
(2) Uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal şi preia
dispoziţiile art. 133 şi 135 din Legea nr. 295/2004 privind regimul
armelor şi al muniţiilor (articole care, potrivit Legii nr. 187/2012, se
vor abroga la intrarea în vigoare a Codului penal).
2. Articolul sancţionează uzul de armă letală sau interzisă
numai dacă este făcut fără drept, adică în afara prevederilor legale.
3. La alin.(2) se incriminează uzul de armă neletală, dacă sunt
îndeplinite 2 condiţii cumulative - numai dacă acestea sunt supuse
autorizării şi dacă uzul este fără drept
Art. 344 Falsificarea sau modificarea. Ştergerea sau modificarea marcajelor
de pe arme letale
Falsificarea sau ştergerea, înlăturarea ori modificarea, fără drept, a marcajelor de
pe arme letale se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal şi preia
dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor
şi al muniţiilor (articol care, potrivit Legii nr. 187/2012, se va abroga
la intrarea în vigoare a Codului penal).
2. Textul incriminează o serie de fapte în legătură cu
marcajele armelor, dar numai dacă acestea se referă la arme letale.
3. Faţă de incriminarea existentă anterior în legea specială,
maximul special al pedepsei a fost redus cu 2 ani.
Art. 345 Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii
radioactive
(1) Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea,
expunerea, producţia, procesarea, manipularea, depozitarea intermediară, importul,
exportul ori depozitarea finală, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a
altor materii radioactive, precum şi orice operaţie privind circulaţia acestora, fără
drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 249 din 317

(2) Sustragerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepseşte
cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au pus în pericol alte persoane sau
bunuri, au produs vătămarea corporală a uneia ori mai multor persoane, pedeapsa
este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) au avut ca urmare moartea
uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1), (3) şi (4) au fost săvârşite din culpă, limitele
speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Menţiuni:
1. Dispoziţiile art. 345 şi 346 transpun în legislaţia naţională o
serie de documente internaţionale. Printre cele mai importante,
menţionăm: Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind
interzicerea utilizării ostilităţilor militare sau oricăror alte tehnici ostile
de modificare a mediului înconjurător (New York, 1976), Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite privind interzicerea sau restricţiile
privind utilizarea anumitor arme convenţionale care ar putea fi
considerate excesiv de traumatizante sau care ar lovi fără
discriminare, cu Protocoalele I, II, III, IV şi V ( Geneva, 10 octombrie
1980 şi amendamentele la aceasta, Geneva, 2001), Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite privind interzicerea dezvoltării,
producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi privind distrugerea
acestora (Geneva, 1992), Tratatul Organizaţiei Naţiunilor Unite de
interzicere totală a experienţelor nucleare ( New York, 1996),
Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind muniţiile cu dispersie
( Dublin, 2008) şi Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European şi
a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind protecţia mediului prin
intermediul dreptului penal.
2. Articolul 345 reglementează infracţiunea de “nerespectarea
regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive“ şi are
unele noutăţi faţă de reglementarea anterioară.
3. Astfel, dacă în conţinutul variantei tip cât şi al sustragerii sau
distrugerii materialelor nucleare sau a altor materii radioactive nu sau operat modificări, în celelalte variante au avut loc modificări.
4. Sunt incriminate distinct ipotezele când, prin care săvârşirea
faptei de nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor
materii radioactive, ori sustragerea sau distrugerea acestora,
urmarea a fost punerea în pericol a altor persoane sau bunuri, o
vătămare corporală a uneia sau a mai multor persoane. De
asemenea, este incriminată distinct ipoteza când săvârşirea acestor
fapte a avut ca urmare moartea uneia sau a mai multor persoane.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 250 din 317

5. S-a apreciat că aceste incriminări distincte sunt necesare
pentru a păstra ierarhia valorilor sociale, dând prioritate celor
privitoare la integritatea corporală sau viaţa persoanei.
6. Textul acestui articol a fost reformulat prin Legea nr.
187/2012, ca urmare a abrogării, prin acelaşi act normativ, a art. 9
din Legea nr.101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte
privind degradarea mediului.
Art. 346 Nerespectarea regimului materiilor explozive
(1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea
materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept, se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Sustragerea materiilor explozive se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) privesc o cantitate mai mare de 1
kg echivalent trotil sau când cantitatea explozivă este însoţită de materiale de iniţiere,
pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) În cazul în care faptele prevăzute în alin. (1) - (3) au avut ca urmare moartea
uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Şi în Codul penal anterior (art. 280) este incriminată
nerespectarea regimului materiilor explosive.
2. Există unele elemente de noutate - pe de o parte, limitele
pedepselor, care, faţă de reglementarea din Codul penal anterior,
sunt mai mici, iar pe de altă parte, variantele agravate ale acestei
infracţiuni au fost mai bine formulate ţinând seama de ierarhia
valorilor sociale care pot fi vătămate prin săvârşirea acestor fapte.
Art. 347 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 342 alin. (1) şi alin. (3), art. 345 alin. (1)
şi alin. (2), precum şi în art. 346 alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
2. De aceea, acest text prevede în mod expres că tentativa la
oricare dintre infracţiunile menţionate se pedepseşte.
3. Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin.
(2) din partea generală a Codului penal
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 251 din 317

CAPITOLUL IV Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi
reglementate de lege
Art. 348 Exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi
Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere
autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea
specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii
penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Capitolul al IV- lea - “Infracţiuni privitoare la regimul stabilit
pentru alte activităţi reglementate de lege“- include acele fapte care
se comit prin încălcarea altor regimuri juridice decât cele
reglementate de capitolele I - III. Unele dintre aceste infracţiuni sunt
prevăzute şi în Codul penal anterior, iar altele sunt prevăzute în
Legea nr. 319/2006 privind sănătatea şi securitatea în muncă.
2. Infracţiunea prevăzută de art. 348 reia dispoziţiile art. 281
din Codul penal anterior.
3. Minimul special al pedepsei a fost mărit de la o luna la 3
luni.
Art. 349 Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de
către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un
pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire
profesională, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la un an sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 319/2006 - Legea securităţii şi
sănătăţii în muncă (care, potrivit Legii nr. 187/2012, se vor abroga la
intrarea în vigoare a Codului penal).
2. Limitele de pedeapsă pentru varianta –tip a infracţiunii
(prevăzută de alin. (1)) au fost modificate faţă de reglementarea
existentă în legea specială (unde se prevedea o pedeapsă cu
închisoarea de la un an la 2 ani, alternativ cu amenda) – minimul

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 252 din 317

special a fost micşorat, iar maximul special a fost mărit, pentru
armonizarea cu intervalele de pedeapsă prevăzute de Codul penal.
3. Alin.(2) incriminează faptele prevăzute de alin. (1) dacă
acestea sunt comise din culpă - pedeapsa este identică cu cea din
legea specială (de unde incriminarea a fost preluată).
4. Nu a fost preluată din legea specială forma calificată a
faptei, prevăzută anterior de art. 37 alin. (2) al Legii nr. 319/2006,
respectiv ipoteza când fapta prevăzută în alin. (1) a produs
consecinţe deosebite, deoarece, pe de o parte, infracţiunea este
una de pericol, iar pe de altă parte textul era lipsit de previzibilitate,
sintagma „consecinţe deosebite” nefiind definită în legislaţie.
Art. 350 Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
(1) Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu
privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol
iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează repunerea în funcţiune a instalaţiilor,
maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat
măsura opririi lor.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite din culpă se pedepsesc cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este nou introdusă în Codul penal, dar preia
dispoziţiile art. 38 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.
319/2006 (care se vor abroga la intrarea în vigoare a Codului penal,
potrivit art. 183 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
2. Limitele de pedeapsă pentru varianta –tip a infracţiunii
(prevăzută de alin.(1)) au fost modificate faţă de reglementarea
existentă în legea specială (unde se prevedea o pedeapsă cu
închisoarea de la un an la 2 ani, alternativ cu amenda) – minimul
special a fost micşorat, iar maximul special a fost mărit, pentru
armonizarea cu intervalele de pedeapsă prevăzute de Codul penal.
3. Alin.(3) incriminează faptele prevăzute de alin. (1) şi (2)
dacă acestea sunt comise din culpă - pedeapsa este identică cu cea
din legea specială (de unde incriminarea a fost preluată).
4. Nu a fost preluată din legea specială forma calificată a
faptei, prevăzută anterior de art. 38 alin. (2) al Legii securităţii şi
sănătăţii în muncă nr. 319/2006, respectiv ipoteza când fapta
prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, deoarece, pe
de o parte, infracţiunea este una de pericol, iar pe de altă parte
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 253 din 317

textul era lipsit de previzibilitate, sintagma „consecinţe deosebite”
nefiind definită în legislaţie.
Art. 351 Camăta
Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Menţiuni:
1. Camăta, sub o formulare nouă, este adusă din nou în sfera
ilicitului penal.
2. Codul penal anterior, la adoptarea sa în anul 1968, avea
incriminată camăta sub denumirea marginală “specula“, constând în
fapta de a da bani cu dobândă ca îndeletnicire. Prin Legea nr.
12/1990 această faptă a fost dezincriminată.
3. Fapta a fost din nou incriminată prin art. 3 alin. (1) al Legii
nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.
4. Până la intrarea în vigoare a Codului penal, Parlamentul a
apreciat ca oportună introducerea incriminării într-o lege specială
(într-o formă identică a art. 351 din Codul penal).
5. A fost considerată justificată incriminarea cametei întrucât
aceasta prezintă pericolul specific unei infracţiuni, iar realitatea a
demonstrat că prin săvârşirea acestui gen de fapte, ce pot aduce
mari venituri, se eludează legislaţia fiscală, dar se pot produce şi
consecinţe, uneori grave, pentru interesele unei persoane.
CAPITOLUL V

Infracţiuni contra sănătăţii publice

Art. 352 Zădărnicirea combaterii bolilor
(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor
infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este
închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.
Menţiuni:
1. Infracţiunile grupate în acest capitol al V- lea - “Infracţiuni
contra sănătăţii publice“ - în Codul penal anterior făceau parte din
Titlul IX “Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind
convieţuirea socială.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 254 din 317

2. S-a considerat necesar ca aceste infracţiuni contra
sănătăţii publice să fie aduse în categoria infracţiunilor care vizează
siguranţa publică, cu păstrarea, în principal, a conţinutului acestora
însă cu unele modificări.
3. Alin.(1) preia dispoziţiile art. 308 din Codul penal anterior.
4. Minimul special a fost mărit de la o luna la 6 luni.
5. S-a introdus şi un alineat (2), care sancţionează comiterea
din culpă a faptei prevăzute la alin. (1).
Art. 353 Contaminarea venerică
(1) Transmiterea unei boli venerice, prin raport sexual sau alte acte sexuale, de
către o persoană care ştie că suferă de o astfel de boală, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Instanţa de judecată va dispune măsura de siguranţă a obligării la tratament
medical.
Menţiuni:
1. În Codul penal anterior, fapta de contaminare venerică şi
transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit erau incriminate
în acelaşi articol (art. 309).
2. În Codul penal se incriminează contaminarea venerică
distinct de transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit.
Această soluţie este cerută atât în doctrina penală cât şi de practica
judiciară.
3. Alin. (1) preia dispoziţiile art. 309 alin. (1) din Codul penal
anterior, iar alin. (2) pe cele ale art. 309 alin. (3) din acelaşi act
normativ.
4. Limitele de pedeapsă au fost micşorate şi s-a introdus şi
pedeapsa alternativă a amenzii.
Art. 354 Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit
(1) Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA
- de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani.
(2) Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA
- de către o altă persoană decât cea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte cu
închisoarea de la 5 la 12 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
(4) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar dacă a cauzat moartea victimei, pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 255 din 317

Menţiuni:
1. În Codul penal anterior, fapta de contaminare venerică şi
transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit erau incriminate
în acelaşi articol (art. 309).
2. În Codul penal se incriminează contaminarea venerică
distinct de transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit.
Această soluţie este cerută atât în doctrina penală cât şi de practica
judiciară, pentru că trebuie făcută distincţia între
- transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului
imunodeficitar dobândit (SIDA) de către o persoană care ştie că
suferă de această boală şi, respectiv,
- transmiterea acestui sindrom, prin orice mijloace, de o altă
persoană decât cea care suferă de această boală. Această din urmă
împrejurare este mult mai gravă decât prima prin prisma pericolului
social evident mai ridicat.
3. De asemenea, prin alin. (3), s-a instituit o variantă
agravată a faptei de transmitere a sindromului imunodeficitar
dobândit în oricare din modalităţile normative, dacă s-a produs
moartea victimei.
4. Alin. (4) sancţionează transmiterea, din culpă, a acestui
sindrom, prin orice mijloace, de o altă persoană decât cea care
suferă de această boală.
5. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
De aceea, textul alin. (5) prevede în mod expres că tentativa
la oricare dintre infracţiunile menţionate se pedepseşte.
Art. 355 Răspândirea bolilor la animale sau plante
(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor
infectocontagioase la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare
răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor, se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la
jumătate.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi Codul penal anterior (art.310), de
unde a fost preluată incriminarea ,cu acelaşi limite de pedeapsă.
2. Se sancţionează şi fapta comisă din culpă, limitele
speciale reducându-se la jumătate.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 256 din 317

Art. 356 Infectarea apei
(1) Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă apa devine
dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi Codul penal anterior (art.311), de unde
a fost preluată incriminarea.
2. Maximul special al pedepsei cu închisoarea s-a redus cu 1
an.
3. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
De aceea, textul alin. (2) prevede în mod expres că tentativa
se pedepseşte.
Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin. (2)
din partea generală a Codului penal.
Art. 357 Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse
(1) Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente, băuturi ori alte
produse falsificate sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătăţii, se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de medicamente
contrafăcute sau substituite care sunt vătămătoare sănătăţii se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi Codul penal anterior (art.313), de
unde a fost preluată incriminarea.
2. Faţă de reglementarea anterioară, s-a introdus, prin
alineatul (2), o variantă agravată la infracţiunea de falsificare sau
substituire de alimente ori alte produse - este vorba de fapta de
preparare, oferire sau expunere spre vânzare de medicamente
falsificate sau substituite care sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au
pierdut în tot sau în parte eficienţa terapeutică. Această nouă
incriminare în Codul penal este justificată de realitatea socială care
a scos în evidenţă, mai ales, oferirea sau expunerea spre vânzarea
de medicamente vătămătoare sănătăţii.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 257 din 317

3. O altă modificare faţă de reglementarea din Codul penal
anterior este incriminarea distinctă a faptei de comercializare de
produse alterate, respectiv alimente, băuturi, carne sau produse din
carne, medicamente, cunoscând că sunt alterate şi vătămătoare
sănătăţii (art. 358 Cod penal).
4. Limitele de pedeapsă au fost reduse faţă de cele din
Codul penal anterior.
5. Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avânduse în vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele
legale de pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac
obiectul ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că
instrumentul optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu
este mărirea exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem
sancţionator proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de
o aplicare promptă a acestor pedepse de către organele judiciare;
necesitatea corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din
partea generală, care cuprind o înăsprire a tratamentului
sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, dar şi cu limitele de
pedeapsă prevăzute pentru aplicarea modalităţilor alternative de
individualizare a executării sancţiunilor.
6. De precizat că, în ipoteza în care, prin falsificarea de
alimente sau produse ori comercializarea de produse alterate, s-au
produs vătămări ori aceste fapte au avut ca urmare moartea unei
persoane, s-a adoptat soluţia concursului de infracţiuni şi nu a unor
infracţiuni complexe praeterintenţionate.
Art. 358 Comercializarea de produse alterate
(1) Vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate ori
cu perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii, se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în consum de carne sau
produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă
sunt vătămătoare sănătăţii.
(3) Vânzarea de medicamente cunoscând că sunt contrafăcute, alterate ori cu
perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au pierdut în
tot sau în parte eficienţa terapeutică, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi Codul penal anterior (art.313), de
unde a fost preluată incriminarea.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 258 din 317

2. O primă modificare faţă de reglementarea anterioară este
incriminarea distinctă a preparării, oferirii sau expunerii spre vânzare
de alimente, băuturi ori alte produse falsificate sau substituite, dacă
sunt vătămătoare sănătăţii (art. 357 alin. (1) Cod penal) şi a faptei
de comercializare de produse alterate, respectiv alimente, băuturi,
carne sau produse din carne, medicamente, cunoscând că sunt
alterate şi vătămătoare sănătăţii (art. 358 alin. (1) Cod penal).
3. De asemenea, în Codul penal sunt incriminate distinct
prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de medicamente
contrafăcute sau substituite care sunt vătămătoare sănătăţii (art.
357 alin. (2) Cod penal ) şi vânzarea de medicamente cunoscând că
sunt contrafăcute, alterate ori cu perioada de valabilitate depăşită,
dacă sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au pierdut în tot sau în parte
eficienţa terapeutică (art. 358 alin. (3) Cod penal).
4. Limitele de pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1)
au fost reduse faţă de reglementarea anterioară şi s-a introdus şi
pedeapsa alternativă a amenzii.
5. De precizat că, în ipoteza în care, prin comercializarea de
produse alterate, s-au produs vătămări ale sănătăţii unei persoane
ori aceste fapte au avut ca urmare moartea unei persoane, s-a
adoptat soluţia concursului de infracţiuni şi nu a unor infracţiuni
complexe praeterintenţionate.
Art. 359 Traficul de produse sau substanţe toxice
(1) Producerea, deţinerea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor
ori substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel
de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, fără drept, se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Art. preia dispoziţiile privind produsele sau substanţele
toxice ale art. 312 din Codul penal anterior.
2. Limitele de pedeapsă au fost micşorate.
Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se în
vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale de
pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 259 din 317

care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor.
3. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
De aceea, textul alin. (2) prevede în mod expres că tentativa
se pedepseşte.
Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin. (2)
din partea generală a Codului penal.
CAPITOLUL VI
datelor informatice

Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi

Art. 360 Accesul ilegal la un sistem informatic
(1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se
pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită cu privire la un sistem
informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe
specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de
utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Menţiuni:
1. Capitolul al VI- lea “Infracţiuni contra siguranţei şi
integrităţii sistemelor şi datelor informatice“ regrupează incriminările
în materie conţinute anterior în Legea nr.161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei (dispoziţii care, potrivit Legii nr., 187/2012, se
vor abroga odată cu intrarea în vigoare a Codului penal). Textele nu
au suferit modificări de fond, însă pedepsele au fost reaşezate în
acord cu celelalte incriminări conţinute în Cod.
2. Dispoziţiile Capitolului VI transpun în legislaţia naţională
prevederile Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea
informatică - Convenţia cyber-crime (Budapesta, 2001);
3. Articolul 360 preia dispoziţiile art. 42 din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 260 din 317

4. Pedepsele pentru faptele prevăzute de alin. (1) şi (2) sunt
aceleaşi cu cele existente în reglementarea anterioară.
Pentru fapta prevăzută de alin. (3), limitele de pedeapsă au
fost reduse.
Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se în
vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale de
pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor.
Art. 361 Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice
(1) Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este
publică şi care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea
sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi interceptarea, fără drept, a unei
emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce conţine date
informatice care nu sunt publice.
Menţiuni:
Art. 361 preia dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri şi
pentru prevenirea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
iar limitele de pedeapsă au fost reduse.
Reducerea pedepsei s-a făcut de către legiuitor avându-se în
vedere aspecte precum: necesitatea reflectării în limitele legale de
pedeapsă a ierarhiei fireşti a valorilor sociale care fac obiectul
ocrotirii prin mijloace penale având în vedere faptul că instrumentul
optim pentru o combatere eficientă a infracţiunilor nu este mărirea
exagerată a pedepselor ci existenţa unui sistem sancţionator
proporţional cu gravitatea faptelor săvârşite, susţinut de o aplicare
promptă a acestor pedepse de către organele judiciare; necesitatea
corelării părţii speciale a codului cu dispoziţiile din partea generală,
care cuprind o înăsprire a tratamentului sancţionator al pluralităţii
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 261 din 317

de infracţiuni, dar şi cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru
aplicarea modalităţilor alternative de individualizare a executării
sancţiunilor.
Art. 362 Alterarea integrităţii datelor informatice
Fapta de a modifica, şterge sau deteriora date informatice ori de a restricţiona
accesul la aceste date, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
1. Articolul preia dispoziţiile art. 44 alin.(1) din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri şi pentru prevenirea corupţiei, cu modificările şi completările
ulterioare (dispoziţii care se vor abroga odată cu intrarea în vigoare
a Codului penal, potrivit art. 130 din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal).
2. Faţă de reglementarea anterioară din legea specială, limitele
de pedeapsă au fost reduse.
Art. 363 Perturbarea funcţionării sistemelor informatice
Fapta de a perturba grav, fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin
introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor
informatice sau prin restricţionarea accesului la date informatice, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
Menţiuni:
1. Articolul preia dispoziţiile art.45 din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri şi
pentru prevenirea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare
(dispoziţii care se vor abroga odată cu intrarea în vigoare a Codului
penal, potrivit art. 130 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal).
2. Faţă de reglementarea anterioară din legea specială, limitele
de pedeapsă au fost reduse.
Art. 364 Transferul neautorizat de date informatice
Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de
stocare a datelor informatice se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 262 din 317

Menţiuni:
1. Articolul preia dispoziţiile art. 44 alin. (2) şi (3) din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri şi pentru prevenirea corupţiei, cu modificările şi completările
ulterioare (dispoziţii care se vor abroga odată cu intrarea în vigoare
a Codului penal, potrivit art. 130 din Legea nr. 187/2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal).
2. Faţă de reglementarea anterioară din legea specială, limitele
de pedeapsă au fost reduse.
Art. 365 Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice
(1) Fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la
dispoziţie sub orice formă:
a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii
uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360 - 364;
b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul
total sau parţial la un sistem informatic, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile
prevăzute în art. 360 - 364,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei
parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin.
(1), în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360 - 364, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
1. Articolul preia dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri şi
pentru prevenirea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare
(dispoziţii care se vor abroga odată cu intrarea în vigoare a Codului
penal, potrivit art. 130 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal).
2. Faţă de reglementarea anterioară din legea specială, limitele
de pedeapsă au fost reduse şi, în plus, pentru aceste fapte, s-a
prevăzut şi pedeapsa amenzii ca pedeapsă alternativă.
Art. 366 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 263 din 317

Menţiuni:
Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
De aceea, textul acestui articol prevede în mod expres că
tentativa la toate infracţiunile din Capitolul VI se pedepseşte.
Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin. (2)
din partea generală a Codului penal.

TITLUL VIII
INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA
SOCIALĂ
CAPITOLUL I

Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice

Art. 367. Constituirea unui grup infracţional organizat
(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau
sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este
sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare
de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei
infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi
alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să
fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră
în scopul grupului.
(5) Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1) - (3)
înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere
penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele
speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau
mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona
în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 264 din 317

Menţiuni:
În privinţa grupărilor infracţionale, Noul Cod renunţă la
paralelismul existent astăzi între textele care incriminează acest gen
de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii
de infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei
incriminări cadru – constituirea unui grup infracţional organizat – cu
posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei teroriste,
dat fiind specificul acesteia.
Art. 368. Instigarea publică
(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să
săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu
amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la
săvârşirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa
este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se
putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia sa instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a
instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune
Menţiuni:
Conţinutul infracţiunii rămâne, în linii mari, acelaşi ca în
actuala reglementare, cu excepţia faptului că sunt eliminate
ipotezele purtării în public a unei uniforme.
Art. 369. Incitarea la ură sau discriminare
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei
categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
Menţiuni:
Conţinutul infracţiunii rămâne neschimbat în noul Cod faţă de
codul în vigoare (art. 317), renunţându-se, însă a se enumera
criteriile sau temeiurile discriminării, acestea fiind deja prevăzute în
legea specială (Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 265 din 317

Art. 370 Încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni
Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită
o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa
închisorii mai mare de 10 ani se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu
amendă.
Menţiuni:
În categoria incriminărilor noi din acest capitol, trebuie
menţionată încercarea de a determina comiterea unei infracţiuni,
incriminare necesară în condiţiile renunţării la reglementarea, în
partea generală, a instigării neurmate de executare. Fiind o ipoteză
de excepţie, această incriminare nu priveşte decât faptele grave,
sancţionate cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea
mai mare de 10 ani.
Art. 371. Tulburarea ordinii şi liniştii publice
Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau
bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură
ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
Menţiuni:
Această infracţiune a fost reformulată prin separarea de
infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, inclusă într-un text
distinct al acestui capitol.
Art. 372 Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în
locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace
de transport în comun:
a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate
anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;
b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri
electrice;
c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri
de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau
substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani
sau cu amendă.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 266 din 317

(3) Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul
autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public
ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare
de la unu la 3 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
Pentru asigurarea unităţii în reglementarea infracţiunilor era
necesară includerea în conţinutul noului Cod penal a unor
infracţiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale şi care au o
mai mare frecvenţă în practica judiciară.
Astfel, a fost preluat, cu unele îmbunătăţiri, textul de
incriminare aflat în prezent în legislaţia specială – art. 29 alin.1 din
Legea nr. 61/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor
publice.
Art. 373 Împiedicarea desfăşurării unei adunări publice
Împiedicarea, prin orice mijloace, a desfăşurării unei adunări publice care a fost
autorizată potrivit legii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă.
Menţiuni:
Pentru asigurarea unităţii în reglementarea infracţiunilor era
necesară includerea în conţinutul noului Cod penal a unor
infracţiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale şi care au o
mai mare frecvenţă în practica judiciară.
Astfel, au fost preluate în secţiunea de faţă, textele de
incriminare aflate în prezent în legislaţia specială (Legea nr.
61/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi
respectiv Legea nr. 60/1991 privind sancţionarea faptelor de
încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii
publice) şi care prin obiectul lor juridic se încadrează în această
categorie.
Art. 374. Pornografia infantilă
(1) Producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea,
stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în
orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un
an la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic
sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7
ani.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 267 din 317

(3) Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul
sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(4) Prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă
un minor având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o
persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de
comportament.
(5) Tentativa se pedepseşte.
Menţiuni:
1. Prin reglementarea infracţiunii de pornografie infantilă s-a
urmărit eliminarea suprapunerilor în reglementare determinate în
prezent de existenţa a trei acte normative care conţin incriminări în
materie (Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare,
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice
şi în mediul de afaceri şi pentru prevenirea corupţiei, cu
modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 196/2003 privind
prevenirea şi combaterea pornografiei, republicată). Elementele
constitutive ale incriminărilor din aceste texte au fost sintetizate în
textul propus, text care a avut în vedere şi dispoziţiile Decizieicadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2004/68/JAI din 22
decembrie 2003 privind lupta împotriva exploatării sexuale a
copiilor şi pedo-pornografiei.
2. La elaborarea textului au fost avute în vedere şi:
- Convenţia cu privire la drepturile copilului, 1989;
- Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva
exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, Lanzarote, 2007;
- Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică,
Budapesta, 2001;
- Directiva 2011/92/UE privind combaterea abuzului sexual asupra
copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile şi
de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului;
- Decizia-cadru 2004/68/JAI a Consiliului din 22 decembrie 2003
privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei
infantile.
Art. 375 Ultrajul contra bunelor moravuri
Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce
prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori
săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 268 din 317

Menţiuni:
Infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri a fost, la rândul
ei reformulată, prin separare de infracţiunea de tulburare a ordinii şi
liniştii publice, inclusă într-un text distinct al acestui capitol. Astfel,
infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri urmează a acoperi
situaţiile de expunere în public a unor imagini ce prezintă o activitate
sexuală explicită, dar şi cele de comitere în public a unor acte de
exhibiţionism sau acte sexuale explicite, indiferent de natura
acestora (raporturi sexuale, acte sexuale orale sau anale, acte cu
caracter zoofil etc.).
CAPITOLUL II

Infracţiuni contra familiei

Art. 376 Bigamia
(1) Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Persoana necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o ştie
căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Menţiuni:
Conţinutul acestei infracţiuni nu este modificat faţă de actuala
reglementare, reducându-se doar limitele de pedeapsă, potrivit
noului sistem sancţionator.
Art. 377 Incestul
Raportul sexual consimţit, săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori,
se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani.
Menţiuni:
În ceea ce priveşte incestul consimţit acesta a fost
reglementat în categoria infracţiunilor contra familiei, dat fiind că el
nu aduce atingere libertăţii sexuale, ci relaţiilor normale de familie.
În ceea ce priveşte incestul agresiv, acesta a fost prevăzut
ca formă agravată a unor infracţiuni din categoria de infracţiuni
împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 269 din 317

Art. 378 Abandonul de familie
(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de
cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau
morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale
judecătorească,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către
cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în
favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
(4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul
îşi îndeplineşte obligaţiile.
(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi
îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
Menţiuni:
Aceasta infracţiune a fost menţinută, în linii mari din
reglementarea anterioară, modificându-se limitele de pedeapsă:
maximul special, pentru varianta tip, a crescut de la 2 la 3 ani.
S-a introdus şi incriminarea neexecutării cu rea-credinţă a
celui condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre
judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la
întreţinere din partea victimei infracţiunii.
Art. 379 Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului
(1) Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul
celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat
minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod
repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile
stabilite de părţi sau de către organul competent.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 270 din 317

Menţiuni:
Infracţiunea a fost menţinută cu acelaşi conţinut din
reglementarea anterioară, inclusiv cu aceleaşi limite de
pedeapsă.
Art. 380 Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu
(1) Părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care,
în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile
învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă.
(2) Fapta nu se pedepseşte dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul
asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor.
(3) Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul
asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz,
amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru
aceasta.
Menţiuni:
Această infracţiune este o incriminare nouă, reprezentând o
necesitate, în condiţiile creşterii alarmante a ratei abandonului
şcolar de către elevi de vârstă tot mai mică. Bineînţeles, textul nu
vizează situaţiile în care acest abandon este determinat de o situaţie
materială precară, caz în care statul trebuie să intervină prin alte
mijloace, ci situaţiile în care părintele acţionează în mod abuziv,
retrăgându-l pe minor de la studii sau împiedicându-l să le urmeze,
deşi ar fi avut toate condiţiile pentru aceasta.
CAPITOLUL III
Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat
persoanelor decedate
Art. 381 Împiedicarea exercitării libertăţii religioase
(1) Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care
este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(2) Obligarea unei persoane, prin constrângere, să participe la serviciile religioase
ale unui cult ori să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 271 din 317

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează obligarea unei persoane, prin violenţă
sau ameninţare, să îndeplinească un act interzis de cultul, organizat potrivit legii,
căruia îi aparţine.
(4) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
Menţiuni
Faţă de textele anterioare, incriminările existente au fost
completate cu noi ipoteze şi au fost incriminate noi fapte a căror
comitere a fost semnalată în ultima perioadă. Astfel, s-a prevăzut, ca
ipoteză distinctă, obligarea unei persoane, prin violenţă sau
ameninţare, la efectuarea unui act interzis de cultul căreia îi aparţine
(spre exemplu, obligarea unei persoane să consume alimente
interzise de religia sa).
Art. 382 Profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult
Profanarea unui lăcaş sau a unui obiect de cult, aparţinând unui cult religios care
este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 2 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
A fost incriminată distinct fapta de profanare a lăcaşurilor şi
obiectelor de cult.
Art. 383 Profanarea de cadavre sau morminte
(1) Sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenuşii rezultate
din incinerarea acestuia se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui
monument funerar se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
În privinţa infracţiunii de profanare de morminte, au fost
separate ipotezele de profanare a unui cadavru de cele referitoare
la profanarea unui mormânt sau monument funerar, intensitatea
atingerii aduse valorii sociale ocrotite şi ecoul social al faptei fiind în
mod evident diferite în cele două situaţii.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 272 din 317

Art. 384 Prelevarea ilegală de ţesuturi sau organe
Prelevarea de ţesuturi sau organe de la un cadavru, fără drept, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Menţiuni:
Pentru asigurarea unităţii în reglementarea infracţiunilor era
necesară includerea în conţinutul noului Cod penal a unor
infracţiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale şi care au o
mai mare frecvenţă în practica judiciară.
Astfel, această infracţiune a fost introdusă, în noul Cod Penal,
din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi
prelevarea organelor şi ţesuturilor în vederea transplantului.

TITLUL IX
INFRACŢIUNI ELECTORALE

Menţiuni:
1. Titlul IX a fost consacrat infracţiunilor electorale, fapte
regăsite în prezent în mai multe legi speciale. Infracţiunile
electorale au fost preluate dintr-o serie de acte normative care
reglementau, fiecare în parte, un anumit tip de alegeri. Astfel,
infracţiunile electorale, alături de unele dispoziţii de procedură,
sunt cuprinse, sub diferite forme, în fiecare dintre actele normative
care reglementează organizarea alegerilor, a referendumului, dar
şi exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, după cum
urmează:
- art. 52 - 59 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului;
- art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2003
pentru exprimarea votului prin mijloace electronice la referendumul
naţional privind revizuirea Constituţiei;
- art. 106 - 116 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale;
- art. 57 - 64 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea
Preşedintelui României;
- art. 55 - 64 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi
desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European;
- art. 52 - 61 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea
Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 273 din 317

completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale
nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
2. S-a considerat preferabilă regruparea infracţiunilor
electorale într-un titlu distinct al Codului penal, pentru a asigura o
mai mare stabilitate acestor texte dar şi pentru a elimina
paralelismele existente în prezent în reglementare.
3. Textele aduc şi o mai bună sistematizare a incriminărilor
în această materie, având în vedere obiectul juridic al acestora. În
acelaşi timp, au fost restructurate unele dintre incriminări, în
scopul unei mai corecte individualizări legale.
Art. 385 Împiedicarea exercitării drepturilor electorale
(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau
de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea prevăzută la art. 385 nu are corespondent în
Codul penal anterior, reglementarea având în vedere dispoziţiile art.
57 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.
2. Reglementări similare, care sancţionează împiedicarea
exercitării drepturilor electorale ori atacul asupra localului secţiei de
votare se regăsesc şi în celelalte acte normative în domeniul
electoral: art. 52 şi 56 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului; art. 107 şi 111 din Legea nr. 67/2004
privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale; art. 55 şi
61 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea
alegerilor pentru Parlamentul European; art. 52 şi 58 din Legea nr.
35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei
publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul
aleşilor locali.
Art. 386 Coruperea alegătorilor
(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării
alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit
candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare
simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 274 din 317

Menţiuni:
Infracţiunea de corupere a alegătorilor – darea de mită
electorală – a fost restructurată, prin înlăturarea unei erori de
reglementare strecurată în textele din legislaţia specială. Astfel,
deşi această infracţiune este o infracţiune cu consumare
anticipată, nefiind, deci, susceptibilă de tentativă, în unele legi
speciale în materie electorală, tentativa este prevăzută de textul
de incriminare.
Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care votează:
a) fără a avea acest drept;
b) de două sau mai multe ori;
c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un
alegător
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a
unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
Menţiuni:
1. Infracţiunea prevăzută la art. 387 nu are corespondent în
Codul penal anterior, reglementarea având în vedere dispoziţiile art.
59 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.
2. Reglementări similare, care sancţionează împiedicarea
exercitării drepturilor electorale ori atacul asupra localului secţiei de
votare se regăsesc şi în celelalte acte normative în domeniul
electoral: art. 55 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului; art. 109 alin.(2) şi 110 din Legea nr.
67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale;
art. 59 şi 60 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi
desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European; art. 56 şi 57
din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a
Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004
pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii
administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004
privind Statutul aleşilor locali.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 275 din 317

Art. 388 Frauda la votul electronic
Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a sistemului
de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format
electronic se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
Infracţiunea prevăzută la art. 388 are un conţinut similar cu
cel al infracţiunii prevăzute la art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 93/2003 pentru exprimarea votului prin mijloace
electronice la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei,
cu diferenţa că aplicabilitatea textului din noul Cod penal este
generală, spre deosebire de art. 14 care viza numai exprimarea
votului prin mijloace electronice la referendumul naţional privind
revizuirea Constituţiei. De asemenea, regimul sancţionator diferă,
maximul special al infracţiunii fiind de 5 ani în noul Cod penal, spre
deosebire de 7 ani în reglementarea specială.
Art. 389 Violarea confidenţialităţii votului
(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.
(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de
votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
În cazul infracţiunii de violare a confidenţialităţii votului au
fost create două forme, cu sancţiuni distincte, în considerarea
diferenţei evidente de periculozitate între situaţia în care violarea
se face de către un membru al biroului secţiei de votare ori de
către o altă persoană. Restructurarea normei de incriminare s-a
realizat în scopul unei mai corecte individualizări legale. În prezent
ambele variante se regăsesc în cuprinsul aceluiaşi text de
incriminare şi atrag aceeaşi sancţiune.
Art. 390 Nerespectarea regimului urnei de vot
(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al
secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii
decât cele prevăzute de lege se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 276 din 317

Menţiuni:
1. Infracţiunea prevăzută la art. 390 are un conţinut similar
cu cel al art. 61 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea
Preşedintelui României.
2.
Reglementări asemănătoare,
care sancţionează
deschiderea urnelor înainte de ora stabilită ori transportarea urnei
speciale de către alte persoane se regăsesc şi în următoarele acte
normative:
- art. 57 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului;
- art. 112 şi 113 din Legea nr. 67/2004 privind alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale;
- art. 62 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi
desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European;
- art. 59 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei
Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice
locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Art. 391 Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale
(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista
electorală permanentă ori de pe lista electorală complementară a unor persoane care
nu figurează în această listă.
(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează
înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determină
repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau
proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii
rezultatelor alegerilor.
Menţiuni:
1. Infracţiunea prevăzută la art. 391 are un conţinut similar
cu cel al art. 62 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea
Preşedintelui României.
2. Reglementări asemănătoare se regăsesc şi în următoarele
acte normative:
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 277 din 317

- art. 55 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului;
- art. 106 alin.(2) şi 110 din Legea nr. 67/2004 privind
alegerea autorităţilor administraţiei publice locale;
- art. 56, 60, 63 şi 64 din Legea nr. 33/2007 privind
organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul
European;
- art. 53, 57, 60 şi 61 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea
Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.
215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
3. Alin.(2) al art. 391 a fost modificat prin Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal, pentru a fi îndreptată o omisiune evidentă a textului. Astfel,
în varianta iniţială infracţiunea privea înscrierea în copia de pe lista
electorală permanentă a unor persoane care nu figurează în
această listă.
4. Prin modificarea alin.(2) s-a prevăzut existenţa infracţiunii
şi în cazul înscrierii în copia de pe lista electorală complementară
a unor persoane care nu figurează în această listă, având în
vedere că, potrivit dispoziţiilor legale, şi aceste liste au caracter
permanent, diferenţă fiind dată de persoanele cuprinse în liste
(cetăţeni români în listele permanente şi cetăţeni ai Uniunii
europene în cele complementare).
5. Listele electorale complementare sunt reglementate de art.
1
22 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale. Listele electorale complementare au
caracter permanent şi îi cuprind pe toţi cetăţenii Uniunii Europene
cu drept de vot care se află în evidenţele Oficiului Român pentru
Imigrări şi au domiciliul sau reşedinţa în localitatea pentru care se
întocmeşte lista. Listele electorale complementare se întocmesc şi
se actualizează de primar împreună cu formaţiunile teritoriale ale
Oficiului Român pentru Imigrări.
De asemenea, potrivit art. 222, listele electorale
complementare cuprind în mod obligatoriu următoarele: numele şi
prenumele alegătorului, data şi locul naşterii, statul membru de
origine, adresa la care locuieşte în România, numărul
circumscripţiei electorale.
Art. 392 Fapte săvârşite în legătură cu un referendum
Dispoziţiile art. 385 - 391 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor
săvârşite cu prilejul unui referendum.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 278 din 317

Menţiuni:
1. Pentru a se asigura o deplină concordanţă între faptele
considerate infracţiuni şi săvârşite în cadrul alegerilor (indiferent
că acestea sunt locale, parlamentare, prezidenţiale ori pentru
alegerea Parlamentului European) cu infracţiunile săvârşite cu
ocazia desfăşurării referendumului, s-a prevăzut, la art. 392, o
normă de trimitere, prin care infracţiunile electorale reglementate
la art. 385-391 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor
săvârşite cu prilejul unui referendum.
2. Crearea unui regim sancţionator uniform pentru toate
tipurile de alegeri, inclusiv pentru procedura consultării populare
prin referendum este pe deplin justificată, neexistând argumente
în sensul menţinerii unui sistem sancţionator dual, alegeri referendum.
Art. 393 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 385 şi art. 387 - 391 se pedepseşte.

Menţiuni:
1. Având în vedere gradul de pericol social al infracţiunilor
electorale, precum şi necesitatea asigurării unui proces electoral
corect, prin art. 393 a fost prevăzută sancţionarea tentativei pentru
toate infracţiunile electorale, cu excepţia celei prevăzute la art.
386.
2. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
De aceea, textul acestui articol prevede în mod expres că
tentativa la toate infracţiunile din Capitolul VI se pedepseşte.
Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin. (2)
din partea generală a Codului penal.
3. Cu privire la imposibilitatea existenţei tentativei la
infracţiunea de corupere a alegătorilor, a se vedea cele reţinute la
art. 386.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 279 din 317

TITLUL X
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII NAŢIONALE
Art. 394 Trădarea
Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie
străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi
indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:
a) provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine;
b) subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului;
c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;
d) ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi
ostile împotriva securităţii naţionale,
se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
Menţiuni:
1. În cazul acestui titlu au fost menţinute în linii generale
incriminările din Codul penal anterior, fiind însă operate unele
modificări - atât de natură terminologică, cât şi prin redefinirea
conţinutului anumitor infracţiuni.
2. Privitor la modificările de ordin terminologic, s-a renunţat la
expresia „siguranţă naţională” în favoarea celei de „securitate
naţională”, aceasta din urmă fiind consacrată expres în diferite texte
constituţionale [art. 31 alin.(3) şi art. 119].
3. Acest text preia dispoziţiile art. 155 din Codul penal
anterior.
4. Faţă de reglementarea anterioară, atât minimul, cât şi
maximul special au fost micşorate cu 5 ani. De asemenea, nu mai
există pedeapsa alternativă cu detenţiunea pe viaţă.
5. În raport cu reglementarea anterioară, Codul penal nu mai
incriminează comiterea faptelor enumerate în acest articol decât
dacă acestea sunt comise de un cetăţean român, nu şi atunci când
acestea sunt săvârşite de o persoană fără cetăţenie, domiciliată pe
teritoriul statului roman.
6. Textul de la lit. b) incriminează şi subminarea capacităţii de
apărare a statului, făcută în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea
şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului (această
ipoteză nu era cuprinsă în textul art. 155 din Codul penal anterior).
7. Dacă infracţiunea de trădare este săvârşită în concurs cu
alte infracţiuni, deşi art. 394 nu prevede ca pedeapsa alternativă
detenţiunea pe viaţă pentru infracţiunea de trădare, dacă sunt

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 280 din 317

îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 39 din Codul penal, se
poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Art. 395 Trădarea prin transmitere de informaţii secrete de stat
Transmiterea de informaţii secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori
agenţilor acestora, precum şi procurarea ori deţinerea de documente sau date ce
constituie informaţii secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte,
în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora,
săvârşite de un cetăţean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Acest text preia dispoziţiile art. 157 din Codul penal
anterior.
2. Faţă de reglementarea anterioară, atât minimul, cât şi
maximul special au fost micşorate cu 5 ani. De asemenea, nu mai
există pedeapsa alternativă cu detenţiunea pe viaţă.
3. În raport cu reglementarea anterioară, Codul penal nu mai
incriminează comiterea faptelor enumerate în acest articol decât
dacă acestea sunt comise de un cetăţean român, nu şi atunci când
acestea sunt săvârşite de o persoană fără cetăţenie, domiciliată pe
teritoriul statului roman.
4. Dacă faptele prevăzute de prezentul articol sunt comise de
un cetăţean străin sau de către un apatrid, sunt incidente dispoziţiile
art. 400 din Codul penal (spionajul).
5. Dacă infracţiunea de trădare este săvârşită în concurs cu
alte infracţiuni, deşi art. 395 nu prevede ca pedeapsa alternativă
detenţiunea pe viaţă, dacă sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de
art. 39 din Codul penal, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe
viaţă.
Art. 396 Trădarea prin ajutarea inamicului
Fapta cetăţeanului român care, în timp de război:
a) predă teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate
române sau care servesc apărării;
b) predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care
pot servi purtării războiului;
c) procură inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel;
d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natură să
favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forţelor armate
române sau a armatelor aliate;
e) luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului român sau a aliaţilor
săi
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 281 din 317

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Acest text preia dispoziţiile art. 156 din Codul penal anterior.
2. Faţă de reglementarea anterioară, nu există nici un fel de
modificări în ceea ce priveşte pedeapsa
3. În raport cu reglementarea anterioară, Codul penal nu mai
incriminează ca trădare prin ajutarea inamicului decât comiterea
faptelor enumerate în acest articol de către un cetăţean român, nu şi
de către o persoană fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului
roman.
În cazul în care infracţiunile prevăzute la art. 394-396 sunt
săvârşite de către un străin ori un apatrid, vom fi în prezenţa
infracţiunii reglementate la art. 399 – Acţiuni ostile contra statului,
sancţionate cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.
Art. 397 Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al
îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de
la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite
de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al
îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol
securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. O infracţiune cu denumire marginală similară exista şi în
Codul penal anterior (art. 1661 ).
2. Între elementele de noutate aduse de Codul penal se află
şi modificarea conţinutului infracţiunii de acţiuni împotriva ordinii
constituţionale, care a fost regândită astfel încât noul său conţinut
reuneşte atât infracţiunea de subminare a puterii de stat, cât şi pe
cea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale din Codul penal
anterior.
3. Reglementarea aceste fapte în Codul penal anterior de
către 2 articole separate în anumite cazuri crea paralelisme
nedorite, în timp ce în alte cazuri textele celor 2 articole apăreau ca
fiind incomplete. Astfel, o acţiune armată cu manifestări de violenţă
prin care se urmăreşte schimbarea ordinii constituţionale, dar care,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 282 din 317

prin durată, este şi de natură să slăbească puterea de stat, va face
discutabilă încadrarea acesteia în oricare dintre cele două texte în
cauză având în vedere că realizează deopotrivă condiţiile ambelor
infracţiuni. Pe de altă parte, o acţiune armată, fără manifestări de
violenţă, prin care se urmăreşte schimbarea ordinii constituţionale,
dar prin care nu este slăbită puterea de stat, nu constituie
infracţiunea de subminare a puterii de stat, întrucât lipseşte urmarea
cerută de norma de incriminare. Nu se întrunesc nici elementele
constitutive
ale infracţiunii de acţiuni împotriva ordinii
constituţionale, pentru că fapta nu a fost comisă prin violenţă. Prin
noua reglementare a art. 397 din Codul penal aceste neajunsuri
sunt evitate.
4. Privitor la modificările de ordin terminologic, s-a renunţat la
expresia „siguranţă naţională” în favoarea celei de „securitate
naţională”, aceasta din urmă fiind consacrată expres în diferite texte
constituţionale [art. 31 alin.(3) şi art. 119].
Art. 398 Înalta trădare
Faptele prevăzute în art. 394 - 397, săvârşite de către Preşedintele României sau
de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie
infracţiunea de înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu
închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Este o infracţiune nou introdusă în Codul penal.
Elaborarea acesteia a avut în vedere prevederile art. 96 din
Constituţia României, republicată.
2. Pentru a garanta respectarea principiului legalităţii raportat
la dispoziţiile constituţionale, a fost incriminată explicit infracţiunea
de înaltă trădare, având ca subiect activ pe Preşedintele României
sau un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art.
398).
3. Subiectul activ este unul calificat – poate fi subiect activ al
acestei infracţiuni numai Preşedintele României sau un alt membru
al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
4. Componenţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este
stabilită de Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu modificările şi completările
ulterioare.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 283 din 317

Art. 399 Acţiunile ostile contra statului
Faptele prevăzute în art. 394 şi art. 396, săvârşite de un cetăţean străin sau
apatrid, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi în Codul penal anterior ( art.158 Acţiunile duşmănoase contra statului) şi incrimina, în mod distinct,
faptele de trădare şi de trădare prin ajutarea inamicului, prevăzute în
art. 155 şi în art. 156 din Codul penal anterior, atunci când acestea
erau săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără
cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român. Dacă
aceste fapte erau comise de un apatrid care are domiciliul pe
teritoriul României, sub imperiul Codului penal anterior, constituiau
infracţiunea de trădare, respectiv, infracţiunea de trădare prin
ajutarea inamicului.
2. În Codul penal, cele 2 ipoteze au fost unificate în acelaşi
articol. Astfel, sunt acoperite şi ipotezele în care faptele prevăzute
de art. 394 şi 396 sunt comise de o persoană fără cetăţenie care
domiciliază pe teritoriul României, având în vedere că în Codul
penal faptele menţionate sunt incriminate ca trădare şi, respectiv
trădare prin ajutarea inamicului, numai dacă sunt comise de cetăţeni
români.
3. Faţă de reglementarea anterioară, atât minimul , cât şi
maximul special au fost micşorate cu 5 ani. De asemenea, nu mai
există pedeapsa alternativă cu detenţiunea pe viaţă.
4. Dacă infracţiunea de acţiuni ostile contra statului este
săvârşită în concurs cu alte infracţiuni, deşi art. 399 nu prevede ca
pedeapsa alternativă detenţiunea pe viaţă, dacă sunt îndeplinite şi
condiţiile prevăzute de art. 39 din Codul penal, se poate aplica
pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Art. 400 Spionajul
Faptele prevăzute în art. 395, săvârşite de un cetăţean străin sau apatrid, se
pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi în Codul penal anterior (art.157) de
unde a fost preluată

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 284 din 317

2. În Codul penal anterior, putea fi subiect activ al infracţiunii
numai persoana fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul
statului român. În actuala reglementare, orice apatrid poate fi
subiect activ al infracţiunii, indiferent dacă are sau nu domiciliul în
România.
3. Faţă de reglementarea anterioară, atât minimul , cât şi
maximul special au fost micşorate cu 5 ani. De asemenea, nu mai
există pedeapsa alternativă detenţiunea pe viaţă.
4. Dacă infracţiunea de spionaj este săvârşită în concurs cu
alte infracţiuni, deşi art. 400 nu prevede ca pedeapsa alternativă
detenţiunea pe viaţă, dacă sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de
art. 39 din Codul penal, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe
viaţă.
Art. 401 Atentatul care pune în pericol securitatea naţională
Atentatul contra vieţii săvârşit împotriva unei persoane care deţine o funcţie de
demnitate publică, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte
cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi în Codul penal anterior (art.160) de
unde a fost preluată
2. Faţă de reglementarea din Codul penal anterior, au fost
operate unele modificări de natură terminologică dar şi prin
redefinirea conţinutului infracţiunii.
3. Privitor la modificările de ordin terminologic, s-a renunţat la
expresia „siguranţă naţională” în favoarea celei de „securitate
naţională”, aceasta din urmă fiind consacrată expres în diferite texte
constituţionale [art. 31 alin.(3) şi art. 119].
4. Conţinutul infracţiunii de atentat care pune în pericol
securitatea naţională a fost modificat – textul art. 401 sancţionează
numai atentatul contra vieţii unei persoane care deţine o funcţie de
demnitate publică, dacă fapta este de natură să pună în pericol
securitatea naţională.
5. Pedeapsa este aceiaşi cu cea din Codul penal anterior,
respectiv pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa cu
închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Art. 402 Atentatul contra unei colectivităţi
Atentatul săvârşit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masă, provocare de
epidemii sau prin orice alt mijloc, în scopul îngreunării sau împiedicării exercitării

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 285 din 317

puterii de stat, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25
de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi în Codul penal anterior (art.161) de
unde a fost preluată.
2. Pedeapsa nu a fost modificată faţă de cea din Codul penal
anterior.
Art. 403 Actele de diversiune
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime
sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalaţiilor industriale, a
căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicaţie, a
construcţiilor, a produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune
în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Acest text preia dispoziţiile art. 163 din Codul penal
anterior.
2. Faţă de reglementarea anterioară, atât minimul , cât şi
maximul special au fost micşorate cu 5 ani. De asemenea, nu mai
există pedeapsa alternativă cu detenţiunea pe viaţă.
3. S-a renunţat la expresia „siguranţă naţională” în favoarea
celei de „securitate naţională”, aceasta din urmă fiind consacrată
expres în diferite texte constituţionale [art. 31 alin.(3) şi art. 119].
4. Faţă de reglementarea anterioară, atât minimul , cât şi
maximul special au fost micşorate cu 5 ani. De asemenea, nu mai
există pedeapsa alternativă cu detenţiunea pe viaţă.
5. Dacă actele de diversiune sunt săvârşite în concurs cu alte
infracţiuni, deşi art. 403 nu prevede ca pedeapsa alternativă
detenţiunea pe viaţă, dacă sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de
art. 39 din Codul penal, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe
viaţă.
Art. 404 Comunicarea de informaţii false
Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false
ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta
se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5
ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 286 din 317

Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi în Codul penal anterior (art.168 1) de
unde a fost preluată.
2. Pedeapsa nu a fost modificată faţă de cea din Codul penal
anterior.
Art. 405 Propaganda pentru război
(1) Propaganda pentru război de agresiune, precum şi răspândirea de ştiri
tendenţioase sau inventate, în scopul provocării unui război de agresiune, se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în alin. (1), săvârşite
în scopul provocării unui război de agresiune împotriva României sau a unui conflict
armat intern.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi în Codul penal anterior (art. 356) de
unde a fost preluată.
2. O noutate a Codului penal este introducerea infracţiunii de
propagandă pentru război în cadrul infracţiunilor contra securităţii
naţionale, renunţându-se la menţinerea acesteia în rândul
infracţiunilor contra păcii şi omenirii.
3. Menţionăm şi faptul că infracţiunile contra păcii şi omenirii
din Codul penal anterior au fost modificate substanţial prin punerea
de acord cu Statutul Curţii Penale Internaţionale (CPI) (ratificat de
către România prin Legea nr. 111/2002).
4. Există şi o infracţiune asimilată, prevăzută de alin. (2), care
constă în comiterea faptele prevăzute în alin. (1), în scopul
provocării unui conflict armat intern.
Art. 406 Compromiterea unor interese de stat
Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt
stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin aceasta
sunt puse în pericol sau vătămate interesele de stat, se pedepseşte cu închisoarea
de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi în Codul penal anterior (art.168) de
unde a fost preluată.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 287 din 317

2. Minimul special al pedepsei a fost mărit cu 2 ani faţă de
reglementarea din Codul penal anterior.
Art. 407 Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională
(1) Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie informaţii secrete
de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta pune
în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce conţine informaţii
secrete de stat, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu
închisoarea de la 5 la 10 ani.
(3) Divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informaţii
secrete de stat, de către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de
serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista şi în Codul penal anterior (art.169) de
unde a fost preluată.
2. Alineatele (1) şi (2) preiau conţinutul alin.(1) şi (2) ale
art.169 din Codul penal anterior, pedepsele având aceleaşi limite.
3. La alin. (3), care a fost introdus în Codul penal prin art.245
pct. 36 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal, este incriminată o ipoteză care
anterior nu era sancţionată, respectiv divulgarea, fără drept, a unor
documente sau date care constituie informaţii secrete de stat, de
către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de
serviciu.
Art. 408
Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie
internaţională
(1) Atentatul contra vieţii săvârşit împotriva reprezentantului unui stat străin sau
altei persoane care se bucură de protecţie în conformitate cu convenţiile
internaţionale, aflată în misiune oficială în România, se pedepseşte cu detenţiune pe
viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Infracţiunile intenţionate contra integrităţii corporale, sănătăţii sau libertăţii,
săvârşite împotriva unei persoane dintre cele menţionate în alin. (1), se sancţionează
cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită, ale cărei limite speciale se
majorează cu jumătate.
Menţiuni:

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 288 din 317

1. Infracţiunea exista şi în Codul penal anterior (art.171) de
unde a fost preluată.
2. Conţinutul infracţiunii a fost regândit. Astfel, la alin. (1) este
incriminat atentatul contra vieţii săvârşit împotriva reprezentantului
unui stat străin sau altei persoane care se bucură de protecţie în
conformitate cu convenţiile internaţionale, aflată în misiune oficială
în România, pedeapsa fiind detenţiunea pe viaţă alternativ cu
închisoarea de la 15 la 25 de ani.
3. Alin.(2) se referă la infracţiunile intenţionate contra
integrităţii corporale, sănătăţii sau libertăţii, săvârşite împotriva unei
persoane dintre cele menţionate în alin. (1), caz în care limitele
speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se
majorează cu jumătate.
4. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu sau plângere
prealabilă (în condiţiile legii) – sub imperiul Codului penal anterior,
acţiunea penală se punea în mişcare „numai la dorinţa exprimată de
guvernul străin”.
Art. 409 Constituirea de structuri informative ilegale
Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri
informative în scopul culegerii de informaţii secrete de stat ori desfăşurarea de către
acestea a unei activităţi de culegere sau prelucrare de asemenea informaţii, în afara
cadrului legal, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Menţiuni:
1. Infracţiunea exista anterior în Legea nr. 51/1991 privind
siguranţa naţională a României de unde a fost adusă în Codul
penal, ca infracţiune contra securităţii naţionale, pentru a asigura un
cadru unitar reglementărilor în această materie ţinând seama de
legătura evidentă a acestei incriminări cu anumite infracţiuni
reglementate în prezentul titlu.
2. Textul pedepseşte numai iniţierea, organizarea sau
constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative în
scopul culegerii de informaţii secrete de stat ori desfăşurarea de
către acestea a unei activităţi de culegere sau prelucrare de
asemenea informaţii, în afara cadrului legal – per a contrario, dacă
structura informativă nu are drept scop culegerea de informaţii
secrete de stat, fapta nu constituie infracţiunea prevăzută de art.
409 Cod penal.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 289 din 317

Art. 410 Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale
(1) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă despre pregătirea sau comiterea
vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 394 - 397, art. 399 - 403 şi art. 406 409, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7
ani.
(2) Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate,
încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după
punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a
autorului şi a participanţilor.
Menţiuni:
1. Alin. (1) incriminează nedenunţarea infracţiunilor
enumerate limitativ în text de către o persoană care a luat
cunoştinţă despre pregătirea sau comiterea acestora.
2. Alin.(2) instituie o cauză de nepedepsire – nedenunţarea
comisă de un membru de familie.
3. Noţiunea de membru de familie este definită de art. 177
din Codul penal.
4. Alin. (3) conţine o altă cauză de nepedepsire, care este
motivată de conduita persoanei care dezvăluie fapta în legătură cu
care există obligaţia de denunţare sau care înlesneşte tragerea la
răspundere penală a autorului respectivei fapte şi a participanţilor la
comiterea acesteia.
Art. 411 Cauze de reducere a pedepsei
Dacă persoana care a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute în prezentul titlu
înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere
penală a autorului sau a participanţilor, limitele speciale ale pedepsei se reduc la
jumătate.
Menţiuni:
Prevederile acestui articol se aplică persoanei care a săvârşit
oricare dintre infracţiunile contra securităţii naţionale, în timp ce
dispoziţiile art. 410 se aplică persoanei care a luat cunoştinţă despre
pregătirea sau comiterea unei astfel de infracţiuni.
Art. 412 Sancţionarea tentativei
(1) Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 290 din 317

(2) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori
instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor
prevăzute în art. 395 - 397, art. 401 - 403, art. 408 şi art. 399 raportat la infracţiunea
de trădare prin ajutarea inamicului.
Menţiuni:
Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
De aceea, acest text prevede în mod expres că tentativa la
oricare din infracţiunile din Titlul X al Părţii speciale a Codului penal
se pedepseşte.
Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin. (2)
din partea generală a Codului penal.
Este asimilată tentativei şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în
vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (2).

TITLUL XI
INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE LUPTĂ A FORŢELOR ARMATE
CAPITOLUL I

Infracţiuni săvârşite de militari

Art. 413 Absenţa nejustificată
Absenţa nejustificată a oricărui militar de la unitate sau de la serviciu, care a
depăşit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore, în timp de război, pe durata stării de
asediu sau a stării de urgenţă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu
amendă.
Menţiuni:
1. Titlul XI - Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor
armate – din Codul penal este structurat pe două capitole.
2. Primul capitol cuprinde infracţiunile care pot fi săvârşite
numai de militari fără a mai face deosebirea (existentă în Codul
penal anterior) dacă acestea se comit contra ordinii sau disciplinei
militare, pe câmpul de luptă ori sunt specifice aviaţiei şi marinei
militare.
3. Au fost introduse o serie de infracţiuni noi, cum ar fi:
părăsirea postului sau comenzii (art. 416), constrângerea
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 291 din 317

superiorului (art. 418), abuzul de autoritate (art. 419), în scopul
asigurării desfăşurării în condiţii optime a activităţii specifice forţelor
armate.
4. În Capitolul al II-lea sunt incluse infracţiunile care pot fi
săvârşite de militari sau de civili.
5. În stabilirea conţinutului normelor de incriminare a faptelor
contra capacităţii de apărare s-a ţinut cont de prevederile art. 55 şi
art. 73 alin.(3) lit. f) din Constituţia României revizuită, de cele ale
Legii nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului
militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de
voluntariat, cât şi de propunerile Ministerului Apărării Naţionale.
6. În principiu, s-au păstrat denumirile marginale ale normelor
de incriminare a faptelor contra capacităţii de apărare, precum şi
conţinutul acestora cuprinse în Codul penal anterior, dar s-au operat
modificări.
7. Unele infracţiuni, precum sustragerea de la rechiziţii
militare, neprezentarea la încorporare sau concentrare şi
sustragerea de la recrutare în timp de pace, nu au mai fost reţinute
în noul Cod penal fie pentru faptul că îşi găsesc locul în alte
incriminări, fie că nu mai constituie infracţiuni datorită noilor
reglementări în materia serviciului militar.
8. Art. 413 preia reglementarea existentă în art. 331 alin.(3)
din Codul penal anterior.
9. În ceea ce priveşte pedeapsa, maximul special al acesteia
a fost redus cu 2 ani şi a fost introdusă pedeapsa alternativă a
amenzii penale.
10. Fapta militarului este sancţionată numai dacă este
comisă în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de
urgenţă, nu şi dacă este comisă pe timp de pace (aşa cum
prevedea art. 331 alin. (1) din Codul penal anterior)
Art. 414 Dezertarea
(1) Absenţa nejustificată de la unitate sau de la serviciu, care depăşeşte 3 zile, a
oricărui militar se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Dezertarea săvârşită în următoarele împrejurări:
a) de doi sau mai mulţi militari împreună;
b) având asupra sa o armă militară;
c) în timpul misiunilor la care participă în afara teritoriului statului român, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) În timp de război sau pe un teritoriu pe care a fost proclamată starea de asediu
sau de urgenţă, dezertarea oricărui militar de la unitate sau serviciu care a depăşit 24
de ore se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 292 din 317

Menţiuni:
1. Art. 414 preia reglementarea existentă în art. 332 din
Codul penal anterior, cu unele modificări.
2. Prima modificare se referă la pedeapsa pentru infracţiunea
tip (alin.(1)), maximul special al acesteia fiind redus cu 2 ani. De
asemenea, pentru varianta tip a infracţiunii a fost introdusă
pedeapsa alternativă a amenzii penale.
3. Alin. (2) şi (3) sancţionează variante agravate ale
infracţiunii – la alin. (3) este incriminată dezertarea în timp de război
sau pe un teritoriu pe care a fost proclamată starea de asediu sau
de urgenţă, dacă depăşeşte 24 de ore (în Codul penal anterior, se
regăsea numai ipoteza comiterii faptei în timp de război, la art. 332
alin. (2)).
4. Maximul special al pedepsei pentru ipoteza comiterii faptei
în timp de război a fost redus cu 2 ani (faţă de maximul special din
Codul penal anterior).
Art. 415 Încălcarea consemnului
(1) Încălcarea regulilor serviciului de pază, intervenţie, însoţire sau de securitate se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Încălcarea consemnului de către santinela aflată în post la depozitele de
armament, muniţii sau alte materiale explozive ori în alte posturi de un deosebit
interes militar sau de stat se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în timp de război, pe durata
stării de asediu sau a stării de urgenţă se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Menţiuni:
1. Art. 415 preia reglementarea existentă în art. 333 din
Codul penal anterior, cu unele modificări.
2. Prima modificare se referă la pedeapsa pentru infracţiunea
tip (alin.(1)), maximul special al acesteia fiind majorat de la un an la
3 ani. De asemenea, pentru varianta tip a infracţiunii a fost introdusă
pedeapsa alternativă a amenzii penale.
3. Ipoteza reglementată de art. 333 alin.(2) din Codul penal
anterior nu a fost preluată în art. 415, ea fiind reglementată într-o
infracţiune distinctă – art. 416 Cod penal.
4. Alin. (2) şi (3) sancţionează variante agravate ale
infracţiunii – la alin. (3) este incriminată încălcarea consemnului în
timp de război, pe durata stării de asediu sau de urgenţă (în Codul
penal anterior, se regăsea numai ipoteza comiterii faptei în timp de
război, la art. 333 alin. (4)).
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 293 din 317

5. Maximul special al pedepsei pentru ipoteza comiterii faptei
în timp de război a fost redus cu 2 ani (faţă de maximul special din
Codul penal anterior).
Art. 416 Părăsirea postului sau comenzii
(1) Părăsirea de către militar a postului, a serviciului sau a oricărui alt loc în care
acesta trebuia să se afle se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an.
(2) Părăsirea comenzii sau a serviciului de permanenţă de către orice militar se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) săvârşite pe durata stării de asediu sau a
stării de urgenţă se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar dacă au fost
săvârşite în timp de război, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Menţiuni:
1. Art. 416 ca infracţiune este nou introdus în Codul penal şi
reglementează faptele de părăsire a postului sau a comenzii de
către un militar, fapte care au fost reglementate de art. 333 alin.(2)
din Codul penal anterior.
2. Alin.(1) sancţionează fapta de părăsire a postului de către
un militar, limitele de pedeapsă fiind aceleaşi cu cele din art. 333
alin. (2) Cod penal anterior.
3. Alin. (2) reglementează fapta de părăsire a comenzii sau a
serviciului de permanenţă, limitele de pedeapsă fiind majorate faţă
de reglementarea anterioară.
4. Alin. (3), modificat prin art. 245 pct. 37 al Legii nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, sancţionează variante agravate ale infracţiunii comiterea faptei pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă
(teza I) şi, respectiv, în timp de război (teza a II-a) (în Codul penal
anterior, se regăsea numai ipoteza comiterii faptei în timp de război,
la art. 333 alin. (4)).
5. Maximul special al pedepsei pentru ipoteza comiterii faptei
în timp de război a fost redus cu 2 ani (faţă de maximul special din
Codul penal anterior).
Art. 417 Insubordonarea
(1) Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) În timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, pedeapsa
pentru fapta prevăzută în alin. (1) este închisoarea de la 2 la 7 ani.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 294 din 317

Menţiuni:
1. Art. 417 preia, cu unele modificări, reglementarea din art.
334 al Codului penal anterior.
2. O primă modificare se referă la nepreluarea în Codul penal
ca variantă agravată a infracţiunii de insubordonare a ipotezei
prevăzute de art. 334 alin. (2) din Codul penal anterior (fapta este
săvârşită de un ofiţer, de un maistru militar sau subofiţer, de un
militar angajat, de doi sau mai mulţi militari împreună ori în faţa
trupei adunate sau dacă fapta are urmări grave) – fapta este inclusă
în varianta-tip sancţionată de alin.(1).
3. Alin. (2) sancţionează varianta calificată a infracţiunii,
respectiv fapta comisă în timp de război, pe durata stării de asediu
sau a stării de urgenţă - limitele de pedeapsă au fost preluate din
Codul penal anterior (art. 334 alin.(3) teza I ).
4. Pentru infracţiunea de la alin. (1), minimul special pedepsei
a fost micşorat, maximul special a fost mărit cu un an şi a fost
introdusă pedeapsa alternativă a amenzii penale.
Art. 418 Constrângerea superiorului
(1) Constrângerea, prin orice mijloace, a superiorului de către inferior sau a şefului
de către subordonat, la încălcarea îndatoririlor de serviciu se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 3 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită de 2 sau mai mulţi militari împreună ori în
faţa trupei adunate sau prin folosirea unei arme se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani.
(3) În timp de război fapta prevăzută în alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani, iar fapta prevăzută în alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la
12 ani.
Menţiuni:
1. Este o infracţiune nou introdusă în Codul penal în scopul
asigurării desfăşurării în condiţii optime a activităţii specifice forţelor
armate.
2. Alin.(1) reglementează varianta-tip a infracţiunii, alin. (2)
varianta calificată (când fapta este săvârşită de 2 sau mai mulţi
militari împreună ori în faţa trupei adunate sau prin folosirea unei
arme), iar în alin. (3) este avută în vedere ipoteza comiterii faptelor
de la alin.(1) şi (2) în timp de război.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 295 din 317

Art. 419 Abuzul de autoritate
Fapta superiorului sau a şefului care, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu,
cauzează o vătămare gravă a intereselor legale ale inferiorului sau subordonatului ori
îl obligă să încalce îndatoririle de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la unu la
3 ani.
Menţiuni:
1. Este o infracţiune nou introdusă în Codul penal în scopul
asigurării desfăşurării în condiţii optime a activităţii specifice forţelor
armate.
2. Infracţiunea se poate comite în 2 modalităţi alternative.
Prima este aceea în care superiorul sau şeful, prin încălcarea
atribuţiilor de serviciu, cauzează o vătămare gravă a intereselor
legale ale inferiorului sau subordonatului, iar cea de a II –a este
când superiorul sau şeful îl obligă pe subordonat să încalce
îndatoririle de serviciu.
Art. 420 Lovirea superiorului ori a inferiorului
(1) Lovirea superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat, atunci
când superiorul sau şeful se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori pentru acte
îndeplinite în legătură cu aceste atribuţii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5
ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi lovirea săvârşită de către superior
sau şef împotriva inferiorului sau a subordonatului, atunci când inferiorul sau
subordonatul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în
legătură cu aceste atribuţii.
(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în timp de război,
pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu o treime.
Menţiuni:
1. Articolul preia dispoziţiile art. 335 şi 336 din Codul penal
anterior, în care erau reglementate separat lovirea superiorului şi
lovirea inferiorului.
2. Faţă de reglementarea din Codul penal anterior, Codul
penal sancţionează prin alin. (1) al acestui articol numai lovirea
superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat,
atunci când superiorul sau şeful se află în exercitarea atribuţiilor de
serviciu ori pentru acte îndeplinite în legătură cu aceste atribuţii
(pentru alte situaţii sunt incidente dispoziţiile din Codul penal
referitoare la infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii).
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 296 din 317

3. De asemenea, alin. (2) al acestui articol sancţionează
numai lovirea săvârşită de către superior sau şef împotriva
inferiorului sau a subordonatului, atunci când inferiorul sau
subordonatul se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori pentru
acte îndeplinite în legătură cu aceste atribuţii.
4. Nu a fost preluată din art. 336 alin. (2) al Codului penal
anterior cauza de nepedepsire a superiorului care îşi loveşte
inferiorul în timp de război (lovirea a fost determinată de o
necesitate militară).
Art. 421 Capitularea
Predarea în mâinile inamicului de către comandant a forţelor armate pe care le
comandă, lăsarea în mâinile inamicului, distrugerea sau aducerea în stare de
neîntrebuinţare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor mijloace
necesare pentru purtarea războiului, fără ca vreuna dintre acestea să fi fost
determinată de condiţiile de luptă, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu
închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
Reglementarea este identică cu cea din art. 338 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.
Art. 422 Părăsirea câmpului de luptă
Părăsirea câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona, săvârşite în timpul luptei, ori
predarea în captivitate sau săvârşirea altor asemenea fapte de natură a servi cauzei
inamicului se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
Reglementarea este identică cu cea din art. 338 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată
Art. 423 Zborul neautorizat
(1) Zborul cu o aeronavă aparţinând forţelor armate ale statului român, fără
prealabilă autorizare, precum şi nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin aceasta
se periclitează securitatea zborului în spaţiul aerian sau a aeronavei, se pedepsesc
cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta a avut ca urmare distrugerea sau degradarea aeronavei, pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă a
avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 297 din 317

Menţiuni:
1. Reglementarea este similară cu cea din art. 340 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.
2. Faţă de reglementarea din Codul penal anterior, limita
minimă şi maximă a pedepsei cu închisoarea au fost majorate şi a
fost introdusă pedeapsa alternativă a amenzii penale.
3. Pentru variantele agravate prevăzute de alin. (2), limitele
de pedeapsă au fost majorate.
Art. 424 Părăsirea navei
(1) Părăsirea unei nave militare în caz de naufragiu de către comandant, înainte
de a-şi fi exercitat până la capăt îndatoririle de serviciu, precum şi de către orice alte
persoane ce fac parte din echipajul navei, fără ordinul comandantului, se pedepseşte
cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă fapta este săvârşită în timp de război, pe durata stării de asediu sau a
stării de urgenţă, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Reglementarea este similară cu cea din art. 341 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.
2. Faţă de reglementarea din Codul penal anterior, limita
minimă a pedepsei cu închisoarea pentru ipoteza prevăzută la
alin.(1) a fost majorată.
3. La alin.(2) este reglementată ipoteza comiterii faptelor în
timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă
(ultimele două ipoteze nu erau reglementate de Codul penal
anterior).
4. Tot la alin. (2), limitele de pedeapsă au fost micşorate şi a
fost eliminată pedeapsa alternativă a detenţiunii pe viaţă.
Art. 425 Părăsirea comenzii
(1) Părăsirea comenzii de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări
de nave militare, în situaţii care ar fi putut periclita nava militară sau navele militare
ori echipajul acestora, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) În cazul în care părăsirea comenzii s-a săvârşit în timpul luptei, de către
comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, pedeapsa este
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 298 din 317

Menţiuni:
1. Reglementarea este identică cu cea din art. 342 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.
2. La alin.(1), limitele de pedeapsă sunt identice cu cele de la
art. 342 alin.(1) Cod penal anterior.
3. La alin.(2) este reglementată ipoteza comiterii faptelor în
timpul luptei - pentru această ipoteză, limitele de pedeapsă au fost
micşorate şi a fost eliminată pedeapsa alternativă a detenţiunii pe
viaţă.
Art. 426 Neluarea măsurilor necesare în operaţiunile navale
Fapta comandantului unei nave militare sau grupări de nave militare care, fără a fi
fost oprit prin vreun ordin sau fără a fi fost împiedicat de misiunea specială pe care o
avea:
a) nu ia măsurile necesare să atace, să lupte împotriva inamicului, să ajute o navă
a statului român sau a unei ţări aliate, urmărită de inamic ori angajată în luptă;
b) nu ia măsurile necesare pentru a distruge un convoi inamic;
c) nu urmăreşte navele de război sau comerciale ale inamicului
se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
Menţiuni:
1. Reglementarea este identică cu cea din art. 343 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.
2. Limitele de pedeapsă pentru această infracţiune au fost
micşorate şi a fost eliminată pedeapsa alternativă a detenţiunii pe
viaţă.
Art. 427 Coborârea pavilionului
Coborârea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza inamicului,
săvârşită de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave
militare, precum şi de către orice altă persoană ambarcată, se pedepseşte cu
închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Reglementarea este identică cu cea din art. 344 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 299 din 317

2. Limitele de pedeapsă pentru această infracţiune au fost
micşorate şi a fost eliminată pedeapsa alternativă a detenţiunii pe
viaţă.
Art. 428 Coliziunea
(1) Fapta comandantului unei nave militare sau a oricărei persoane aflate la bordul
navei, care a produs o coliziune sau punerea pe uscat a navei, dacă fapta a avut ca
urmare avarierea gravă a acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) În cazul în care fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(3) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârşită în timp de război, pe durata stării de
asediu sau a stării de urgenţă, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Reglementarea este identică cu cea din art. 345 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.
2. La alin. (1) este reglementată fapta comisă cu intenţie
(reglementare preluată din art. 345 alin. (2) al Codului penal
anterior), iar la alin. (2) fapta comisă din culpă (reglementare
preluată din art. 345 alin. (1) al Codului penal anterior).
3. Pentru fapta comisă din culpă, limitele de pedeapsă s-au
menţinut, iar pentru fapta comisă cu intenţie au fost micşorate,.
4. La alin. (3) este reglementată ipoteza comiterii faptei cu
intenţie în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de
urgenţă (ultimele două ipoteze nu erau reglementate de Codul penal
anterior).
5. Limitele de pedeapsă pentru fapta prevăzută de alin. (3) au
fost micşorate şi a fost eliminată pedeapsa alternativă a detenţiunii
pe viaţă.
Art. 429 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 421 - 425, art. 427 şi art. 428 alin. (1) se
pedepseşte.
Menţiuni:
1. Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
2. De aceea, textul prevede în mod expres că tentativa la
oricare din infracţiunile menţionate expres şi limitativ se pedepseşte.
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 300 din 317

3. Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin.
(2) din partea generală a Codului penal.
Art. 430 Infracţiuni privitoare la aeronave militare
Dispoziţiile art. 424 - 426, 428 şi 429 se aplică în mod corespunzător şi în cazul
aeronavelor militare.
Menţiuni:
Textul acestui articol, modificat prin art. 245 pct. 38 al Legii
nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, prevede că dispoziţiile legale menţionate vor fi aplicate
şi pentru fapte comise în legătură cu aeronave militare.
Art. 431 Punerea în mişcare a acţiunii penale
Acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute în art. 413 - 417 se pune în mişcare
numai la sesizarea comandantului.
Menţiuni:
1. Textul enumără limitativ care sunt infracţiunile pentru care
este necesară sesizarea comandantului făptuitorului pentru punerea
în mişcare a acţiunii penale.
2. Pentru toate celelalte infracţiuni din acest capitol, acţiunea
penală se exercită din oficiu, fără a fi necesară sesizarea
comandantului.
CAPITOLUL II

Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili

Art. 432 Sustragerea de la serviciul militar în timp de război
Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi
provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o
infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se
sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Menţiuni:
1. Reglementarea este similară cu cea din art. 348 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată, cu unele modificări.
2. În stabilirea conţinutului normelor de incriminare a faptelor
contra capacităţii de apărare s-a ţinut cont de prevederile art. 55 şi
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 301 din 317

art. 73 alin.(3) lit. f) din Constituţia României, republicată, de cele ale
Legii nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului
militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de
voluntariat, cât şi de propunerile Ministerului Apărării Naţionale.
3. Sustragerea de la recrutare în timp de pace nu a fost
reţinută în Codul penal având în vedere noile reglementări în
materia serviciului militar.
4. Articolul sancţionează numai sustragerea de la serviciul
militar în timp de război sau pe durata stării de asediu.
5. Faţă de reglementarea din Codul penal anterior (art. 348
teza finală) limitele de pedeapsă pentru această infracţiune au fost
micşorate.
Art. 433 Agresiunea împotriva santinelei
(1) Fapta persoanei care ameninţă sau loveşte santinela sau militarul aflat în
serviciu de intervenţie, însoţire sau de securitate se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 3 ani.
(2) Dacă fapta este săvârşită prin folosirea unei arme sau de două sau mai multe
persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Menţiuni:
1. Este o infracţiune nou introdusă în Codul penal în scopul
asigurării desfăşurării în condiţii optime a activităţii specifice forţelor
armate.
2. Subiectul activ nu este calificat, deci poate fi săvârşită atât
de militari, cât şi de civili.
3. La alin. (2) este reglementată o variantă agravată a
infracţiunii.
Art. 434 Sustragerea de la luarea în evidenţa militară
(1) Sustragerea de la luarea în evidenţa militară, selecţia, stabilirea aptitudinilor şi
a opţiunilor privind modul de îndeplinire a îndatoririlor militare, în timp de pace, se
pedepseşte cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârşită în timp de război sau pe durata stării de asediu,
pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Menţiuni:
1. Infracţiunea este una nou introdusă în Codul penal.
2. În stabilirea conţinutului normei de incriminare s-a ţinut
cont de prevederile art. 55 şi art. 73 alin.(3) lit. f) din Constituţia
României revizuită, de cele ale Legii nr. 395/2005 privind
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 302 din 317

suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi
trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, cât şi de
propunerile Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 435 Neprezentarea la încorporare sau concentrare
(1) Neprezentarea la încorporare, concentrare sau mobilizare în timp de război sau
pe durata stării de asediu, în termenul prevăzut în ordinul de chemare, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celui încorporat sau
concentrat la unitatea la care a fost repartizat, precum şi a celui care, executând
potrivit legii serviciul alternativ, nu se prezintă în termen la angajator.
(3) Termenele de prezentare prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se prelungesc cu 10
zile, în cazul în care cel chemat se află în străinătate.
Menţiuni:
1. Reglementarea este similară cu cea din art. 354 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.
2. Limitele de pedeapsă, în raport cu cele din reglementarea
anterioară, au fost micşorate.
Art. 436 Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
(1) Jefuirea pe câmpul de luptă a morţilor sau răniţilor se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta prevăzută în alin. (1) care, fără să
fie săvârşită pe câmpul de luptă, este urmarea unor operaţii de război.
Menţiuni:
Reglementarea este identică cu cea din art. 350 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.
Art. 437 Folosirea emblemei Crucea Roşie în timpul operaţiunilor militare
Folosirea, fără drept, în timp de război sau pe durata stării de asediu, în legătură
cu operaţiunile militare, a emblemei ori denumirii de "Crucea Roşie" sau a celor
asimilate acesteia se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Menţiuni:
1. Reglementarea este identică cu cea din art. 351 al Codului
penal anterior, de unde a fost preluată.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 303 din 317

2. Fapta se sancţionează şi dacă este comisă în timpul stării
de asediu (ipoteză care nu se regăsea în Codul penal anterior).
3. Minimul special al pedepsei, în raport cu cel din
reglementarea anterioară, a fost micşorat cu un an.

TITLUL XII
INFRACŢIUNI DE GENOCID, CONTRA UMANITĂŢII ŞI DE RĂZBOI
Menţiuni:
1. Conform art. 17 din Statutul Curţii Penale Internaţionale
(CPI), jurisdicţia Curţii este una complementară faţă de cea a
instanţelor naţionale ale statelor ce au ratificat Statutul. În
consecinţă, ca urmare a ratificării Statutului de către România prin
Legea nr. 111/2002, este necesară alinierea legislaţiei penale
române la standardele Statutului CPI, în scopul facilitării exercitării
propriei competenţe.
Acesta este de altfel, principalul scop al prezentului titlu –
asigurarea unei compatibilităţi depline între prevederile Statutului de
la Roma şi cele ale noului Cod penal român.
3. Textele în materie cuprinse în noul Cod penal nu se
limitează la o traducere a dispoziţiilor Statutului, operându-se, după
modelul reglementării germane, unele modificări de fond şi formă.
Astfel, precizăm că, în plus faţă de textul Statutului Curţii, au fost
avute în vedere şi alte elemente:
a) încorporarea suplimentară a prevederilor unor acte normative
de drept internaţional (în special Protocolul Adiţional I la Convenţiile
de la Geneva şi a Protocolului II din 1999 la Convenţia pentru
protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat din 1954);
b) raportarea la Elementele infracţiunilor (conform art. 9 din
Statut), act aprobat de Comisia Preparatorie la data de 30 iunie
2000;
c) raportarea la jurisprudenţa instanţelor internaţionale ulterioară
anului 1998, ce nu a putut fi încorporată în Statut.
4. În privinţa sistemului sancţionator prevăzut de noul Cod
penal pentru incriminările din acest titlu, se observă că el este pe
deplin compatibil cu prevederile art. 77 din Statut. Potrivit acestui
articol atunci când faptele sunt judecate de Curte, se poate aplica o
pedeapsă cu închisoarea de cel mult 30 de ani [alin.(1) lit.a)], sau o
pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă, dacă gravitatea extremă a
infracţiunii şi situaţia personală a condamnatului o justifică [alin.(1)
lit.b)].

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 304 din 317

5. De asemenea, potrivit alin.(2), potrivit Statutului CPI este
posibilă şi aplicarea cumulativă a unei amenzi, care poate fi stabilită
(conform Regulamentului de procedură şi de probe, Regula nr. 146),
potrivit sistemului zilelor-amendă. Potrivit noului cod, o astfel de
aplicare cumulativă a amenzii este posibilă în condiţiile art. 62 C.
pen. (dacă s-a urmărit un folos patrimonial prin comiterea
infracţiunii), iar ziua-amendă este modalitatea de stabilire a
acesteia, conform art. 61 C. pen.
6. La elaborarea textului de lege au fost avute în vedere:
- Convenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Geneva (I-IV)
- Statutul Tribunalului Penal Internaţional, Organizaţia Naţiunilor
Unite
- Protocolul Adiţional al Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. I la
Convenţiile de la Geneva
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Haga privind regulile
şi obiceiurile de purtare a războiului.
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra imprescriptibilităţii
crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii
- Protocolul facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte
armate, la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile
copilului;
- Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile
copilului, 1989.
- practica Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie
(decizia Tadic, IT-94-AR72).
- Convenţia europeană privind imprescriptibilitatea crimelor
împotriva umanităţii şi a crimelor de război (STE 82 – 1974).
CAPITOLUL I

Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii
Menţiuni:
Capitolul I cuprinde infracţiunea de genocid şi infracţiunile
contra umanităţii, optându-se pentru includerea acestora în acelaşi
capitol datorită legăturii strânse existente între elementele lor
constitutive.

Art. 438 Genocidul
(1) Săvârşirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional,
etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:
a) uciderea de membri ai grupului;
b) vătămarea integrităţii fizice sau mintale a unor membri ai grupului;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 305 din 317

c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea
fizică, totală sau parţială, a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
e) transferul forţat de copii aparţinând unui grup în alt grup,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sunt săvârşite în timp de război, pedeapsa
este detenţiunea pe viaţă.
(3) Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu
închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Incitarea la săvârşirea infracţiunii de genocid, comisă în mod direct, în public,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. În privinţa infracţiunii de genocid, în considerarea
obligaţiilor asumate de România prin ratificarea Convenţiei cu privire
la prevenirea şi combaterea genocidului din 9 decembrie 1948,
textul propus reia practic, fără modificări de substanţă, textul
actualului art. 356 C. pen. Modificările propuse vizează doar forma,
pentru o mai bună corelare cu art. 6 din Statutul CPI. Astfel, a fost
înlocuită noţiunea de „colectivitate” cu cea de „grup”, preferată în
actele normative internaţionale recente, şi s-a precizat în cazul lit.c)
posibilitatea ca distrugerea grupului să fie totală sau parţială. Forma
actuală a textului – „(...) de natură să conducă la distrugerea fizică”
– este echivocă, putând sugera că doar distrugerea totală determină
reţinerea infracţiunii.
2. În plus faţă de prevederile Statutului, conform noului cod
sunt incriminate înţelegerea [alin.(3)] şi incitarea [alin.(4)] la
săvârşirea infracţiunii de genocid, incriminări cerute de prevederile
art. 3 lit.b) şi c) din Convenţia din 1948.
Art. 439 Infracţiuni contra umanităţii
(1) Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei
populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte:
a) uciderea unor persoane;
b) supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot
sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică, totală sau
parţială, a acesteia;
c) sclavia sau traficul de fiinţe umane, în special de femei sau copii;
d) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept
internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin
expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor
măsuri de constrângere;
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 306 din 317

e) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta
exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice, ori
suferinţe fizice sau psihice grave, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor admise de
către dreptul internaţional;
f) violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţată
sau detenţia ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul modificării
compoziţiei etnice a unei populaţii;
g) vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane;
h) provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub
protecţia legii pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau deţinere, la
ordinul unui stat sau al unei organizaţii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau
asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite că această persoană este
privată de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta care îi este
rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informaţii au fost solicitate;
i) întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor
generale de drept internaţional;
j) persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de
drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor
drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori
în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional;
k) alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale
integrităţii fizice sau psihice,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în alin. (1), săvârşite
în cadrul unui regim instituţionalizat de oprimare sistematică şi de dominare a unui
grup rasial asupra altuia, cu intenţia de a menţine acest regim.
Menţiuni:
1. Referitor la infracţiunile contra umanităţii, textul propus
reia, într-o formă adaptată, prevederile art. 7 din Statutul CPI,
valorificând, astfel, definiţiile anterioare promovate de art. 6 lit. c) din
Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nuremberg, art. II nr.
1 c) a Legii nr. 10 a Consiliului de Control, de art. 5 lit.c) din Statutul
Tribunalului Penal Internaţional pentru Orientul Îndepărtat, respectiv
mai actualele art. 5 din Statutul Tribunalului Penal Internaţional
pentru fosta Iugoslavie şi art. 3 din Statutul Tribunalului Penal
Internaţional pentru Ruanda.
2. Infracţiunile contra umanităţii formează un grup distinct de
acte infracţionale, ce pot fi comise atât în timp de pace, cât şi de
război. În cadrul textului, au fost sistematizate – după modelul
german – 12 modalităţi normative. Urmând acelaşi model, s-a
renunţat la definirea termenilor în finalul articolului, fără a aduce
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 307 din 317

astfel atingere principiului lex certa, noţiunile fiind explicate în mod
suficient în cadrul fiecărei secţiuni.
3. Faţă de forma art. 8 din Statut, s-a renunţat la precizarea ca
faptele să fie comise „(...) în cunoştinţă de acest atac”. Necesitatea
ca atacul să fie lansat contra unei populaţii civile implică automat
existenţa cel puţin a intenţiei eventuale, făcând, astfel, inutilă ultima
teză care relua doar aceasta. Mai mult, dacă este necesar să existe
o intenţie directă în privinţa iniţierii atacului, este în schimb suficientă
intenţia eventuală în raport de integrarea actelor ulterioare în atacul
în curs de desfăşurare.
4. Cele 12 ipoteze reglementate reiau, fără modificări de
fond, prevederile similare din Statut. În ceea ce priveşte ipoteza de
la lit. b) - supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de
a o distruge în tot sau în parte, la condiţii de viaţă menite să
determine distrugerea fizică, totală sau parţială, a acesteia sau
exterminarea cum este denumită în Statut – ea pare, la o primă
analiză, a se suprapune cu conţinutul infracţiunii de genocid.
Concursul de norme este, însă, doar unul aparent, căci, deşi sub
aspectul laturii obiective, cele două infracţiuni sunt asemănătoare,
conduita incriminată în ipoteza genocidului, priveşte doar anumite
grupuri, individualizate pe baza unor criterii expres prevăzute (rasial,
etnic, religios etc.). În schimb, în cazul infracţiunilor contra
umanităţii, grupul sau grupurile vor fi, de regulă, individualizate pe
baza unor criterii politice sau sociale.
5. În cazul lit.d) – transferul forţat -, urmând modelul german,
nu s-a prevăzut condiţia ca transferul să vizeze o populaţie. Astfel,
fapta se va putea reţine şi în cazul unor persoane individuale,
respectându-se astfel Elementele crimelor, care prevăd posibilitatea
reţinerii faptei şi chiar în cazul unei singure persoane. În evaluarea
faptului dacă persoana în cauză se află legal pe teritoriul respectiv,
nu va fi luată în considerare norma de drept intern care contravine
regulilor de drept internaţional.
6. În cadrul lit.f), textul este modificat formal faţă de
corespondentul său din Statut, fiind introdusă noţiunea de agresiune
sexuală. Aceasta deoarece, în capitolul infracţiunilor privind
inviolabilitatea sexuală, alături de viol este reglementată expres şi
agresiunea sexuală. Nu s-a preluat din textul Statutul sintagma
„sclavaj sexual”, ce nu are un sens clar în contextul legislaţiei
noastre.
7. În cadrul lit.g), tot după modelul reglementării germane, a
fost inclusă o modalitate de comitere a faptei ce nu se regăseşte
enumerată expres în Statut, şi anume, vătămarea integrităţii fizice
sau psihice. Astfel, vor fi evitate controversele legate de a şti dacă
distrugerea grupului include şi simpla vătămare a indivizilor membri,

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 308 din 317

definiţia oferită de Statut (art. 7 par. 2 lit.b) nefiind suficient de
explicită.
CAPITOLUL II

Infracţiuni de război
Menţiuni:

1. Capitolul al II- lea conţine, în principal, infracţiunile
reglementate, sub denumirea „infracţiuni de război”, de art. 8 din
Statutul CPI. Au fost însă incluse aici şi anumite dispoziţii de drept
internaţional ce decurg din Protocolul Adiţional I la Convenţiile de la
Geneva, respectiv din Protocolul II din 1999 al Convenţiei pentru
protecţia proprietăţii culturale în situaţii de conflict armat din 1954. În
orice caz, dispoziţiile suplimentare reprezintă consacrarea
legislativă a unor norme din dreptul internaţional cutumiar, fiind pe
deplin acceptate în practica internaţională şi în literatura de
specialitate.
2. Faţă de dispoziţiile art. 8 Statutul CPI, capitolul este
sistematizat într-o manieră diferită, operându-se cu distincţia între
infracţiuni de război contra persoanelor (art. 440), contra proprietăţii
şi altor drepturi (art. 441), infracţiuni de război contra operaţiunilor
umanitare şi emblemelor (art. 442), utilizare de metode interzise în
operaţiunile de luptă (art. 443) şi respectiv utilizare de mijloace
interzise în operaţiunile de luptă (art. 444). Avantajul acestei metode
de sistematizare este crearea unor texte mai accesibile, atât pe fond
– fiind scoasă în evidenţă valoarea protejată, respectiv conduita
incriminată – cât şi sub aspectul formei, normele fiind de o întindere
mult mai restrânsă. De asemenea, se evită o repetiţie inutilă în text
a acelor fapte care pot fi comise atât în cadrul unui conflict armat
fără caracter internaţional, cât şi cu caracter internaţional şi care
sunt enumerate în Statut atât la art. 8 par. 2 lit.a), cât şi la lit. b) sau
c), după caz.
Art. 440 Infracţiuni de război contra persoanelor
(1) Săvârşirea, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter internaţional,
asupra uneia sau mai multor persoane protejate de dreptul internaţional umanitar, a
uneia dintre următoarele fapte:
a) uciderea;
b) luarea de ostatici;
c) aplicarea de tratamente cu cruzime sau inumane, cauzându-i vătămări ale
integrităţii fizice sau psihice ori suferinţe fizice sau psihice grave, în special prin
tortură sau mutilare;

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 309 din 317

d) violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţată
sau detenţia ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul modificării
compoziţiei etnice a unei populaţii;
e) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept
internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin
expulzarea acestora spre un alt stat sau un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri
de constrângere;
f) aplicarea sau executarea unei pedepse severe, în special pedeapsa cu moartea
sau o pedeapsă privativă de libertate, împotriva unei persoane care nu a fost
judecată în cadrul unei proceduri legale şi imparţiale, care să ofere garanţiile impuse
de dreptul internaţional;
g) expunerea unei persoane la un pericol de moarte sau atingere gravă adusă
sănătăţii prin:
1. efectuarea asupra acesteia de experienţe cu privire la care ea nu a consimţit în
mod voluntar, expres şi prealabil sau care nu sunt necesare pentru sănătatea
acesteia ori nu sunt efectuate în interesul său;
2. prelevarea de ţesuturi sau organe de la aceasta în scopul transplantului, cu
excepţia prelevării de sânge sau piele efectuate în scop terapeutic, în conformitate
cu principiile medicale general recunoscute şi cu consimţământul voluntar, expres şi
prealabil al persoanei;
3. supunerea acesteia la metode de tratament nerecunoscute medical, fără ca
acestea să fie necesare pentru sănătatea persoanei şi fără ca ea să fi consimţit, în
mod voluntar, expres şi prealabil;
h) supunerea unei persoane la un tratament degradant,
se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează recrutarea sau încorporarea minorilor
care nu au împlinit vârsta de 15 ani în forţele armate sau în grupuri armate, precum şi
determinarea acestora, prin orice mijloace, să participe activ la ostilităţi.
(3) Rănirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a unui
membru al forţelor armate inamice sau a unui combatant al părţii inamice, după ce
acesta s-a predat fără condiţii sau care a fost scos din luptă în orice mod, se
pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Săvârşirea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, a uneia dintre
următoarele fapte:
a) menţinerea ilegală în detenţie sau întârzierea nejustificată a repatrierii uneia sau
mai multor persoane dintre cele prevăzute în alin. (5) lit. a);
b) transferarea, în mod direct sau indirect, de către un agent al puterii ocupante, a
unei părţi a populaţiei civile căreia el îi aparţine, în teritoriul ocupat;
c) constrângerea, prin violenţă sau ameninţare, a uneia sau mai multor persoane
dintre cele prevăzute în alin. (5) lit. a) să servească în forţele armate ale inamicului;
d) constrângerea resortisanţilor puterii inamice să ia parte la operaţiunile de război
îndreptate împotriva ţării lor, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(5) Persoanele protejate de dreptul internaţional umanitar sunt:
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 310 din 317

a) într-un conflict armat cu caracter internaţional: persoanele protejate în sensul
Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 şi al Protocolului Adiţional I din 8 iunie
1977, în special răniţii, bolnavii, naufragiaţii, prizonierii de război şi civilii;
b) într-un conflict armat fără caracter internaţional: răniţii, bolnavii, naufragiaţii şi
persoanele care nu participă direct la ostilităţi şi care se găsesc sub puterea părţii
inamice;
c) într-un conflict armat cu sau fără caracter internaţional: membrii forţelor armate
şi combatanţii părţii inamice, care au depus armele sau care, din orice altă cauză, nu
se mai pot apăra şi care nu se află sub puterea părţii inamice.
Menţiuni:
1. Textul referitor la infracţiunile de război contra
persoanelor cuprinde în alin. 1 în principal acele fapte care sunt
prevăzute de art. 3 comun Convenţiilor de la Geneva şi regăsite în
Statut în cadrul art. 8 par. 2 lit. a). În mod firesc, persoana protejată
nu mai este acum prizonierul de război sau populaţia civilă, ci
persoana protejată de dreptul internaţional umanitar, ce include
toate Convenţiile de la Geneva, conform alin. 5 lit.a) – c).
2. Suplimentar faţă de textul corespondent din Statut – ce
face referire doar la experienţe medicale neconsimţite şi nemotivate
de un tratament medical -, alin.(1) lit.g) detaliază aceste aspecte şi
adaugă elemente de protecţie suplimentară a persoanei şi anume:
prelevarea de ţesuturi sau organe (pct. 2), respectiv supunerea la
metode de tratament nerecunoscute medical (pct. 3). Aceste
elemente sunt preluate din art. 11 par. 2 lit.b) şi c) din Protocolul
Adiţional nr. I la Convenţiile de la Geneva (ratificat de România prin
Decretul nr. 224/1990). Deşi acesta se referă doar la protecţia
victimelor conflictelor armate internaţionale, în considerarea
evoluţiei dreptului internaţional cutumiar, sfera protecţiei s-a extins şi
la victimele conflictelor internaţionale, fapt recunoscut de prevederile
Statutului CPI - art. 8 par. 2 lit.e) pct. (xi).
3. Corespunzător prevederilor art. 8 par. 2 lit.b) pct. (vi),
respectiv art. 85 par. 3 lit.e) din Protocolul Adiţional nr. I, în cadrul
alin. 2 s-a incriminat expres „rănirea, în cadrul unui conflict armat cu
sau fără caracter internaţional, a unui membru al forţelor armate
inamice sau a unui combatant al părţii inamice după ce acesta s-a
predat fără condiţii, sau care a fost scos din luptă în orice mod”.
Protecţia oferită este mai largă atât din perspectiva conflictului – nu
doar cu caracter internaţional cum prevede Statutul CPI – cât şi a
persoanei, care nu trebuie să se fi predat obligatoriu necondiţionat,
poate chiar să nu se fi predat, dacă este scos din luptă.
4. În cadrul alin.(4) se face distincţia deja amintită în funcţie
de caracterul internaţional al conflictului, existând anumite măsuri
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 311 din 317

care nu îşi au sensul în cazul unui conflict fără caracter
internaţional, ca de exemplu întârzierea repatrierii etc.
Art. 441 Infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi
(1) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter
internaţional, jefuieşte sau, cu încălcarea dreptului internaţional şi fără ca aceasta să
fie justificată de necesităţi militare, distruge, îşi însuşeşte sau rechiziţionează bunuri
ale părţii inamice, aflate sub puterea părţii căreia îi aparţine făptuitorul, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Declararea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, ca fiind
stinse, suspendate sau inadmisibile în justiţie drepturile şi acţiunile tuturor
resortisanţilor părţii inamice sau ale unei părţi importante a acestora se pedepseşte
cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Menţiuni:
1. În cadrul incriminării infracţiunilor de război contra
proprietăţii şi altor drepturi au fost integrate prevederile art. 8 par. 2
lit. b) pct. (xvi) şi (xiii), respectiv lit.e) pct. (v) şi (xii) din Statut. Textul
de lege are ca obiectiv protecţia dreptului de proprietate [alin.(1)],
precum şi a acţiunilor în justiţie [alin.(2)].
2. Fapta prevăzută de la alin.(2) este posibilă doar în cadrul
unui conflict armat cu caracter internaţional, vizând resortisanţii
părţii inamice. Intră în aria de aplicare a normei orice măsură sau
restricţie legală cu caracter discriminatoriu privind exercitarea unui
drept în justiţie.
Art. 442 Infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor
(1) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter
internaţional:
a) declanşează un atac împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unităţilor
sau vehiculelor care participă la o misiune de ajutor umanitar ori la o misiune de
menţinere a păcii, conform Cartei Naţiunilor Unite, şi care se bucură de protecţia pe
care dreptul internaţional umanitar o garantează civililor sau bunurilor cu caracter
civil;
b) declanşează un atac împotriva personalului, clădirilor, unităţilor sanitare sau
mijloacelor de transport sanitare, care utilizează semnele distinctive prevăzute de
Convenţiile de la Geneva, în conformitate cu dispoziţiile dreptului internaţional
umanitar, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi.
(2) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter
internaţional, utilizează fără drept semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la
Geneva, steagul de parlamentare, drapelul, insignele militare sau uniforma inamicului
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 312 din 317

ori ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, cauzând astfel moartea sau vătămarea corporală
a uneia sau mai multor persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Incriminarea infracţiunilor de război contra operaţiunilor
umanitare şi emblemelor (art. 444) are ca obiectiv protejarea
acestora şi asigurarea desfăşurării unor astfel de operaţiuni cu
respectarea Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Prevederile alin.(1) lit.a) îşi găsesc corespondent în
cuprinsul art. 8 par. 2 lit.b) pct. (iii) şi lit.e) pct. (iii) din Statut, ce
codifică astfel dreptul internaţional cutumiar, precum şi voinţa
Consiliului de Securitate, exprimată în numeroase rezoluţii (a se
vedea, cu titlu de exemplu, Rezoluţia nr. 1258/1999). Dacă atacul
este îndreptat contra unor obiective militare (determinate astfel
potrivit art. 51 - 52 din Protocolul Adiţional nr. I), fapta nu se va
încadra în dispoziţiile prezentului articol.
3. Ipoteza declanşării atacului asupra bunurilor enumerate la
alin. 1 lit.b) corespunde dispoziţiilor art. 8 par. 2 lit. b) pct. (xxiv) şi lit.
e) pct. (ii) din Statutul CPI.
4. În cazul faptei de la alin. 2 este incriminată utilizarea fără
drept a anumitor embleme (ca de exemplu, semnele distinctive
prevăzute de Convenţiile de la Geneva), în conformitate cu
dispoziţiile art. 8 par. 2 lit.b) pct. (vii) din Statut, respectiv art. 85 par.
3 lit.f) din Protocolul Adiţional nr. I. Fără recunoaşterea şi
respectarea unanimă a anumitor semne distinctive, operaţiunile
umanitare şi protecţia persoanelor care participă la ele ar fi
imposibilă, motiv pentru care se impune protejarea acestor
embleme şi sancţionarea faptei de a le utiliza fără drept, profitând
de „scutul” oferit de ele.
5. Pentru toate faptele incriminate de acest articol, nu
prezintă relevanţă faptul că este vorba de un conflict cu sau fără
caracter internaţional.
Art. 443 Utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă
(1) Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter
internaţional:
a) declanşează un atac prin mijloace militare împotriva populaţiei civile sau a unor
civili care nu participă direct la ostilităţi;
b) declanşează un atac prin mijloace militare împotriva bunurilor civile protejate ca
atare de dreptul internaţional umanitar, în special clădiri consacrate cultului religios,
învăţământului, artei, ştiinţei, acţiunilor caritabile, monumentelor istorice, spitalelor,
locurilor unde bolnavii sau răniţii sunt adunaţi, precum şi împotriva oraşelor, satelor,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 313 din 317

locuinţelor sau clădirilor neapărate ori zonelor demilitarizate sau asupra instalaţiilor
ori echipamentelor ce conţin substanţe periculoase, în măsura în care acestea nu
sunt folosite ca obiective militare;
c) desfăşoară un atac prin mijloace militare, ştiind că el va cauza pierderi de vieţi
omeneşti în rândul populaţiei civile, răniri ale persoanelor civile, distrugeri de bunuri
cu caracter civil, care ar fi vădit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului
militar concret şi direct aşteptat;
d) utilizează o persoană protejată de dispoziţiile dreptului internaţional umanitar
pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forţe militare să devină ţintă a
operaţiunilor militare ale părţii inamice;
e) utilizează, ca metodă de purtare a războiului, înfometarea deliberată a civililor,
privându-i de bunurile indispensabile supravieţuirii sau împiedicând, cu încălcarea
dispoziţiilor dreptului internaţional umanitar, primirea ajutoarelor destinate acestora;
f) declară sau ordonă că nu va exista îndurare pentru învinşi;
g) ucide sau răneşte, prin viclenie, un membru al forţelor armate inamice sau un
combatant al forţelor inamice;
h) utilizează bunurile culturale protejate ca atare de dreptul internaţional umanitar,
în special monumente istorice, clădiri consacrate cultului religios, învăţământului,
artei sau ştiinţei, pentru declanşarea unui atac prin mijloace militare împotriva părţii
inamice
se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
(2) Desfăşurarea unui atac prin mijloace militare, în cadrul unui conflict armat cu
caracter internaţional, ştiind că el va cauza mediului înconjurător daune extinse, de
durată şi grave, care ar fi vădit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului
militar concret şi direct aşteptat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. Fapta de utilizare de metode interzise în operaţiunile de
luptă reia în alin.(1) – aplicabil în cazul unui conflict cu sau fără
caracter internaţional – mai multe prevederi ale art. 8 par. 2 din
Statut. Astfel, incriminarea de la lit.a) – declanşarea atacului prin
mijloace militare contra populaţiei civile sau unor civili care nu
participă direct la ostilităţi – corespunde art. 8 par. 2 lit.b) pct. (i) şi
lit.e) pct. (i) Statutul CPI, precum şi art. 85 par. 3 lit.a) din Protocolul
Adiţional nr. I. Fapta se va distinge de cea prevăzută la art. 432
alin.(1) lit.a) prin faptul că atacul trebuie declanşat prin mijloace
militare.
2. Textul de la lit. b) – corespondent art. 8 par. 2 lit. b) pct. (ii),
(v) şi (ix), precum şi lit. e) pct. (iv) şi art. 85 par. 4 lit. d) din
Protocolul Adiţional nr. I - vizează protecţia anumitor bunuri (în
special clădiri consacrate cultului religios, învăţământului, artei,
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 314 din 317

ştiinţei, acţiunilor caritabile, a monumentelor istorice, spitalelor,
locurilor unde bolnavii sau răniţii sunt adunaţi, precum şi a oraşelor,
satelor, locuinţelor sau clădirilor neapărate ori a zonelor
demilitarizate etc.), cuprinzând în sfera sa de aplicare bunurile
prevăzute de art. 359 C. pen. din codul anterior.
3. Prevederile de la lit. c) incriminează atacul prin mijloace
militare, ştiindu-se că vor fi provocate pierderi umane în rândul
civililor, vădit disproporţionate în raport cu avantajul militar previzibil
în mod direct. Potrivit Statutului CPI - art. 8 par. 2 lit.b) pct. (iv) şi art.
85 par. 3 lit.b) lit.c) din Protocolul Adiţional nr. I, protecţia vizează
doar conflictele cu caracter internaţional. Textul propus extinde însă
această protecţie, dat fiind că atât Curtea Internaţională de Justiţie
(în raportul său despre utilizarea şi ameninţarea cu utilizarea de
arme nucleare, 1996), cât şi Tribunalul Penal Internaţional pentru
fosta Iugoslavie (decizia Kupreskic şi alţii, IT-95-16-T), au stabilit că
dreptul internaţional cutumiar nu face distincţie între tipul conflictului,
protecţia fiind necesară în ambele situaţii.
4. Conform lit. d) este interzisă utilizarea unei persoane
protejate pe post de „scut uman” pentru a asigura apărarea
anumitor zone militare, iar potrivit lit. e) se interzice purtarea
războiului prin înfometarea deliberată a civililor, privându-i de
bunurile indispensabile supravieţuirii, sau împiedicând, cu
încălcarea dispoziţiilor dreptului internaţional umanitar, primirea
ajutoarelor destinate acestora. Textul Statutului incriminează aceste
fapte doar dacă sunt comise în cadrul unui conflict cu caracter
internaţional – art. 8 par. 2 lit.b) pct. (xxiii), respectiv pct. (xxv) – dar
evoluţia şi interpretarea dreptului cutumiar internaţional justifică
acordarea acestei protecţii suplimentare şi civililor dintr-un conflict
fără caracter internaţional (în acelaşi sens a se vedea
reglementarea din dreptul german). Reglementarea propusă are în
vedere atât practica Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta
Iugoslavie (raportat la prevederile lit. d), cât şi numeroasele
documente adoptate la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite care
solicită permiterea accesului populaţiei civile la ajutoarele umanitare
în conflictele fără caracter internaţional (Rezoluţia nr. 1265/1999
privind protecţia populaţiei civile în timp de conflict armat, precum şi
situaţiile din Sudan, Congo şi Afganistan).
5. Preluând prevederile art. 8 par. 2 lit.b) pct. (xii) şi lit. e) pct.
(x) din Statut, în cadrul lit.f) este incriminată fapta de a declara sau a
ordona că nu va exista îndurare pentru învinşi. Faţă de forma
prevăzută de Statut, unica modificare constă în adăugarea în text a
verbului a ordona. Urmând precizările Elementelor infracţiunilor, cât
şi modelul german, elementele constitutive ale infracţiunii vor fi
îndeplinite doar dacă declararea sau ordonarea este realizată de o

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 315 din 317

persoană cu o anumită autoritate, ce are printre atribuţiile sale cele
de comandă.
6. În fine, potrivit lit.g) este incriminată fapta de a ucide sau
răni, prin viclenie, un membru al forţelor armate inamice sau un
combatant al forţelor inamice, corespondent prevederilor art. 8 par.
2 lit.b) pct. (xxv) şi lit.e) pct. (ix) din Statutul CPI. Fapta a fost
incriminată încă din 1907, prin prevederile art. 23 al Convenţiei de la
Haga privind regulile şi obiceiurile de purtare a războiului.
7. Potrivit alin.(2) al art. 443, este incriminat atacul
desfăşurat în condiţiile în care se cunoaşte că el va cauza mediului
înconjurător daune extinse, de durată şi grave, care ar fi vădit
disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului militar concret şi
direct aşteptat. Incriminarea vizează doar conflictul armat cu
caracter internaţional, dreptul internaţional cutumiar nefiind încă
suficient consolidat pentru a extinde sfera protecţiei şi la alte
conflicte.
8. Prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal art. 443 a fost completat cu
o nouă ipoteză (lit. h) a alin. (1)), pentru asigurarea implementării
complete a art. 15 alin. (1) din al II-lea Protocol la Convenţia de la
Haga din 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict
armat.
Art. 444 Utilizarea de mijloace interzise în operaţiunile de luptă
Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter
internaţional:
a) utilizează otravă sau arme cu substanţe otrăvitoare;
b) utilizează gaze asfixiante, toxice sau asimilate şi orice lichide, materii sau
procedee similare;
c) utilizează arme care cauzează suferinţe fizice inutile se pedepseşte cu
închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Menţiuni:
1. În cadrul incriminării utilizării de mijloace interzise în
operaţiunile de luptă, la lit.a) se regăseşte utilizarea otrăvii sau
armelor cu substanţe otrăvitoare. Faţă de dispoziţiile similare ale art.
8 par. 2 lit.b) pct. (xvii) din Statut, interdicţia este aplicabilă şi
conflictelor fără caracter internaţional. Aceasta deoarece utilizarea
unor astfel de arme constituie o gravă încălcare a dreptului
internaţional umanitar încă din 1907, momentul apariţiei Convenţiei
de la Haga privind regulile şi obiceiurile de purtare a războiului.
2. Potrivit lit.b) este interzisă utilizarea de gaze asfixiante,
toxice sau asimilate, precum şi de orice lichide, materii sau
MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 316 din 317

procedee similare. Spre deosebire de prevederile în materie ale
Statutului CPI – art. 8 par. 2 lit.b) pct. (xviii) – ce incriminează fapta
doar dacă a fost comisă în cadrul unui conflict cu caracter
internaţional, textul noului cod nu conţine această limitare.
Extinderea domeniului de incidenţă al incriminării este justificată atât
de numeroasele acte normative existente la nivel internaţional
(privind interzicerea armelor biologice, chimice etc.) ce incriminează
fapta indiferent de caracterul conflictului, cât şi de practica
Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, care a decis
că interdicţia utilizării armelor chimice este aplicabilă conflictelor
armate cu sau fără caracter internaţional (decizia Tadic, IT-94AR72).
3. Conform lit.c), este interzisă utilizarea oricăror arme care
cauzează suferinţe fizice inutile, doar dacă fapta este comisă în
cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional.
Art. 445 Sancţionarea tentativei
Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.

Menţiuni:
Art. 33 alin. (1) din Codul penal prevede că „Tentativa se
pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta”.
De aceea, textul prevede în mod expres că tentativa la
oricare din infracţiunile menţionate expres şi limitativ se pedepseşte.
Pedeapsa este cea prevăzută de dispoziţiilor art. 33 alin. (2)
din partea generală a Codului penal.

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Str. Apolodor nr. 17, sector 5, 050741
Bucureşti, România
www.just.ro

Pagina 317 din 317

